2,977 matches
-
nu mai permit omologarea lor ca atare, dar demonstrația lui N. îngăduie accesul la orizontul lor originar de receptare și mai ales identifică funcțiile pe care azi ele le-ar împărți cu alte produse culturale, nu neapărat literare. SCRIERI: Antim. Logos și personalitate, București, 1971; Narațiunea în cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, București, 1972; Expresivitatea involuntară, București, 1977; Figura spiritului creator, București, 1978; Istoria limbii române literare, Craiova, 1979; Imanența literaturii, București, 1981; Introducere în poezia contemporană, București, 1985
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
în limba română, Craiova, 1996; Literatura română sub comunism. Proza, București, 2002; Literatura română sub comunism. Poezia, I, București, 2003. Antologii: Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă, introd. edit., București, 1995. Repere bibliografice: Nicolae Balotă, „Antim. Logos și personalitate”, RL, 1971, 41; Nicolae Manolescu, Modernitatea cronicarilor, RL, 1973, 20; Doina Uricariu, Exerciții de modernizare, LCF, 1977, 27; Călinescu, Perspective, 154-156; Iorgulescu, Scriitori, 320-322; Dobrescu, Foiletoane, I, 186-190; Dan Culcer, Metodica radicalizării, VTRA, 1980, 3; Crohmălniceanu, Pâinea noastră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
Această putere are, pe de o parte, o dimensiune mundana ("șoaptele defunctei surori") și dă glas, în "Prăbușirea Casei Usher", atracției, ce se plasează dincolo de limitele raționalului, dintre Madeleine și fratele ei, geamăn, Roderick Usher. Pe de altă parte, ca Logos, aceeași energie întemeiază universul ("explică eteratele goluri") și are, prin urmare, o dimensiune cosmică: Asculta, șoaptele defunctei surori explică eteratele goluri! Căi ale științei comunicate, nupțiala cunoaștere, antene ale Dragostei, măsurând rostogolirea de gemene astre: duruta lui Monos și Una
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
dimensiuni (de la două cuvinte Ț de regulă, în titluri Ț la două versuri, până la pasaje întregi în proză); - autorul (naratorul) nu mai are o atitudine de neimplicare; dimpotrivă, el recurge la hiperbolă, ironie, exagerări; etc. DIALOGUL (!!) Atenție la etimologia cuvântului „logos” Ț știință, cuvânt; dar „dia” nu înseamnă „doi” ci „peste”, „prin”, „între”, „cu”, deci „dia” nu intră în antonimie cu „mono” de la „monolog”. - este un mod de expunere, alături denarațiune, descriere, monolog; - constă în vorbirea între două / mai multe personaje
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
postmodernismului francez, că există și o realitate extratextuală. Chiar dacă acordăm un oarecare credit "ipotezei logocratice", construindu-ne întregul demers plecând de la premisa puterii cuvântului - de aici și conceptul de logocrație - în definirea universului social, nu cădem în capcana supralicitării forței logos-ului în crearea realității. Lumea nu este reductibilă la text, iar corolarul pe care îl desprindem din această credință de ordin zero este că realitatea națională, cu tot ce cuprinde ea, este, la rându-i, ireductibilă la textualitate. Fără a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
regenerescență"127 apa devine "instrument al ordaliei"128 care cântărește axiologic primordialitatea. Primenind lucrurile create, apa se înfățișează ca hierofanie, "sămânță divină", "lumină", "cuvânt, verb generator" 129. Deschiderea lumii ca potențialitate hierofanică transformă valențele expiatorii ale apei în dinamică a logosului tămăduitor. Temelie primordială a universului, simbol al vieții, apa este un element dual, reprezentând, pe de o parte, substanța din care iau naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
s-au retras în lături și pământul stă deasupra apelor mereu până la vremea de apoi...".193 A. OBICEIURI FAMILIALE 1. APA În ritualurile de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
alta, prin intermediul unei serii de operații succesive și elementare, capabile să surprindă realitatea"; în gândirea modernă se poate vorbi de discursul ca "sistem".26 În sens clasic, raționalul, reprezentat de "cunoașterea discursivă", era opus cunoașterii sensibilului 27, discursul având valențele logos-ului grecesc. Din punct de vedere lingvistic, discursul se definește prin intermediul unor opoziții: discurs/frază (discursul este o succesiune de fraze); discurs/limbă (limba ca sistem de valori virtuale, se opune discursului care utilizează limba într-un context dat); discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
2. RELAȚIA OM-COSMOS Domesticind forțele naturii, care devin părtașe la ceremonialul trăirilor originare, omul tradițional își asumă un destin cosmic. Odată trezite la viață proprie, universaliile ontologice reconstruiesc omul tradițional din temelii, convertindu-se la condiția umană. Înzestrat cu puterea logos-ului primordial, umanul se dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele cosmice și dându-le viață din viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea din forța creației originare. Semnul poetic, "Omul Cosmos" poate fi reprezentat la nivelul celor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dar Dumnezeu a văzut, / Că șede rău pe pământ / Fără de om. / Și-a luat trup / Din pământ, / Os din piatră, / Sânge din mare, / Ochi din soare, / Fața din floare, / Sprâncene, / Din stele, / Duhul sfânt din măririle sale."138 Cuvântul originar, Logosul, creează și dinamizează universalul care, prin ritual și ceremonial, participă direct la consacrarea destinului uman: "Dumnezeu a făcut, / Dumnezeu sfântul, / Numai cu cuvântul, / Ceriul și pământul; / Și marea cu câte-s într-însa, / L-e făcut numai cu zisa. / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ascultat, o strategie, dar și "proiect, ordine, sentință și tactică". La Hesiod, mitul este o revelație, un discurs inspirat, asimilat cu creația poetică. Platon pune în opoziție conceptul de mythos, care desemna "o pură povestire, fără necesitate logică, irațională", cu logos-ul, reprezentând abordarea rațională, analitică și adevărată. În Poetica lui Aristotel, mitul este prezentat ca structură narativă din care se dezvoltă tragedia și creația poetică. În epoca modernă, au apărut noi accepțiuni ale conceptului de mit; astfel, G. B. Vico
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu bine, / Fiți fericiți, / Să vă deie Domnul / Totul ce doriți!"135 Împărtășirea din rodul mărului pune în valoare în-omenirea lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului, transcendentul care se smerește până la trăirea umană și omul care se înalță spiritual, prin cunoașterea Logos-ului primordial: "Masă rotilată, / Galbănă de t`atră (piatră), / Da` în cornu mesei / Pomuț rămurat / De poame-ncărcat. / Drumari pe drum trece / Și poame culege / Pe mânuri, p-în sânuri. / Luna-n drum le-o stat, / Mândru i-o-ntrebat: Cine vi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre elementele naturii, șarpele este și un simbol al Logosului divin, al rațiunii supraumane. Ca mitologem universal, șarpele este o epifanie a strămoșilor mitici, un arhetip al antinomiilor și un simbol al reînvierii ciclice a naturii.336 Ca mit simbolic, șarpele este prezent ca inteligență nefastă, ispititoare, dar și ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o valoare de adevăr necontestată de generații, nu mai există: “totul se decide de la Înălțimea jilțului judecătoresc al rațiunii”; “Noi [rațiunea prezentă] putem ști mai bine cum stau lucrurile”<ref id=”156”>Ibid., p. 209referință </ref>. Mitul este depășit prin logos. Romanticii, Într-o manieră de loc surprinzătoare, se situează pe o poziție “oximoronică”; ei doresc o apropiere (În conștiința istorică) de trecut, pentru a evidenția distanța dintre prezentul Întinat, denaturat, rațional, calp și lumea curată, naturală, mitică, intuitivă a trecutului
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
mare de visări dulci și senine Iară noi? noi, epigonii? Noi În noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (Eminescu, Epigonii) Poziția lor este diametral opusă În raport cu cea a iluminiștilor: aceștia din urmă clamează perfecțiunea rațiunii, a logos-ului, pe când cei dintâi situează conștiința mitică Într-o relație primordială cu “păcatul originar al gândirii” <ref id=”157”>Ibid., p. 210 referință </ref>. Schleiermacher a fost conștient atât de rolul cât și de pericolul jucat de prejudecăți În actul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
3. În toate situațiile, „separatorul” elementelor care alcătuiesc fișa cărții (autor, titlu, editură, localitate, an, ediție etc.) este exclusiv virgula, așa cum cere ortografia limbii române, cu excepția punctului din final: Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente (DCR), ediția a II-a, Logos, București, 1997. 4. Deși s-a respectat ordinea alfabetică a numelui de familie al autorilor, nu s-a făcut inversarea nume + prenume: Félix Gaffiot, Dictionnaire latin-français. Nouvelle edition revue et augmenté sous la direction de Pierre Fobert, Hachette-Livre, Paris, 2000
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Sistemul internațional de unități de măsură (SI). Generalizarea aplicării sale, Editura Tehnică, București, 1970. 5. Cuvântul editură nu a fost generalizat, folosindu-se doar acolo unde exista mențiunea ca atare pe foaia de titlu: Univers Enciclopedic, Humanitas, Cartier, Meteor Press, Logos, dar Editura Universității din București, Editura Enciclopedică, Editura Tehnică etc. 6. Siglele unor lucrări academice - Micul dicționar academic (MDA), Dicționar de cuvinte recente (DCR) - nu sunt scrise cu italice atunci când se află după menționarea integrală a titlului, dar se scriu
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
lungă, activă și plină de sănătate, ceea ce implică nu numai creșterea numărului de ani, ci și calitatea acestor ani. "A adăuga viață anilor, mai mult decât a adăuga ani vieții" iată principiul obiectiv al gerontologiei (gr. geron, gerontos = bătrân și logos = știință). Vârsta a treia (60-75 de ani), trebuie privită ca o perioadă normală În ciclul dezvoltării, cu o fiziologie proprie, iar aplicarea unor măsuri de prevenire a factorilor care accelerează ritmul de Îmbătrânire permite, potențial, două până la patru decade În
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
Prima grupă o reprezintă „obiectul cunoașterii”, ceea ce este dat pentru a fi gândit și cunoscut. Cea de-a doua grupă o reprezintă „limbajul științific” prin intermediul căruia obiectul este gândit, înțeles și utilizat. Aceasta ar echivala cu o relație de tip logos/cogito. Pentru Y. Belaval, în cazul științei limbajul are o funcție dublă: descriptivă și explicativă. În planul observației limbajul are rolul de a descrie și denumi un obiect concret, iar în planul înțelegerii naturii acestuia, de a-l explica. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
diversității și profunzimii gândirii științifice în domeniul respectiv. Acest progres al cunoașterii științifice poate fi remarcat în efortul de trecere de la etapa „cuvântului denominativ” la etapa „cuvântului conceptual” sau, altfel spus, de la observația care „denumește” la gândirea care „conceptualizează”. De la logos la cogito. Apare, în cazul acesta, în constituirea limbajului științific, ca expresie a cunoașterii unui domeniu, un aspect interesant, care exprimă evoluția cunoașterii științifice. Cunoașterea, ca act de „gândire a obiectului” științei, se poate separa în două momente. a) momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lărgește. De fapt nu ne mai limităm la „limbajul științific”, ci se face trecerea la „gândirea științifică” a unui domeniu de obiecte pe care le luăm, sau le considerăm ca fiind date cunoașterii noastre. Prin acest proces cele două elemente logos și cogito se unifică în ceea ce în final va constitui epistémé. Cunoașterea științifică va fi rezultatul fuziunii limbajului cu gândirea științifică. Acest efort are ca rezultat constituirea domeniului științei respective. Caracteristicile limbajului în psihologie și psihopatologie Trebuie făcută diferența în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
naturii, la bază nu se mai află un obiect material ci o formă, o simetrie matematică. Și cum, în ultimă instanță, o structură matematică este o creație intelectuală, putem afirma precum Faust al lui Goethe: "La început a fost cuvîntul Logosul." Chiar dacă mai puțin virulentă, dezbaterea continuă și astăzi printre fizicieni 161. Iată cum, realizînd aceleași experiențe, folosind aceleași echipamente, avînd la dispoziție aceleași date experimentale, mari oameni de știință au apărat puncte de vedere radical opuse în privința realității fizice. Unii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dar nu este identic cu ea"54. Se impune, de aceea, încercarea de a stabili pînă unde operăm cu principiile gnoseologiei și logicii și pînă unde cu cele ale lingvisticii, în acest domeniu ce se înscrie în ceea ce Aristotel numea logos semantic (lógos semantikós). Ca orientare de principiu pentru o astfel de întreprindere este preferabilă, din mai multe considerente, calea dinspre noțiune spre semnificație. O primă problemă importantă care se pune în legătură cu noțiunea (conceptul) ca bază a semnificației semnului lingvistic este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
legată de realizarea cunoștințelor (limba se prezintă nu numai pe sine, ci și ceva în afară de ea), sau referențială, deoarece vizează relațiile cuvintelor cu referenții lor, cu obiectele denumite. În sfîrșit, această funcție este și constructivă, căci prin ea se realizează logosul semantic și se alcătuiește sistemul semnelor lingvistice noționale care permite denotarea în procesul vorbirii. Nominația reprezintă forma desăvîrșită a manifestării conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate și prin realizarea unei relații plurivalente între el și realitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de opera lui A r i s t o t e l, Coșeriu precizează că limbajul este anterior distincției dintre existență și inexistență sau dintre adevăr și neade-văr124, fiindcă, luat ca atare, el nu face decît să numească (este un logos semantic). În același timp, limbajul ca atare nu distinge între obiecte interne (obiecte mentale, creații ale spiritului) și obiecte externe (obiecte reale ale lumii sensibile)125, deoarece desemnarea nu urmează căi deosebite în cele două situații. Coșeriu arată că limbajul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]