2,610 matches
-
strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul se sucește brambura, piruetă de clovn. Din buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula cade, ca o plăcintă. Întoarce, aiurit, obrazul roșu de frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia... „Hei, domnu’... foile“, mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și au fugit pe calea care duce în pustie. Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieșiseră din cetate i-au culcat la pămînt, căci îi prinseseră la mijloc. 43. Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit și l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, pînă în fața cetății Ghibea înspre soare răsare. 44. Optsprezece mii de bărbați au căzut din Beniamin, toți voinici. 45. Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustie la stînca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
băut prima burtă de vin, am răspuns. Nu sunt bețiv. - Tu, nu. Ugum este, spuse uscățivul. Tu ești doar gălăgios. N-o să mai prindem un pește d’ăla bun câteva zile de aici Înainte, atâta gălăgie ai făcut. I-ai gonit pe toți peștii bătrâni și grași. Pe vremea aceea nu erau cuvinte cu care să-ți ceri iertare. Nici nu te gândeai la așa ceva, prin urmare m-a gândit la cum Îmi părea rău pentru ei. Uscățivul ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Într-un târziu. - Și Îți mai arată ceva și ție. Ceva ce tu și numai tu o să deslușești, Îmi spuse Enkim posomorât. Dădu să mai Întrebe ceva dar se uită la mine pe sub sprâncene și Își continuă povestea. După ce Îl gonisem (el spusese din nou: după ce ne hotărâsem să dăm drumul vicleșugului!) se ascunsese În munții pe care tocmai Îi străbătusem după ce ieșisem din pădurea lui N’jamo. Se făcuse un ger cumplit și abia dacă găsiseră o peșteră În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fermecat pe toți cu puterea unui descîntec, așa Încît și ei parcă sînt plini de speranțe, de veselie, de bunătate, parcă sorb, ca dintr-un izvor de energie esențială, Înălțătoare, băutura amețitoare și măreață a zilei. Între timp, pe stradă gonesc proiectilele strălucitoare ale mașinilor zburînd ca gloanțele luminoase, polițiștii voinici, cu obraji roșii, stau neclintiți În mijlocul străzii și, cu un gest autoritar al brațelor lor ca niște catarge, le ordonă să se oprească, să pornească, să Înainteze sau să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întunecată nouă, celor care n-am găsit o ușă prin care să intrăm, oare nu ne-ai oferit adăpost nouă, celor lipsiți de adăpost, celor care n-aveam o ușă la care să batem, celor care nu găseam alinare și goneam veșnic hăituiți pe străzile vieții? Oare nu ne-ai oferit merindele tale amare cu care să ne potolim foamea ce se preschimba În nebunie din pricina hranei cu care se hrănea, oare nu ne-ai oferit un țel către care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
amintiri specifică trenului - acel uriaș ansamblu simfonic monoton, care este de fapt muzica tăcerii și a veșniciei. Furat de farmecul luminii vrăjite și al timpului, tînărul rămase o vreme cu ochii țintă la fantasticul piesaj În alb și negru ce gonea pe lîngă ei, măreț și ciudat, sub strălucirea fantomatică a lunii. În cele din urmă se ridică, ieși pe culoar, Închise cu grijă ușa În urma lui și porni spre capătul trenului străbătînd vagon după vagon, prin trenul grăbit, pînă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ivesc și trec peste marea verde a pustiului. Războiul era prezent În strigătele Îndepărtate și În frînturile de sunete și În clinchetul clopotelor vitelor purtat de palele de vînt și În bucuria și tristețea sălbatică, Îndepărtată, jalnică, a trenului ce gonea spre răsărit, spre mare, spre război, străbătînd văile sudice scăldate În vraja verde și În farmecul auriu al miezului de iunie și În casele unde locuiau oamenii, În văpaia trecătoare a ferestrelor acoperite cu hîrtie. Era prezent pe cîmp, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu auzisem În viața mea de-așa un animal, și s-a-ntors iarăși În pădure și, cînd m-am dus să-i spun mamei, ea mi-a zis: „Da, ai văzut un cerb. Fără-ndoială că era un cerb. L-au gonit vînătorii din pădure și-a coborît Încoace“ și... sigur că da, chiar În primăvara următoare, cînd aveam patru ani, eram copil mare și țineam minte totul... chiar atunci au Început să treacă yankeii, cum să nu-i aud, cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și m-am dus la unu, Cristache Melinte, care avea atelier de tâmplărie și am Învățat și tâmplăria, da’ peste iarnă, a fost iarnă grea sau nu mai avea el comenzi să ne ție pă toți ucenicii, că ne-a gonit, ne-a dat pașapoartele. Am mai stat până-n primăvară la un meșter, nu mai știu cum Îl chema pă meșteru ăla, și pă urmă m-am mutat din nou: pă Mihai Brabu, la fabrica Oțet-Coco. Când eram acolo am recrutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
între vii - cais), sinele își creează un univers din date inconsistente, diafane, eterice, colindate de aripa sacrului: ninsori nesfârșite - ale iernilor sau ale petalelor -, lumină blândă coborând peste suflet, coșuri pline cu dragoste, purtate de copii încoronați cu spice, cai gonind pe lună etc., iar anotimpuri încărcate de roade sau de promisiuni învăluie peisajele. Fiindcă trecutul este leagănul gândurilor poetului, nici copilăria nu putea fi eludată, fiind parte a acestei lumi pierdute, însă de neuitat, care-și trimite în prezent mesageri
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în fond, pot fi comparate cu actul sacrificiului suprem în sens absolut?!. Este o exacerbare a ego-ului: “Calomnia și batjocura o însemnau printr-un martir asemenea cu al omului Dumnezeu”. Ea caută în oglindă adevărul și observă că palmele ocării goniseră de tot, din fața ei culoarea, se căuta pe sine în acea oglindă pentru a urma o cale, calea destinului ce pare mereu un abis. Dar un fapt e cert, cuplul este o finalitate, în ciuda fatalismului nefericirii perpetue. Dialogul dintre Viorica
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
suflet rândunici.” Lupul Octavian Goga (fragment) Te-am auzit cum hăuleai departe, Înfiorând pădurea-nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte, Te-am auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și-n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput că-n noaptea fără stele Tu ești tovarăș visurilor mele... Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ți strigi pustiei patima flămândă, Și-n prigonirea câinilor la pândă, Îți
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
rața! ne lămuri moș Vuia. Deodată rățoiul deveni foarte atent. Sucea capul în toate părțile. Clipea des, asculta... — Ce i s-a întâmplat, moș Vuia? Vine vulpea! Într-adevăr, botul iscoditor al vulpii se ivi pe mal. — Moș Vuia, noi gonim vulpea! — Ba, să faceți bine și s-o lăsați în pace! Păi, o să sfâșie rățoiul, zic eu. — Și-o să mănânce ouăle! adăugă și Ilieș. N-avea frică, știe rățoiul ce face. Pe apă, rățoiul facea pe beteagul, lăsase o aripă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
lumina ochilor și căruia voia să i lase bogăția lui, precum și puterea de stăpânitor al acelor ținuturi. Băiatul moștenise de la tată-său patima vânătoriei. Alerga de dimineață până seara, cu o mulțime de flăcăi argați și hăitași, adică oameni care goneau fiarele și le aduceau în bătaia arcului sau a suliții. Se afunda în codrii neumblați, pe unde picior de om nu călcase vreodată. Nu-l înspăimântau întunecimile pădurii, stejarii trăsniți și schimonosiți, peșterile, stâncile înalte de pe marginea prăpastiei fără fund
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
din care n-am văzut nimic. Întreaga mea ființă e concentrată asupra răului care îmi dă amețeli. Doamne, dacă voi vărsa? Gândul acesta mă îngrozește. Îmi înfig unghiile în carne și mă rog. "Doamne, ajută-mă să nu vărs". Mașina gonește cu viteză. "Unchiul George" i-a comunicat șoferului că, în maximum cinci ore, vrea să fie în București. Îmi e din ce în ce mai rău, îmi vâjâie capul, cum nu mi s-a mai întîmplat niciodată. Din fericire, la un moment dat, undeva
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
plăcea acest bărbat repezit, mai ales că nu mai avea chef să alerge după alte fuste și nu mirosea a băutură. Toată viața visase un asemenea bărbat, acum îl avea la dispoziție! Banalitatea destinului împroșcată cu singurătatea ei amară, o gonea din urmă și își spuse... trebuie să fim neapărat împreună! A doua zi s-a externat, însă inevitabil după scurt timp cu întâlniri aranjate prin învăluire, îl atrăsese în casa ei. Acum femeia îl mângâia... era în erecție, nu se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
a fost indiferent, numai Doru tot insista mereu pe lângă ea să îl găzduiască... vroia să îl căpătuiască, dar aici am intervenit eu, fără nici o scuză... m-am îndrăgostit! Totul e relativ.. ca și timpul probabil! Întors în cameră mi-am gonit colegii la cursuri, să meditez în liniște... am coborât la cantină și-am luat o porție de ceai. Fetele care strângeau mesele mi-au adus două porții complete, cu solnița la discreție. Culoarele uriașe erau întunecate și pustii. Am urcat
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
a murit săptămâna trecută. De fapt, n-a fost o surpriză pentru nimeni - cel mai puțin pentru mine. 20 de asipirine și un pahar mare plin cu scotch. Femeia asta n-a făcut niciodată lucrurile pe jumătate. Înmormântarea azi-dimineață, am gonit pe șosea, abia am reușit să ajung la timp. A fost o treabă discretă - fără familie, slavă Domnului. M-an întors la Londra la timp ca să ascult declarația lui Castle despre greva infirmierelor. Mi s-au confirmat cele mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de muniții? Ar fi greu de stabilit la cincizeci de ani după eveniment, dar dovezile începeau să sugereze că acuzațiile cele mai grave ale Tabithei despre fratele ei și trădarea lui din timpul războiului erau foarte aproape de adevăr. În timp ce trenul gonea prin peisajul cenușiu, învăluit în ceață, lui Michael îi era tot mai greu să se concentreze asupra acestei dileme. Puse cartea jos și privi în gol pe fereastră. Vremea nu prea se schimbase în ultimele două săptămâni. Exact într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
înșfăcase zdravăn de gleznă, găurindu-i pielea. Bietul Ilie lăsase pătura pe jos și de-abia scăpase, urlând. Cățelușa nu fugise după el, dar lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la orizont, pe drumușorul cenușiu de asfalt găurit, autobuzul mititel și roșu ca o vacă a Domnului pufăie prin peisajul nemărginit către capătul liniei. Dar autobuzul merge încet, nu se poate face nimic, chiar dacă șoferul, scăpat acum în linie dreaptă, gonește spre pauza de zece minute dintre două parcursuri. A trecut de ultimele bordeie de la mahala, de câinii cu coada îmbârligată, de curțile cu găini și cuțite lungi. A trecut și acum nu mai are de mers decât vreo două stații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aproape. A dracu’ respirație mai ai și tu. Jigodie puturoasă. Se mutase și mai aproape, și acum putea să-i vorbească, dar când văzu că el nu mai poate vorbi se mută puțin mai aproape, și el Încercă s-o gonească fără cuvinte, dar ea se mișcă pe el În continuare; acum Îi simțea greutatea pe piept și, pe când ea se ghemuia deasupra lui, Împiedicându-l să se miște sau să vorbească, o putu auzi pe femeie, care zise: — Bwana a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe când ea se ghemuia deasupra lui, Împiedicându-l să se miște sau să vorbească, o putu auzi pe femeie, care zise: — Bwana a adormit. Ridicați Încet patul și duceți-l În cort. Nu putea vorbi, ca să-i spună s-o gonească, și acum ea se ghemuise, tot mai grea, pe pieptul lui. iar el nu mai putea să respire. Și apoi, când ridicară patul, se simți deodată bine din nou, și greutatea i se duse de pe piept. Acum era dimineață, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu totul. Ca și cum ar fi murit cu o noapte În urmă. Dintr-odată era moartă și Înțepenită. I-am povestit asta unui prieten doctor și mi-a zis că nu se poate așa ceva. Se strânseseră toți pe chei, și nu goniți de vreun cutremur sau vreo catastrofă, pentru că de fapt habar n-aveau ce vrea să facă turcul. Nu bănuiau nici pe departe ce-are turcul de gând. Mai ții minte când ne-au dat ordin să Încetăm evacuările? Chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]