30,085 matches
-
ridica În puterea dimineții printre nori de mătase. Dintr-o dată, Îmi veni cheful să mă Îndrept spre funicular și să urc versantul pînă la vechiul parc de distracții din vîrf, ca să mă pierd printre carusele și prin sălile de jocuri mecanice, Însă promisesem să mă Întorc la timp la librărie. Pe cînd mă Îndreptam spre stația de metrou, mi l-am imaginat pe Julián Carax mergînd pe același trotuar și contemplînd aceleași fațade solemne care, de atunci, abia dacă se schimbaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
monopolizează întreaga forță de muncă; o nouă clasă creativă, burghezia, aplică un complex de cunoștințe tehnice noi, economisind muncă, pentru a-și însuși profitul. Mai întâi, pe câmpiile din jur apar asolamentul trienal, hamul pentru cai, morile cu apă, piua mecanică; aceste progrese tehnice permit începerea industrializării producției de alimente. Urmează apoi invenția majoră, cârma încorporată, care-i permite vasului să navigheze împotriva vântului și, ceva mai târziu, amplasarea primelor arme de foc la bordul său. Toate inovațiile amintite oferă acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
și să ne spună, conform situației, Individul a mințit, Individul nu a mințit, dacă era așa, nu era nimic mai ușor decât să fii judecător ca să condamni sau să achiți, comisariatele de poliție ar fi înlocuite cu departamente de psihologie mecanică aplicată, avocații și-ar pierde clienții, notariatele și-ar trage obloanele, tribunalele ar rămâne în seama muștelor până ce li s-ar găsi o altă întrebuințare. Un poligraf, era să spunem, nu poate merge nicăieri fără ajutor, are nevoie alături de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să mă exprim vreodată cu abilitatea și fluența lor. În vremea aceea conversația mai era cultivată ca o artă; o replică pertinentă era prețuită mai mult decât trosnetul lemnelor sub o oală. Iar maximele nu erau încă socotite un mijloc mecanic prin care proștii pot să simuleze vorbele de duh și, deci, încă mai înviora bârfa, celor rafinați. E trist că nu-mi pot aminti nimic din toate scânteile care săreau atunci prin saloane. Dar cred că niciodată conversația nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
priviră, așteptând ca tânărul să continue. Dar nu mai era nimic de zis. Cu gândul la ceea ce tocmai auzise, Dante Începu să se uite prin jur. În afară de bancul de lucru, și câteva rafturi erau pline de instrumente și de componente mecanice. Într-un ungher, văzu o mică nișă ce adăpostea o rogojină și un cearceaf de noapte Împăturit. Pesemne acolo dormea tânărul sclav, se gândi el, În timp ce ochii Îi căzură peste marginea unui codice care răsărea de sub cearceaf. Curios, se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înalt și limpede se Înălță iarăși În biserică, răsunător ca un cântec. Sunetele armonioase ale unui psalm În limba latină se răspândiră În văzduh. Dante era Încurcat. Prima lui ipoteză, că ar fi putut să fie vorba de un artificiu mecanic, părea greșită. Nici măcar genialul al-Jazari nu ar fi fost În stare să reproducă acea imagine a unei vitalități autentice, pe care fata o emana. Privirea i se abătu asupra plăcii pe care stătea bustul și asupra piciorului central care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ciclu care ne depășește. Se ridică În picioare, proptindu-se peste masa de scris. Voia să acopere fața lui Arrigo, Înainte să cheme pe cineva. Dădu cu piciorul peste un obiect de pe jos pe care nu Îl văzuse. În mod mecanic, Își Întinse mâna, ridicând un registru gros. Apropie manuscrisul de flacăra lumânării. Era un codice in folio, mai bine de o sută de pagini cusute laolaltă: Decem continens tractatus astronomiae. Marea lucrare a lui Guido Bonatti. Cea mai Însemnată carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scenă mai multe umbre. Una anume va fi în prim-plan. Era umbra unui om pe care-l chema Pierre-Ange Destinat. Acesta a fost, timp de treizeci de ani, procuror la V., și și-a făcut meseria ca un orologiu mecanic ce nu se emoționează și nu se oprește niciodată. De mare artă, ca să zic așa, fără să aibă nevoie de vreun muzeu pentru a fi pus în valoare. În 1917, când s-a petrecut Cazul, după cum a fost numită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
gesturile noastre. Nu memoria mea prezentă e cea care are acum un glonte în aripă, ci memoria acestui moment care s-a fărâmițat singură, lăsând în loc găuri mari. Trebuie să mă fi comportat ca un automat, urmându-l cu mișcări mecanice. Poate că m-a ghidat sau m-a luat de mână, cine știe? Mai târziu, mi-am simțit din nou inima bătând și sângele curgându-mi în vine. Țineam ochii deschiși. Procurorul era lângă mine, în stânga mea, puțin mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
din interiorul ei, nici măcar dacă-i Înfigeai un vibrator sau un tampon În vagin. — Noriko, ești atentă? Ceea ce ai luat tu se numește ecstasy. Înțelegi? Te simți ciudat? Poți să fii sinceră cu mine, știi doar... Noriko dădea din cap mecanic, ca o broscuță de jucărie din vitrina unei farmacii. Arăta de parcă va izbucni În lacrimi dintr-o clipă În alta, dar cu siguranță că n-o va face. Ecstasy nu era un drog care să te facă să-ți plângi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
corpul nu Îi trăda nici cea mai mică mișcare. Cu toate acestea, nu era nimic mecanic În sunetele pronunțate de ea. Nimic din senzația stranie pe care ți-o dă auzul vocii Înregistrate pe o casetă venind dinăuntrul unei păpuși mecanice ce clămpăne din gură. Reiko pronunțase cele două silabe cu o voce extrem de senzuală. Stătea cu spatele drept și mă privea fix În ochi. Avea o constituție de fetiță sau, mai exact, de adolescent și totuși, În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fac, dar care totuși există, tot așa nu surprindem a priori, numai cu ajutorul simțurilor, economia fină și secretă, invizibilă și ascunsă, a jocurilor atomilor care compun orice realitate: ea există totuși, imuabilă, eternă și bine reglată din punct de vedere mecanic. Practicând această metodă, nu mai gândim lumea la suprafață, ci în adâncimea pe care o reclamă. Luciditatea se dobândește astfel: trebuie să nu ne mulțumim cu aparența, prea ades înșelătoare, să recuzăm evidențele transmise din generație în generație și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să adauge pistoane, tracțiuni, presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: discul dur informatic. în orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... - dar de ce el, și nu altul? După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra căreia - nu putem face nimic. Fără libertate, lumea devine o putere oarbă în care ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
la bordel și să-i ceri primei profesioniste întâlnite ajutorul talentului ei mercenar. întrucât dorința sexuală ține de un fel de aglomerare locală de atomi de substanță vitală solicitați uneori de simulacre sexi, soluția presupune o desfundare pur și simplu mecanică. Odată ce și-a redobândit judecata, ucenicul filosof poate să plece din lupanar și să-și continue drumul spre Grădină... -16- Un cuplu ataraxic. Aceste versuri faimoase și această condamnare a iubirii-pasiune sunt reținute cel mai adesea din Lucrețiu, considerându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
forma greoaie, piramidală și dizgrațioasă a vechilor roboți, ci căpăta forma aerodinamică a unei femei în carne și oase. Materialul sintetic din care fuseseră confecționate carnea și oasele ei era, practic, etern. Se mișca agil, cu mare ușurință, fără tropotul mecanic al roboatelor din primele generații. Dintr-o dată, în carcasele lor cubice, colțuroase, cei trei roboți se simțiră bătrâni, uzați fizic și moral, depășiți de avântul fără precedent al științei și tehnicii. Getta 2 îi privi amuzată, apoi se așeză picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
poziție. — Bună dimineața, spuse morocănos Felix S 23. — Da’ văd că vă respectați de cum se crapă de ziuă, zise roboata uitându-se cu înțeles la sticluță. — Sufăr cu bujiile, mormăi Felix S 23. Eu am fost construit inițial pe bază mecanică și, ulterior, când am fost reabilitați cu tranzistoare, au uitat să-mi scoată bujiile. Noaptea am arderi intense și, dacă nu-mi schimb des uleiul, îmi crește tensiunea. — Înțeleg, spuse Getta 2. — Cât o fi ceasul? întrebă Felix uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
23. Cu diurna noastră abia dacă putem plăti intrarea. — Cine-s omuleții ăștia verzi? se interesă Getta 2. — Niște parveniți, răspunse comandantul Felix S 23. Au o stație interplanetară cu chestii de-alea, restaurante, baruri, ruletă, orășelul femeilor, talciocuri, jocuri mecanice, PECO, tot soiul de prostii. Le-a explodat sistemul solar și de atunci s-au mutat pe stația asta care umblă prin cosmos. Stau în imponderabilitate ca să nu plătească taxa de gravitație. Într-o vreme făceau trafic de radio, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
oaspeți, asigurând astfel selecția naturală. Episodul 46 Experimentul „Teleorman” Plecând cu impresii excelente din stația-pilot „Andromeda Roșie”, Felix S 23 și tovarășii lui începură să-și facă obișnuitul program de seară de deparazitare a circuitelor și verificare a funcționării ansamblurilor mecanice sistem autohton din care erau alcătuiți, insistând mai ales asupra pârghiilor sistem import de la coate care cam scârțâiau, când, deodată, la ușa principală a „Bourului” se auziră bătăi puternice și-n difuzorul de captație exterioară răsună un glas disperat: — Tovarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
în azur, Roata Soarelui Marelui. 39 I Înspre tronul moalei Vineri Brusc, ca toți amanții tineri, Am vibrat Înflăcărat: Vaporoasă Rituală O frumoasă Masă Scoală! În brățara ta fă-mi loc Ca să joc, ca să joc, Danțul buf Cu reverențe Ori mecanice cadențe. Ah, ingrată, Energie degradată, Brută ce desfaci pripită Grupul simplu din orbită, Veneră, Inimă În undire minimă: Aphelic ( ) Perihelic ( ) Cojunctiv (dodo) Oponent (adio!) II Paj al Venerii, Oral Papagal! În cristalul tău negat, Spre acel fumegat Fra Mercur De
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și poate să-și explice opera? Răspunsul: nu trebuie neapărat, dar poate foarte bine să și-o explice. Analogia cu fizica. Poezia întocmai ca un fenomen fizic participă de misteriosul vieții. Și întocmai cum un fenomen fizic admite un model mecanic, tot așa stările de raritate și de vis ale poeziei pot fi reduse la un model rațional. Aș putea, folosind ușurința judecăților prin comparație, să enunț chiar mai mult. Dacă o poezie admite o explicație, rațional admite atunci o infinitate
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
marea linie, marea intensitate, e departe de această impură industrie. Poezie tristă de însăși tristețea materiei, aruncată din orbitele stelelor comunicătoare, ocolește sori negri, degradați. Amănuntul e căutat, opulent și gros. Dar distribuția principalelor motive se face conform unei estetice mecanice. Estetica de covoare oltenești. Schema, ceea ce trebuie să numesc geometria calitativă a poeziilor domnului Arghezi, e cu totul oarecare. Amintesc una din poeziile domniei-sale, de intenție mistică: Între două nopți. Poetul sapă odaia. La fiecare adâncire a lopeții, vântul și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
curgea și din nas, mă lovea mereu peste față. Țipa la mine ca să-i spun cine-i românu’ care m-a tăvălit prima oară... Tânăra femeie a început să plângă. Încet, în suspine înfundate. Se ștergea la ochi cu gesturi mecanice și nervoase. Amintirile o zdrobeau sufletește. Părea că simte și acum duritatea loviturilor și greutatea acuzelor nefondate. A continuat să vorbească așa de încet și cu întreruperi, încât femeia în robă s-a apropiat de ea la nicio palmă distanță
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
consecință, mândră, le propuse Să ceară și arabului părerea. Acesta, diplomat, făr' de eschive Își prezentă, cu tact, aprecierea, Desigur plină de înțelepciune: „Cocoașele ce-mi par mai atractive Sunt, fără dubii, falnicele dune!” UN ANTRENOR DE EXCEPȚIE Un iepuraș mecanic, angajat S-alerge-n fruntea curselor de-ogari, C-avea și nervi de-oțel și mușchii tari, Se plictisise, devenind blazat. Cum spectatorii se-arătau ... măgari (!) Și cadrul nu era civilizat, Brav, iepurașu-a demisionat, Râvnind noi jocuri ... pentru temerari. Și-acum, la
SONETE (3) de EUGEN DEUTSCH în ediţia nr. 966 din 23 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362843_a_364172]
-
baterii funcționale la aparat, așa că m-am hotărât să-mi scurtez vizita prin oraș și am început să cobor spre centru. În parcul din apropierea blocului unde locuiam, era o colină cu un spațiu liber betonat pe care își montase leagănele mecanice sau alte construcții distractive de bâlci, niște românași de ai noștri. Nu am intrat cu ei în vorbă. Copiii aruncau cu mingii din cârpe să dărâme niște cutii de conservă din tablă, așezate una peste alta în formă de piramidă
PUNTI PESTE VREMURI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363272_a_364601]