4,059 matches
-
anticomunismului literar din țară și în exil. Datele oficiale ale "Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste di România" sunt puse, astfel, la contribuție. Istoria tragic solidară și implacabilă în repetitivitate a celor care, precum mama Monicăi Lovinescu, sfârșesc inuman în infernul închisorilor comuniste reprezintă o axă a capitolului biografic. În grade diferite doar prin rezultat tragic sau malefic, deși eșuat sunt prezente experiențele traumatizante ale mamei și fiicei, într-o corespondență funestă. Istoria atentatului asupra Monicăi Lovinescu se reconstituie din toate
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
fi folosită în volume, dar în reviste se acceptă. George Pruteanu își asumă riscurile maniheismului derivat din atitudinea pro sau contra a autoarei și împarte personajele din Unde scurte în pozitivi și negativi, iar lumea lor în paradis, purgatoriu și infern. Este o clasificare a intelectualului român, echivalentă categoriilor (obedienți, rezistenți și disidenți) oferite de Raportul final al "Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România" condusă de V. Tismăneanu:. Printre personajele din paradis se află Ștefan Bănulescu, Marin Sorescu, Marin
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
obedienți, rezistenți și disidenți) oferite de Raportul final al "Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România" condusă de V. Tismăneanu:. Printre personajele din paradis se află Ștefan Bănulescu, Marin Sorescu, Marin Preda, Ioan Alexandru, Bujor Nedelcovici, Augustin Buzura. Din infern fac parte Eugen Barbu, Beniuc, și toți cei care transformă jurnalismul în jignire. Comentariul lui George Pruteanu interesează, deoarece confirmă calitățile Monicăi Lovinescu și anulează invectivele rivalilor: "Scrisul (vorbit) al Monicăi Lovinescu excelează în primul rând prin intransigența etică (la
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
care orice vis este destinat împlinirii, dar adesea exilul se transformă într-o luptă pentru supraviețuire. Monica Lovinescu contrazice viziunea paradisiacă a exilului, locul fără de suferință, polemici sau maladii: "E probabil inevitabil ca trăind în ceea ce consideri a fi un infern să-ți închipui spațiul exterior ca un rai. [...] Sacul de iluzii, proaspete, adolescentine, înșelătoare, cântărea tone"155. Mircea Eliade amintește de teama de a nu provoca dificultăți familiei rămase în țară, teamă comună tuturor românilor din exil. Începând cu 1948
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
avem niciun viitor. Eu îl liniștesc cât pot. Îl asigur chiar că, peste câteva luni, vom avea război civil. Îmi răspunde că nu va fi nimic: guvernul face promisiuni, dar nu și le respectă niciodată. Viața noastră a devenit un infern. Și ne înțelegeam atât de bine!" (p. 73). Recuperarea lui este cumva posibilă în acest caz, nu și atunci când el dispare încetul cu încetul din pricina "Doctrinei", dispariție echivalentă cu reeducarea. Din oameni nu rămâne decât o piele întinsă, și aceea
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
aceea nu mai dorea să comunice cu nimeni și nici să povestească nimănui nimic. Cui ar fi folosit? Cu regretele de rigoare, trebuia să recunoască că marele geniu al Renașterii Dante Aligeri a zugrăvit cu un asemenea talent și măiestrie Infernul tocmai pentru că nu a fost în el. Dacă ar fi fost în Infern, ar fi tăcut mâlc, însă omenirea ar fi fost lipsită de o capodoperă. În loc de șapte minuni ale literaturii ar fi existat doar șase. Cu gândul la trecut
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nimic. Cui ar fi folosit? Cu regretele de rigoare, trebuia să recunoască că marele geniu al Renașterii Dante Aligeri a zugrăvit cu un asemenea talent și măiestrie Infernul tocmai pentru că nu a fost în el. Dacă ar fi fost în Infern, ar fi tăcut mâlc, însă omenirea ar fi fost lipsită de o capodoperă. În loc de șapte minuni ale literaturii ar fi existat doar șase. Cu gândul la trecut părăsise pe neobservate și gara din Mărășești. Acum se îndrepta cu toată viteza
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
simboluri cromatice sau muzicale: albul, negrul, violetul ș.a./cântecul, doina, serenada - simboluri geometrice ori cifre: cercul, sfera, triunghiul (erotic)/motivul cifrei trei, șapte - sentimente: dorul, suferința, nostalgia absolutului, tristețea, solitudinea, spleenul, bucuria - acțiuni, situații arhetipale: călătoria, vânătoarea magică, coborârea în infern, rătăcirea în labirint, păcatul originar, pactul cu diavolul, jertfa creatoare, lumea ca teatru, viața ca vis - personaje: Isus, Lucifer, Adam, Eva, Iona, fiul risipitor; Orfeu, Pygmalion, Hyperion, Icar; Zburătorul, zâna, strigoiul, ciobanul mioritic; Oedip, Faust, Don Quijote, Don Juan ș.a. - aforisme
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lume se reflectă în textul poetic studiat Întreaga poezie susține, cred eu, opinia formulată de criticul Nicolae Manolescu, care considera că Mircea Cărtărescu este „un obsedat al lumii lui magice, miraculoase de cuvinte, pe care o locuiește ca pe un infern confortabil“. Un argument ce validează această aserțiune este imaginea dezolantă a țăranului ca ființă tragică, alienată, înstrăinată de propriul pământ (colectivizat), de valorile tradiționale ale familiei, de vietățile apropiate odinioară (dați în câini), de natură, de limbajul care nul mai
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
imaginea dezolantă a țăranului ca ființă tragică, alienată, înstrăinată de propriul pământ (colectivizat), de valorile tradiționale ale familiei, de vietățile apropiate odinioară (dați în câini), de natură, de limbajul care nul mai exprimă. Existența rustică devine astfel pentru țăran „un infern confor tabil“ - a cărui alternativă este lumea cealaltă adică a treia / și ultima -, așa cum pentru poet limbajul hibrid, rusticocitadin devine unicul spațiu al locuirii. Dezvoltarea liniei tematice și cristalizarea unei viziuni demistificatoare despre existența satului socialist se realizează întrun discurs
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cu mișcarea revoluționară din Basarabia, numele cărora sunt cunoscute muncitorilor basarabeni, țăranilor și celor care au în același timp o experiență practică de muncă sovietică."214 Cu toată forța, republica transnistreană a fost avanpostul propagandei antiromânești, zugrăvind în culori de infern ce se petrecea cu bietul popor din Basarabia, amenințând permanent cu sosirea revoluției și eliberării Chișinăului de sub "jugul" "călăilor", "bestiilor", incapabili să priceapă că se poate trăi "fără preoți, capitaliști și jandarmi"215. Supărase rău reacția "trădătorului" Ion Inculeț, care
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
ce rezultă din însăși structurarea construcțiilor, încît englezescul the hell is paved with good intentions înseamnă "iadul este pavat cu intenții bune", iar construcția portugheză echivalentă este de boas intenções esta o inferno cheio, adică "de bune intenții e plin infernul", ceea ce nu presupune un sens identic. Cu atît mai diferențiate sînt construcțiile ce țin de limbile istorice, încît iarba rea nu piere, expresie foarte plastică în română, are corespondente destul de neutre în italiană: la malerbe cresce presto "iarba rea crește
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu pedale adânci"; cadența unui dans "preschimbă brusc în flăcări și gaz / pojghița dulce-a formelor, subțiri". În momente de "tăcere" activă, privirea unui Doinaș împovărat de neliniștile veacului, emană melancolie: "Eu și vechii greci / cu totul altfel ne trăim infernul" scria el în 1966. Un Epitaf (subliniat tragic) mai depresiv ca orice alt text al poetului, aproape mazochist, amintește vehemența verbală din Rugăciunea unui dac: Da: mie celui stins aici uitare Să cadă praful pe scriptura mea (...) La poarta nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de unde senzația imersiunii "în codrii unei limbi străine". Ziua de astăzi e "un ieri transfigurat / Jumătate centaur, jumătate mâine" (Limba străină). În contexte fluctuante ca acesta omul se scufundă în aventură inevitabilă, în clipă și în marele Timp. II Cu Infernul discutabil (1966), Ioan Alexandru își asuma rolul de comentator al existenței tragice, deși "pe toate drumurile se-mprăștie viața", deși în Ardeal urmează nunțile iar în adâncul fântânilor se vede cerul. O inscripție concisă în deschiderea ciclului "infernal" anunță sfâșieri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
concisă în deschiderea ciclului "infernal" anunță sfâșieri lăuntrice, divergențe irepresibile: "Eu fac ceea ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor". În integralitatea sa, Infernul, astfel conceput, e monologul unui gânditor în tensiune, aproape un desperado oscilând între exteriorități și introspecție, vizând omenescul în genere, torturat însă de propriul Eu. Mai degrabă cerebral și speculativ decât liric și plasticizant, dispersiv și năzuind spre sistematizare, asediat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pământ, de frig, de foc, regrete, spaimă, neputință, că sângele din mine a început, oh! prea devreme să se domolească. În singurătățile Eului ("acest înăuntru vast") cutreieră spectrul morții; persistă amenințător haosul primordial: În noi e atâta beznă"! În "țara infernului", terifiantă, "labe reci de cârtiță", "vine tăiate", "sori măcinați în nori de cafea, / cascade de cretă, / vulturi ciocnindu-se în spațiu / de vărsăturile nopților" configurează expresionistic delirul, iregularul, în registre sugerând tenebrosul, marcând căderea în impur și macabru. Infernul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
țara infernului", terifiantă, "labe reci de cârtiță", "vine tăiate", "sori măcinați în nori de cafea, / cascade de cretă, / vulturi ciocnindu-se în spațiu / de vărsăturile nopților" configurează expresionistic delirul, iregularul, în registre sugerând tenebrosul, marcând căderea în impur și macabru. Infernul lui Ioan Alexandru, oripilant, e totuna cu anticul ad inferos, cu ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vărsăturile nopților" configurează expresionistic delirul, iregularul, în registre sugerând tenebrosul, marcând căderea în impur și macabru. Infernul lui Ioan Alexandru, oripilant, e totuna cu anticul ad inferos, cu ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți de fierbințeala lor, / Cât miraj / Cenușa Domnului e ghemuită / lângă fiecare" (Cât infern). Până și "în inima Ardealului", "îngeri negri plutesc lepădați", mișună "fluturi negri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în registre sugerând tenebrosul, marcând căderea în impur și macabru. Infernul lui Ioan Alexandru, oripilant, e totuna cu anticul ad inferos, cu ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți de fierbințeala lor, / Cât miraj / Cenușa Domnului e ghemuită / lângă fiecare" (Cât infern). Până și "în inima Ardealului", "îngeri negri plutesc lepădați", mișună "fluturi negri"; năuc, un câine negru aleargă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți de fierbințeala lor, / Cât miraj / Cenușa Domnului e ghemuită / lângă fiecare" (Cât infern). Până și "în inima Ardealului", "îngeri negri plutesc lepădați", mișună "fluturi negri"; năuc, un câine negru aleargă pe "cumpăna dealului", pe "deasupra pământului", după "urma lui necunoscută"; "pământul e cu râie-n rădăcină", dealul "un pustiu de piatră". Nici urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
convingă că "moartea de-acum / e singura lui tovărășie". Amintirea poetului (Nicolae Labiș) "împrăștiat pe străzile orașului" dă curs tristeții. Locuim în tragic, moartea fiind consubstanțială vieții. "Cu fiecare zi pruncul nostru e mai aproape de moarte" (Copilul meu). Însă autorul Infernului nu invocă nicicând absurdul, reper fundamental la Jean Paul Sartre; în viziunea teoreticianului existențialist, ființa era "fără rațiune, fără cauză, fără necesitate" (L'Etre et le néant). Nu găsim la acest Ioan Alexandru depresiv ("Poate și acuma-s în pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lui Blaga. Expresia nu validează totdeauna ideea. Prozaisme, supărătoare prin insistență, produc denivelări; deliricizat, discursul cedează pasul retoricii conceptuale, demonstrative; utilizarea lesnicioasă a versului liber favorizează adesea redundanța, totuși poetul cu certe disponibilități e o figură de prim-plan. După Infernul discutabil, o altă apariție relevantă, Vămile pustiei (1969), consolida poziția problematizantului încordat, opunând acum infernalului spectrul transcendenței. Pustia (cu derivatele ei) devenea o contra-temă; un fel de sfidare. Deși prin transcendență se înțelege, de regulă, o ascensio, un urcuș în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sau postexistențiale, sunt etape sau trepte spre lumina din urmă; potrivit imaginarului colectiv (informează S.Fl. Marian), sufletele răposaților trec prin vămi felurite: șapte, nouă, douăsprezece sau chiar nouăzeci și nouă (Înmormântarea la români). La Dante, saltul postum, cel din Infern spre Paradis, implică treapta Purgatoriului. În eschatologia creștină, scara mântuirii (descrisă de Ioan Climax) e subiect de frescă murală exterioară la Mănăstirea Sucevița. În Vămile pustiei, "asceții Răsăritului" se mișcă la nivel terestru; perspectiva montantă devine de astă dată perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e dimensiunea infernului devorant: "Nu-i nimenea în lume mai singur decât mine / Toți au venit și au plecat / Nu știu pe nimeni i-al cui și cum îl cheamă / Plâng zi și noapte neîncetat..." III Dar ce schimbare de fond în 1973
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Metanoia, Chenoză, Toaca, Miezonoptica, Prodrom, Sobor și celelalte, mărturisiri ale unui devot fervent în prelungirea lui Voiculescu și Crainic. Limbajul pletoric, improvizațiile cu mult déjà vu, un schematism fără frână trădează oboseala. Dacă Imnele, în ansamblu, sunt producții de industrie, Infernul discutabil și Vămile pustiei recomandă distinct un creator cu disponibilități remarcabile. Poemele cuibului familial, risipite în toate volumele imnografului, fac impresie. Întregul Ioan Alexandru se decantează într-un autoportret ca următorul un fel de altorelief memorabil: Albina-i mai străveche
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]