3,831 matches
-
Că-i mai bună de magiun, Dar mai e, din câte știu, Bună și pentru rachiu. Una oacăie în baltă Și-i ceva mai jucăușă, Însă eu cunosc o altă, Care scârțâie la ușă. Una-i tare zvăpăiată, Alta șade nemișcată; Una pe la poduri șade, Alta pe căruță, bade; Una luptă cu nămeții, Peste alta sar băieții. V-aș mai spune una încă: E cățel, dar se mănâncă. Când e singur, este baza: Fără el nu-i gata fraza. Unul jos
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
data aceasta nu avea de ce să se teamă. Răspundea pur și simplu că tocmai se îmbracă. — Vezi să nu mă minți! — Bine. Zău că vin! Nu mai putea fi dusă de nas prea mult timp. El știa că ea stă nemișcată pe scări, cu urechile ciulite la fiecare zgomot de-al lui. — Atunci vino și vezi, îi striga el provocator. Dar sunt gol pușcă. Dacă nu te deranjează... — Ceeee?!... Când nu mai simțea nici un pericol pe-aproape, se întindea cu voluptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și pe cel cu haina pe umeri, cu siguranță șeful, luând o poziție amenințătoare. — Scuzați-ne, băieți, spuse „șeful“ încet, zâmbind. Prietena mea a cam tras la măsea. Cei doi studenți s-au speriat atât de rău, încât au rămas nemișcați, incapabili să mai facă un pas. Tot în șoaptă, dar apăsat de data aceasta, le-a zis: — Ce-ar fi s-o luați din loc! Viitorii intelectuali nu sunt niciodată de vreun ajutor în asemenea situații. Nu le-a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că s-a supărat și o să întoarcă atacul, dar în loc să se ridice in picioare și să se repeadă la atacant, Gaston s-a folosit de mâini pentru a-și acoperi fața lui lungă, ca un cartof de munte. A stat nemișcat o vreme, cu fața acoperită. Mulțimea aștepta tăcută, cu răsuflarea tăiată, ca străinul să facă o mișcare. Nishino, gata-gata să-l atace din nou împreună cu ceilalți huligani, îl privea stupefiat. — O, non, non. Gaston și-a luat mâna de pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stânga-mprejur și a plecat bombănind: — Ei, fir-ar să fie! Din nu se știe ce motiv, atât atacanții, cât și spectatorii au simțit un fel de rușine și regret inundându-le inimile. După ce a plecat toată lumea, Gaston a rămas nemișcat, exact în aceeași poziție. Așa l-au găsit Takamori și polițistul. — Gas! strigă Takamori, apucându-l de mână. Gaston zâmbi ca un băiețel rușinat. Takamori îi văzu pantalonii sfâșiați și pătați de sânge. S-au dus la secția de poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ce zici, Takamori? Gaston și-a pus stângaci mâinile pe genunchi. Takamori și Tomoe nu-l mai văzuseră în dispoziția aceea. De obicei dădea repede din cap în semn de încuviințare, dar în seara aceea și-l ținea, cu încăpățânare, nemișcat. Takamori s-a lăsat până la urmă păgubaș. Nu e nimic de făcut. Tomoe, trebuie să-l lăsăm să facă ce crede el de cuviință... Dar, Gas, te rog, întoarce-te când poftești. Poți conta pe noi cât stai în Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe Gaston din cauza zgomotului de pe șantier și a aparatului de sudură. Mai cădea din când în când câte o picătură de apă pe gâtul lui Gaston. Cimentul era încă ud. Zgomotul infernal al trenului părea să se apropie. Endō stătu nemișcat o clipă, cu urechile ciulite. Apoi spuse: — Să ne întoarcem. Gaston nici măcar nu avea idee de ce venise Endō acolo. Dar, oricum, nu s-a întâmplat nimic. — Am terminat, nu? Ce facem acum? întrebă el, răsuflând ușurat. Endō îi zâmbi, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
brusc și privi fix înainte. Pe o rogojină de paie zăceau doi câini, deja țepeni. Muriseră. Unul din ei era Napoleon. Soarele după-amiezei pătrundea printre crăpăturile peretelui din scânduri. Câteva raze cădeau chiar pe capetele celor doi câini care zăceau nemișcați. Muriseră, probabil, de câteva ore. Napoleon, numai pielea și osul, zăcea pe-o parte, cu labele din față încovrigate ca și cum înota. Îi rămăseseră niște urme de salivă pe bot, semn că murise în chinuri. Gaston s-a așezat pe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
imaginea lui Endō. Nici el nu-și dădea seama de ce se suprapunea imaginea câinelui mort peste cea a ucigașului. Oare pentru motivul că hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul? Sau pentru că ochii lui Napoleon, nemișcați și lipsiți de viață, îi aminteau de tânărul acela amărât, chinuit de accese de tuse, pe strada udă de ploaie din Sanya? Lătratul jalnic al câinilor de la ecarisaj i-a prevestit, probabil, același sfârșit și pentru Endō. Era sortit aceluiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sânge din rana de la cap, dar el nu se mișca. Nici măcar nu-și ștergea sângele de pe față. La vederea sângelui, Kobayashi s-a comportat ca o fiară. A ridicat iar cazmaua și a lăsat-o cu toată forța asupra uriașului nemișcat. Gaston a început să se clatine. Kobayashi s-a înfuriat și mai mult și l-a asaltat pur și simplu cu lovituri. Nu înțelegea nici el de ce, dar omul acela din fața lui i se părea cumplit de straniu. Sub impactul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de fiecare dată când voia să dea buzna peste Takamori și să-l surprindă în așternut. Takamori tresărea și întindea mâna repede după cămașă, dar astăzi nu s-a sinchisit de sora lui, deși a auzit-o venind. A rămas nemișcat, cu brațele încrucișate și cu țigara în gură și privea înspre alcov. — Ce naiba s-a întâmplat de năvălești în halul ăsta? Tomoe nu era nici pe departe calmă și îl privea pe Takamori cu asprime. — Frate! — Da. — Cam cât crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu o să ne dăm seama de scopul venirii lui în Japonia dacă deschidem sacul ăsta? Tomoe dăduse glas gândului lui Takamori. Îi venise și lui idea să desfacă sacul lui Gaston, dar nu a trecut la fapte. Acum stăteau amândoi nemișcați, cu ochii pe bagajul francezului. În alte condiții, nu le-ar fi trecut prin minte să-i desfacă sacul fără permisiune. Bietul bagaj, terfelit după cine știe câte călătorii, și-a găsit, de două săptămâni, liniștea în alcovul din camera lui Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce le are în țara de sus. [1933] * LUMINĂ DIN LUMINĂ În mijlocul dimineții stă taurul neînjugat. Stăpânește un câmp. Lucește ca o castană proaspăt cojită. Printre coarnele lui soarele vine în sat. Lângă apă lină stă în puterea zorilor taurul nemișcat. Înălțat și frumos. E ca Isus Christos: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat. [1933] * HAIDUCUL Intră în codru, în patria verde. Mai stă o clipă cu mâna în barbă. Gândește aiurea, la aur, la sânge, și-și face inele de iarbă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
înțelege mai puțin decât oricine minunea ce s-a întîmplat. Aude sori cântăreți, întreabă, întreabă și nu înțelege. În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună un prunc. De nouă ori se-nvîrte discul lunei în jurul pruncului. El rămâne nemișcat și crește mirîndu-se. ............................................................ În noua noapte fără sfârșit ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești. Mă duc între ei să vestesc: Tăiați-vă mieii pe cruce În amintirea jertfei ce se va face. Ridicați-vă de lângă foc În cojoace cu flăcări
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o clipă încă, așa cum ceasul, de pe un țărm mutîndu-i, i-a mântuit spre celălalt peste vîltoarea-adîncă. Dar ce liniște-i acum la vad ! Ce trează-amiaza ! Prin istorie adie doar miros de otavă. Subt pod un șarpe se sorește, lung și nemișcat, ca-ntr-o emblemă rară, de străveche slavă. GIORDANO BRUNO CÎNTĂ BALADA PERMANENȚEI E același, nu-s aceleași. E același unic soare răsărit din munte, gând. Să se întrupeze-n vale alte umbre sunt la rând. E același, nu-s
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de atacurile maică-sii, după cum și tata refuzase să mă apere de atacurile verbale ale mamei, cu ani În urmă. Ce semeni, aia aduni. Și totul se termină ca de obicei. Amîndoi stăm Întinși În pat, fără să vorbim, aproape nemișcați, prefăcîndu-ne că dormim, deși Îmi dau seama după felul În care respiră că e treaz, și știu din experiențele anterioare că o să stau aici aproape pînă În zori, cu inima bătînd să-mi spargă pieptul de furie, vrînd ca totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
un timp, aud pași În hol, apoi cum se deschide ușa de la dormitorul lui Tom și, În final, Îl aud pe Dan Începînd să plîngă. Și atunci, Încep și eu să plîng. 22 După plecarea lui Dan, rămîn mult timp nemișcată. Stau așezată, plîngînd cînd și cînd, incapabilă să cred că s-a putut Întîmpla așa ceva cu adevărat, că el chiar nu mai e aici. Parte din mine a crezut că vom continua În același fel, că o viață nefericită, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
geantă și-l bag În aparat. Încerc să nu mă uit la nimic. Stau În picioare În dreptul ferestrei și mă uit afară, În timp ce faxul Își face treaba. Apoi, exact cînd intră pagina trei, sînt convinsă că aud un zgomot. Rămîn nemișcată, Încordîndu-mi auzul și, da, sînt sigură că aud pași prin casă. Inima Începe să-mi bată cu putere. Nu eram pregătită pentru eventualitatea unor intruși. Coșmarul meu cel mai cumplit. În grabă, caut din ochi ceva greu pe care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
voi risipi și vor trebui să treacă veacuri până să renasc din nou din deșert. Stai pe loc și încearcă să rămâi liniștit, evitând să-mi spui numele ori să mă chemi." Apoi, a tăcut, ca și cum obosise vorbind. Am stat nemișcat până ce Ana s-a întors și a deschis ușa să plece. Atunci m-a cuprins din nou panica și am mers prin nisip după ea. Când am ajuns la peretele de la ușă, am constatat că era rece, aproape înghețat. În
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
amintiri legate de noi, Galilei. Știam că pe urmă le vei hrăni singur..." Am fugit de acolo și m-am ascuns într-o văgăună unde nu pătrunde nimeni. Credeam că în ea voi învăța să fiu ca un chiparos. Stăteam nemișcat, aproape fără să respir. La un moment dat, nu se mai auzea nimic în afară de ceea ce era firesc într-o pădure. Dar a fost de ajuns să văd creasta muntelui, la ceasul când asfințea soarele. Culmea ardea. Și, în loc să mă gândesc
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ca de obicei, dar mai răgușit și mai trist: "Nu eu te-am împins să faci asta, Galilei. Și nu despre asta ți-am vorbit . Într-o zi, vei înțelege." ― Uneori, am impresia, Galilei, că pentru rine pământul a rămas nemișcat la ziua când te-ai temut pentru viața ta. Ai observat și tu, cu siguranță, ce cruzime are cerul când e inuman de frumos deasupra mormintelor. Atunci, îți vine să întrebi revoltat. Dacă soarele continuă să strălucească și iarba să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
furie și loveam ca un nebun în buzele de piatră, fără să mă mai opresc, iar râsul acela continua batjocoritor... Am visat, după aceea, un șarpe imens care mânca fluturi. Deschidea gura, limba i se transforma în floare și aștepta nemișcat în iarbă. Fluturii se opreau uneori foarte aproape, dar el stătea neclintit, cu ochii rigizi, ca ai unui mort. Numai floarea din gură, tremurând ușor, îi trăda nerăbdarea. În acest timp, cineva îmi explica: "Știi ce se povestește, Galilei, despre
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
trupuri de oameni spânzurați, unii mai de curând, alții deja intrați în putrefacție și rămași care fără mâini, care fără un picior. Mai erau și o groază de pari având în vârf capete tăiate și părți de corp sfârtecate. Apa nemișcată din canale și din șanțuri răsfrângea acele trofee. După această priveliște s-au ivit zidurile masive și numeroasele turnuri ale cetății, cu greu ascunse de zăgazul ridicat în contra capriciilor lagunei. Am fost pur și simplu uimiți: nici măcar Pavia nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și de pizmă. S-a adresat publicului și a spus: - Acum o să-l joc pe Periplecomeno; ne aflăm chiar la ultimele replici ale comediei. Cred că pentru un asemenea Pirgopolinice nu e cazul să pierdem prea mult timp. Eu stăteam nemișcat în mijlocul corului, mascându-mi rușinea cu un surâs sfidător pe buze. Flaviano a făcut un gest de dezgust, exclamând: - Să-i dăm fanfaronului ce i se cuvine! Am fost împresurat de un grup de figuranți, servitorii care trebuiau să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ridicat privirea, am rămas înlemnit și m-a trecut un fior de groază. Ochii păreau să-i iasă din orbite, pielea feței se făcuse albăstruie. Apoi brusc s-a învinețit și a căzut jos. Nu mai răsufla, pieptul îi era nemișcat. I-am pus o mână la gât și n-am simțit niciun puls. Am fost cuprins de o mânie fără margini, care m-a făcut să-mi ies din minți. Dându-i câteva picioare în coaste, l-am înjurat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]