3,158 matches
-
ca aceea dintre sintaxă și sexualitate, de pildă) sau de subtile disociații (de exemplu, distincția dintre dragoste și iubire, ultima presupunând vocație, ca și arta sau credința religioasă). "Gâlceava" lui Livius Ciocârlie cu Valéry pune în valoare mai ales virtuțile ludice ale spiritului său, reușind însă să elibereze și să întruchipeze sensuri noi și neașteptate și, în plus, să reconfirme libertatea de spirit a interpretului care, atrăgând atenția asupra primejdiilor spiritului liber, nu se teme să rămână până la capăt onest: Dacă
„Gâlceva“ cu Valéry by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/7320_a_8645]
-
fi din carne și sânge și suflet." Iată-l pe Șerban Foarță în viziunea Marinei Constantinescu: "O carte a unui poet mare și foarte special, un exercițiu de regasire a sinelui pe un altfel de drum, cu un altfel de ludic, cu o altfel de voluptate lingvistică, cu o cercetare foarte amănunțită a caii către divinitate și-n același timp către sine. Mi se pare o carte fundamentală." Despre Luminarea lui Ioan Lăcusta, s-a pronunțat Gabriel Dimisianu: "Un prozator al
Premiile Cartea Anului by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/8953_a_10278]
-
care l-au pomenit mereu elogios și tandru în amintirile despre marile spectacole de la Bulandra, despre repetițiile cu Ciulei, cu Tocilescu, despre farmecul lor, despre poantele și jocul de priviri din "Elisabeta I" declanșate de Toma Caragiu și prelungite de ludicul inspirat al lui Moțu, despre căldura cu care primea acasă ca să se asculte muzică veche și nouă, ca să se vadă filme tari la video, despre bucuria cu care conserva valoarea ideilor mari și voluptatea cu care se lăsa ispitit de
Mica Sirenă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9364_a_10689]
-
autorului, tocmai de raportarea ambivalentă la realitate. I se adaugă, firește, aluziile la lumea tehnicii și la birocrația strâns legată de aceasta - o lume care trebuie îmblânzită prin chiar integrarea ei în poveste. Nu în ultimul rând, modern e spiritul ludic al autorului. De exemplu, în Fericirea (Das Glück), dictoanele ,citate" constituie o glumă: toate (cu excepția ultimului) fiind de fapt inventate, dacă nu chiar parodiate de autor. Însă spiritul lor e atât de apropiat de al ,parodiaților" (amintind, de exemplu, de
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
supărat pe toată lumea. Cel mult, să-i dea în plus apă la moară celui care, oricît de apreciate, pe bună dreptate, i-ar fi cărțile și publicistica, se consideră, cu neagră jubilație, un marginalizat și o victimă a campaniilor denigratoare. Ludicul Dan C. spune că s-a amuzat cîndva făcînd o clasificare a criticilor literari după firile celor șapte pitici din Albă ca Zăpada a lui Disney, pe Alexandru George identificîndu-l cu Grumpy, Supărăciosul căruia nimeni, cu nimic, nu-i intră
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17064_a_18389]
-
2013, 272 pag. Cititorul romanelor lui Florin Toma trebuie să- și ia întotdeauna măsuri de precauție. Întâlnirea cu textele lui aduce cu aterizarea într-un teatru de operațiuni: nimic previzibil, pretutindeni explozii stilistice, întorsături de fraze, perplexități imagistice. Toată gama ludicului absurdist. Iar dacă nu-ți pregătești nedumerirea la tensiune maximă, riști să ieși spășit din caruselul lingvistic organizat de acest desăvârșit artificier. Cărțile lui nu sunt, se-nțelege, populare. Nici printre criticii literari. Urmuzian și plonjând în desfătări specifice unui
Povestiri despre boală și cuvânt by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2965_a_4290]
-
desfătări specifice unui Boris Vian, Florin Toma reușește să contrarieze în orice formulă. De pildă, primul său roman, Moștenirea familiei Bildungsroman (2005), recrea o atmosferă metatextuală prin fabricarea unui fals roman de familie. Memoria exploata frontierele suprarealiste, prin ingenioase subterane ludice. Al doilea roman, Orașul jumătăților de înger (2010), livra cititorului un melanj fastuos de burlesc și poeticitate, pariind pe anatomia absurdului îmblânzit. Nuvelele și povestirile din cel mai recent volum al său radiografiază ipostazele unor distopii. La fel ca în
Povestiri despre boală și cuvânt by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2965_a_4290]
-
din anii '70 că teoretician literar de prim rang, Mihai Zamfir etalează însușiri ce-i fac atât de agreabili pe unii dintre universitarii de formație umanistica de la noi (prin extensie - est-europeni): spirit riguros dar deschis, polivalent și polimorf, cu inclinații ludice, capabil să confere șarm până și celor mai aride îndeletniciri scolastice. O bună cunoaștere a arealului luso-brazilian l-a adus în postura, pe deplin justificată, de Ambasador al României în Portugalia. Începând din anul 1987, dl. Zamfir se lansează și
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
florilor de Fernando Arrabal și La țigănci de Mircea Eliade, amîndouă puse în scenă de Alexander Hausvater, cu mare succes, la Teatrul Odeon. Spectacolul din el, din limba lui poetică, spiritul unei aventuri cît viața, teatralitatea poemelor sale, a imaginilor, ludicul formelor și formulărilor se amestecau teribil cu ceea ce era, atunci, șocant la Arrabal și fabulos la Eliade, tremura și se emoționa puternic cînd se făceau salturi peste sală, salturi mortale, ca la circ, cînd spectatorii își țineau respirația și nu
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
a lui Cristian Popescu, structurată de regizorul Gavril Pinte într-un scenariu inspirat, care-i păstrează tușa teribil și prin orașe succesive, ce se numesc, toate, București. Două spectacole paralele, oarecum independente, care se nasc unul din celălalt, palpitant, autentic, ludic, care se ivesc și se consumă în același timp, fragmentar și straniu. Eu am acces la spectacolul din tramvai și la ce fur cu ochii pe geam, din cînd în cînd, cei de afară aud pasaje din ce se spune
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
Gabriela Gheorghișor Ca poet, dar și ca autor al romanului Mortido, O. Nimigean a fost caracterizat îndeosebi prin termeni care țin de sfera optzecismului postmodernist: histrionism poetico-stilistic, prestidigitație, disponibilitate experimentală, ludic și (auto)ironie, ostentație intertextuală, sarabandă livrescă. Odată cu Rădăcina de bucsau, o narațiune autenticistă cu trenă simbolică, în care miza existențială surclasa jerbele esteticului, ex(-) centricul O. Nimigean a părut să fie acceptat, cu bilet personalizat, în „loja“ literaturii. E
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
aruncă în tabla de hârtie cu versuri macaronice (în limbi străine), transcrie sms-uri în limbaj abreviat (într-o serie de sms story), trimite S.O.S.-uri tulburătoare („nu-i decît o fantasmă/ dar doare ca un animal jupuit“), cântă ludic prohodul sobei de tablă, descrie frigiderul Indesit ca pe un personaj de desene animate și, nu în ultimul rând, sub ștergarul curat de țară, cusut cu motive naive, acoperă tensiunea mocnită a revoltei: „o rugăciune/ ar fi de mare ajutor
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
recomandat spre vizionare cu ocazia lansării cărții sale - propunând o revizitare a operei sale cinematografice din perspectiva "Recviemului", adică al Camerei verzi în care regizorul devine actor. Iar filmul este evocat dintr-un unghi critic care reclamă pentru Truffaut nu ludicul notoriu cu versatil-histrionicul Antoine Doinel, ci o gravitate d'une douceur terrifiante, ca și chipul eroului ivit dincolo de un geam vălurit, gravitatea morții pe care în paralel o asociază artei fotografice trecute prin filtrul de sensibilitate barthesian. Există la acest
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
de înaltă, frenetică intelectualitate. Un amănunțit istoric al baladei românești, populare și culte, de până la apariția Cercului Literar s-a dovedit foarte util pentru ceea ce și-au propus autorii, adică pentru evidențierea originalității "resurecției" înfăptuite de tinerii poeți ardeleni. Spiritul ludic (Ioanichie Olteanu scrie balade parodic-umoristice) și propensiunea livresc-intertextuală (Radu Stanca și Doinaș prelucrează motive elegiace din antichitatea elină) i-au determinat pe semnatarii prezentei exegeze să-i considere pe "cerchiști" un fel de postmoderniști avant la lettre. Ecouri "euphorioniste" găsesc
Cercul Literar de la Sibiu by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16911_a_18236]
-
mea. Îmi arată că trebuie să țin cont și de el, nu numai de mine. "Să nu se creadă cumva că scrâșnesc din dinți..." - Unde e jocul, în poezia dumneavoastră ? - Am considerat întotdeauna că joc nu înseamnă neapărat să fii ludic pe text. Înseamnă să te joci cu focul, adică să pornești într-o aventură atât de riscantă ca a scrisului, sau ca a iubirii, sau ca a transformării tale ca ființă, în mod conștient. Faptul că tu ești conștient de
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
celebrarea hermeneutica a primilor zece ani care au trecut de la ieșirea acestui poem (Parcul, n.n.) în lumina tiparului." Insuportabila gravitate a ființei POEZIA Angelei Marinescu se poate caracteriza și negativ: este o poezie cu desăvârșire lipsită de umor și spirit ludic. De aceea, seamănă cu o casă îndoliata, în care s-au camuflat oglinzile și s-au ascuns în sertare toate celelalte instrumente ale cochetăriei. Prima impresie - brutală și persistentă - pe care o are cititorul este aceea că a intrat într-
Poezia dată la maximum by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18098_a_19423]
-
născută din grijă pentru ființă iubita, din traducerea misterelor mărunte ale naturii și din posibilitatea ca, odată și odată, contrariile să se contopească. Simplitatea liniei melodice, atmosfera aproape bucolica răscumpără suferință la mărturisirea căreia am fost părtași. Într-o formulă ludica, dialogul se metamorfozează în confruntare domestică, în reproș amoros și, finalmente, într-un vivace apel la armonie: „Both of uș say there are laws to obey/ But frankly I dont like your tone/ You want to change the way I
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
nu mai contează, ale căror repere civilizaționale se află deja în mod clar în Occident, dar care resimt dramatic în viața de zi cu zi (fără să se încurce în problematizări) aberația politicii reale promovate de PCR. Teribilismul juvenil, spiritul ludic, sentimentul confortabil de solidaritate cu alți colegi de generație din întreaga țară (excelentul dialog dintre Dan Lungu și Robert Șerban este edificator în acest sens) îi face să vadă în Nicolae Ceaușescu mai degrabă personajul aproape simpatic din bancuri decît
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]
-
Costică Brădățan Nu cred că ar fi deloc o exagerare să spui că, afară de cele câteva excepții (Mihai Spăriosu fiind, fără îndoială, una dintre ele), jocul, ludicul, și, în general, homo ludens nu au preocupat cercurile filosofice în lumea anglofonă de-a lungul ultimelor câteva zeci de ani. Cum ar veni, filosofia e o treabă mult prea serioasă ca să-și piardă vremea cu teme atât de auto-descalificatoare
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
nu au preocupat cercurile filosofice în lumea anglofonă de-a lungul ultimelor câteva zeci de ani. Cum ar veni, filosofia e o treabă mult prea serioasă ca să-și piardă vremea cu teme atât de auto-descalificatoare precum jocul, jocurile, sau componenta ludică a comportamentului nostru cultural. Nu doar că filosofia trebuie făcută într-o manieră cât se poate de serioasă, dar - mai presus de toate - ea trebuie să se dedice exclusiv unor teme serioase. De aceea, cartea cercetătoarei Mechthild Nagel, Masking the
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
clasică, bibliografia germană și franceză în domeniu, nu face decât să pună într-o lumină extrem de interesantă problemele ‘strict filosofice’ abordate în carte. Cu siguranță, unul din meritele majore ale acestei lucrări vine din aceea că, abordând temele jocului și ludicului, realizează un echilibru fructuos între speculația filosofică și expertiza literară: cele două se întrepătrund mereu, într-o manieră elegant-sofisticată, și se află într-o relație de dependență reciprocă. Capitolele dedicate lui Platon și Hegel mi se par cele mai bune
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
o manieră elegant-sofisticată, și se află într-o relație de dependență reciprocă. Capitolele dedicate lui Platon și Hegel mi se par cele mai bune ale cărții. Abordarea platonică a jocului e văzută din mai multe perspective. Există, bunăoară, un element ludic în însăși forma dialogală a scrierilor platonice: „În stilul dialogic al lui Platon vedem ieșirea la suprafață a ludicului dionisiac, ceea ce trece apoi în folosirea de către el a miturilor și diverselor deghizări; acestea ne sugerează existența, la Platon, a unei
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
se par cele mai bune ale cărții. Abordarea platonică a jocului e văzută din mai multe perspective. Există, bunăoară, un element ludic în însăși forma dialogală a scrierilor platonice: „În stilul dialogic al lui Platon vedem ieșirea la suprafață a ludicului dionisiac, ceea ce trece apoi în folosirea de către el a miturilor și diverselor deghizări; acestea ne sugerează existența, la Platon, a unei concepții diferite, mai puțin polarizate, asupra jocului.” Însa nu avem de-a face aici decât cu un prim nivel
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
și Wittgenstein îți vin spontan în minte, dar mai sunt și alții: de exemplu, e greu să realizezi o “genealogie a jocului” fără a face absolut nici o referire la (Elogiul Nebuniei) al lui Erasmus din Rotterdam. Apoi, temele jocului și ludicului se află, filosofic vorbind, într-o relație foarte apropiată cu alte teme, înrudite: tema lumii ca o poveste, ca o narațiune (mundus est fabula), lumea ca teatru (theatrum mundi) sau chiar ca vis (la vida es sueño). Acestea sunt teme
O genealogie a jocului by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13497_a_14822]
-
Ceva mai departe, în micul muzeu al satului, descrierile acestor călătorii ofereau detalii desprinse din acest infern uman. În spectacolul lui Odin, spectrul bătrâneții și imaginile morții circulă ca o temă cu variațiuni, imprimând totodată ansamblului un soi de lejeritate ludică, de exaltare poetică, concluzie a acestei tulburătoare călătorii, a experienței pierderii și regăsirii de sine. Visul lui Andersen este Furtuna lui Barba. Amândouă, opere create la apusul vieții, pe fondul împăcării cu sine. Opere ale înțelepciunii calme, care se încheie
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]