2,729 matches
-
coală de hîrtie, apoi Eva, Baum cea mică, situa tă doar pe locul doi fiindcă era stropită cu pistrui, iar cam pioană ieșea Erica, cea mai luminoasă dintre epidermele noastre greu Încercate de soarele verii. Ne jucam și „de-a irisul albastru“, după cum aș putea numi astăzi distracția, ne luam adică de bărbie cu vorba: „Ia să-i văd dacă sclipesc!“ și ne-nfigeam privirea În ochii Încremeniți În fața noastră. Cu toții Îi aveam albaștri. Chiar și ai mei băteau spre culoarea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Orientali, urcasem În Apuseni și mă Învîrtisem prin nordul Ardealului cu orbita pustie mascată de ochelarii fumurii, am revenit la București unde un medic mi-a confec ționat o proteză din acrilat. La sfatul lui, am renunțat la artificiul cu irisul albastru și am acceptat unul căprui, mai potrivit cu nuanța incertă a scleroticii globului din dreapta. Și astfel, după un răstimp pe care tocmai l-am pomenit de trei ori, jocul de-a ochii albaștri cu Eva, Lia și Erica s-a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din dreapta. Și astfel, după un răstimp pe care tocmai l-am pomenit de trei ori, jocul de-a ochii albaștri cu Eva, Lia și Erica s-a Încheiat. Aștept acum ca, dincolo de linia orizontului, vederea mea să devină ideală, iar irișii să capete culoarea cerului Înalt de vară din lumea asta pe care n-au avut-o ei niciodată. E limpede că nu toate funcțiile trupului pămîntesc au nevoie să fie transferate În organismul energetic: foamea și setea nu au motive
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Întregul roman este scris în acest stil. Intonația frazelor complicate inutil devine tenebroasă atunci când autorul filozofează; ea aduce aminte de marșurile funebre interpretate la fanfară: „Suntem posesorii unei averi antinomice: viața și moartea. De la fusiforma zbatere de aripi a păsării Iris până la descoperirile sacrosancte ale arheologiei sec. XX, absolut totul se subordonează acestei predestinări neantice.“ Culmea este că și descrierea actului sexual suferă de aceeași artistizare forțată, lipsită de grație: „O simțeam cum tremură și-i alimentam emulația, fie că stam
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
senzorialul cît și rațiunea. Doar uniformitatea acestuia mai amintește cumva de moarte. V. din spital, tresar. Pentru o clipă sînt Oedip, orbindu-mă. Sfidînd. Nici ei, nici Doctorul nu ne-am dat seama: ne mișcăm dezinvolți pe lîngă un gigantic iris care ne urmărește. Pe care-l ignorăm. Ce poartă chipul nostru, chipul lui Dumnezeu. Aici: o soră, eu și pasărea iar într-un colț al timpului V. tînăr întrebă: „-Tu n-ai vrut niciodată s-o faci?“ Doctorul tînăr zîmbește
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
tînărul Doctor pe un ton sprințar aflînd ce mă frămîntă. „-Vrei cea mai bună școală? Cumpără-ți, dragă V., o carte de proverbe. Umanitatea așa a supraviețuit.” 8 Cui să spun că fantoma Elenei locuiește în camera obscură ascunsă în spatele irisului meu, că lumea poartă amprenta ziselor și respirației sale? Blestemat să caut iluzia în deziluzie. Un ipotetic V. gata să plece la drum se tot agită pe lîngă mine. Își face bagajele. „-Cum să aștept?”-întreabă el-“Cînd să cumpănesc
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
om. În fața lui. Un om bătrân. Un om prin a cărui frunte transparentă se zăresc vene pulsânde. Bătrânul îl privește și prin ochii lui alunecă ape verzi și gri și albastre, și nici una dintre culorile astea nu rămâne fixată pe iris, pentru că apele aleargă fără oprire, și albul ochiului se transformă în roșul sânge lui închegat, iar omul se prăbușește în caleidoscopul în perpetuă mișcare și apoi închide ochii și vede prin întunericul de sub pleoape o mare de microorga nis me
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
doamna Olga veghea asupra mea. Eu o uram că mereu îmi striga din spate să mă grăbesc și să vorbesc mai tare. Dădeam din cap, dar nu mă întorceam spre ea, nu voiam să-i văd albul ochilor găurit de irișii negri. Singura dată când m-am întors a fost după ce murise și așteptam să o ducă la capelă, numai că ochii ei acum nu mă mai vedeau și eu puteam începe s o iubesc. Pe noptieră stăteau chirciți ochelarii. Praful
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu se va aștepta să vadă lumina ce clipește în spatele său. Ochii lui vor întâlni atunci ochii celorlalți și se va obișnui încet încet să nu se mai ferească de strălucirea lor. Nu va vedea nici un chip, nici un corp, doar iriși umeziți de pleoape. Iar pleoapele se vor închide o dată dacă îl înțelegeau și de două ori dacă nu. Va rămâne acolo și va învăța și el să clipească, ca să fie sigur că făcuse o faptă bună pentru cei care nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mă ajute să ascund sticlele. Or să ne omoare ăștia dacă află. Nu-i bai. Altfel o să-i omoare băutura. Și am ascuns sticlele. Le-au căutat în mai multe rânduri și negăsindu-le m-am bucurat să văd că irișii ochilor au căpătat blândețe, gesturile au devenit mai așezate. La sfârșit, când au apărut și cele două sticle mau înconjurat flăcăii. Sărut mâna, doamnă învățătoare. Să mai ve niți la Horă. Războiul împotriva tifosului exantematic a mers până în 1945, prin
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Directoarea Tăgadă își mângâie pisica din brațe, al cărei păr arămiu-portocaliu se așterne peste tot. Baroneasa Degerătură și Contesa Clarviziune îngenunchează deasupra trupului lipsit de viață. Nu plâng, însă ochii lor sunt atât de măriți încât se vede albul jur-împrejurul irișilor, așa cum ai face ochii mari în fața unui loz câștigător. Privind leșul, Sfântul Fără-Mațe mănâncă spaghete reci dintr-o pungă argintie. În fiecare îmbucătură roșie din care picură sosul, sunt fire din părul pisicii. Aici suntem noi împotriva noastră pentru următoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
brocart - oh, dar Bandura știa bine rânduiala chiar Înainte s‑o Întâlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încât irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mâini avea o Împletitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
translucidå rånitå de lumina de rouå sângerie Suspinând trandafirul iubirea își declarå margaretei îndrågostitå de crinul regal cel care iubește în tainå o lalea neagrå înlåcrimatå påråsitå de luna cea îndoielnic fidelå Și melcul gråbit så urce înalta frunzå de iris cu privirea tot sus tot sus spre acoperișul pe care bånuiește cå îl așteaptå steaua ce-o våzu el poposind Ce pereche fårå seamån ar fi gândea gasteropodul îndemnându-și umbra peste påmântul uscat de dorul ploii prin codrul de
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1609]
-
ai dispărut - un salt în timp și totul era irosit. Ai pătruns în lumina sălbatecă a lunii operai metafore străpungeai nepăsătoare clipele amestecai fără teamă distanțele nimiceai surprinzător abisurile metamorfozate părăseai violent existențele deschizându-te peste margini, însă luminile din irișii tăi îmi aparțineau numai mie. Ți-ai desfăcut bluza...
Din ea au ???nit doi bujori by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83729_a_85054]
-
frumos, Înțelegi, și În jurul acelui parfum Înfloreau flori de canna. Eu... eu... privind marea, Îmi repetam Întruna că nu sunt bună de nimic. Oare de ce? De ce? De ce? Akemi avea pupilele atât de dilatate Încât aproape că nu mai distingeai Între iris și globul ocular. În momentul În care i-am privit fața, mi-am adus aminte de cursul de arte plastice din școala generală, când am văzut pentru oară o reproducere după Primăvara lui Boticelli și aproape Îmi dăduseră lacrimile. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
foc. "Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte cu lună. Fiul împăratului doarme, zmeul se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în iarbă. Doamne, vreau să vegetez până când buzele tale prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră a locomotivă rănită...(soarele usucă și șterge). Sfârâie viața precum două ochiuri în tigaia cu untură, nu puneți capacul, lăsați-le să privească cerul, albastrul este omogen atât cât cuprinde irisul. Se rostogolește viața la vale pe canal după ce tragi apa, după ce-l bagi în pizda mă-si pe șefu, comunist împuțit, acum locțiitor pentru logistică într-o unitate militară, după ce ghicești prezentul în palmă ca într-un vagin de fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de propria nestăpânire se temea nenea Matei. În noaptea evadării, pe o pagină albă, a desenat nuferi, apoi a lipit-o peste fereastră. Ierbar într-o mină de creion. "Ochi de floare au fetițele tatii. Eu plec, trageți petalele peste iriși până mă întorc. Nu fiți triste!" Balamucul valuri până și-n conserva de pește. Șotronul fetiței peste șotronul paznicului, peste șotronul Geniei. Doamne, cum poți îndura o așa suprapunere de zăpezi! Ieri ai nins alb, pășeam ca o sanie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace cu limba uscată doar în sângele ce a uitat curgerea spre izvor. Ești în lume cu umerii tăi, cu palmele tale, coastele, fruntea, irișii, limba, pentru Sine te-a lăsat Dumnezeu cu venele deschise, pentru lume. Învață să deosebești apa după asprimea pietrei, florile după gustul pământului, pomii după intenția ploilor, fumul după frigul inimii. Aparențele vând iluzii ambalate în plafarul conștiinței omului singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cărnurile! Era noapte, era târziu, era frig. Gândurile se descompuneau într-o baltă de urină. Pe gulerul cămășii, câteva urme vagi de visare. Dorul, o pasăre putredă în inimă. Viermele cel mai bine se simte pe lumina ochiului; acolo, în iris, se transformă larvă, fluture, zbor. Zbor! Ce fel de zbor? Pentru ce zbor? Către cine zbor? Dorul sorbea lumină de sub pielea nevertebratei. Nu așa se cădea să plece, nu așa se cădea să vină. Democratic, în viață este ca măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerșirii; ochii umezi sunt ochii cerului; înaintea morții, cerul își ia lumina înapoi. Oare din acest motiv, condamnații la moarte sunt legați la ochi înaintea executării? Nedreaptă-i, Doamne, acoperirea luminii cu pământ. Blestemați fie cei care coboară noaptea în iris, în fântână, în icoană! Zgomotul fiarelor descătușă câteva raze de sore și o umbră aproape transparentă. Petru, străfulgerat de intensitatea contrastu-lui, și-a acoperit ochii cu palmele o stare de mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
omizilor primăvara.) Într-o dimineață de mai, două șine de cale ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o noapte de Duminica Tomii, în cer, deasupra bisericii, creșteau iriși galbeni, despletiți iriși creșteau sub roțile Carului Mare. Imponderabilă era cenușa sfinților, ceață pe ochii lui Dumnezeu. Nimic mai relativ ca focul pus sub închipuire. Ardeau icoanele în intenția omului singur. Generozitatea gonflabilă a Tatălui Ceresc scrijelea cifre, 33. Inconștiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o dimineață de mai, două șine de cale ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o noapte de Duminica Tomii, în cer, deasupra bisericii, creșteau iriși galbeni, despletiți iriși creșteau sub roțile Carului Mare. Imponderabilă era cenușa sfinților, ceață pe ochii lui Dumnezeu. Nimic mai relativ ca focul pus sub închipuire. Ardeau icoanele în intenția omului singur. Generozitatea gonflabilă a Tatălui Ceresc scrijelea cifre, 33. Inconștiența de a număra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]