3,370 matches
-
Să nu fie omorâte. Mai așteptăm. Asta îi aduse aminte și se uită la ceas. Era trecut de ora DOUĂZECI ȘI UNU. PENTRU MAI TÂRZIU. ȘTII CĂ AM CEVA DE FĂCUT CU ACEASTĂ DOAMNĂ. E TIMPUL SĂ O FAC. SLATER SE RIDICĂ NERĂBDĂTOR. \ ȘI EU TREBUIE SĂ PLEC. AM DE REZOLVAT O MULȚIME DE PROBLEME CARE NU SUFERĂ AMÂNARE. TOTUȘI, MÂINE DIMINEAȚĂ TREBUIE SĂ NE HOTĂRÂM ÎN LEGĂTURĂ CU OAMENII NOȘTRI, AVERTIZĂ EL. A,... ÎNCĂ CEVA. \ Da? \ Ai mai aflat ceva despre Creier? Nu. SUCCES
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
bagajele, se oprise din treabă și, suit pe acoperiș, perora în fața unui cerc de burnusuri strânse în jurul mașinii. Janine, înconjurată de fețe colțuroase, asaltată de strigăte guturale, își simți dintr-o dată oboseala. - Urc, îi spuse lui Marcel, care se răstea nerăbdător la șofer. Intră în hotel. Patronul, un francez slab și tăcut, îi ieși în întâmpinare. O duse, printr-o galerie lungă ce se înălța deasupra străzii, la primul etaj, într-o cameră în care nu se vedea decât un pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de sărăcie și de cenușă, ascultând cum urcă în el valul unei bucurii fără nume, tainice și nerăbdătoare. Când stăpânii colibei sosiră, îl găsiră pe d'Arrast în picioare, cu spatele rezemat de perete, cu ochii închiși. În mijlocul încăperii, pe locul unde fusese focul, se afla biatra, pe jumătate îngropată, plină de cenușă și de pământ. Rămaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin urmare, cum ar fi dorit, cauzele mai adânci, poate complicate, ale interesului cu care o așteptase stăpânul casei. Nemulțumiți, iritați chiar, se vedea. Gazda se bucura, deci, între ei, de un prestigiu nedisputat. Nemulțumiți, da ; nu într-atât de nerăbdători, însă, a-și lămuri rostul și greutatea acestei noi apariții, încât necunos cuta să se simtă datoare a se dezvălui. De fapt, se întreba ea însăși asupra interesului ce l-ar putea stârni. S-ar fi privit, poate, uneori, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Primăvara... ce reapare și în celălalt tablou, distribuită în rolul modest al unei slujitoare. Svelta doamnă apăsa finalul frazei, cuvintele ridicându-se din fumul țigărilor lungi pe care le aprindea una de la alta, în mers, înainte, înapoi, mereu neliniștită și nerăbdătoare. Uscățivul Patraulea, Poetul, ar rămâne lipit de balustrada scării interioare care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Caspar Lavater. Tânărul suplu, dar nu excesiv de înalt avea mâinile lungi, până la genunchi. Caracteristice, cum credea Aristot, celor „curajoși, cinstiți și în largul lor“ ? Părul mare și zburlit ar fi fost însă „semnul fricosului“ ? Se mișca fără grabă, deși părea nerăbdător. Ochi umezi, senini, de copil curios. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin. Lavater ar fi urmărit cu insistență mersul lui A.P. : din clasa mijlocie, instruit, cum se vedea ? proaspăt profesor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și șeful de atelier în fața ceștii de cafea, pe care i-o prepară, înțelegătoare, madam Mitulescu, apoi vine rândul consilierului, distinsul domn cărunt, cu alură sportivă, se furișează și el, strecurându-se, până în spatele magicei planșete. Se perindă și alții, nerăbdătoarea ochelaristă, soția șefului, colegul specialist în tragerile loto, suporterii de fotbal, în sfârșit, Vera, până la urmă însuși Manole. Lucian se luptă cu o colecție de standarde, renunță, închide volumul. Din dreptul laminorului, colectorul se adâncește, își mărește dimensiunile. La primul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
puține, scurte. Răspunde rar și concis întrebărilor la telefon, în scurte convorbiri plictisite. Gongul îl prinde strângându-și hârtiile, planurile. Adună, grăbit, creioane colorate, rigla de calcul, se ridică în picioare. Peste chipul ermetic, pulberea oboselii ridează obrazul japonez. Aleargă, nerăbdător, spre singurătatea duminicii. ...Întors, întortocheat, în trecut, să recupereze întâmplări și gesturi de care fusese deposedat. Asculta duminica rulând, oră cu oră, dublată de curgerea îndărăt, oră cu oră, gest și cuvânt lângă gest și cuvânt. În jurul pereților, dulapurile metalice
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
până la ciorapi, în vârful pantofului, la degete, pe toată talpa. — Șeful spunea că ai solicitat un concediu mai lung și te-a refuzat. Nu te-ai arătat afectat. I s-a părut suspect. Lângă cinema, se lungește coada de salariați, nerăbdători să intre în încăperea încălzită. — Am auzit că ai pleca pe-un șantier. Ar fi copilăresc... La noi te-ai simțit bine, lucrările sunt interesante. Ultimul proiect pe care l-ai avut era deosebit. Cred că ai lucrat cu plăcere
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
convoiului se iuți ca la comandă și în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică să nu tulbure somnul unui bolnav istovit de suferințe. Doar zgomotul de pași nerăbdători se amesteca în gemetele vântului stăruitor... ― Doctore, doctore, durează mult? șopti Apostol Bologa, agățîndu-se de brațul medicului, care se zbătea să-și deschidă trecere printre soldații îngrămădiți. ― Ai să vezi... acuma nu-i vreme de... răspunse docrorul plictisit. Puțin loc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se apropie de stâlp și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență, sentința s-a executat, rosti pretorul grăbit, bătîndu-și călcâiele ca un recrut silitor. Generalul venise înadins ca să țină o cuvântare asupra dezertării la inamic și mai ales asupra pedepselor ce vor lovi fără cruțare pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase, ca niște linii grosolane pe o hârtie boțită. Ici-colo, ca mușuroaiele, înțepenite, poate chiar înghețate, înaintea șanțurilor, zărea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-ar mai avea nici o valoare și nu s-ar deosebi întru nimic de viața unei gîngănii!... Azi simt c-am descoperit o comoară nouă și trebuie s-o apăr cu orice jertfă! ― Ce comori, ce comori? îl întrerupse Klapka nerăbdător. Astea-s nerozii, prietene! Fraze, Bologa, și visuri bolnave!... Realitatea e războiul cu moartea la braț!... Lasă închipuirile, dragul meu, care cel mult complică și amărăsc viața, destul de afurisită! ― Domnule căpitan, dacă ții la mine, te rog din suflet să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grase și încărcate de inele se agățară nervos de mustața burzuluită, iar sprâncenele late se înfoiră când generalul, uluit, întrebă: ― Adică cum?... Ce lume s-a prăbușit? Bologa surâse atât de senin, că încruntarea generalului se transformă într-o curiozitate nerăbdătoare, iar mâna îndată i se așeză liniștit pe brățara canapelei. ― Am citit undeva, excelență, zise Apostol cu glasul de adineaori, că inima omului, în primele săptămâni ale vieții embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe care însă o înăbuși repede, uitîndu-se împrejur, să se asigure dacă nu-l pândește cineva. Preotul era Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din liceu. ― Și unde vine satul tău, Constantine? întrebă Bologa fericit, nerăbdător. ― Apoi tocmai lângă Făget, unde e comanda cea mare, nu știu cum îi zice la cătănie, răspunse preotul, încurcat și înfricoșat că vorbește românește cu un ofițer. ― E romînesc? stărui Apostol. ― Parte și parte... Noi îi zicem Lunca, dar pe ungurește se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai de Dumnezeu mi-e frică... În vreme ce el se așeză la masă, Ilona se oploși lângă sobă, fără a-l pierde din ochi, parcă ar fi fost fermecată. De altfel și Apostol, mâncând, o privea pe furiș, întîi cu curiozitate nerăbdătoare, apoi cu un neînțeles sentiment de duioșie. A fost totdeauna timid cu femeile, neîncrezător și neîndemînatic. Mai ales îi era rușine pentru că niciodată nu știa ce să vorbească cu ele. Chiar Marta, și chiar după ce s-au logodit, îl încurca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
restul universului; îndată ce intervine realitatea de-afară, omul devine o jucărie neputincioasă, fără voință adevărată, mergând încotro îl mână puteri și hotărâri străine de ființa lui... ― Te-ai făcut mai lung la vorbă chiar decât mine, îl întrerupse Klapka, surâzând nerăbdător. Toate bune și frumoase, dragă Bologa, deși considerațiile tale mi se par cam... copilăroase, ca să nu zic mai rău. Idealul rămâne ici, la inimă, și realitatea e realitate, Bologa! Realitatea e revoluția dincolo, la muscali, înțelegi?... De-aseară forfotește vestea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Marta a avut atenția delicată să vie să-i zică ea bun sosit, fără să se uite la etichete și la mofturi, când colo, în locul lui, apare Rodovica. Ce-o fi, ce n-o fi? În sfârșit, a rupt plicul, nerăbdător, a citit și... cât pe-aci să-i vie rău. Marta chiar a leșinat, și cu drept cuvânt, căci asemenea palmă poate să știrbească reputația unei fete și să-i compromită viitorul. Cutiuța nici n-au mai desfăcut-o, au
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o minunată cunună de flori albe în locul coroanei de muguri plăpânzi de acum o lună... În gară pâlcuri de soldați se năpustiră asupra trenului ce pufăia și se smucea cu înverșunare înainte de a se opri. Ochii lui Apostol însă alergau nerăbdători printre oameni, mereu de ici-colo, cercetând aproape cu frică până ce, cu o lucire de fericire nestăpânită, se poticniră. Pe peron, în același loc unde rămăsese, ca și cum vreme de patru săptămâni nici nu s-ar fi clintit de acolo, stătea Ilona
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în odaia unde rămăsese Ilona și de unde Petre nu se mai urnea, ca și cum anume n-ar fi vrut să-i lase singuri. Apoi, înainte ca sergentul să sfârșească lămuririle, se întoarse dincolo și, fără să se uite la Ilona, zise nerăbdător către ordonanța zeloasă: ― Bine, Petre... ajunge... Lasă că mai faci și altă dată... Acuma... ajunge... ― Apoi am și isprăvit, don' locotenent, răspunse Petre, ușurat, ieșind îndată, să-și potrivească și culcușul lui din tindă. Când se pomeni singur cu fata
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a întîmplat?... Că doar nici trei ceasuri n-au trecut... ― Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvîntarea! zise Apostol zâmbind. Boteanu, nedumerit, îi pofti în odaia unde odinioară a primit pe Apostol și ceru nerăbdător explicații. Când află hotărârea lui Apostol, se uită pe rând la toți trei, neputîndu-și ascunde mirarea. Apoi se scuză pentru o secundă, ieși afară, desigur să spuie și preotesei ce minune s-a întîmplat, și reveni cu patrafirul, crucea și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stăpâneau râsete înăbușite. Întunericul începea să se îmblînzească. În sfârșit ușa bisericii se lumină și, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoare și în curând curtea bisericii se umplu de luminițe galbene, plăpânde, ca o ceată sfioasă de suflete care așteaptă, tremurând la porțile cerului, glasul izbăvirii. Printre țăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apostol Bologa văzu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai știe încotro s-o apuce, dezgustat și de sine însuși... Mi-e scârbă de civilizație, căpitane! Zece mii de ani de civilizație nu prețuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească! Klapka îl asculta din ce în ce mai nedumerit, își smulgea bărbuța, nerăbdător, gîndindu-se mereu să-l întrerupă și să-i spuie că pentru altceva a venit el aici... ― Dragă Bologa, eu... Încercă Klapka să zică. Dar Apostol, grăbit, parcă i-ar fi fost frică să nu-și piarză șirul sau parcă ceea ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și pe ea aici și isprăvim! Ei, ești mulțumit? Groparul nu mai zise nimica, ci intră în casă după primăreasa care se retrase pe nesimțite. Primarul însoți pe Apostol până la ușa generalului: ― Uite-aici! Apostol Bologa deschise. Aghiotantul îl întîmpină nerăbdător: ― Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă. Generalul Karg se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]