19,733 matches
-
că fusese nevoie de oarecare protecție, și pe deasupra de o sumă de bani, de fapt, de o mică atenție... Dar, mulțumită lui Jehova, lucrurile se aranjaseră bine. Hana și Miriam - cea mare paisprezece, cea mică treisprezece - aveau să stea În gazdă la doamna Goldberg din Arad, iar doamna Goldberg era o femeie severă și morală, atît de morală că nici nu se măritase, cu toate că nu fusese nici atît de săracă și nici atît de -, să zicem -, neatrăgătoare, ca să nu se fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Bistriței, nu departe de Vatra Dornei). Și oameni tare cuviincioși erau acești bejenari și femeile lor. Toamna accea (1784) dase târziu, cutreierau câmpii și pădurile, și strângeau pădurețe (mere sălbatice) care roduri și adunături le-au pus în chivnițele (beciuri) gazdelor de-au avut ei a face din ele borș aproape toată iarna, chiuau (băteau în piuă!) produsele și din zeama lor făceau și mâncare.” Importanța însemnărilor lui Ion Dumitru Corniță constă în aceea că ne spune că bejenarii așezați în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
p.31. 35 Din familia Pușcuță, împroprietărită în Viforeni, s-a ridicat poetul Constantin Pușcuță (1940-1003), care semna în revista „Ateneu” din Bacău, cu pseudonimul Octavian Voicu. Are mai multe volume de versuri. Am fost colegi, am stat împreună la gazdă, împreună ne-am pregătit bacalaureatul, în 1960. El a fost secretarul Teatrului de Stat din Bacău. 36 Singura legătură dintre satul Lunca și răscoala din 1907, înafara unei revolte „în genunchi”, însumând cereri și reclamații, constă din vânzarea unor saci
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
puse „în lucrare”, după scenarii vechi, adăugate și îmbunătățite, piese din arsenalul spiritual, păgân și creștin, fără să fie uitate vechile practici agropastorale. Nașterea Domnului este întâmpinată de obiceiul colindatului, când grupuri de băieți și fete, tineri și tinere adresau gazdelor, cântând la geam, urări de sănătate și belșug. După ce colindele au fost „încreștinate”, textul colindului amintește de momente pline de tensiune și dramatism a nașterii Domnului. Cu același conținut religiosă este și textul pusă pe melodie a obiceiului de mersă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dar nici clăcașii nu mergeau la hramul răzeșilor, ca să nu se zică că primeau de pomană. Hramul nu era zi de pomană - pentru pomeni erau zile speciale: Moșii de iarnă și Moșii de vară - era obligația morală și materială a gazdei de a-i hrăni pe toți cei care-i călcau pragul. Pentru familia de gospodari care primeau cât mai mulți hrămari era o cinste, erau căutați, erau cu vază în sat. Cei veniți la hram urau gazdelor sănătate și belșug
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și materială a gazdei de a-i hrăni pe toți cei care-i călcau pragul. Pentru familia de gospodari care primeau cât mai mulți hrămari era o cinste, erau căutați, erau cu vază în sat. Cei veniți la hram urau gazdelor sănătate și belșug, mulțumeau pentru masă și băutură și plecau mai departe, dacă-i țineau puterile. De hram, ziua se organiza horă pentru tineri, iar noaptea era bal pentru toți cei care voiau să participe. De regulă, orchestra care umbla
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de muncă prestată zilnic, este tot o formă de clacă, numită propagandistic, „solidaritate”. În lumea satului românescă s-a păstrat multă vreme claca sub forma adunării femeilor și fetelor la câte o casă - mergeau cu lucru individual - sau lucrau pentru gazdă. Clăcile se făceau în Postul Crăciunului, având funcția de rupere a monotoniei scurgerii timpului când te luai cu lucrul, se cânta, se spuneau snoave și ghicitori, se vehiculau știrile satului: cine cu cine „se ține”, cine se mărită, cine se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vârsta de 18 ani, care umblau prin sat în cete, de la o șezătoare la alta. Clăcile erau și prilej de practici magice, farmece în grup sau individual, când fetele își căutau ursitul, totul desfășurându-se sub supravegherea unei femei bătrâne. Gazda își trata invitatele și invitații cu gustări și băutură și, după dezlegarea limbilor, venirea flăcăilor și muzicanților, se începea jocul, care alterna cu perioade de lucru. Trebuie observat că șezătorile și clăcile aveau loc după „călcatul” vinului, după ce „poama” - strugurii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ochi cu apă, în semn de belșug și bunăstare; mirii le răsturnau cu piciorul și aruncau pe josă câțiva bănuți. Cu strigări, muzică, vorbe de duh se ajungea la casa mirelui unde începea jocul pentru cei veniți cu „jocul”, iar gazda continua pregătirile pentru masa nuntașilor cei mari. Bucatele erau cele cunoscute, tradiționale, cu sarmale, friptură cu garnitură de orez sau cartofi, cozonac, un borș acru „de potroace”, dat spre dimineață, să se trezească lumea, fiindcă toată petrecerea era apreciată după
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
masa nuntașilor cei mari. Bucatele erau cele cunoscute, tradiționale, cu sarmale, friptură cu garnitură de orez sau cartofi, cozonac, un borș acru „de potroace”, dat spre dimineață, să se trezească lumea, fiindcă toată petrecerea era apreciată după câtă băutură dădea gazda. Mesenii dădeau daruri mirilor: obiecte de gospodărie, cereale, vite, apoi totul sau aproape totul, s-a convertit în bani. Se „juruia” o juncă, o oaie, două, un sacă de grâu etc., unii se țineau de cuvânt, alții uitau sau se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sau de ziua de hram, vara, prispa era un loc de dormit. Prispa, dar mai cu seamă cerdacul, erau folosite pentru odihnă și recreere, în zilele de sărbătoare, în cerdacă putea sta o masă cu scaune sau bănci, tot acolo gazda își întâmpina oaspeții. Alte elemente ale casei cărora li s-au atribuit funcții magico-mitice sunt, pragul casei (ritualuri legate de naștere și căsătorie), fereastra laterală (răpitul fetelor), vatra și hornul, locuri distincte, legate de vrăji, naștere, blesteme și prin horn
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mâncau pâine prăjită cu unt și observam cu admirație nepăsarea cu care își ștergeau degetele de tapiseria scaunelor când li se părea că nu le vede nimeni. Cred că lucrul acesta nu prea îi pria mobilei, dar presupun că și gazda se răzbuna pe mobila prietenelor când le întorcea vizita. Unele dintre ele erau îmbrăcate după ultima modă și spuneau că nici în ruptul capului nu pot înțelege de ce trebuie să-ți neglijezi ținuta pur și simplu pentru că ai scris un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plină decât de obicei. Toată lumea părea să vorbească în același timp, iar eu, șezând tăcut, mă simțeam stânjenit. Dar eram prea timid să nu mă alătur vreunuia dintre grupulețele care păreau absorbite de propriile lor treburi. Dra Waterford era o gazdă bună și văzându-mi stânjeneala se apropie de mine: — Vreau să vorbești cu doamna Strickland, îmi spuse ea. E pur și simplu nebună după cartea dumitale. — Cu ce se ocupă? Eram conștient de ignoranța mea și dacă dna Strickland era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
erau drăguțe și luminoase. Dejunurile pe care le dădea în mica sufragerie aranjată artistic erau plăcute. Masa era agreabilă, cele două servitoare erau plăcute ca înfățișare, mâncărurile erau bine făcute. Era imposibil să nu vezi că dna Strickland este o gazdă excelentă. Și erai sigur în felul acesta că e și o mamă admirabilă. În salon erau fotografii ale fiului și fiicei. Băiatul - pe nume Robert - avea șaisprezece ani și studia la Colegiul Rugby; și îl vedeai în ținută sport, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îndoiască. Strickland mi-a adresat un ușor hohot de râs - acela pe care îl scot adeseori oamenii pentru a marca o glumă care lor nu li se pare deloc amuzantă -, dar nu mi-a spus nimic. Nou-sosiții au solicitat atenția gazdelor, așa că am fost lăsat singur. Când într-un târziu ne-am adunat cu toții așteptând să fim poftiți în sufragerie am reflectat (în timp ce conversam cu doamna pe care fusesem rugat s-o „conduc la masă“) că omul civilizat practică o stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
doamna pe care fusesem rugat s-o „conduc la masă“) că omul civilizat practică o stranie nevinovăție risipindu-și scurtul interval al vieții cu tot felul de practici plictisitoare. Era genul de societate care te face să te întrebi de ce gazda și-a mai dat osteneala să-și invite oaspeții și de ce aceștia s-au mai deranjat să vină. Erau zece cu toții. S-au întâlnit plini de indiferență și aveau să se despartă cu un sentiment de ușurare. Dineul avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că ea l-ar fi putut ierta pentru ce a făcut pentru ea? — Ce vrei să spui cu asta? Nu știi de ce a luat-o de nevastă? Am clătinat din cap. — Fusese guvernantă în familia unui prinț italian și fiul gazdei a sedus-o. Ea crezuse că o s-o ia de nevastă. Au aruncat-o în stradă cu boccele cu tot. Urma să aibă un copil și a încercat să se sinucidă. Stroeve a descoperit-o și a luat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
felul ingenuu în care dna Strickland, fără să spună măcar o vorbă neadevărată, insinua că relațiile ei cu soțul fuseseră întotdeauna perfecte. În cele din urmă dl Van Busche Taylor se ridică, dând să plece. Ținându-i multă vreme mâna gazdei, îi adresă un discurs de mulțumire grațioasă - deși cam prea lung - și ne părăsi. — Trag nădejde că nu te-a plictisit, îmi zise ea după ce închisese ușa în urma lui. Bineînțeles că uneori e o pacoste, dar simt că așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să fie atins de poet. - Iartă-mă, messere, zise el În grabă surprinzând expresia de uimire a priorului. E un vechi obicei de-al meu, căpătat de pe vremea când vindecam leproșii, peste mare. - Ai de gând să te Întorci la gazda dumitale? Îl Întrebă Dante. - Da... dar orașul vostru s-a schimbat mult de când am fost data trecută, cu mulți ani În urmă, răspunse bătrânul, plimbându-și privirea peste clădirile din jur. Ți-ar displăcea să mă Însoțești o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
întoarce spre el și îi spune că e de acord. Așa, pur și simplu. Pe un ton indiferent. Celuilalt nu îi vine să creadă. Se înclină, se bâlbâie, îngaimă ceva, mulțumește cum poate, merge de-a-ndăratelea, apoi pleacă iute, înainte ca gazda lui să-și schimbe decizia. De ce acceptase procurorul? Poate doar pentru ca directorul să plece mai repede, și să-l lase din nou în tăcerea lui; sau poate că găsise o anumită plăcere în a i se cere ceva măcar o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
asta în seara faimoasă în care mi-a spus totul. Am căutat să aflăm dacă Lysia Verhareine avea familie. Mai puțin eu, mai mult primarul. Nu am găsit nimic. Doar o adresă pe plicuri, o adresă tăiată ce corespundea unei gazde mai vechi, cu care primarul a vorbit la telefon, dar nu înțelegea decât un cuvânt din două din cauza accentului din nord. A reținut doar că gazda nu știa nimic despre rudele fetei. Când veneau scrisori, trecea pe ele noua adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am găsit nimic. Doar o adresă pe plicuri, o adresă tăiată ce corespundea unei gazde mai vechi, cu care primarul a vorbit la telefon, dar nu înțelegea decât un cuvânt din două din cauza accentului din nord. A reținut doar că gazda nu știa nimic despre rudele fetei. Când veneau scrisori, trecea pe ele noua adresă, cea de la Castel, pe care tânăra i-o trimisese. „Și erau multe scrisori?“ a întrebat primarul - eram și eu de față, lângă el. Nu a primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și cred că și ei mă iubesc. Mulți îmi aduc mici daruri, un ou, nuci, o bucățică de slănină. Mă simt împăcată cu ei, și mai uit puțin de singurătatea mea. Tristețe (este porecla pe care i-am dat-o gazdei mele, procurorul) mă așteaptă în fiecare zi, când mă întorc acasă. Se plimbă prin parc, mă salută. Îi răspund la salut și îi zâmbesc. E un om singur, bătrân și rece. Soția lui a murit când erau încă foarte tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vă pun eu? Ne punem noi, îi răspunde Căpșuna, își ia prima, puțin, pe fundul farfuriei adânci, să nu se îngrașe, ceapă verde nu vreau, orișicât. Vă duceți la proprietatea voastră de la țară, aveți vreo casă pe-aicea?, o întreabă gazda parșiv, poate-poate, că n-am văzut-o destul, zice tânăra actriță, dați și voi o bere pe chestia asta?, îi întreabă Maestrul, care tot negociase cu bătrâna de vânduse, îi tot spusese povești despre frig, vârstă etc., și aia, speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prea repede. Cei doi cumpăraseră toată suprafața (avea și 1.000 de metri de pământ împrejur) la prețul unui apartament cu două camere în București. Un chilipir nesperat. O bere pe zi sau una pe an?, râde Laszlo, ceilalți doi, gazdele, se colorează în albastru, se așteptau amândoi la recunoștință și comision, nu le ieșea nimic și amândoi înghit politicoși în sec. I-o plătesc eu, gândește Loredana, care nu iartă pe nimeni, niciodată. Nu mi-a dat mie banul, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]