15,687 matches
-
capul pe șolduri de libelule. Parcă îi văd... Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braț, domnul Dobrescu purta o redingotă lungă și ponosită, vineție, părul îi albise, curgea în ... Citește mai mult Domnul Dobrescu și madame Clemance locuiau undevape fundul bălții înconjurate de papură și stuf.Cîndva, o țigancă bătrînă le spusese că ar fi trăit odată la Slatina,dar că pe atunci nu se cunoșteau, fiecare se îndeletnicea culucruri complet diferite.În vremea aceea trăiam o tinerețe ciudată,culegeam
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
noi tot nu scapi! Răpusă de ... XI. NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (ROMAN) - CAP. 2, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 2211 din 19 ianuarie 2017. 2. Aventura fatală Timpul trecea...mă apropiam de treizeci de ani...începusem să mă-mplinesc...fundul mi se lățise de atâta șezut pe scaun. Și nimeni nu observa că aveam ochii mari, verzi, cu privirile lucitoare, ca pisicile noaptea. Când veneau bărbații în biroul meu, le aruncam în zadar priviri fugitive printre șuvițele rebele de pe frunte
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
ce proastă am fost! Până-ntr-o zi când m-a chemat directorul în birou, furios că i-am greșit un raport ce ... Citește mai mult 2. Aventura fatalăTimpul trecea...mă apropiam de treizeci de ani...începusem să mă-mplinesc...fundul mi se lățise de atâta șezut pe scaun. Și nimeni nu observa că aveam ochii mari, verzi, cu privirile lucitoare, ca pisicile noaptea. Când veneau bărbații în biroul meu, le aruncam în zadar priviri fugitive printre șuvițele rebele de pe frunte
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
sub nume diferite, de la o regiune la alta. Spre exemplu, în ceea ce poporul numește „Zburătorul”, acest „mit” fiind scos la lumină de Eminescu prin versuri superbe: „Au mai știu povestitorii/ Ce sunt, oare, zburătorii?/ Vin din rumenirea serii/ Și din fundul sfânt al mării,/ Vin din ploaia cea cu soare/Și din dor de fată mare.” Inspiratul poet sugerează că a existat un timp în care „povestitorii” știau ce sunt „zburătorii”. Aici poate fi o aluzie la faptul că au existat
TOTUL DESPRE DRAGOBETE, ÎN ANALIZA LUI DENIS MARIAN MALCIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383242_a_384571]
-
fie altfel. „Până la urmă, Doctorul va prelua puterea! Asul din mânecă!” Până acum, nu ai scris un rând despre el! Ce te vei face cu Filozoful, cu Romancierul? Cu Actorul? - are gura cea mai mare! Îi vei da nițel cu fundul de pământ, chiar și pe Doctor, la timpul potrivit; Magistratul e personaj dominant și nu trebuie să fie umbrit de către celelalte! Cu Romancierul n-o să-ți iasă. El îți scrie cartea din interior, din povestea ta, și nu ai ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
o proză-schizo. O enormitate despre o Femeie solară, ființă pe care, după ce și-a imaginat-o, chiar i s-a arătat! Sub forma Balerinei! Balerina solară! Aeriană! Pentru că era o altă aiurită. Se fâțâia de colo-colo, tremurându-și brațele și fundul. Dând impresia de mișcare. „De vibrație odată cu Universul”, zicea. Se credea o lebădă și adormea pe lac într-o postură deprinsă, desigur, sub tortură: șpagatul! C-un picior la răsărit și altul la apus, vroia - și ea - să schimbe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
aceea cu „spirala ascendentă infinită”! Credea că în momentul în care o va realiza perfect, se va ridica la cer. Nici ea nu mai era în toate mințile, nu doar cei trei, care, ziua și noaptea, se țineau numai după fundul ei. Ajunseseră de se înțelegeau cu ea prin semne. Romancierul a spus odată, lăudându-se ca un cretin, la cafenea, că „din priviri”. Atunci a venit el cu teoria comunicării prin tăcere, o aberație, în linia obișnuită a „creației” sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O mișcare convulsivă Însuflețea puntea. Pe podeaua de scânduri, Întreg echipajul, Înarmat, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să respingă, prin lovituri de vâsle, masa de fugari care căuta cu disperare să urce la bord. Amândoi se aruncară În apa scăzută, făcându-și loc cu forța printre fugari, strivind și călcând În picioare trupurile celor ce alunecaseră pe fundul mocirlos. Înaintară cu dificultate până când ajunseră În dreptul flancului, chiar sub sculptura de la prora. Vârful unei lăncii le trecu primejdios pe lângă creștete, printre strigătele de amenințare. Nu vrem să urcăm! Dar luați asta, pentru numele lui Dumnezeu! strigă cel mai vârstnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de la pupa. — Ce-i Înăuntru? Se pare că nobilul se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit de un sunet neașteptat. Cu o trosnitură, coca galerei se urnise, ridicată de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile. În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de flancul corăbiei. Valul dezlănțuit de izbitură scufundase zeci de refugiați, În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu se zărea nici urmă de el printre trupurile ce se zbăteau Împrejur. — Ce-i Înăuntru? strigă Încă o dată bărbatul de pe galeră. În jurul său, marinarii se apucaseră să facă pârghie cu vâslele pe fundul mării, Începând să Împingă ambarcațiunea spre larg. — Adevărul! mai avu timp să murmure tânărul, În vreme ce un al doilea șuierat străbătea văzduhul pe deasupra creștetului său. 1 Florența, 15 iunie 1300, pe la miezul nopții Umpluse mai multe coli de hârtie cu grafia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ușița cea grea a lădoiului. De unde se afla, poetul nu vedea limpede ce se găsea Înăuntru. Avu senzația că celălalt Îi făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță din lemn, un flacon cam de mărimea unei măsuri de vin, aproape plin cu un lichid verzui și sigilată cu un dop din metal. — Iată leacul despre care ți-am vorbit. Un remediu Împotriva oricărei dureri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aceea Îi aminti de piața de dimineață. Tocmai se gândea să plece când un glas Îl opri. — Vino, messer Alighieri, pe aici! Ia loc În cel de al Treilea Cer! Poetul se răsuci. În stânga lui, În colțul cel mai din fund al sălii, spițerul, șezând printre alți bărbați, se ridicase În picioare și Îl saluta cu brațul, făcându-i semn să se apropie. Dante se Îndreptă Într-acolo cu o Încetineală studiată. Voia ca mișcările să Îi fie impregnate de acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
siguranță, o sală la San Piero. Sau capitulul vreunei mânăstiri... I se păru că surprinde o iute privire de Înțelegere Între cei de față. — Dacă vei avea răbdare o clipită, vei Înțelege de Îndată, messer Alighieri, zise spițerul arătând spre fundul sălii, unde vânzoleala părea să se Întețească. De câteva momente se auzea un sunet firav de darabană, lent și senzual, acompaniat de freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină Își făcuse apariția, În mijlocul ovațiilor celor prezenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar numi Maria Magdalena, crede-mă, zise râzând Veniero. — Dar, cu toate că e În afara canonului, cred că i-ai aprecia și dumneata Înzestrările vădite și pe cele oculte, adăugă Teofilo cu o expresie ironică. Dante Îi asculta distrat. Continua să fixeze fundul sălii, cu spectacolul său necuviincios, Încercând să surpindă vreun amănunt prin bariera de trupuri. Se uita la figura aflată În centrul unei asemenea atenții, o femeie cu tenul Închis și cu membrele impunătoare. — Se auzi un strigăt de durere, urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fu cel care curmă tăcerea. — Domnia ta vei Înțelege acum de ce obișnuim să ne referim la mica noastră tovărășie cu numele de adepți ai celui de al Treilea Cer, zise el ținându-și privirea ațintită asupra femeii care se Îndepărta spre fundul sălii, cufundată Încă Într-o tăcere ireală, pentru a se face mai apoi nevăzută Îndărătul unei perdele ce ascundea o ușă. Cu toții Își reluară vorbele și râsetele, Însă fără veselie, ca și când fiecare trebuia să izbândească Într-o bătălie secretă Împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
descopere, era mai bine să o facă imediat. Aș aduce o jignire inteligenței domniilor voastre dacă m-aș gândi că nici unul dintre voi n-a ajuns, Înaintea mea, la aceeași ipoteză. — Dar ce se poate scoate din această ipoteză? Întrebă din fundul mesei Iacopo, cu glasul său neplăcut. Fără să Îi lase lui Dante răgaz să răspundă, Cecco d’Ascoli interveni În discuție. — Da, messer Alighieri, și eu cred că scrierea aceea nu e Întâmplătoare și ajunsesem și eu la concluzia dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cărămizi. Într-o epocă ulterioară, cineva trebuie să se fi hotărât să blocheze acea cale spre măruntaiele pământului, poate pentru a Împiedica explorarea să Înainteze. Sau pentru a Întemnița niște forțe care, altminteri, s-ar fi revărsat peste suprafața Pământului. Fundul criptei era constituit dintr-un cerc de cel puțin zece brațe În diametru. Era pavat cu lespezi neregulate din bazalt, roase de vreme, iar pe mijloc se aduna Într-o baltă apa care picura de sus. Pe ultimele trepte cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mozaicar, acela care a murit. Nu se desfășura nici o lucrare. Ziceam de ceilalți. — De cine? De bărbații care se reunesc În fundul cisternei, pentru ceremonie. Credeam că știi. Nu știu nimic... Care ceremonie? — Nu o dată, tot pe timp de noapte, pe fundul catacombei de sub biserică am văzut un grup de bărbați care se Întrunesc pentru conciliabulele lor. Noi nu ne ducem niciodată Într-acolo, ca să nu tulburăm somnul morților, dar glasurile lor ajung până aici. — Ce spun? — Nu se poate desluși; vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții. Însă nici unul nu părea să depășească o linie imaginară aflată În dreptul peretelui din fund. Acolo, despărțite doar printr-o fâșie de spațiu gol, parcă Într-o alegorie a râului ce marchează hotarul cu Împărăția morților, se găseau băncile cadavrelor În așteptarea Îngropăciunii. Vii și morți laolaltă, se gândi Dante, ca În rotirile unui dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al lui Dumnezeu, un loc unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din cripta de la San Giuda. Ce deosebire exista Între trupurile la care se uita acum și acelea descompuse și mumificate, care zăceau pe fundul acelui soi de pâlnie infernală? Poate că, În doar câteva ceasuri, cele de aici vor fi precum cele de acolo, destrămate și pierdute până la ziua Judecății. Ori de câte ori cobora o scară descoperea o cetate a durerii, o via crucis subterană, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se descotorosească, În sfârșit, de acea piedică. 12 În aceeași zi, după-amiaza târziu Dante intră În micul naos Întunecat al Celor Patruzeci de Martiri și se apropie de altar ținându-se pe lângă perete, ca să nu bată la ochi. Spre fund, alături de masa simplă din piatră, Înconjurată de scaune din lemn, fusese aranjată o estradă grosolană din scânduri. De pe acel amvon improvizat, un om vorbea adresându-se micului grup de credincioși Îngrămădiți În jurul său. Nu era multă lume, poate că două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ironie. Meșterul colorist Îl fixă În ochi. Nu, messer Durante. Am auzit vorbindu-se despre asta În orașul dumitale, nu demult, răspunse el cu asprime. Și nu era vorba doar de vorbe. Îți voi arăta ce s-a găsit, pe fundul unei bărci abandonate pe coasta pisană de un pescar din partea locului. Un agent de-al nostru a avut curiozitatea și l-a trimis la sediul Artei. Deschise un sertar și scoase ceva ce părea a fi o piatră roșiatică, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fiind o slăbiciune a minții, insuflată de fuga precipitată a spiritelor vitale? Oare dragostea e ceva care se adaugă, ca o virtute, iradiind prin forța proprie din obiectul iubit, ori e o boală nevindecabilă ce sărăcește spiritele? Între timp, din fundul tavernei ajungea sunetul tobelor ce Începuseră să răpăie cu ritmul lor obsedant, anunțând intrarea Antiliei. În loc să răspundă, Dante Își Întoarse privirea spre femeie. Era oare dragoste acea senzație de rătăcire pe care o Încerca, acea dorință de a-și contopi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
roșu În flacăra caldă a opaițului. Cu degetele, prinse a-i mângâia chipul, Încetișor, cu blândețe, ca o oarbă care căuta să descopere trăsăturile unui amant necunoscut. Onixul ochilor ei părea Încă și mai negru: două lacuri de tenebre fără fund. Dante se ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de ușurința cu care izbutea acum să Îndeplinească această mișcare. Ea Își duse o mână la spate, desprinzând un șiret. Rochia Îi lunecă repede peste spate, dezgolind-o. Pe trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]