2,887 matches
-
va aclimatiza și asimila noile curente radical-moderniste, impunîndu-le atenției unor cercuri mai curînd rezervate (de la criticii post-maiorescieni și de la tradiționaliștii autohtoniști ai Gîndirii pînă la spiritualiștii eclectici, vitaliști ai „tinerei generații”). Unii dintre ei (Vinea, Maniu, Fundoianu) sînt naturi amfibii, melancolice și fantaste, puternic marcate de estetismul simbolist sau decadentist. Fundoianu recuperează „monografic”, într-o matrice argheziano-bacoviană cu ecouri din neo-bucolismul lui Francis Jammes (dar și din tradiția hasidică), peisajul bucovinean al Herței, cu tîrguri putrede și natură agrestă, în ecorșeuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea, în timpul vacanțelor la moșia Gîrceni din Moldova, stă mărturie). Spre deosebire de tendința centrifugă a personalității lui Tzara, la Ion Vinea avem însă de-a face cu o tendință centripetă: mai contemplativ și mai liric, temperament poetic elegiac înclinat spre reverii melancolice, rezervat față de elanurile „activiste”, demolatoare ale avangardelor europene, acesta va alege să rămînă în țară, unde va desfășura o activitate publicistică militantă pe linia unei stîngi independente. Distanța temporală dintre discretele semnale poetice predadaiste ale lui Tzara din paginile revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către Ion Vinea și Tristan Tzara, dublată de un examen al corespondenței purtate de cei doi între 1916-1921, vine să ilustreze, suplimentar, complexul periferic al lui Vinea - rămas în țară - în raport cu „evadatul” Tzara, fostul companion devenit celebritate mondială; un evazionism melancolic, elegiac și dezabuzat, opus unui evazionism activ, agresiv și deconstructiv, orientat atît împotriva formelor, cît și a temelor tradiționale. Procesul de constituire efectivă a avangardei românești este, desigur, legat de acțiunea „inaugurală” și promoțională a Contimporanului (1922-1932) condus de Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă ascunsă printre umbre și se adâncește din ce în ce mai tare în întuneric până când nu pare a mai fi ceva real. Iarna e asemenea unei cutii blestemate, când o deschizi ies norii melancolici și distrug tot ce le iese în cale și când reușești să închizi cutia îți dai seama că ai închis acolo cel mai valoros lucru: speranța... Visul meu Deasupra visului meu Era o prăpastie plină de nereușite, Am închis-o
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îmi arătară râul de lacrimi. Și eu simțeam că am aripi din neplânse picături, gheața sufletului ce se topește. Priveam cum zânele zării plângeau în raze de suflet și vedeam cum lacrimă cu lacrimă se făcea oceanul. Simțeam o tăcere melancolică și încă parcă o simt căci trecutul se creează odată cu povestea. Ajunsă la o cascadă de licăriri sidefii, simțeam că am aripi din speranțe plutitoare și vedeam cum naivitatea înota prin marele ocean. Un înger sidefiu, îngerul speranței ce mă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viață și într-un mod ireal și nemaiîntâlnit intru în propriul tablou al imaginației mele. Eram chiar eu. Eram acolo. Eram și îmi simțeam vibrațiile inimii și teama ce pătrunsese înăuntrul meu. Eram chiar la marginea lacului. O liniște subtilă, melancolică și totuși plăcută curgea ca o cascadă răcoroasă în jurul meu. Razele soarelui mă mângâiau ușor și liniștitor pe pielea mea fină, jucându-se timid printre firele castanii ale părului meu, făcându-le parcă mai deschise decât le știam. Simțeam cum
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de siguranță. Dar brusc, un vânt puternic m-a lovit violent, parcă spunând: ,,Lasă-l să plece! Nu-i mai sta în cale!“ Era clar susținut și de greierii, care, dacă mai devreme cântau timid creând o atmosfera calmă, romantică, melancolică, acum intonau hotărâți o dinamică simfonie. Broscuța, bulversată de dorința mea de a opri soarele din mica sa excursie, a început să acompanieze ritmic greierii cu renumitele sale note: ,,Oac-oac!“. Nici frunzele nu se lăsau mai prejos și vâjâiau cât
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
l-ar fi descoperit întâia oară, și fiecare zâmbet al ei închidea o adâncă și imposibilă suferință. Era însoțită de două fete mai tinere, pe care le-a cunoscut întâmplător, cutreierând aceleași nesfârșite drumuri. Eugenia s-a alăturat benefic naturii melancolice și pesimiste a fetei ce a fost până în Ouro Prietro să-l întâlnească pe vraciul făcător de minuni. I s-au dat numai trei luni de trăit, dar, precum în fabula rabinului din Crocow, care a cutreierat lumea să găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dar ceva ne ține împreună și ne înțelegem foarte bine. Totuși, ce altceva decât iubirea, fie ea de orice fel o fi, ar putea ține împreună doi oameni care nu se iubesc? Cealaltă fată, foarte tânără, afișa mereu o dispoziție melancolică și făcea adesea expediții pe mare, în speranța că va întâlni albatroși. Mi-a vorbit de oamenii albatroși și m-a întrebat dacă am avut șansa să-i întâlnesc. Mi-am amintit de cei doi bătrâni pe care-i vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
to unfold your love." ............................................................................................................... În capul aleii stă Licornul abătut, sprijinit în corn; privirea tristă, ochii plânși, forează asfaltul cu cornul în căutarea unei soluții. Îl evit. Astăzi nu am răbdare pentru el. Mă urmărește de la distanță cu ochii lui melancolici. N-aș ști ce să-i spun, întrebările lui sunt și ale mele. Sunt două săptămâni de când ea nu a mai venit. În ciuda degradării, Licornul rămâne o ființă măiastră și deosebit de delicată. Nu stă de vorbă cu toată lumea. Nici mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
supraviețuit catastrofei, combustia a fost internă, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat, ce nenorocire ar fi survenit. Acum am devenit râsul tuturor, Philip a transformat drama în farsă, în comedie. (Intră Philomena, se apropie de conglomerat și își așază capul melancolic pe umărul Sinelui Mare. Brațul lui exterior, adică uni-brațul, o strânge de după umeri. Ea suspină și oftează.) Sinele Mare: Numai tu nu râzi de noi, Philomena, nu-i așa? Tu ai înțeles totul și totul e spre binele tău. (Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tiparelor naturale cărora le aparțin. Azi e o zi tristă la mare. Soarele nu și-a semnalat de ieri prezența, iar nisipul e încă umed de dimineață, din cauza ceței. Trec din când în când cupluri ce se deplasează lent și melancolic de mână sau înlănțuiți. Ocolesc careul cu cele patru efigii fără să se oprească, totuși niciunul nu transgresează acele linii aproape imaginare. Naiba știe de ce o apariție atât de bizară pe nisipul plajei nu le atrage atenția, mai ales că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
postură, din profil. Și-l desenează cu măiestrie, de data asta și mai grotesc, spre râsul tuturor. Apoi urmează o discuție serioasă despre curățenia și paza plajei, despre treierătorile de nisip, puse la dispoziție de primărie, apoi tema discuției alunecă melancolic către răsăriturile de soare pe dig, pe care mama nu le-a mai onorat din studenție. Atunci bruta, anesteziată de băutură și prezența atâtor femei, o invită pe mama la răsărit la modul cel mai serios și mai curtenitor. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tovărășia celor mai stranii dintre țestoase, dar el a ales celibatul pe viață; specia lui se va stinge la capătul celor o sută de ani pe care va urma să-i mai trăiască. "Lonely George" ne adresează mereu o privire melancolică, căutătura lui deosebit de tristă la capătul unui gât foarte lung ar avea poate foarte multe să ne spună, dacă am putea sta cu orele înțepeniți și am privi în ochii lui laterali și oblici. Grimasele sau mișcările noastre prea rapide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a Eugeniei se desfășura, prin urmare, monoton, între două întâlniri întâmplătoare sau nu cu D, care aveau s-o arunce în acea stare euforică ce-i exacerba sexualitatea. Din ziua în care și-a pierdut umbrela, Tanti Eugenia a devenit melancolică și irascibilă. La sfârșitul orelor de școală, când se trezea singură acasă, o stare persistentă de marasm punea stăpânire pe ea, stare ce avea s-o țină până spre dimineață. Somniferele nu făceau decât s-o arunce în coșmaruri ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Pe măsură ce un vârf se tocește, celălalt crește la loc și creionul execută un salt mortal, din care se întoarce cu vârful ascuțit pe hârtie. Am grupat femeile pe o latură a mesei și bărbații pe cealaltă. Micuța olandeză cu privirea melancolică, mereu gândind la Santiago și albatroșii ei, e încadrată de Eugenia, domnișoara întârziată cu nedespărțita ei umbrelă bărbătească în culori psihedelice, și de fata ce suferea de o boală incurabilă și întârzia să moară din cauza unui înger. Apoi Pulcheria, nepăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pălărie neagră. Chipul meu, pe care nu mi-l pot reprezenta niciodată în vise, apare acum reflectat în imaginile oaspeților mei. Mai închin încă o dată pentru toate sentimentele noastre; cele nobile, cele netrebnice, cele profunde și deschise, cele triste și melancolice. Apoi, îi părăsesc pe oaspeții mei, care continuă să-și agite oglinzile ca pe niște evantaie și să-și depene poveștile care mi-erau atât de familiare. Și, în mod ciudat, fiecare relata istoria celui de lângă el sau a celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la nuanțe ditirambice, de către poeții Olimpiu Vladimirov, Dumitru Cerna, Ion Tutunea, Ștefan Dumitrescu, Constantin Bejenaru. Structural se simte un romantic incurabil într-un timp debusolat cu armura și armele unui cavaler veșnic rătăcitor ce traversează deșertul infinit al sufletului său melancolic. Cititorul atent va descoperi în versurile sale și o parte din sufletul lui bântuit de dorințe, iluzii deziluzii, amintiri, speranțe, totul o luptă continuă a vieții în aceste vremuri tulburi. De multe ori împreună poet - cititor își continuă peregrinările , cercetând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cel mai potrivit era, neîndoios, sala de spectacole. Era de ajuns să Întindă mâna și să apese clanța de alamă. Ceea ce și făcu. Intră cu graba furișată a unui spectator Întârziat la premieră. Pe scena slab luminată, Într-un talcioc melancolic se Înghesuiau fragmente de decor din Solo pentru orologiu, Căsătoria și Svejk În al doilea război mondial, piesele preferate ale lui Eustațiu. Ghemuit În cușca lui de labrador, cum Îi plăcea să-și spună, aplauda de unul singur replici sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu sunt menționate În Cartea viselor. N-ai decât să citești poemul lui Apollinaire, mi-a spus Petru. E la fel de straniu ca un vis. L-am citit. Nici urmă de capre. Am dat În schimb de o turmă de vaci melancolice și sinucigașe și de un ciurdar cu fluier. Să fie Cioran tânăr? Ar trebui să-l Întreb pe Petru. Recitind acest vis, Îmi dau seama că, fără să Înțeleg de ce, am Împrumutat Monikăi Kulesza trăsăturile Sabinei pe care o uitasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu candoare sărutându-se În fugă, abia atingându-se, fără a se gândi o clipă că În absența sa lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. Ochii săi luminoși erau umbriți din când În când de o ceață subțire melancolică, de visător incorigibil. Părea mai degrabă Încântat decât jenat că asistă la această scenă, ca și cum Împlinirea ei i s-ar fi datorat cumva Într-un mod miraculos chiar lui. Petru Însă Înțelegea că nu privirea candidă a intrusului Îl deranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era nimeni. În schimb, violența Întâlnirii cu masa fu cât pe-aci să-i despice capul ca pe un dovleac și să o lase pe Zorela văduvă. Noroc că ea, prevăzătoare, era deja În brațele lui Brândușă, de unde putea privi melancolică locul plin de lumină și verdeața spre care Gheretă s-ar fi Îndreptat ca un mucenic al iubirii Întru adevăr. Sebastiane, dragul meu, ești beat, zise Zorela, cu un glas tandru-amenințător. Gheretă, ești un dobitoc, hotărî, pe un ton cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
șampanie În pahar, l-a pus pe o tavă și s-a apropiat de Brândușă cu pași bine măsurați, așa Încât lumea să poată admira În voie frumusețea cupei În care chiar șampania aurie se contamina Încetul cu Încetul de culoarea melancolică a B-ului gotic târziu. Domnul Brândușă luă cupa de pe tavă, tot fără grabă, cristalul impune respect, nu e o halbă de bere, sau un biet pahar de plastic, și rămase apoi nemișcat un timp cu gândul la cuvintele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din panta terenului mlăștinos, ca din senin. Numele său este Codrul lui Wistman. Habar n-am cine a fost Wistman - dacă a fost vreun proprietar de demult sau dacă denumirea derivă din vechiul cuvânt dialectal din Devonshire wisht, care Înseamnă melancolic și straniu, fantomatic; și care stă la baza uneia dintre cele mai vestite povestiri ale lui Conan Doyle, „Câinele din Baskerville“. Ea n-ar fi apărut niciodată dacă n-ar fi existat legenda, mult mai veche, a câinilor Wisht din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
cetățenia, spuse Burgess. Și nici familia n-a fost cine știe ce Încântată. Îl auzise Întâmplător pe dl James dictându-i drei Bosanquet scrisori pe tema reacției provocate de schimbarea sa de cetățenie În America. Și mi-a trimis ciorapi, adăugă el melancolic. — Ciorapi? — Când eram pe front. Ciorapi și alifie pentru picioare. — Cum a fost, Burgess... pe front? Întrebă George Gammon. Burges zâmbi clătinând din cap, cu privirile ațintite asupra jarului de dincolo de grătarul sobei din bucătărie, a cărei ușă stătea deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]