19,458 matches
-
nu are decât o vagă justificare. Creștinismul poate fi definit mai degrabă ca o religie a Cărților, nu a Cărții. Dar, înainte de orice, creștinismul este religia lui Isus Cristos; revelația creștină este revelarea lui Isus Cristos, Dumnezeu și om deopotrivă, mort și înviat întru mântuirea neamului omenesc. Ajunge să amintim de sensul prim al cuvântului euanghelion: „veste bună”, nu gen literar! Dumnezeu nu ne-a trimis un nou gen literar, o nouă Carte spre mântuire, ci o „veste bună” întrupată în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sânge. Copilul se uita nemișcat la bucata de sticlă. Pe ea, desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul crucii. Lumina asfințitului se prelingea, însângerată, în jos, pe zid. Abia atunci l-au văzut pe bătrân. Întâi l-au crezut mort. Stătea acolo, îmbrățișând zidul și, din când în când, un suspin îi cutremura trupul se ruga, dar ruga lui era fără cuvinte. Când i-a simțit, s-a întors spre ei. Cu ochii goi. Era orb. "Numai eu am scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cutremura trupul se ruga, dar ruga lui era fără cuvinte. Când i-a simțit, s-a întors spre ei. Cu ochii goi. Era orb. "Numai eu am scăpat spuse el. A căzut peste mine o grindă și m-au crezut mort. Dar n-am murit am orbit. Nu știu cât am stat așa, îi auzeam spunând iar și iar că tot ce e urât trebuie șters de pe fața pământului femei, copii, bărbați, clădiri, păduri, ape, animale, chiar și păsări. Nu sunt de nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
L-au omorât și ce mai cutremur s-a stârnit atunci! Așa că păzeau bine orașul și oricine umbla fleaura noaptea era băgat la beci pe urmă scos și biciuit în piață, în văzul tuturor, și-l lăsau acolo, mai mult mort decât viu, dar frica și furia tot nu le trecea... Și nu romanii erau cei mai răi. Nuuu, ai noștri se-ntreceau și cu frica, și cu răzbunarea: vorba ceea: ferească Dumnezeu de frate-tu dușman și de văru-tu prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
venea să creadă: se uita pe furiș la fratele lor, trăgea cu coada ochiului când mânca sau când mergea... sau când dormea, îl asculta când vorbea să vadă daca are glasul fratelui lor... cum altfel?! Doar cine a mai văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din somn: nici măcar picioarele nu-i erau înțepenite, iar ea, care se temuse de miros... mirosul morții!... Nici măcar atunci nu folosiseră parfumul de nard, pentru fratele lor mort... iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din somn: nici măcar picioarele nu-i erau înțepenite, iar ea, care se temuse de miros... mirosul morții!... Nici măcar atunci nu folosiseră parfumul de nard, pentru fratele lor mort... iar acum ea, surioara ei, spărsese vasul în fața tuturor și unsese picioarele musafirului, apoi le ștersese cu pletele ei lungi, auriu-roșcate, plângând, sărutându-le și iarăși ștergându-le și cuprinzându-le în părul ei ca marea în asfințit... Și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
viață și bucurie, mi-am văzut moartea dintâi și am mai văzut ceva... mi-e groază să povestesc... am văzut trupul Lui, atârnat pe o cruce, plin de sânge, chipul Lui, plin de sânge, L-am văzut pe El însuși, mort... și mai ales ochii Lui, fără seamăn de frumoși, ochii Lui, lumina însăși, stinși... Dar nu cred că poate fi adevărat : cum să se stingă Lumina, cum să moară Viața ?! Și atunci, ochii Lui mi-au șoptit: "Încă puțin timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în casă, de la moartea tatii... Până și cei de la Reanimare tăceau și clătinau din cap când îi întreba ea câte ceva. Pe urmă, mult mai târziu, a aflat : încercaseră vreo patru ore să-l readucă la viață și nu reușiseră. Era mort. Când vroiau să renunțe, prietenul lui a spus că el mai încearcă. Nimeni nu-l văzuse până atunci, nu făcea parte din echipa de asistență medicală, așa că au crezut că venise cu victima. Da, hai să mai încerce. Iar prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
adică?!) ei da, continuă el povestea: taică-mio mă luase cu el în barcă chiar barca asta, pe care o vezi, la pescuit. Furtuna, iscată din senin, ne-a purtat departe de țărm și ne-a aruncat, până la urmă, mai mult morți decât vii, la mal. Nu știam unde suntem. N-am să-ți povestesc unde am ajuns, pe unde am rătăcit, unde am mers și ce am făcut și nici cum am făcut din nou barca asta. Nu-ți folosește. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zâmbet complice: ― Apîi omu’ poate rabda de foame multă vremi, da’ di săti nu! Așa că, Într-o misiuni de cercetare, În care știi când pleci, da’ nu știi când te Întorci, dacă nu ți-ai luat apî, ești pe jumătate mort... ― Când am văzut că totul e În regulă - a reluat Petrică firul povestirii - ne-am prezentat la căpitan. Era cam pe la prânzul mare. ― Sunteți gata, copii? - a Întrebat căpitanul, ca de fiecare dată când misiunea se anunța grea. ― Suntem gata
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În așteptarea motivației pentru care Îl căuta „dălcăușul”. ― Am venit... ― Văd că ai venit, dar pentru ce? ― Vreau să știu... ― Ce vrei să afli? ― Ce acte se Întocmesc la ieșirea unui pacient din spital? ― Ce fel de pacient? Viu sau... mort? Doctorul Cuc nu se aștepta la o asemenea Întrebare. Surprins, a rămas descumpănit. În cele din urmă, a răspuns: ― Viu. Cum altfel? ― Cum ai auzit. Decedat. ― Nu, nu. Viu. ― Despre cine este vorba? ― Despre șatrarul acela... ― Aaa!... Călăuza În acest
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
șansă, prietene. Uite aici sâneața. Sunt un bun țintaș! Nu-mi scapă nici unul!” - s-a fandosit gândul de veghe. Ia adu-ți tu aminte de momentul examenului pentru postul de asistent... Ai venit la Iași - tu, țăranul de la Pomârla - jumătate mort de emoții sau mai bine zis de teamă. Și?... Ți-a stat cineva În cale? Doar frumoasa ceea de la fundul căreia nu și luau ochii toți bărbații din comisie a avut cea mai mare notă la lucrarea scrisă. Acolo a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mai spune, domnule! replică Ticu ironic de-a binelea. Aș vrea să văd și eu în ce ziar ai citit chestia asta! Poate în vreo fițuică plătită de la Moscova, ca să vă arunce vouă cu praf în ochi!... O fi el mort Stalin, dar Părtrășcanu stă bine mersi tot la răcoare... Dar am prins și eu zilele astea din zbor o vorbă... Că în meseria asta a mea mai cunosc pe unul, pe altul și aflu multe. Cică acum îi dau zor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și mut, negăsindu-și cuvintele. Ei, dumneata glumești, nu vorbești serios, cuscre! reuși el, în sfârșit, să-și găsească graiul, ștergându-și cu dosul palmei bătucite de muncă nădușeala care începuse să i se prelingă încet pe frunte. Mai bine mort decât colectivist!... Că eu n-o să le dau la comuniști pământul nici dacă mă-mpușcă!... Păi cum să-mi ia mie ăștia pământul, cuscre?!... Cum să mi-l ia, dacă eu nu vreau să-l dau!!!... se oțărî omul foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
farmacie, de care mă legau aproape trei ani de studiu, se va deschide un orfelinat. Eram atât de dezorientată... Nu știam ce pot să aștept de la orânduirea cea nouă, nu știam ce voi deveni eu și copilul meu. Seara cădeam moartă de oboseală, căci burghezia roșie a cărei sclavă devenisem învățase să comande și dacă doctrina lor spunea că exploatarea omului de către om nu este admisă, nu același lucru spunea și despre exploatarea femeii de către bolșevici. Singura mea bucurie, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Într-o zi am găsit într-o legăturică, rătăcită ca din întâmplare printre "plocoane", o imensă cioară gâtuită și străpunsă cu o andrea. Altă dată, într-o putinică ce o bănuiam, cu bucurie, plină cu brânză am găsit doi șoareci morți... Am cerut sfatul lui Axel, căci oameni la necaz continuau să mă caute, iar eu nu știam să îi refuz, chiar dacă uneori reușita ajutorului meu era greu de întrevăzut. Axel a luat asupra lui misiunea să "liniștească spiritele" și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Apoi și-a ciulit din nou urechile: Kom in Haus, Her Georg, in grosseZimmer! Ales tzurik! (Poftim în casă, domnule Gheorg, în casa cea mare!) Da-da! Tot, tot zurik! Jawol-jawol! Mein Mann ist tot! (Da-da! Bărbatul meu este mort!), după care nu a mai auzit nimic. Nu-i vorbă, că nici din cele auzite n-a înțeles mare lucru, dar și-a zis că Roza-vecina ori îi ia tot, ori, îi dă totul tzurik, adică înapoi, cuvânt pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
așternut moale și cald de cergă mițoasă. Noroc de tușa Malvina de la Crasna care, cu cărbunii și cu bobii ei, îți aduce huțănelul acasă chiar și de la celălalt capăt al Huțuliei, numai să fie în viață, că de-o fi mort, atunci adio, mamă!.. Și să-l vezi dumneata pe huțulică spășit, cu sfărcurile mustății pleoștite și cu coada între picioare, ca un câine hămesit și hăituit, dând târcoale gospodăriei abandonate și rugându-o pe huțulcă să-l ierte și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ai visat, Aritoane! Ai nebunit, omule!.. Vino-ți în fire! Și și-a făcut semnul crucii... Bine că te-ai închinat, coniță!.. Și a schițat un gest ce trăda intenția de a-și aduce bărdița la vedere... Copiii, Aritoane!.. Eu, moartă... tu, la pușcărie!.. Iartă!.. Așa mai merge! Așa mai înțeleg și eu vorba muierească... Dar ai vrut să mă prostești de la obraz!.. Bine!.. Îți voi cruța viața! Dar poftește puțin afară, că trezim copiii din somnul cel mai dulce... Năstăsia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
numai de inimă, dar ăsta precis are și ceva la mansardă! Și încă ceva cât se poate de serios, după cum se prezintă situația! Ordonați celor de la cadre să-l treacă în regim de urgență, până una-alta, pe o linie moartă la Stațiune și să fim atenți dacă propteaua mai intervine și de data asta! A mai adăugat primul. Amanții Cine a spus că dragostea pe furiș este cea mai dulce povară a omului, dar cu consecințe dintre cele mai amare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
nici nu poate deveni publică! Ba mai mult, cuminte ar fi ca ea să înceteze!.. Fii cuminte, Cătăline!.. Eu mor!.. Eu mă omor, Cătăline! Eu mă înec în scăldușca aceea parfumată! Te rog frumos! Te implor, Cătăline, că acasă nici moartă să nu mă duci! Direct la morgă, iubitule! Și la crematoriu! Banii îi găsești în poșetă! Tu ești nebună! Da, nebună! Nebună de iubire, Cătă! Dar adineaori eram bună când erai cu țâța-n gură... și-acum zici că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
nas, bineînțeles -, dar n-am găsit nimic. Bujorul ni se părea un îngâmfat care-l supără pe Dumnezeu, trandafirul nu putea purta odăjdii din cauza spinilor, dumitrița părea prea bosumflată... Și cu praznicul a fost o poveste. Ce mănâncă o floare moartă? Științific, am hotărât că doar apa de izvor era singurul fel de bucate pentru praznic. Apa de la robinet puțea atât de mult a clor, încât îți era milă s-o dai și celor vii. Pe-atunci, cel puțin în cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
scăpa mereu prea mult ruj roșu, mă ruga să-i arăt cocoșelul, numele ei de cod pentru puță, dar, pentru c-o refuzam, izbucnea în hohote de râs și mă întreba dacă nu i-l arăt doar din cauză că ar fi mort. Tare mă supăra faptul că aș putea purta cu mine un cadavru. Dar lasă, zicea ea, cocoșelul n-o să mai fie doar pișător, o să învie, nu-ți face griji... Și eu, deși eram supărat-foc, mă bucuram, în sinea mea, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în negru, s-au adunat din nou la voroavă, purtau cu ele niște fotografii cu un semichelios bătrâior, lăudau nu știu ce fapte de vitejie ale acestuia, picurau lacrimi și-i blestemau pe ruși din cauza nu știu cărui complot pus la cale împotriva eroului mort. Doar Nineta era îmbrăcată altfel, în obișnuitul ei capot cu pătrățele albe și negre, și abia atunci mi-am dat seama că ar fi numai bună de jucat șah pe ea, căci tare mai semăna capotul ei cu tabla de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Eu nu pricepeam nici în ruptul capului cum Dumnezeu poți lua locul unui mort, dar admiram atitudinea eroică a Ninetei care, în fața morții, iată, nu se dădea bătută, nu lăcrima, nu se văicărea. Și-n vreme ce ninetistele vorbeau despre eroul mort ca despre Făt-Frumos din lacrimă, Nineta întreba obsesiv, scrutându-i pe purtătorii de sicriu: "Care dintre ei îi va lua locul?" Și după ce ninetistele au plecat cu batistele înlăcrimate, în timp ce Nineta strângea cafelele și o afurisea pe Gina, nesimțita care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]