3,297 matches
-
în acest înțeles, ar fi Alain Touraine prin cunoscuta lui carte Critique de la modernité (1992).222 3. Para-modernismul. Mult mai prizat pare a fi paramodernismul, având alte raporturi cu modernismul și postmodernismul. Spre deosebire de postmodernism, paramoder-nismul nu pretinde o depășire a modernismului, ci are în vedere efectele văzute și nevăzute ale acestuia, unele dintre ele benefice, altele "perverse", cum se exprimă sociologia contemporană. "Para-moderniste" sunt îndeobște efectele nedorite. După cum amintește Fred W. Riggs, într-un eseu din 1996 închinat lui Dwight Waldo
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
s-a iluzionat utopia postmodernistă a postistoriei. Fred W: Riggs reproșează postmodernismului că în loc să-și îndrepte cugetarea și eforturile creatoare spre viitor, a preferat o zăbavă parodică asupra trecutului. Cu mult mai necesară, crede Riggs, nu este o despărțire de modernism, ci, dimpotrivă, concentrarea atenției spre efectele paramoderniste, în măsură să submineze și să distrugă cuceririle benefice ale modernizării. Consecințele negative paramoderniste s-ar datora tendințelor de autonomizare, până la autarhie, a celor trei elemente constitutive ale modernității: industrializarea, democrația, națiunea.( Teză
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
control mondial al funcționării satului global. Dar termenul de paramodernism este supus acelorași tendințe spre ambiguizare semantică pe care le suferă și postmodernismul. După Shuhei Endo (într-un interviu acordat lui Flores Zanchi, pe marginea lucrării despre Apocalypse and After), modernismul este rezultatul provocării primului război mondial, pe când postmodernismul al provocării celui de al doilea război mondial. Endo analizează fenomenul pornind de la opera a trei mari poeți din secolul al XX-lea: Ezra Pound, William Carlos Williams și Louis Zukofsky. În
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de al doilea război mondial. Endo analizează fenomenul pornind de la opera a trei mari poeți din secolul al XX-lea: Ezra Pound, William Carlos Williams și Louis Zukofsky. În ultimul capitol al cărții, se consideră că al treilea concept după modernism și postmodernism care trebuie luat în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ezra Pound, William Carlos Williams și Louis Zukofsky. În ultimul capitol al cărții, se consideră că al treilea concept după modernism și postmodernism care trebuie luat în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe cele ocultate de postmodernism. Așadar, Endo încarcă termenul cu alte sensuri (antitetice) decât le-am putut descifra la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Carlos Williams și Louis Zukofsky. În ultimul capitol al cărții, se consideră că al treilea concept după modernism și postmodernism care trebuie luat în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe cele ocultate de postmodernism. Așadar, Endo încarcă termenul cu alte sensuri (antitetice) decât le-am putut descifra la Riggs. Shuhei Endo
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Zukofsky. În ultimul capitol al cărții, se consideră că al treilea concept după modernism și postmodernism care trebuie luat în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe cele ocultate de postmodernism. Așadar, Endo încarcă termenul cu alte sensuri (antitetice) decât le-am putut descifra la Riggs. Shuhei Endo este foarte optimist privitor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
modernism și postmodernism care trebuie luat în seamă este paramodernismul, simptom al timpului nostru. Shuhei Endo prezintă paramodernismul ca un modernism simultan cu modernismul, nefiind un nou modernism, ci unul paralel, menit să reactualizeze și să dezvolte meritele uitate ale modernismului, adică pe cele ocultate de postmodernism. Așadar, Endo încarcă termenul cu alte sensuri (antitetice) decât le-am putut descifra la Riggs. Shuhei Endo este foarte optimist privitor la viitorul paramodernismului, văzându-l ca pe o armonie de "valori globale care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a se socoti postmodernist, deși un Ion Bogdan Lefter și alții îi revendică pe "păltinișeni" ca imediați înaintași ai postmodernismului autohton. Altminteri, am văzut că și Alexandru Mușina a abandonat, de ani buni, doctrina postmodernistă, preferând paradigma mai largă a modernismului. Pe de altă parte, în paramodernism, elitiștii au posibilitatea să se delimiteze de conceptul "culturii populare", de masă, esențială pentru globalismul postmodern. Cum se vede, construcția lui Sorin Adam Matei nu are conotația negativă a paramodernismului lui Riggs, apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fruntașii occidentali ai curentului, invocând o afirmație a lui John Barth conform căreia postmodernismul deja se găsea în crepuscul, "o literatură a epuizării", deși, se pare, după o replică dată de Ion Bogdan Lefter, Barth se referea mai degrabă la modernism. În orice caz, Radu Enescu reproșa postmodernismului dezexistențializarea și dezontologizarea limbajului și așezarea lui sub semnul nominalismului și formalismului 227. Criticul opunea acestor primejdii culturale o posibilă perspectivă "transmodernistă", ale cărei semne le identifica deja în revalorificarea poeziei lui Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Paul H. Ray. Studiile sale se bazează pe investigări începute încă din anii '70 și încheiate în ultimul deceniu al veacului trecut. El constata că în S.U.A au apărut semne ale unei noi paradigme culturale, diferită de modernism, pe care n-o numește postmodernism nici după consacrarea mondială a termenului de către Lyotard. Schimbarea e comparată cu aceea remarcată de Ch. Dickens printr-o frază de la începutul prozei Povestea celor două orașe, având ca temă Parisul Revoluției Franceze: "Erau
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
provocând un sentiment de apocalipsă mai grav decât la 1789. Însă, fire optimistă, sociologul american paria pe semnele înnoitoare ale unui viitor care să fie altceva decât unul "de aur al consumului nelimitat", spre care se iluziona că ne conduce modernismul. Înarmat cu anchete sociologice, Ray trăiește sentimentul că se află într-un moment de cotitură, provocat printr-o deviere bruscă, în pofida pașilor ascendenți ai progresului, o veritabilă aruncătură "de la tot ce știai și erai, către necunoscut", o înlocuire a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Sfârșitul modernității nu-i impune lui Ray, ca lui Gianni Vattimo, de exemplu, începutul postmodernității, ci al transmodernității: Teza centrală a studiului meu este că suntem martorii apariției unei noi forme de cultură, cultura totală o nouă, constructivă sinteză dintre modernism și opusul lui, tradiționalismul o sinteză care merge dincolo de ambele, fără a respinge pe nici unul dintre ele". Este o definiție, într-adevăr, transmodernistă, semnificând o toleranță care transcende pe sau, sau, adică logica terțiului exclus. După opinia autorului, există trei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adevăr, transmodernistă, semnificând o toleranță care transcende pe sau, sau, adică logica terțiului exclus. După opinia autorului, există trei tipuri de percepție a lumii, în istoria culturală: tradițional, modern, transmodern, fiecare dând naștere la subdiviziuni de valori culturale corespunzătoare: tradiționalism, modernism, transmodernism. Aceste megatendințe au apărut în ere diferite, dar pot coexista. Eroarea cercetătorilor în domeniu vine de acolo că s-au raportat totdeauna la numai unul dintre aceste referențiale, respingându-le sau ignorându-le pe celelalte. În studiul mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
treia, ceea ce atestă temeinicia concluziilor sale. El găsește că rădăcinile tradiționalismului contemporan sunt din Europa medievală catolică (în legătură cu Europa creștin-ortodoxă, el tace, neavând cunoștințe). Acesteia i s-a opus protestantismul (teză preluată, tacit, de la Max Weber), care a pus temeliile modernismului, secularizat odată cu iluminismul. Tradiționalismul recent s-a dezvoltat ca reacție rurală și nativistă, din el cristalizându-se, în secolul al XIX-lea, fundamentalismul, ca rezistență la modernizare. În Statele Unite, tradiționalismul de azi se manifestă ca nostalgie după micile orașe, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca reacție rurală și nativistă, din el cristalizându-se, în secolul al XIX-lea, fundamentalismul, ca rezistență la modernizare. În Statele Unite, tradiționalismul de azi se manifestă ca nostalgie după micile orașe, într-o Americă religioasă, amintind de perioada 1890-1930. Începuturile modernismului sunt împinse cu circa 500 de ani în urmă, în Europa de la sfârșitul Renașterii, cu extindere în colonii. Modernismul a învins autoritarismul politic și religios medieval, s-a bazat de negustori, pe economia urbană, pe apariția statelor naționale și a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În Statele Unite, tradiționalismul de azi se manifestă ca nostalgie după micile orașe, într-o Americă religioasă, amintind de perioada 1890-1930. Începuturile modernismului sunt împinse cu circa 500 de ani în urmă, în Europa de la sfârșitul Renașterii, cu extindere în colonii. Modernismul a învins autoritarismul politic și religios medieval, s-a bazat de negustori, pe economia urbană, pe apariția statelor naționale și a armatelor aferente, pe dezvoltarea științei și tehnicii, pe clasa intelectualilor, în genere. Faza târzie a modernismului american, produs european
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
extindere în colonii. Modernismul a învins autoritarismul politic și religios medieval, s-a bazat de negustori, pe economia urbană, pe apariția statelor naționale și a armatelor aferente, pe dezvoltarea științei și tehnicii, pe clasa intelectualilor, în genere. Faza târzie a modernismului american, produs european, e plasată după 1920. În ceea ce privește originea transmodernismului, ar avea precedente în mișcările spirituale esoterice din Renaștere, înălțate azi la nivel de noi religii. Un alt izvor ar fi, în America, gândirea lui Emerson și mișcarea transcendentală de la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de feminism. Ar mai fi trebuit completat tacâmul cu ofensiva homosexualilor pentru ca să ne trezim din transmodernism în plin postmodernism. Totuși, Ray ne asigură că adepții acestei "noi subculturi", cu o nouă "viziune asupra lumii", ar fi "transmodernă", ca succesoare a modernismului. Dar tot un succesorat pretinde și postmodernismul. Realizând o statistică a celor trei tendințe în cultura americană contemporană, autorul constată că 29% (44 de milioane de adulți) sunt tradiționaliști, 47% (81 de milioane) sunt moderniști, iar 24% (44 de milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Statistic, sunt 10,6% din populația adultă (20 de milioane), dintre care 33% bărbați și 67% femei. "Verzii" (13%, 24 de milioane), ca ecologiști, abordează la modul secular problemele sociale, centrați fiind pe chestiunile umaniste. Ambele aripi, în confruntarea cu modernismul, ar prefera formele de credință vechi, dar în spirit înnoitor. Asta ar fi, într-adevăr, o notă de transmodernitate în fața abandonării sacrului de către postmoderni. Studiul American Lives arată că încă din 1970 s-au ivit germenii transmodernității. Expansiunea culturii integrale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
bănuind că a existat un Eden "pre-lapsarian", o civilizație anterioară "căderii în reprezentare". Ostilitatea față de paradigma unei civilizații a reprezentării am întâlnit-o, dar dintr-o altă perspectivă, la Michel Foucault sau la alți filosofi postmoderniști. Numai că aceștia atribuie modernismului ieșire din era reprezentării, pe când radicalismul lui Zerzan merge pe o altă cale. Modernismul a fost acuzat de obsesia unui viitor nerealizat ("proiect neîncheiat"), pe când pseudotransmodernismul zerzanian întrevede viitorul printr-o întoarcere în precivilizație, utopică recuperare a unui presupus stat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
față de paradigma unei civilizații a reprezentării am întâlnit-o, dar dintr-o altă perspectivă, la Michel Foucault sau la alți filosofi postmoderniști. Numai că aceștia atribuie modernismului ieșire din era reprezentării, pe când radicalismul lui Zerzan merge pe o altă cale. Modernismul a fost acuzat de obsesia unui viitor nerealizat ("proiect neîncheiat"), pe când pseudotransmodernismul zerzanian întrevede viitorul printr-o întoarcere în precivilizație, utopică recuperare a unui presupus stat edenic nepervertit de civilizația cuvântului. Ideologul american caracterizează esența modernității ca fiind dialogică, pe când
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu atât mai puțin cu limbile pământului, cu arta și cultura, în genere. Transmodernismul vede în logos, în întoarcerea la sacru, șansa viitoare a umanității. Nimic mai străin de transmodernism decât radicalismul zerzanian care a ratat o veritabilă depășire a modernismelor și postmodernismelor veacului trecut. 5.3.Transmodernismul și provocarea islamică. Să vedem alte tentative transmoderniste apusene. Una dintre cele mai interesante vine dinspre intelectualitatea desprinsă din lumea islamului. Ea încearcă să rezolve criza intervenită în lume în urma ofensivei americane în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
țările musulmane". Iată de ce postmodernitatea, ca negare a modernității constrângătoare, a putut fi privită de unii intelectuali orientali ca pe o nouă cale de salvare, nu însă și de tradiționaliști, care au resimțit că postmodernismul este o continuare mascată a modernismului. În consecință, l-au negat și pe acesta la fel de violent. Eroarea moderniștilor, trecută intactă la postmoderniști, e că au folosit excesiv mijloacele opresive, respectiv pe cele ale deriziunii, împotriva filosofiei tradiționaliste, simultan cu acumularea bogăției naționale în din ce în ce mai puține mâini
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
globalizare, un climat fără hegemonisme ale forței brute, un climat natural și echitabil, în respectul pluralităților identitare ale popoarelor și indivizilor, în conformitate cu ritmurile arheale. Ziauddin Sardar face pertinente disocieri între postmodernism și transmodernism. Dacă postmodernismul este o prelungire crepusculară a modernismului, ca logică a "capitalismului târziu", început cu colonialismul și încheiat cu postmodernitatea, încât postmodernismul și tradiția au ajuns să semene cu doi tauri care scot flăcări pe nări unul contra celuilalt, transmodernismul vine la timp spre a-i salva pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]