179,812 matches
-
interes și cu multă nerăbdare pentru epilogul său măreț, textul în sine avansează cam greoi din cauza faptului că Bogdan Brătescu urmărește cu prea multă fidelitate aspectele științifice ale acestei cvasiutopii genetice, mergând până la indicarea unor surse bibliografice reale. Problematizarea existențialistă lasă locul unui tehnicism pentru mulți aproape SF. În plus, desfășurarea epică e prea liniară și acest lucru se vede bine și din structura cărții, din titlurile capitolelor și organizarea lor în cele trei cicluri (Căutarea, Soluția, Discursul), când s-ar
O ficțiune genetică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12228_a_13553]
-
dacă produsul ei are din ce în ce mai puțină căutare pe piață, asta nu se întîmplă și din cauza scriitorilor înșiși? Dacă literatura pierde teren, nu-i și din cauza păcatului mortal, pe care-l știm cu toții, dar de care nu ne place să vorbim? Las la o parte existența cotidiană a multor scriitori cu oarecare priză la public și oarecare suprafață socială: ea apare deseori în ochii publicului sub culori preponderent dubioase. Aburul alcoolic ce întunecă, dar și stimulează, mințile creatorilor, sexualitatea ostentativă în care
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
oblici și mișcărilor agile. Dar cele mai expresive portrete rămân acelea ale soldaților ruși. Amestecul de perplexitate și ironie cu care Levi îi descrie (deși nutrește, în principiu, cele mai bune sentimente față de ei, privindu-i ca pe niște salvatori), lasă să se întrevadă ceea ce este de proveniență iudaică în propriul său scris (în primul rând instinctul sigur al ironiei, al nuanței și paradoxului). Cu greu poate fi uitat portretul tinerilor ruși care însoțesc garnitura de repatriați de la Starîe Doroghi spre
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
licăriri în ochi, alteori cu plînsul neauzit sau cu un zîmbet, salvator, discret, în colțul gurii. Preț de cîteva minute mi-am amintit cum își povestea Ioana Berindei, Hudița de față, anii de pușcărie, copilul născut și crescut acolo, copilul lăsat afară... Aceeași răscolitoare simplitate, același tip de asumare, acelasi zîmbet dulce-amar pe buze, tot timpul poveștii. Rodica Negrea sarea prin timpuri, prin vîrste, era bătrînă sau copilita, era femeia topită după bărbatul fără păr pe piept, era soția care nu
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
slovele mustind de înțelepciune ale anticilor sau în fața monitorului computerului, în singurătatea bibliotecii ori în compania prietenilor (are un adevărat cult al prieteniei), pe o terasă, la o bere, hulit de unii și adorat de alții, Cristian Bădiliță nu poate lăsa pe nimeni indiferent. În ultimii ani, Cristian Bădiliță a scris mai multe cărți de patrologie (Călugărul și moartea, Manual de anticristologie), filozofie (Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia), eseistică (Sacru și melancolie, Văzutele și nevăzutele), jurnal (Tentația mizantropiei. Stromate), poezie (Regele
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
mai ambițioase proiecte din istoria culturii noastre. Modul în care alternează aparițiile editoriale din domenii care, la prima vedere, nu au nimic în comun, sugerează faptul că scriitorul ține deschise mai multe șantiere în același timp. Nici unul însă nu este lăsat în paragină și, în timp, edificiul operei sale capătă dimensiuni și forme impresionante. Poezia ocupă un loc special în scrisul lui Cristian Bădiliță. Caracterizată printr-un accentuat spirit ludic, ea este, la prima vedere, un fel de violon d'Ingres
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
imens ceaun,/ Babe cuminți și preoți cadaverici" - p. 49) sau din retorica virilă a baladistului din Cercul de la Sibiu, Radu Stanca ("Răcoros, orașul mă cuprinde-n brațe/ Ca o absolventă de liceu stil vechi,/ Brusc îmi crește barba, mi-am lăsat mustață/ Și cercei îmi spînzur, vérgini, din urechi.// Mă apasă doruri felurite foarte/ De pe banca școlii, cînd eram boem,/ Cînd mîncam pe pîine dragoste și moarte/ Și fiece clipă devenea poem." - p. 34). Și exmplele ar putea continua, de la Eminescu
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
statului către dulci, intime conturi personale în țărișoara noastră, cât și peste hotare, unde e mai bine apărat de umezeală și de lumină. Unde visul galeș al Floridei și-al ostroavelor Antile excelează și prin discreție. Iar problemele inflației te lasă rece. O inflație bine ținută în frâu deschide calea fiecărui locuitor dintre Tisa și Prut, cu ieșire la Marea Neagră, spre numărarea milioanelor, de la venitul minim la acela ce sfidează posibilitățile unui calculator de buzunar. Până când ne vom întoarce la acel
Cinsprezece mii de miliarde de fulgi de zăpadă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12251_a_13576]
-
un individ sare pe podiumul invitaților și scoate un cuțitoi pe care îl agită prin aer. Ce boom mediatic s-ar produce, mă gîndeam, dacă aș fi ucis în direct!... Le fac semn gărzilor să nu intervină și să-l lase pe om să-și spună păsul, pentru că el asta cerea - să fie lăsat să vorbească națiunii. Așa că a trîntit un discurs de trei minute din care nu s-a înțeles nimic, iar apoi și-a văzut de drum. Cele două
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
agită prin aer. Ce boom mediatic s-ar produce, mă gîndeam, dacă aș fi ucis în direct!... Le fac semn gărzilor să nu intervină și să-l lase pe om să-și spună păsul, pentru că el asta cerea - să fie lăsat să vorbească națiunii. Așa că a trîntit un discurs de trei minute din care nu s-a înțeles nimic, iar apoi și-a văzut de drum. Cele două picături de aur R:Dacă tot am vorbit de scriitorii în preajma cărora nu
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
e un paradox regizoral, deoarece camera din proximitatea protagoniștilor invită de obicei la participarea spectatorului, nu la distanțarea lui. Relația dominantă dintre cinematografie și mizanscenă e reversată în lungmetrajul lui Bertolucci din 1990, Ceaiul în deșert. De data aceasta, regizorul lasă decorul natural (Africa de nord, Sahara) să-și strivească - psihic - personajele (Kit și Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul să subestimăm cinematografia lui Vittorio Storaro (tot el e responsabil pentru cea din Ultimul tango...): dacă
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
fie și călcat pe picior, la înghesuială. Dacă chiar astea au fost cuvintele lui , nu mi se pare asta a fi fost o dovadă că Ceaușescu tînjea după condiția de om obișnuit, ci că visa la performanța de a se lăsa călcat pe picior în calitate de Ceaușescu, ca la un bonus de popularitate. O notă bună pentru memorialistă e că nu-și ia rudele la refec, ci le tratează cu o căldură, cum să-i spun, normală. Dar cum se face că
Amintiri din familia Ceaușescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12271_a_13596]
-
de moarte, se cere reabilitată prin deschiderea către orizonturile misterioase, obscure, încă nevizitate, promițătoare de revelații fie și precare, spațiu de indeterminări în care se poate inventa, unde se poate răspunde unor întrebări pe care comoditățile noastre de gândire le lasă în suspensie. Este "nebuloasa" la care se referă romancierul, nestrăină, desigur, de acel mitic pământ virgin ori de tabula rasa visată de dadaiști, repopulată de fantasme prin intervenție onirică suprarealistă. Oricum, realitatea dată, lipsită de consistență și de sens (despre
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
un act continuu în mișcare. Nu e nici o nenorocire dacă unele detalii ne scapă; asta nu ne face să ratăm esența. Confruntat cu înlănțuirea neîntreruptă a imaginilor, spectatorul are de ales între a refuza să se implice și a se lăsa târât de val. Examinarea detaliilor nu-și află aici rostul. E totul sau nimic. Teatrul lui Zholdak poate fi nu numai respins, ci și temut, căci el ne atrage într-o experiență vizuală fără repere și fără limite. O experiență
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
cărora suntem invitați să ne pierdem, trebuie percepute în actualitatea clipei. Ele nu trimit la un program dinainte stabilit, nu se înscriu într-o progresie de o neabătută coerență. Ceea ce ele ne oferă este starea de euforie resimțită atunci când ne lăsăm purtați la voia întâmplării și, în același timp, senzația reconfortantă dată de prezența unei excepționale forțe creatoare. Forță care, aflată într-o permanentă erupție, acționează. E ceva ce poate să nu ne placă defel sau, dimpotrivă, ceva ce ne cucerește
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
că Zholdak îi permite spectatorului de astăzi să retrăiască aventura Privirii surdului, pe care Aragon a numit-o "cel mai frumos teatru din lume". În sala Casei Sindicatelor de la Sibiu, urmărind spectacolul lui Zholdak, ghemuit în fotoliul meu, m-am lăsat cuprins până la amețeală de fascinația acestei aventuri. Blestemam pauzele care întrerupeau brutal fluiditatea operei scenice. Și, ca orice om robit visului, pierdut în mulțimea din foaier, nu așteptam decât să-l reiau. N-am mai avut atunci nici o îndoială că
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
artist marcat de teroarea exercitată de-a lungul secolului trecut de puterea totalitară sovietică. Zholdak nu poate uita cumplitul martiriu. S-ar părea că astăzi regizorul șovăie între cele două căi. Pe care dintre ele o va urma? Totul ne lasă să credem că, o dată cu trecerea timpului, traumatismul istoric va ceda locul libertății onirice. Zholdak procedează ca un artist deplin. El instaurează pe scenă "haosul" unui baroc în care regnurile uman și animal comunică, în care granițele sunt desființate, în care
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
care îi permite să pătrundă până la ceea ce e ascuns, tainic, și care, altfel, ar risca să rămână neexprimat. Zholdak dă viață "dicteului automat" fără să-și ia cea mai mică măsură de precauție. Iubește riscul până-ntr-atât încât se lasă amețit de el. Zholdak rămâne unul dintre puținii regizori care se mai revendică încă de la această categorie pe care, astăzi, atâția alți artiști contemporani au abandonat-o. Aceea a riscului extrem. Să amintim doar o singură scenă, devenită legendară. În
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
fost cândva martor la cearta cea mai îngrozitoare pe care am văzut-o vreodată între o fată și maică-sa și, la un moment dat, mama, la capătul puterilor, a strigat: ŤNu ești fiica tatălui tău!ť Atunci s-a lăsat tăcerea, fata a început să plângă încetișor și, privind-o, am avut impresia că i se amputase un braț. Nu i-l mai vedeam." Recunoaștem ceva din Magritte în această viziune. Dar mult mai sălbatic, căci Zholdak este un suprarealist
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
Spun "degajat", pentru că este greu să găsești, în Catedrala de lumini, vreo schemă exterioară, străină conținutului cărții, care să siluiască în vreun fel fireasca așezare împreună a unor autori doar cronologic depărtați. Creția nu folosește - sau cel puțin nu-l lasă să se vadă - un cofraj în care încap doar anumite lucruri. În sens larg, dovadă este propria-i formație, întregită de preocuparea pentru filozofie, pe care volumul Studii filozofice apărut anul acesta la Humanitas, care cuprinde textele din Epos și
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
din Epos și logos (1981) și din Luminile și umbrele sufletului (1995), împreună cu studiul introductiv la Banchetul, Despre iubire, ne-o readuce în atenție. În sens restrîns, stă mărturie o anume libertate în alegerea subiectelor, o plăcere de a le lăsa să se întrepătrundă în voie, fără alt plan și fără altă ordine decît "tropismul" lor unul pentru altul. Printr-o seamă de reorientări, se ajunge, într-o succesiune care poate fi sau poate nu fi întîmplătoare, de la etica stoică la
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
le cita undeva către sfîrșitul Testamentului unui eminescolog: " Și de-or trece pe-aste șiruri Ochii cei cuminți de fată Sau a junelui privire, De visare îngrecată, Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi La voi, inimi cu aripe. Ah! Lăsați ca să vă ducă Pe-altă lume-n două clipe."
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
care la un curs de socialism științific ne-a explicat că "dictatura lui De Gaulle este de tip fascist, dar nu fascistă"! Textual! Și să nu uităm că, în decembrie 1968, când studenții au manifestat cerând sărbătorirea Crăciunului, s-a lăsat cu arestări. Partidul nu putea tolera asemenea acțiuni neprincipiale. Nici în anii de relativă libertate partidul n-a vrut să-și recunoască marile crime împotriva poporului român. Ori de câte ori venea vorba despre arestările și despre deținuții politici din vremurile staliniste înalți
Umbre pe pânza unor vremi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12596_a_13921]
-
nu ai dori-o niciodată încheiată. Cînd, totuși, inevitabil, ajungi la capătul lecturii, te simți cu sufletul plin și cu mintea atașată definitiv de o învățătură deprinsă de Cristian Bădiliță de la unul dintre mentorii săi, Petru Creția: "E păcat să lași să treacă o zi fără să te alegi cu ceva: din cărți, de la oameni sau de la firea lucrurilor, pur și simplu".
Înțelepciunea justițiarului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12598_a_13923]
-
-i ghicesc numele, am întrebat-o fără să mă întorc. (Și deja nu mă mai feresc de trupul ei ce mă încălzește.) "Lida", a precizat, rîzînd. Dar așa a fost mereu: cînd am fost luat cu asalt, nu m-am lăsat. Am așteptat. Femeia se va abate. (Ele se abat, eu merg în linie dreaptă.) Curînd m-a și părăsit; un exemplar zburător. Deja-i cu altcineva. Cu un peisagist. L-a abordat. Cu aceeași alintare de gospodină. Cu aceeași căldură
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]