2,926 matches
-
pragul orei douășpe noaptea, lăsasem în urmă ziua rea. Pe patul din camera de lucru, perna-pui, desfățată parcă, rămâne cu o adâncitură și când nu stă acolo capul Zinei, cu ochii micșorați de efortul de a citi în contra-lumină. Recitesc obsedat de estetism (semn inconfundabil de îmbătrânire) a cinsprezecea-șaisprezecea oară pasaje din jurnalul de acum zece ani, despre o florăreasă superbă la kilometrul zero, neagră și creață ca o pădure în care se sperie copiii; spre dimineață mi-am dat brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
asta n-ați băut nici o bere, de unde vreți s-aveți inspirație? (Lasă, bă, inspirația, tu acuma scrii la ziar, sărea la birou nea Vlad, deodată interesat de ce „trebuie“ să facem. Chiar are dreptate bătrânul meu: la serviciu ajunsese să mă obsedeze Portia, cu țâțele ei care cresc fără să inspire, la urma urmei o nefericită, și mă mai iau și eu de ea. Credeam că am scăpat de asta după reîntâlnirea cu Zina, dar bineînțeles că plecarea ei, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trezi strigând: “lasă-mi nevasta În pace, americanule, că altfel, Îți crăp capul În două”! Se ridică În șezut, Își scutură capul de două ori, privi la zâna lui cum doarme neîntoarsă și zise În gând: “ a Început să mă obsedeze americanii”! Se uită la ceas; mai avea pâna să plece Încă vreo două ore. Nu mai putu să doarmă. Stănică avu și el un vis: se făcea că cele trei fete ale lui se Îndrăgostiseră de trei americani, piloți de
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
educat cu principii sănătoase! - Stai liniștită, mami, fetele noastre sunt fete deștepte și apoi, eu voi sta de veghe, să le fie bine. Haide, dormi, că mai este până mâine dimineață! Stănică nu mai Închise un ochi până dimineață. Îl obseda visul cu americanii. Mărin visă sporadic. Se făcea că se Îmbogățise subit. Terenurile agricole pe care le avea În preajma aeroportului militar fuseseră cumpărate de americani pentru extinderea acestuia cu Încă 100 de hectare, așa că, luase un preț foarte bun
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
noi nu ne-au băgat În seamă; nici președintele, nici presa? zise Dumitrică. - Păi, noi am fost de umplutură, nu ți-ai dat seama? Ai auzit ce Întrebare i-a pus ziaristul ăla de la “Click”lui Mărin? Pe mine mă obsedează visul pe care l-am avut. El a spus intenționat că am trei fete, să mă lovească direct. - Și pe mine? Îi arăt eu translatoare! Ce, nevastămea este servitoarea lui? Să-și pună mintea la muncă, să Învețe engleza dacă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
produce treptat, după cum o piatră poate să fie roasă de căderea neîncetată a unei picături de apă. Strickland avea caracterul neabătut al unui fanatic și ferocitatea unui apostol. Totuși, pentru mintea mea pragmatică rămânea de văzut dacă pasiunea care-l obseda avea să fie justificată de rezultatele ei. Când l-am întrebat ce părere aveau despre pictura sa colegii lui de la cursurile acelea serale pe care le urmase la Londra, mi-a răspuns rânjind: — Li s-a părut că e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tabloul, (căci aveam impresia că rareori ducea vreun lucru la bun sfârșit), ci patima care-l ardea, înceta să-i mai pese de el. Nu era niciodată mulțumit de ceea ce făcuse; i se părea fără importanță în comparație cu viziunea care-i obseda mintea. — De ce nu-ți trimiți niciodată lucrările pe la expoziții? l-am întrebat. Credeam că te-ar interesa să știi ce părere au oamenii despre ele. Dar ce, pe tine te-ar interesa? Nici nu pot descrie disprețul nemărginit cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scris niciodată cartea asta. Într-acolo a ajuns după multe rătăciri Charles Strickland, și acolo a pictat tablourile pe care se întemeiază în mod cert faima lui. Presupun că nici un artist nu-și dobândește pe deplin împlinirea visului care-l obsedează, dar Strickland, hărțuit neîncetat de lupta lui cu tehnica, a izbutit poate și mai puțin decât alții să exprime viziunea pe care o vedea cu ochii minții; însă în Tahiti mediul i-a fost favorabil. A găsit în împrejurimi accidente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vreun vas cu destinația Australia sau Noua Zeelandă și, de aici, să-și croiască drum spre Samoa sau Tahiti. Nu știu cum îi intrase în cap ideea de a se duce în Mările Sudului, dar îmi amintesc că imaginația lui fusese multă vreme obsedată de o insulă toată verde și însorită, înconjurată de o mare mai albastră decât se vede în latitudinile nordice. Presupun că se ținea gaie de căpitanul Nichols pentru că acesta cunoștea părțile acelea ale lumii și chiar căpitanul l-a convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Ziua, strada e pur și simplu sordidă, dar seara, fiind luminată de lămpile din căsuțele acelea, are o frumusețe sinistră. Poftele hidoase care îmbâcsesc aerul sunt apăsătoare și oribile și totuși e ceva misterios în priveliștea respectivă. Ceva care te obsedează și te tulbură. Simți nu știu ce forță primitivă respingătoare și fascinantă totodată. Aici, orice decență a civilizației e măturată din cale și ai senzația că oamenii sunt puși față în față cu o realitate sumbră. E o atmosferă deopotrivă intensă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de fapt amândoi aveam același țel. — Cum ar fi putut doi oameni atât de diferiți ca dumneavoastră și Strickland să aibă același țel? l-am întrebat zâmbind. — Frumusețea. — Grea treabă, am murmurat. — Dumneavoastră știți cum pot fi oamenii atât de obsedați de dragoste, încât sunt surzi și orbi la orice altceva de pe lume? Sunt la fel de puțin stăpâni pe ei ca și sclavii legați de băncile unei galere. Pasiunea care-l robea pe Strickland nu era mai puțin tiranică decât dragostea. — Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
stăruit mult. Abia așteptam să se termine spectacolul ca să mă întorc acasă. Dacă aș fi fost singur, plecam mai devreme.) Primul lucru pe care l-am făcut intrând în cameră, a fost să mă așez la masa de scris. Mă obseda într-atît criza de timp, încît am economisit chiar secunda de care aveam nevoie pentru a-mi scoate pălăria. Și așa, cu pălăria pe cap, i-am scris Mihaelei, fără să răsuflu, opt pagini. I-aș fi scris și mai mult
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ceară înapof lucrurile rămase la mine. Așa fac de regulă fetele când epuizează toate mijloacele de salvare a despărțirii (deși în fundul inimii ar voi să le lase amanților, drept amintire). Numai Mihaela singură procedă altfel. Tăcerea ei îndărătnică, disprețuitoare, mă obsedă mai mult decât m-aș fi așteptat, sau poate pentru că nu m-așteptasem. Pentru ce tăcea? O apucase din nou semeția de odinioară pe care i-o îndurasem atât de greu? Voia să mă învingă cu această îngrozitoare arma? Dar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu-l cunoști? N-ai afla decât un nume. ― Nu cumva e domnișorul de la Constanța cu care te întrețineai în holul hotelului? am spus într-o doară, mai mult s-o necăjesc. (Ce tot aveam cu tânărul acela? De ce mă obseda necontenit?) Mihaela păli subit. O prinsesem, se trădase... La una ca asta nu mă așteptam deloc. ― Așadar, te-ai mai întîlnit cu el de atunci? Îmi destăinui, fără să insist, tot ce a fost. Da, îl zărise întîm-plător (bineînțeles după ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-i a mea, ci a părinților. ― Nu te mira. Un prieten râvnește la celălalt tocmai ceea ce îi lipsește lui. Mihaela nu îndura sărăcia, după ce trăise în opulență. Dar să lăsăm asta. Răspunde-mi mai bine la o întrebare care mă obsedează de la un timp încoace: de ce nu te-ai măritat până acum? ― Știi de ce? Pentru că nu iubesc pe nimeni și nimeni nu mă iubește pe mine. ― Cum, n-ai avut nici o dragoste, nici un flirt măcar? ― N-aș zice că nu mi-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
așa cum o vedem cu toții, atunci când ne uităm obișnuit într-o oglindă”, ceea ce-i schimbă viața, până atunci liniștită. Anton crede, în clipele de bizară luciditate, că este vorba de o boală asociată cu o exacerbare a rațiunii, dublul din oglindă obsedându-l până la coșmar. Disperat, sparge oglinda, murind apoi de singurătate. Povestea este neverosimilă, ca insuficient motivată psihologic, dar deschide porți către celelalte povestiri. Pe o schemă similară, în Activitate mistuitoare se conturează descoperirea propriului talent literar de către un tânăr licențiat
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ea ajunsese să-i stârnească sentimente ascunse, alcătuindu-se cu toatele într-o zonă furtunoasă în sufletul său, ce-l măcina pe dinăuntru, făcându-l adesea să se frământe cu putere. Curând, n-o mai vedea decât în imaginea care-i obseda singurătatea grea și plumburie, în care se găsea! Marius, cu toate că mima foarte bine siguranța de sine, de fiecare dată simțea cum se topește din picioare, atunci când ajungeau, până și din întâmplare, să se privească. În astfel de clipe fermecate, dragostea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ar fi mult mai ușor să mori, decât să trăiești? Astfel, fără să mă mai lungesc, voi spune că acest gând pătimaș ajunsese și la Adriana, ascuțindu-i-se tot mai tare și făcându-și repede loc în sufletul ei, obsedând-o nestăpânit. În mintea ei, se contura tot mai bine ideea că altă cale de evadare nu mai există, căci, dacă ar fi existat, ea, în cele din urmă, ar fi găsit-o și ar fi urmat-o. Din cauza asta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mod evident - interesată, aproape până la divinizare; le venera adânc și își făcuse deja un scop în viață din a le obține și a le consuma cu lăcomie. Acest scop îi era de neclintit. Era de-a binelea înnebunit după ele, obsedat până peste orice limită, până în măduva oaselor lui. În viziunea lui viciată, efectul acela halucinogen ar fi meritat orice fel de sacrificiu, și niciun sacrificiu nu era prea mare. Poate, de aceea, dacă - să zicem - ar fi avut posibilitatea aceasta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
examenul de admitere la gimnaziul "Alecu Donici" din Fălticeni; în această perioadă, aflîndu-se într-o ambianță intelectuală propice dezvoltării însușirilor native din casa Lovineștilor din Fălticeni, își descoperă disponibilități neașteptate de candoare (prin contrast, brutalitatea tatălui său avea să-l obsedeze constant) și o nevoie de prietenie resimțită acut de-a lungul întregii vieți. 1913-1916 Termină cu succes studiile gimnaziale și își pregătește examenele în particular. 1918-1919 Perioadă când își scrie primele tatonări poetice, pierdute ulterior; urmează clasa a VI-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
legații, pe la birouri de bilete de tren, perorîndu-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: "Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus". Îmi scuzam astfel uscăciunea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și acum, cu toate acestea, mă aflu în fața mea ca în fața unui străin. Nu știu cum sunt și nu știu cât e de mare suferința mea. Cred uneori că n-o simt și apoi mă cuprinde tot așa de tare. Gândul la ea mă obsedează. Aceasta-i dragostea? Mai mult decât toate mă simt gelos. Așa e dragostea? Sau gelozia este posibilă singură, fără dragoste? De atâtea ori m-am gândit s-o termin cu ea, și acum i-am scris să vie neapărat, că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
oră neobișnuită la amanți. De era în timpul mesei, ziceam la fel. Închipuiri diferite, dar chinuri identice. Ce penibil îmi este să fac aceste mărturisiri! Un ungher din București devenea pentru un timp oribil, și apoi, pentru cine știe ce motiv pueril, mă obseda alt ungher. Sau invers, excludeam fiecare stradă în parte, și totuși știam că undeva trebuie să se întîmple întîlnirea voastră. Îți închipui ce tremur m-a cuprins când, pe neașteptate, cineva examina lângă mine o hartă a orașului. Poate erai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de gesturi: după cum vezi, eram educatoare! Conversații lungi, inutile și care se termină cu epuizarea amîndu-rora. Caut, ridicol, să descopăr un colț din carnea ei neprofanat, căci ideea de "dragoste" e prea abstractă pentru chinurile mele, iar pe mine mă obsedează micile evenimente dintre ei și, vizual, reconstitui scene în toate detaliile. Câteodată, sărutînd-o intr-un fel neobișnuit, o iscodesc dacă celălalt o sărutase la fel, și răspunsurile ei, evazive mă torturează. Dar nu poate să răspundă decât negând, căci în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine, rămas singur în vila din Port. Observând nedumerirea doctorului (oricît de nepriceput ar fi), se prevede o boală care poate dura mai mult. Cu temperamentul meu de a exagera, de a trece de la o limită la cealaltă, acum mă obsedează moartea posibilă a lui Viky. Colecționez ultimele ei vorbe sau gesturi ca pe relicve de mare preț. Mă simt la întretăierea misterelor supraterestre. Părăsesc camera cu ezitare, mă uit la toate obiectele ca să le înțepenesc în minte, să știu decorul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]