4,147 matches
-
două am fi prietene. —Prietene? Pentru o secundă expresia impasibilă a lui Deborah a dispărut, iar la auzul respectivei sugestii ochii i-au ieșit din orbite. Vrei să fim prietene? Glumești, nu? Julia arăta și se simțea stânjenită. Nu, nu glumesc. Nu văd nici un motiv pentru care n-am putea să devenim prietene. Deborah a schițat un zâmbet și a tras adânc și prelung aer în piept. A, dar eu văd, Julia. De fapt, văd mai multe motive pentru care niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Da. Principalul motiv pentru care vreau să fiu prietenă cu el este acela că știu cât de tare te scoate pe tine din pepeni chestia asta. Julia s-a oprit din scotocit și a ridicat capul ca să vadă dacă femeia glumea. Dar expresia lui Deborah era cât se poate de serioasă. Vezi tu, a continuat ea, aici ai fost tu incredibil de proastă. În mod indirect, prin intermediul lui James, mi-ai dat de știre, încă de la-nceput, cât de tare te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
la care te-ai fi așteptat dacă i s-ar fi propus să cumpere un crocodil matur, pe care să-l țină în baie. Da, știi, o chestie din aia rozacee, care se târăște de colo-colo în patru labe, a glumit Susan, sperând să relaxeze ceea ce de-acum bănuia că avea să devină o conversație teribil de negativistă. Da, Susan. Bărbatul era iritat. — Știu ce e ăla un copil. Ce vreau să spun este de ce ți-ai putea dori unul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a lăsat să se vadă nimic. —Ce comportament matur, a remarcat el și a zâmbit strângând mâna lui Deborah. —Punch de fructe? O chelneriță își făcuse apariția lângă ei purtând o tavă cu pahare. Sună ca un boxer homo, a glumit Paul, apoi a luat un pahar și i-a mulțumit chelneriței. Deborah a izbucnit în râs, iar Julia a văzut că așa femeia arăta și mai drăguță. Dintr-odată, muzica s-a oprit și cineva a început să bată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
oprit-o. Probabil faptul că existau mari șanse ca Jade să-i povestească lui Paul, iar Paul să-i povestească lui Deborah. —Ei, știi și tu cum e - trăiește și lasă-i și pe ceilalți să trăiască mai departe, a glumit ea relaxată. În plus, e o persoană încântătoare. Julia se uluia pe sine cu talentele ei de actriță. — Da, mi s-a părut drăguță. În puținul timp cât am vorbit cu ea. Oamenii începuseră să se așeze pentru cină, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
-i lui Jade cu ochiul, în speranța de a da un aer nonșalant acelei probleme teribil de serioase. De pildă, dacă nu cumva ăsta a fost începutul unei relații minunate? Jade a râs nedumerită. Nu-și dăduse seama dacă Julia glumea sau nu. —N-am aflat nimic în sensul ăsta, în schimb știu că Paul a sunat-o acum două zile și-au aranjat ca mâine seară să meargă împreună la cinema. —La cinema! a exclamat Julia entuziasmată, de parc-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
căutarea unor bărbați delicioși și necăsătoriți, a adăugat Julia bătând de mai multe ori cu degetul în genunchiul lui Alison. —Ăăăă... Alison nu părea tocmai în apele ei. — Nu sunt sigură că sunt gata să ies iarăși cu bărbați. — Am glumit, draga mea... ei, cel puțin în privința ta. Julia și-a dat părul pe spate. Eu sunt mai mult decât pregătită să ies iarăși cu bărbați. De fapt, deja am pus ochii pe cineva. —Vai, Doamne, a gemut Susan. Cine este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ușă, la care ea, râzând și tot ca să-l binedispună, că n-a ajuns încă în așa hal ca să-și bea mințile până ar uita unde stă, dar dacă lui i-ar da prin cap... Ba bine că nu, Velicu glumise, n-a vrut s-o jignească... Nu-ți stătea capul la jigniri, Mirelo, te pierdeai și te goleai, și privirile-ți tremurau adulmecându-l pe când îl băgai în casă și încuiai ușa. Prin memorie ți se amestecau chipuri și trupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ciorbă. Atunci, hai. Bem o bere, mâncăm ceva... — Trebuie să mâncăm, râse Rafael. Îmi place de tine, Rafaele, că ești om de înțeles. Complimentul ăsta îi întețește râsul, și că scuză-mă, ce-i aia, ce înseamnă om de înțeles? Glumește, desigur, ca să-și înveselească proaspătul prieten, care afișează o figură gravă, conformă cu situația lui Rafael. Atâta că Mărgărit n-o ia ca pe o glumă. Îi explică pe un ton de o naivitate senină cum că-i om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și prea ești obraznică, și Roșioara rânjea cu ochii fugindu-i într-o parte, ca și cum ar fi dat să se ascundă, și uite-l, Getuțo și Vasilico și Elenuțo, că domnu’ ziarist nu știe de glumă, păi, vorbim și noi, glumim, ce aia mă-sii, că doar d-aia îi dăm la gură să mănânce, ca să vorbească și să râdă... Erau ca-n familie femeile alea, de ani de zile de când se strângeau la Elena sau în alte părți, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Belciu care una-două îi pute c-o vorbești pă la spate, și uite-o pe Roșioara c-a prins din nou curaj, e din nou călare pe situație și îndreptățită să-l ia din scurt, adică dacă tot râdem și glumim, ce glume ar putea avea el cu boarfa de Mirela? De ce face pe avocatu’ ei, și fața lătăreață a Mirelei, încruntându-se și chiar insinuând amenințări, pornită să-l dea în fapt, că vezi că n-ar fi mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ăsta... Nu mai vrea s-audă bătrânu’ de mine. Altădată, de sărbători, îmi mai trimitea câte ceva, da’ lasă că nici io... — Nu ți-am spus fă că te doare-n fund de toată lumea că ai copil? Ai impresia c-am glumit? — Nici io n-am să mor în curu’ lor. Să nu-i mai văd, să nu-i mai prind că mă caută. Cât am tras io cu copilu’ ăsta... Geta ridică ochii de pe copil și se opri dintr-odată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
e imposibil să le spună, cum ar fi că și el, ca și oricine, a avut copii mici, dar nu și-a permis s-o țină pe nevastă-sa acasă... Ar trebui totuși... Trebuie neapărat să-și caute de lucru. — Glumeam, taicule, cum naiba să nu-și caute? Își caută, se străduie, da’ vezi și matale că-i destul de greu. Cât își caută, n-ar fi o problemă pentru noi să ținem copiii. Putem și pe amândoi. Le-ar prinde bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Nu știam de ce, dar, dintr-un anume motiv, toată conversația asta mă demoraliza. — Brian, tu cine crezi că e vinovatul? am trântit-o eu. — Tu, zise el, privind În jos, spre mine. Mi-a trebuit ceva vreme să realizez că glumise. Colțurile gurii Îi erau ușor ridicate. — Ah, ha, ha, ha, foarte amuzant, am spus. Brian râdea pe Înfundate. Îmi dădeam seama de asta după faptul că cele pectoralii lui se ridicau și se coborau mai rapid decât de obicei. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ce culoare avea părul ei! — Te-ai plictisi de ea Într-o săptămână, i-am zis, timp În care s-ar holba la tine cu ochii ăia mari ai ei, fiind convinsă că ești minunat și sorbindu-ți fiece cuvânt ... — Glumești? spuse Tom, nevenindu-i să creadă. Pentru mine, ăsta e tipul ideal de femeie! Mi-am privit ceasul. Era aproape miezul nopții. — E timpul ca Sam să doarmă, am anunțat, ridicându-mă În picioare. M-am uitat o clipă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Și dacă aș fi ucis-o eu, n-aș fi alergat de colo-colo, ca să descopăr cine e vinovatul. Nu sunt chiar atât de cretină. Mi-aș ține capul la cutie până aș face cârcei la gât. Încercarea mea de a glumi avusese totuși un rezultat bun, anume Îi mai calmase furia lui Janice. Roșeața pielii i se mai atenuase. Tenul ei, de obicei alb ca laptele (sau, În termenii vopselelor Dulux, lapte cu o nuanță de roz), părea acum tras și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
te-a Încurcat casca? — Nu purta uniformă, tâmpitule. Nu sunt chiar atât de desfrânată. Era În haine obișnuite. La propriu. Și-o să-ți placă la nebunie chestia asta: are o prietenă pe care o cheamă Daphne. Nu se poate! Nu glumești? — Nu. — Daphne, spuse Tom, meditând. Pare genul de reprezentantă a elevilor În consiliul profesoral, Înaltă și voinică. Chiar căpitan al echipei de lacrosse. El trebuie să-i zică „parteneră“. Nu-i dă voie să folosească termenul de „iubită“ pentru că, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
la tejghea până a fost gata, ducându-mi singură cana grea de ceramică și farfuria Înapoi la masă. Așezându-mă În fața ei, am Început fără altă introducere: Cred că știu cine a omorât-o pe Linda. — Poftim? căscă ea ochii. Glumești! Am scuturat Încet din cap, În semn că nu. — Și știi ce m-a făcut să-mi dau seama? Gustul vestimentar oribil pe care-l are Lesley. Ce ironie, nu? Nu pricep, zise Rachel, aplecându-se Înainte În scaun, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
iscoadelor; de azi pe mâine, el face din acesta unul din apropiații săi. Dar Nizam este atunci cel care devine bănuitor În privința prieteniei care se naște Între Hasan și Malik Șah. Cei doi bărbați sunt tineri, li se Întâmplă să glumească Între ei pe seama marelui vizir, mai ales vinerea, zi de shölen, ospățul tradițional pe care sultanul Îl oferă apropiaților săi. Prima parte a festivităților este cu totul oficială, rezervată. Nizam stă așezat la dreapta lui Malik Șah. Îi Înconjoară cărturari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Herald se Întâmpla, cred, prin 1856, când un transatlantic, mândria Companiei Cunard’s, primul vapor cu zbaturi Înzestrat vreodată cu o carenă metalică, lovise un aisberg. Pieriseră șapte marinari din ținutul nostru. Nenorocoasa navă se numea Persia. Oamenii mării nu glumesc cu semnele destinului. Astfel Încât am socotit necesar să remarc, În introducerea la articolul meu, că „Persia” reprezenta un termen impropriu, că persanii Înșiși Își numea patriau „Iran”, prescurtarea unei expresii foarte vechi, „Airania Vaedja”, Însemnând „Țara Arienilor”. L-am evocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mă vadă, corespondența țesuse Între noi o complicitate În care n-ar fi putut să se insinueze nimeni. Bineînțeles, nu eram niciodată singuri, existau, la fiecare reuniune sau la fiecare masă, zeci de convivi. Se discuta la nesfârșit, uneori se glumea, dar fără exagerări. Familiaritatea nu e niciodată tolerată În Persia, acolo politețea este prețioasă și grandilocventă, oamenii au adesea tendința de a se declara „sclavii umbrei măreției” persoanei căreia i se adresează, și, când e vorba de altețe, de altețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
că faptul care tocmai se petrecuse echivala cu o agresiune Împotriva Rusiei, cu o insultă la adresa țarului și țarinei, se cereau scuze oficiale din partea guvernului de la Teheran. Îngrozit, prim-ministrul persan ceru sfatul britanicilor; Foreign Office răspunse că țarul nu glumea, că adunase trupe la Baku, se pregătea să invadeze Persia și ar fi prudent ca ultimatumul să fie acceptat. Pe 24 noiembrie 1911, ministrul persan al Afacerilor Străine se prezentă, așadar, cu moartea În suflet, la legația rusă și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
treceau granița, rămânând sigilate. Uneori vedeam și la Roma asemenea camioane. Frigorifice. Ele transportau carne pentru partid. „În țara noastră se face revoluție permanent. Trebuie să fim vigilenți cu capitaliștii, altfel riscăm să ne bombardeze cu antricoate și cu Nutella”, glumea tata cu Pietro. La douăsprezece ne întorceam acasă. În vârfurile palmierilor tresălta vântul și, dacă o mașină de poliție făcea taatii-taa-tii, atunci tăcerea se spărgea în țăndări. Era cald. Tata transpira pe la subsuori. Avea nevoie de mai multe cămăși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
știi filmul acela de Spielberg, Întâlnire de gradul trei? Deci vezi câte din întâmplările astea se petrec în America. America e o țară așa de întinsă și puțin populată, că au loc și extratereștrii. Mă rog, așa spune tata, când glumește pe seama mea.” „Crezi în extratereștri?” „Clar. Și tu?” „Eu nu cred.” Pentru câteva minute, s-a așternut tăcerea. „Alin?” „Da, Ariana.” „Mergem să ne plimbăm?” Fir-ar să fie. Să mă plimb cu Ariana, cât de mult îmi dorisem asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ultimul moment, datorită, cum se va vedea, inimii bune a unui copil de opt ani. Se povestește În câteva cuvinte și o inserăm aici ca să servească de exemplu pentru noile generații care nu o cunosc, cu speranța că nu vor glumi pe seama ei pentru faptul că este ingenuă și sentimentală. Atenție, deci, la lecția de morală. Era odată, În vechea țară a poveștilor, o familie În care era un tată, o mamă, un bunic care era tatăl tatălui, și acel copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]