4,012 matches
-
se lăsă, moale, dar nu căzu, căci Moartea, care venise când fusese chemată, îl primi în brațele ei.“ Fetița așteptă, fără să mai adauge vreun cuvânt, cu cartea deschisă în mâini. Apoi ridică ochii către bătrânul Coropciuc, care își netezi mustățile și încuviință. Atunci fetița închise cartea și i-o întinse. — Te întrebi dacă așa ceva s-ar fi putut întâmpla vreodată, spuse Maca. De afară se auzea larma mușteriilor. Cârciumarul îi găzduise pe cei trei într-o cămăruță din spate. „ăsta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de cârnat în gură. — Așa zici mata ? întrebă Tili. Bătrânul Coropciuc vărsă câteva picături pe jos. Tăcu, de parcă ar fi așteptat ca țuica să treacă prin dușumea și s-o înghită pământul. Apoi dădu restul pe gât și își șterse mustățile. — Dumnezeu să-l odihnească. — Pe cine ? întrebă, șoptit, Jenică. — Merge la oricare... Maca ieși din cinematograf și privi în lungul străzii, de la un capăt la altul, de parcă ar fi pornit, concomitent, dinspre naștere spre moarte și dinspre moarte înapoi. Iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zâmbi și, cum le scotea la iveală pe rând, lămuri o nouă taină. — De la aură. Așa-i, băiete ? — De-asta are și darul cititului, adăugă Maca. Coropciuc terminase de aranjat paharele. Își turnă un deget de bere și-și șterse mustățile cu degetele făcute crăcană. — Fetița asta a noastră, spuse, nu are darul cititului, din contră, are boala cititului. Adică îi place să citească, încuviință Maca. Cum e când dormi dacă ai boala somnului... Se vedea că bătrânului îi era greu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oameni care îl prețuiau extraordinar, nu se sfiau a declara că e un geniu. Ion Pomponescu, la auzirea cuvântului "geniu", avu o tresărire de indispoziție și păli, ca și când ar fi fost direct atins. Era un bărbat înalt, bine legat, cu mustața forfecată mâncată de caniție, îmbrăcat cu smoching tivit, ceremonios, politicos, important și solemn, de o infatuare discretă. - Ei-ei! corectă el conciliant "enormitatea". Nu neg meritul lui Ioanide, dar chiar așa, așa... E un om priceput, care dacă ar fi fost
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
smochine, din tot ce era pe masă, surâdea ca pentru sine. Pomponescu fu încredințat că arhitectul îl persifla pe el și se simți invadat de o indispoziție psihică ce se manifesta prin mușcarea buzei de sus, inclusiv a perilor din mustață. Pe de altă parte, Ioanide mai era obiectul de contemplație și reflecție al lui Gonzalv Ionescu. Acesta se întreba sincer cum un om așa de mediocru ca arhitectul - asta era opinia lui - poate fi profesor în învățămîntul superior și un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi înțeles, persista deci în ținuta lui condescendentă, ca un învățător informîndu-se de soarta școlarilor săi. În vorbirea sa calmă și bonomă intra o nuanță de comizerație neintenționată, explicabilă prin inocența și prin temperamentul simplist euforic, evident în fața rumenă și mustățile întoarse galic peste buze. - Măi Ioanide, ce mai faci tu, ce mai învîrtești? Așa îl întîmpinase Oprescu pe Ioanide, care apărea ca un vagabond trăind din expediente. - Bine, bine, căută acesta să curme dialogul. - Ești căsătorit, ai copii? - Ca toți
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai faci tu, ce mai învîrtești? Așa îl întîmpinase Oprescu pe Ioanide, care apărea ca un vagabond trăind din expediente. - Bine, bine, căută acesta să curme dialogul. - Ești căsătorit, ai copii? - Ca toți oamenii, răspunse vag Ioanide. Oprescu își mângâie mustățile, medită o nouă întrebare, în fine o pronunță: - Măi Ioanide, tu trebuie să fii destul de în vârstă acum!Cîți ani să tot ai? Stai să vedem. Când te-am cunoscut eu... (Și se opri să facă niște calcule în minte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Salbe, und streiche die Schaamdamit."1 Rețetă medicală intraductibilă. Bibliofilul tresări puțin și căută a atrage musafirul în altă parte. - Cunoști pe copiii mei? Întrebă el și întinse lui Ioanide niște fotografii. Una îl reprezenta pe el, Hagienuș, atunci cu mustață, împreună cu o femeie tânără și trei copii, dintre care o fetiță ședea pe genunchii mamei, în vreme ce tatăl își sprijinea mâna stângă pe umerii unuia din băieți. Alte fotografii tratau individual pe copii. Băiatul cel mare făcuse școala militară și se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Expertul deschise un volum de format mare, dintr-un raft, și-l răsfoi înaintea celor de față, insistând asupra portretelor. Era o monografie a lui Ingres cu excelente planșe în culori. Alt bărbat dintre cei patru, om în vârstă, cu mustața tăiată englezește, urmărea cu mare emoție explicațiile criticului, mutîndu-și ochelarii când asupra monografiei, când în direcția tabloului de pe scaun. Acesta era inginerul Nacu, colecționar de artă, în măsura economiilor sale. Portretul nu reprezenta G. Călinescu desigur o operă eminentă, era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
subalternă în afară de bucătăreasă) îi întinse de pe tava o ceașcă de cafea cu lapte. - Aici este un articol, zise madam Pomponescu-mamă, care spune că unul Ioanide e cel mai mare arhitect român. Pomponescu se roși la față și-și mușcă puțin mustața. - Cum se poate să se scrie asemenea lucruri? adăugă cudemnă indignare și madam Pomponescu-consoartă. Ministeriabilul ridică ușor din umăr și, turburat, se preocupă de mestecarea cu lingurița a laptelui. Astfel de chestionări i se păreau mai penibile decât însuși articolul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din față. Astfel, Pomponescu și Ioanide considerară, fără a se uita unul la altul, fiecare din punctul său de privire solitar, pe Ioana tot timpul concertului vocal. Pomponescu ținea mâinile împreunate la piept și-și mușca din când în când mustața, într-o vădită absorbție morală; Ioanide, picior peste picior și puțin răsturnat pe spate, cu pupilele sale albastre fixate asupra cântăreței, o măsura profesional, ca pe o operă arhitecturală. Amândoi în singurătatea ființei lor interioare păreau foarte satisfăcuți. O singură
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și comic, și penibil. Pomponescu nu întîrzie, firește, să afle de felonia lui Ioanide (după gândul lui intim) și cea dintâi reacție când i se comunică de către amicii malițioși fu că se acoperi de o paloare mortală și-și mușcă mustața cu o violență neobișnuită pentru temperamentul lui plin de decor. El nu văzu aci dezerțiunea Ioanei, ci o jignire personală, o insultă premeditată din partea lui Ioanide, lucru ce ar fi putut într-adevăr să fie interpretat astfel, pe bună dreptate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
școală cu un nepot al lui. Știu pozitiv că s-a născut în februarie 1885, ziua am uitat-o, e ușor totuși de găsit. Merge deci spre cincizeci și cinci de ani, arătând cu toate astea ceva mai bătrân, din cauza mustății aproape albe. Mersul îi e dimpotrivă dârz, puțin cam clătinat, statura zveltă și părul gros și mai puțin vrâstat cu alb. Joacă popice și ping-pong. N-am auzit vreodată să fie bolnav, în ciuda feței palide și scobite în obraji. E
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
contempla cadavrul lui Dan Bogdan. Acesta, îmbrăcat în demiul său gri, ședea culcat pe o parte, cu capul aplecat spre gura canalului. Pălăria era rostogolită la picioarele lui, iar fulguiala de zăpadă îl pudrase pe tot trupul, inclusiv părul și mustățile. În jurul său se găseau mici pete de sânge coagulat, și un cetățean arăta cu piciorul un fel de pumnal cu plăselele de bronz foarte ornamentate, înfipt în spate, spre șale. În răsturnarea trupului, mânerul era acum înclinat în jos sub
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
elemente multiple. Întâi de toate intra surpriza că o femeie poate să-l planteze în chipul acesta expeditiv. Să fi ajuns oare la vârsta când femeile tinere te consideră cu o indiferență brutală? Pomponescu își privea în oglindă părul cărunt, mustața tunsă englezește, cu câteva fire albe, și rămase extrem de satisfăcut de el însuși. Se găsea agreabil în toată puterea cuvântului. Al doilea element era sentimentul de singurătate. Pomponescu era sentimental, poseda mari rezerve de romantism neconsumat, ceremonia casnică, stima cunoscuților
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vrei tu, primi Pomponescucomplimentul nu fără a fi măgulit; cu toate astea, nu intră în joc numai impresia altora, ci și sentimentul nostru intim. Ce vrei? Știu câți ani am, mă uit în oglindă la firele de păr alb din mustață, pe care le smulg în fiece dimineață zadarnic, și nu pot să-mi ascund constatarea obiectivă c-am îmbătrînit. Asta îmi dă trac, ca la voi la teatru. - Cei mai buni juni-amorezi în teatru sunt oamenii învîrstă. Demetriad, Bulandra erau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că Pica s-a întors și se repezi la ușă. Dar fu întîmpinată de cinci persoane cu revolvere în mâini. Alți indivizi ședeau la poartă. Erminia, speriată, făcu un "ah", unul dintre indivizi, cu aer mai omenos, dotat cu două mustăți întoarse în sus, încercă s-o calmeze: - Fii liniștită, suntem de la Siguranță. Numai să răspunziexact la ce te întrebăm noi. Aveți vreo ieșire pe din dos? - Nu. E zid. - Cine se află în casă acum? - Eu, fratele meu, doctorul, și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deschise ușa cabinetului, privi lung înăuntru și o închise la loc, fără a da vreo importanță lui Hergot. Unul din ceilalți patru agenți reveni în anticameră. - Nu e nimeni! zise - N-a fost nici un bărbat în casă? Întrebă omul cu mustăți.Erminia nu putu să mintă: - Ba a fost! - Unul bubos la față! - Pătat! corectă Erminia, puțin jignită. - Îmbrăcat cu haină de piele? - Da! - Îl cunoști? (Agentul vorbea mereu familiar, evitând sistematic orice formulă de politeță.) - Nu, zise Erminia, azi l-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Încolo, Hagienuș nu era deloc neconvenabil, se rădea cu grijă, făcîndu-și o față lustruită ca porțelanul pe porțiunea care nu cădea în falduri, și avea în toată ținuta o corectitudine. Însă era senil și pitoresc. Pomponescu, dimpotrivă, avea păr tare, mustață dură, bustul umflat, mersul drept, excepție făcând o încovoiere a șirei spinării, reclamată parcă de nevoia adaptării la cubajul camerelor. Afară de această soliditate corporală, se observa o rezistență morală. Pomponescu nu se văita vreodată de dureri fizice, nu lua posturi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o facies de valetudinari. Nu acesta era cazul lui Pomponescu. Luând ca bază o vârstă rezonabilă de maturitate, Pomponescu (evitînd juvenilizarea) păstra o ținută invariabilă, preferând de obicei haina neagră. Acum Pomponescu adoptase mici retușări. Părea evident că-și vopsea mustața, purta apoi haine mai variate în ton, admițând griul și tabacul. Se ferea totuși de stridențe, de tăietura prea acuzată la talie. Statura sa impozantă tolera o anume studiată neglijență. De pildă, Pomponescu nu punea la gât o cravată prea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Smărăndăchioaia, susținută imediat de madam Pomponescu și în lipsa lui Smărăndache, îl atacă direct pe Pomponescu. . - Domnule ministru, tare aș vrea ca Smărăndache să fienumit în străinătate, măcar atașat de presă! Zău! . Întâi Pomponescu zâmbi cordial, apoi deveni melancolic, își mușcă mustața și nu zise decât atît: . - Vi s-a urât de mine, vreți să mă părăsiți? Când o situație devenea spinoasă, toate părțile recurgeau la talentul diplomatic al lui Gaittany. Însăși Pomponeasca fu de părere că intervenția sa se impunea. . - Perfect
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ardentă la început, devenise după căsătorie autoritară, stridentă și, ca un indiciu al schimbării de caracter, un puf negru pronunțat îi crescuse pe deasupra buzei superioare. La fel Sultana, care avea sprâncenele foarte negre și îmbinate, începea să capete o ușoară mustață, deocamdată grațioasă. Singura speranță era aceea că la inteligență Sultana semăna cu răposata soră a lui Manigomian, cu mătuși-sa. Sub aceste auspicii era greu de stabilit cine făcea o afacere rea: Sultana ori Demirgian? După o destul de lungă familiarizare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
penibilă decât de obicei și după o sincopă morală prelungă anunță o îndoială. - Trebuie să fie vorbe, nu mi-a spus nimeni de așa ceva. Amicii nu se lăsară, veniră cu jurnalul și arătară clișeul proiectului. Înainte, Pomponescu, contrariat, își mușca mustața, lua poza lui tipică de melancolic infatuat, acum avu o tresărire inedită de ură deschisă, care-i devastă fața. Cu o mișcare indignată și amară, zise: - Ce l-a apucat pe primar? Primarului îi plăcea proiectul și era hotărât să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să pară personal elegant și senin. Afacerea bazilicii turnă o cantitate de venin considerabilă în sângele lui Pomponescu, căruia numele lui Ioanide îi deveni franc odios. Fața ministrului căpătase o gălbejeală de icter, semn al excitației ficatului, și ticul mușcării mustății devenise așa de accelerat, încît se prefăcuse în spasm. Bănuia un complot plin de răutate. În timp ce Pomponescu era ministru, în imposibilitatea fizică și morală de a profesa arhitectura, Ioanide îl lua peste picior, confiscîndu-i ideea sa favorită, executînd-o demonstrativ. Niciodată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mașină să vadă isprava lui Ioanide. - Ia ascultă, Jean, intră în chestiune madam Pomponescu-consoartă, nu ți se pare că te-ntreci cu amabilitatea față de Ioanide? Pomponescu tăcu, posomorât. G. Călinescu - Cu siguranță își bate joc de tine.Pomponescu își mușcă mustața. . - E o grozăvie! interveni madam Pomponescu-mamă, așase fac bisericile creștine? . - Cum poți permite tu, ca ministru, lui Ioanide să-ți rîdăîn nas și să strice estetica orașului? Neapărat trebuie să-l împiedici. Altă dată, chiar alterat sufletește, Pomponescu s-ar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]