2,625 matches
-
anii 1990 nu sunt finalizate din cauza divergențelor dintre cei care le întreprind. Aromâna este unitară în esență, având variante regionale reciproc inteligibile, dar configurația lor este complexă și controversată, din cauza întrepătrunderii lor. O clasificare a lui Gustav Weigand, adoptată de lingviștii actuali Matilda Caragiu Marioțeanu și de Nicolae Saramandu, bazată numai pe particularități fonetice, distinge două grupuri de graiuri: Theodor Capidan și Tache Papahagi au propus o clasificare puțin diferită, bazată pe mai multe particularități fonetice, dar și pe particularități gramaticale
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
Istoria timpurie a maghiarilor este puțin cunoscută. Trecutul îndepărtat al poporului maghiar poate fi reconstituit, în linii generale, în funcție de izvoare lingvistice și doar pe un plan secundar de izvoare istorice. Izvoarele arheologice referitoare la maghiari anterioare secolului IX sunt disputate. Lingviștii și istoricii consideră, de comun acord, că ungurii provin din teritoriul aflat la granița dintre zonele împădurite ale Munților Urali și stepa euroasiatică. Acolo s-a consumat și o primă etapă a etnogenezei ungurilor. Din simbioza a două elemente etnice
Maghiari () [Corola-website/Science/296871_a_298200]
-
fiind « cea mai puternică și înfricoșătoare carte a ultimilor ani », în timp ce Benjamin, care îi dedică lui Kafka un articol omagial în 1934, observă că « puritatea și frumusețea » scriitorului trebuie interpretate în strânsă legătură cu eșecurile lui personale. În aceeași perioadă, lingvistul evreu Pavel Eisner, unul din primii traducători în limba cehă ai operelor kafkiene, îl numește « un gigant pentru care zece premii Nobel ar fi prea puține », insistând că departamentul de studii germane de la Universitatea din Praga trebuie să-i analizeze
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
capitolelor sunt așadar variațiuni ale temei inițiale sau simple adnotări la aceasta. Din momentul declanșării, subiectul operei evoluează întortocheat și eratic, la fel ca existența fantomatică a vânătorului Gracchus. Limbajul prozei kafkiene este sec, steril și amintește de stilul birocratic. Lingvistul ceh Pavel Trost îl consideră un produs al germanei pragheze din acea epocă, care se remarca pentru penuria excepțională de expresii figurate și colocviale. George Steiner vorbește chiar despre o « abstinență » a lui Kafka de la orice formă de exces verbal
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
trebui scrise cu ideograme prea complicate, și katakana folosit în scrierea numelor străine (provenite din limbi care nu au "kanji"), cuvintelor de origine străină, sau stilistic pentru accentuarea unor cuvinte (similar cu folosirea caracterelor "cursive" sau aldine în limba română). Lingviștii specializați în istoria limbii japoneze sînt de acord în privința faptului că aceasta este una dintre cele două limbi japonice (cealaltă fiind limba ryukyuană, vorbită de exemplu în Okinawa), dar în legatură cu originea acestora încă nu exista o teorie comună
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
suprapune în proporție de peste 70% cu celelalte limbi romanice. Deși frecvent se afirmă că limbile ryukyuane vorbite în insulele prefecturii Okinawa ar fi dialecte ale limbii japoneze, măsura în care acestea sînt neinteligibile pentru vorbitorii de japoneză standard face mulți lingviști să concludă ca limbile ryukyuane sînt limbi aparte, dar din aceeași familie a limbilor japonice cu limba japoneză. Un studiu recent sugerează că toate dialectele limbii japoneze s-ar trage dintr-o limbă fondatoare comună vorbită de cultivatorii de orez
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
arabei din epoca modernă reprezintă un exemplu ilustrativ al fenomenului lingvistic de diglosie - folosirea, în mod curent, a doua varietăți distincte ale aceleiași limbi, de obicei în situațtii sociale diferite.Termenul de diglosie a fost folosit pentru prima dată de către lingvistul francez William Marçais, în 1930. în lucrarea sa "Diglossie arabe". Charles A. Ferguson, în anul 1959, a caracterizat fenomenul de diglosie prin existența a două varietăți ale aceleiași limbi, aflate în uz. O variantă superioară folosită în cultură, literatură, discursuri
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
este unul dintre motivele pentru care "World Almanach and Book of Facts" nu mai consideră azi araba clasică drept o limbă vie, adică un mijloc de comunicare cotidiană între indivizi, clasând-o alături de siriacă, latină și greaca veche, în bibliotecile lingviștilor și istoricilor literaturii. Explicația apariției diglosiei Diglosia se explică, ca și în cazul altor limbi cum ar fi greaca sau germana, prin promovarea unei forme închistate ca limbă oficială, formă care nu acceptă modificări, în timp ce limba cotidiană s-a modificat
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
dialectele contemporane, dar și o diglosie de facto datorată unui koiné poetic vis à vis de dialectele care existau chiar în perioada preislamică, deci înaintea unei standardizari operate și posibil de impus doar ulterior. Araba coranică, se află în opinia lingviștilor, la jumătate de drum între acest "koiné poetic" și dialectul higiazian. Observăm deci importanța poeziei în apariție timpurie a diglosiei. "Abundența lexicală și sinonimia" Diglosia limbii arabe se datorează, în opinia unor cercetători, vocabularului imens și morfologiei complexe a arabei
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
un popor indigen al Africii de Nord (Magreb). În limba lor își spun Imazighen (în scrierea tifinağ : Imaziγen). Cuvântul "Berber" apare odată cu sosirea Vandalilor în Africa de Nord și provine din latinescul "Barbarus" care el însuși se trage din grecescul βάρϐαρος (”străin”). Lingviștii au presupus că Vandalii, romanizați în mai puțin de o generație (romanizarea lor începuse încă din Spania, unde au lasat regiunii sudice numele de Andaluzia), au preluat acest termen de la Romanii din Africa de Nord, apoi l-au transmis arabilor în limba
Berberi () [Corola-website/Science/298315_a_299644]
-
(n. 6 august 1941, Bârlad, județul Vaslui — d. 24 aprilie 2008, București) a fost un poet, dramaturg, scriitor și director de editură român. A provenit dintr-o familie de intelectuali moldavi: nepot al lingvistului Gheorghe Ivănescu, rudă cu Octav Onicescu. A absolvit Facultatea de Filologie din Iași. Redactor la revista „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul Numele poetului, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Crețan, Mircea Șoncuteanu, Florentina Vișan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni,Ioana
Cezar Ivănescu () [Corola-website/Science/298381_a_299710]
-
cu „macedonenii”, care sunt locuitorii regiunii istorice Macedonia în sensul larg (fie ei greci, slavo-macedoneni sau alții), sau cetățenii Republicii Macedonia în sensul mai îngust al cuvântului. Originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: "i sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani", în timp ce
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Resturi de populație "morlacă" "sunt" astăzi practic complet asimilate în populația croată.) O parte din turci și din albanezi îi numesc pe aromâni "čoban" („ciobani”) din cauza ocupației principale tradiționale a acestora. Limba maternă a aromânilor este limba aromână. După unii lingviști, limba aromână este o limbă aparte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice de est, alături de limbile română, meglenoromână și istroromână. Alți lingviști o consideră ca fiind un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, meglenoromân și istroromân. Matilda Caragiu
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
čoban" („ciobani”) din cauza ocupației principale tradiționale a acestora. Limba maternă a aromânilor este limba aromână. După unii lingviști, limba aromână este o limbă aparte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice de est, alături de limbile română, meglenoromână și istroromână. Alți lingviști o consideră ca fiind un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, meglenoromân și istroromân. Matilda Caragiu Marioțeanu, academician de origine aromână, crede că aromâna este un dialect al protoromânei, adică al moștenirii comune latine răsăritene și nu al limbii
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Caracterul aglutinant constă în faptul că morfemele sunt afixe (prefixe și sufixe) care se alipesc la cuvintele rădăcini (deseori mai multe sufixe unul după altul) astfel, încât limitele dintre ele rămân nete, fiecare corespunzând unei singure trăsături semantice sau funcționale. Lingviștii care se ocupă de limba maghiară deosebesc în terminologie tipurile de sufixe. Sufixul lexical se numește "képző", iar sufixele gramaticale sunt de două feluri. Cel care se adaugă la rădăcină sau după un sufix lexical, și mai admite alt sufix
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
unui telespectator, care acceptă rolul de cobai, îi sunt înregistrate mișcările ochilor, activitatea pupilelor cu ajutorul unei camere video ascunse. Astfel se determină prin mijloace statistice traiectoria ochilor, ceea ce este văzut și ceea ce scapă privirii. La cercetări participă: sociologi, psihologi, semiologi, lingviști, graficieni, decoratori. Mesajele publicitare promit obsesiv același lucru, binele, comfortul, eficacitatea, bucuria și reușita. Îi ademenesc pe consumatori cu promisiunea unei satisfacții. Modelul AIDA este unul dintre cele mai cunoscute modele de evaluare a efectului publicitar. Prima treaptă de evaluare
Publicitate () [Corola-website/Science/297145_a_298474]
-
sunt budismul și confucianismul. Aproximativ 28% din sud-coreeni sunt creștini. Alte religii importante sunt cheondoismul, șamanismul (credința în spirite) și taoismul. Limba oficială este coreeana. Este o limbă izolată (adică, nu este înrudită genealogic cu nicio altă limbă), chiar dacă unii lingviști consideră că face parte din familia altaică. Este considerată ca fiind înrudită cu japoneza. Înainte de a avea o scriere proprie, era scrisă folosind hanja, ideograme chinezești pronunțate în coreeană. În secolul al XV-lea, un sistem de scris propriu, numit
Coreea de Sud () [Corola-website/Science/298091_a_299420]
-
sunt cel mai vechi popor turcic menționat în documente, că ei își au originile în estul Mării Caspice dar și-au clădit o civilizație în Mesopotamia. Alții resping aceasta ca pe o expresie a ideologiei pan-turcice, arătând că majoritatea lingviștilor consideră sumeriana ca o limbă izolată, în timp ce alții o leagă de limbile dravidene. Mai mult, clasificarea limbilor într-un grup uralo-altaic este deseori criticată, datorită lipsei de dovezi și a lipsei de similarități evidente dintre limbile clasificate astfel. Unii savanți
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
1945 să cedeze Macedonia Pirinului unei astfel de Macedonii Unite. În 1944, a proclamat Republica Populară Macedonia, ca parte a "Republicii Populare Federale Iugoslavia". ASNOM a acționat ca guvern al țării până la sfârșitul războiului. Alfabetul macedonean a fost codificat de către lingviștii ASNOM, pe baza alfabetului fonetic al lui Vuk Stefanović Karadžić și pe principiile lui . Noua republică a devenit una dintre cele șase republici componente ale federației iugoslave. După schimbarea numelui federației în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, în 1963, și Republica
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(cu temă slavă), adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”. Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
bocetele ("vajtim") sunt tipuri importante de cântece populare albaneze, adesea cântate de femei. Filologul german Franz Bopp a demonstrat în 1854 că albaneza este limbă indo-europeană, familie în care ea formează o ramură distinctă al cărei unic membru este. Unii lingviști consideră că albaneza derivă din iliră în vreme ce alții, susțin că provine din daco-tracă. (Ilira și daco-traca ar putea să fie însă chiar limbi strâns înrudite.) La distanțe mai mari, albaneza este adesea comprată cu limbile balto-slave pe de o parte
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
convingătoare, susține că limba romani aparținea inițial grupului central de limbi și că trăsăturile fonologice și lexicale dardice sau nord-vestice sunt rezultatul unei migrații ulterioare, probabil înainte de anul 250 î.e.n., din zona centrală către nord-vest. Totuși, în urma unor cercetări recente, lingvistul american Terrence Haufmann susține că proto-țiganii au pătruns în teritoriile iraniene înainte de anul 300 î.e.n probabil din cauza incursiunilor lui Alexandru cel Mare în nord-vestul Indiei în anii 327-326 î.e.n. Limba "ienișilor" este o limbă germanică. În spațiul românesc
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
rudele celor doi tineri, și îi plângeau, regretând tragedia pe care au provocat-o. Peste puțin timp părinții și rudele au trecut cu traiul pe malul Nistrului, dorind sa fie mai aproape de cei dragi, iar localitatea au numit-o Crio-Leana. Lingviștii secotesc denumirea de Criuleni drept o deformare a numelui Crinuleni, de la Crin. Principalii indicatori demografici, 2013: Președintele raionului Criuleni este Iurie Andreuță (PDM), ales în 5 iulie 2015 (coaliția PDM-PCRM-PL-PPEM). Componența Consiliului Raional Criuleni (33 de consilieri) ales în 14
Raionul Criuleni () [Corola-website/Science/297495_a_298824]
-
de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privința numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane și limbile afro-asiatice. Lingviștii estimează că există peste 400 de limbi și dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL). Numele de „"limbi indo-europene"” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei. Coloana de hărți alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indo-europene, numită ipoteza Kurgan, care, în prezent, este cea mai larg acceptată de lingviști. În rusă, "„kurgan”" (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ și pietre deasupra unui mormânt. S-a propus și ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparține unei superfamilii, a limbilor numite "„nostratice”", dar din lipsă de argumente suficient
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]