2,689 matches
-
să mă vadă și să-mi demonstreze că sunt o persoană în carne și oase, să cheme un doctor sau pe cineva care să mă poată pune înapoi la locul meu, așa cum un ceasornicar montează la loc toate acele angrenaje minuscule înăuntrul unui ceas stricat. Însă mă stăpânea o teamă la fel de mare că, dacă aș face asta, dacă aș alerga și aș striga, n-ar veni nimeni, n-ar vedea nimeni. Aș ajunge la capătul străzii și aș descoperi că zgomotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
orizontului? Cred că e imposibil; că nu-ți rămâne decât să stai nemișcat și să aștepți să apară ceva. Zilele treceau tăcute și goale. Deveneau săptămâni tăcute, iar eu și Ian ne-am așezat noua noastră lume pe-o orbită minusculă. Lunea și joia dimineața mergeam la cumpărături. Mi-am luat o carte de bucate scrisă de un maestru bucătar mult lăudat și am început să pregătesc câte un fel de mâncare din ea în fiecare zi. Obișnuiam să citesc în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mi șerpuiască sub glugă, scurgându-se apoi pe obraji și bărbie. Clipind, m-am străduit să îndepărtez cât mai multă apă posibil. Apoi am văzut ce era acolo și-am șovăit. Doamne, rostiră buzele mele. Cuvântul se născu mort și minuscul și fu măturat de-un val al furtunii. Sperasem ca poarta să aparțină unei clădiri vechi, Hotelului Willows, conform hărții mele, dar nu era așa. Părăsisem drumul ori prea devreme, ori prea târziu; asta era intrarea într-un parc, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sărit. Nu vreau. Nu vreau asta. Nimeni își dădu ochelarii jos. Ambii ochi lipseau. Structura era prezentă: membrane, cristalini, iriși, dar sensul, comunicația, înțelegerea, ideea fundamentală că ochii sunt oglinzile sufletului lipseau cu desăvârșire. Două găvane conceptuale, negre, mișunând de minusculi creveți-gând și viermi-impuls, se uitau fix de pe fața lui la mine. Am icnit din nou și de data asta am vomitat cu adevărat; fiere și resturi de mâncare și sucuri și uleiuri, mucilagii și fuioare de groase mucozități verzi îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tunător, care o năuci și o făcu să se rostogolească într-un curent gigantic. Am inspirat prudent și am întors capul într-o parte. La doar cincisprezece centimetri, unul dintre dictafoane se ridica asemeni unui obelisc miniatural, cu banda lui minusculă derulându-se de pe-o rolă pe alta cu un zumzet grav, înregistrarea auzindu-se ca o pălăvrăgeală indistinctă. Bucla conceptuală non-divergentă. Luxofagul înotase în curgerea ei și fusese luat de ape. Mi-am înfipt călcâiele bocancilor în dalele netede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în semiobscuritatea din străfundul arhivei. Un tumul ca acelea în care erau îngropați regii din antichitate, dar un tumul alcătuit, în loc de pământ, din tot soiul de hârtii - ziare, ambalaje de chipsuri, reviste cu coperte lucioase, fâșii mari de tapet, etichete minuscule și manuale cu instrucțiuni, maldăre de plicuri A4 simple și căptușite și cu antet, foi desprinse din jurnale și registre și romane și albume fotografice. Tone și tone de hârtie și toate, fiecare bucățică, acoperite, sufocate, îngropate în linii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mine. Așa că... — Așa că, chiar și după ce te-ai culcat cu mine, ai continuat bine mersi cu minciuna? — Prea bine. Acum, ochii lui Scout erau încinși, luminoși, umezi. Mă se păru că ceva vital se scurgea din ea, ceva limitat și minuscul și care nu putea fi înlocuit. Voiam s-o țin în brațe și să împiedic scurgerea, dar voiam și ca ea să sufere, să sufere pentru ceea ce era într-adevăr, să sufere pentru cruzimea cu care mă făcuse să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
văl. Scoțînd din buzunar o jumătate de coroană, trase cu ea o cruce În palma femeii. — Întinde mîna! Întinse mîna, iar ea i-o apucă zdravăn, ca și cînd ar fi vrut să-l avertizeze că va fi necruțătoare. O minusculă lampă de noapte lumină protuberanța Venerei și liniile Încrucișate care indică, după cît se pare, numărul copiilor și durata vieții... — V-ați modernizat, zise el. Lampa asta electrică... Fără a lua În seamă niște vorbe atît de ușuratice, femeia rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
alungând trupurile dezgolite. Ferestrele din biroul lui Desplechin dădeau spre cheiul Anatole-France. De cealaltă parte a Senei, pe cheiul Tuileries, homosexualii se plimbau la soare, discutau doi câte doi sau În grupuri mici, Își Împrumutau prosoapele. Aproape toți purtau slipuri minuscule. Mușchii unși cu uleiuri de plajă străluceau În lumină, fesele cambrate luceau. În timp ce pălăvrăgeau, unii Își masau organele sexuale prin slipul de nailon, sau Își strecurau Înăuntru un deget, dezgolindu-și părul pubian, Începutul falusului. Desplechin Își instalase o lunetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
universal - iar misiunea omului pe Pământ era probabil să Împlinească acest holocaust. În aprilie 1970, a apărut În Pif un gadget ce avea să rămână celebru: praful vieții. Fiecare revistă era Însoțită de un pliculeț conținând ouăle unui crustaceu marin minuscul, Artemia salina. De câteva mii de ani, aceste organisme erau Într-o stare de viață suspendată. Pentru a le readuce la viață, procedura era destul de complexă: apa trebuia decantată timp de trei zile, Încălzită ușor, apoi se adăuga conținutul plicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În regulă..., adăugă el dintr-o suflare. Simțea capcana. Într-adevăr, câteva secunde mai târziu, izbucniră urlete din wigwamul alăturat (de unde or fi cumpărat asemenea drăcie? l-or fi confecționat chiar ei?). Femeia se repezi Înăuntru, ieși cu doi țânci minusculi, câte unul agățat de fiecare șold, și Începu să-i legene fără chef. Urletele se Întețiră. Masculul apăru și el tropăind, În sula goală. Era un bărbos destul de solid, de vreo cincizeci de ani, cu părul lung, cărunt. Îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
A făcut o mișcare grațioasă cu mâna, a scos o pagină, Însemnase un pasaj pe margine: „Îi invidiem și Îi admirăm pe negri pentru că dorim să redevenim animale, ca ei, animale Înzestrate cu un mădular zdravăn și cu un creier minuscul de reptilă, anexă a mădularului.” A fluturat foaia cu Încântare. — E tare, e puternic, e foarte rasat. Ai talent. Cam facil uneori, mi-a plăcut mai puțin subtitlul: Nu te naști rasist, ci devii. Ocolișurile, aluziile sunt Întotdeauna puțin cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nici de avere, nici de onoruri; nimeni nu e capabil nici măcar să-nțeleagă plăcerea pe care le-o oferă mica lor activitate. Ei sunt totuși cea mai importantă forță din lume, și asta pentru un motiv foarte simplu, un motiv minuscul: ei dețin cheia certitudinii raționale. Tot ce declară ei că e adevărat va fi recunoscut ca atare, mai devreme sau mai târziu, de ansamblul populației. Nici o putere economică, politică, socială sau religioasă nu e capabilă să se opună evidenței certitudinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
soare. Clădirea crematoriului era aproape de spital, În același complex. Camera de incinerare era un cub mare din beton alb, În centrul unei esplanade de un alb uniform; reverberația era orbitoare. În jurul lor, aerul cald unduia ca o mulțime de șerpi minusculi. Sicriul fu fixat pe o platformă mobilă ce luneca În interiorul cuptorului. S‑au recules treizeci de secunde, apoi un funcționar declanșă mecanismul. Roțile dințate care puneau În mișcare platforma scrâșniră ușor; ușa se Închise. Combustia putea fi urmărită printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am văzut că planeta lor era mare... cât curtea școlii, dar foarte frumosă și tare ciudată. Era o planetă făcută doar din dulciuri. Solul era un imens pandișpan, copacii erau încărcați cu bomboane și acadele, drumurile din caramel, iar casele minuscule erau făcute din turtă dulce, cu acoperișurile din glazura de ciocolată. Mirosea grozav și îmi venea să mănânc totul. Eram uluit de ce vedeam și nu stiam pe unde să calc, de teamă să nu stric ceva. Acum o întelegeam pe
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
enigmă suflată În glazură albă, modificându-și relieful Într-un mod aproape insesizabil. Spre noapte, când zgomotele celor pe deplin mișcători se stingeau pe culoare, oftaturile statuilor lungite În paturi Încălțau ciorapi de lână și plecau la plimbare prin salon. Minusculul șuierat al lui Jimbo sufla precum crivățul, iar curentul transforma sipetele pline cu giuvaieruri din sinusurile sale În cutii de rezonanță. Anette plângea În interior, din ochii uscați lacrimile Îi curgeau prin catedrala de os a țestei, unind stalactitele de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
poveri, dar s-au regrupat În șir indian, adăpostindu-se sub buza unei fâșii desprinse de zugrăveală. Iar eu, care Înfruntasem hăuri amețitoare, agățat cu o mână de surplombe, care schiasem peste vertebrele de granit ale stâncilor, am traversat odată cu minusculii mei tovarăși munți zgrunțuroși de calcar, ocolind craterele adânci lăsate de cuie, coborând de-a lungul crevaselor adânci ale fisurilor din tencuială. Cu inima cât un purice, am Însoțit furnicile În bătaia muștei bâzâitoare, sunând alarma ori de câte ori păianjenul organiza un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
apoi m-a rugat să mă dau la o parte din fața televizorului. game over Erau doi, dacă n-o socotesc și pe madame Kropotkina, al cărei cap Încărcat de bigudiuri se ițea prin deschizătura ușii de la intrare. Primul: un gnom minuscul, răspândind un miros sulfuros de transpirație, motivul probabil al trezirii mele din somnul În care o sticlă de vodcă mă cufundase cu un număr nedefinit de ore În urmă. Pe cât de mic era la trup, pe atât de mare i
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se mai putea citi, fiindcă partea de jos fusese smulsă, stăteau scrise următoarele rânduri: „Erau doi, dacă n-o socotesc și pe madame Kropotkina, al cărei cap Încărcat de bigudiuri se ițea prin deschizătura ușii de la intrare. Primul: un gnom minuscul, răspândind un miros sulfuros de transpirație, motivul probabil al trezirii mele din somnul În care o sticlă de vodcă mă cufundase cu un număr nedefinit de ore În urmă...“ Ca lovit În moalele capului, m-am sprijinit de zid. Am
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
așa, o să ajungi un trădător al cauzei muncitorilor când nici nu‑ți dai seama, spune mama. Hans se duce în bucătărie, singura cameră încălzită și‑și toarnă niște lapte ca să poată face în continuare la fel de mult sport. El doarme în minuscula cameră de lucru, iar mama în sufrageria neîncălzită. Dă‑o naibii de clasă muncitoare, trăiască rock’n’roll‑ul! E clasa căreia îi aparții și tu. Să sperăm că nu pentru multă vreme, fiindcă vreau să devin profesor de sport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cauza muncitorilor - și cândva mă vor răsplăti. Acolo n‑o să fiu niciodată uitat și, de asemenea, voi trăi mai departe prin fiul meu. Fii liniștită, așadar. Într‑un fel mor chiar pentru întreaga Austrie, din care tu ești o parte minusculă, dar iubită, și căreia nimeni (în afară de comuniști) nu‑i recunoaște dreptul la existență. Ca într‑o secvență filmată cu încetinitorul, mama vede blocurile grele de piatră, crescute din pământul de la Mauthausen, cum îi strivesc pe deținuții vlăguiți. Chiar după încheierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
apa a fost adunată artificial. Natura nu produce întotdeauna de una singură asemenea pericole. Pietrișul de pe mal scrâșnește chinuit. Peisajul primăvăratic se pune urlând de‑a curmezișul și semnalizează cu indicatorul. Stop! Nu înainta, că‑i periculos. Milioane de creaturi minuscule sunt călcate cu mașina, avertismentele lor șoptite amuțesc. Undeva latră un câine de curte, care n‑are libertate, dar nici nu știe ce‑i aia, fiindcă a fost dintotdeauna în lanț. Nu aspiră spre necunoscut. O țărancă cu hrană pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nou pe gât, de culoare neagră, nu trebuie să lovească așa tare, fiindcă are de oferit ceva mai de calitate. Anna nu spune nimic și se uită la Sophie cu ochii unei rivale. Pe picioarele Sophiei se urcă niște gândăcei minusculi, într‑o lungă procesiune, și i se strecoară sub fustița de tenis unde încep un fel de muncă de răscolire. Toți ceilalți trebuie să plece, doar Hans să rămână, asta spun gândăceii, iar Sophie spune și ea îndată același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
floarea din piept, totuși acestea scot capul, indiscret, printre degetele ei și fac o impresie proastă. Și domnul Witkowski face aceeași impresie. Anna pleacă și ea, neobservată de nimeni, dar absolut de nimeni. Nu lasă în urma ei nici măcar o crestătură minusculă, ca acelea lăsate de tocurile de metal pe parchet. Absolut nimic. # Hans iese pe poarta fabricii, iar Anna, care îl așteaptă afară, se apropie de el. Vrea să spună lucruri raționale, ca să‑i arate că e în stare și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
S-a așezat iar la masă. A apucat furculița, cuțitul. Apoi sticla, paharele, unul după altul. Când s-a trezit, masa era goală, curățată. Rămăsese doar o sticlă îngustă, neagră. APĂ DE FAȚĂ, scria pe eticheta aurie. Alături, un flacon minuscul, cât un degetar. PARFUM. Privi ceasul din perete. Patru și jumătate. Adormise, mâncând, cu capul pe masă. Scoase o batistă din buzunarul rochiei. Îi dăduseră batiste noi, subțiri și o rochie nouă. Un fel de halat larg și lung, dintr-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]