2,453 matches
-
Bujor este o localitate-centru de comună din Raionul Hîncești, Republica Moldova. Legendele spun că în ograda spitalului a trăit un boier pe nume Mica Simigrad unde avea o livadă bogată de meri, pruni, peri, cireși și păzea livada cu pușca. Iar în locul fostei Policlinici a trăit boierul Boboc. El deținea majoritatea terenurilor de pământ din împrejurimea
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
au finisat în anul 1994. Are 9 metri în lățime și 26 m în lungime. În 1993 au avut loc lucrările de tencuială și în 94 a fost pictată de pictorul V. Sandu. Meșterul Nicolae din raionul Ismail a amenajat ograda și gardul în 1994. Biserica a fost ctitorită de consăteni și președintele asociației Gheorghe Ciobanu, iar fostul președinte Mircea Snegur a contribuit cu echivalentul unui salariu de-al său pe o lună. Biserica e construită în formă de corabie cu
Borogani, Leova () [Corola-website/Science/305188_a_306517]
-
biserică din sat, din nuiele împletite lipite cu lut, acoperită cu stuf. În 1829 sfîntul lăcaș a fost rezidit din piatră. Recensămîntul din 1817 găsește moșia satului în proprietatea Mănăstirii Sf. Spiridon din Iași. La 1859 localitatea avea 134 de ogrăzi cu 732 de locuitori. Recensămîntul din anul 1897 fixă la Bulboci 990 de locuitori (485 bărbați și 505 femei). Dicționarul geografic al Basarabiei (1904) înregistra în satul Bulboci 214 case, 1028 de locuitori, o biserică, grădini, prisăci, două heleșteie. În
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
Brănești și Avram diac din Taxăbeni...”. Dintr-un hrisov scris la Iași în ziua de 28 mai 1642 aflăm că "Brănești peste Prut" aparține boierului Ion Boldur. Peste 130 de ani, în timpul recensământului din 1772-1773, acest sat cu 20 de ogrăzi se afla în posesia lui Ion Stavro, după ce localitatea multă vreme a purtat două nume - Braniște (Brănești) sau Boteștii lui Stavru. Zamfir Arbore în Dicționarul geografic al Basarabiei face următoarea prezentare: "Brănești, sat în jud. Bălți, așezat pe malul Prutului
Braniște, Rîșcani () [Corola-website/Science/305199_a_306528]
-
fost donată logofătului Andrei, pîrcălab de Soroca. La 20 mai 1665 Climăuții pe Nistru sînt pomeniți ca punct de hotar, cînd s-a hotărnicit moșia boierului Grigore Hăbășescu din Sănătăuca.Recensămîntul din 1774 fixa la Climăuții de Jos 26 de ogrăzi drept proprietate a Mănăstirii Golia din Iași; printre băștinași apar și 4 băjenari (refugiați) din Polonia. Mănăstirea Golia stăpînea la 1861 în localitățile Climăuți, Vadul-Rașcov și Socola - 4.579 desetine de pămînt, care mai apoi au fost donate Mănăstirii Vatoped
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
mai ales în cazul cînd nu era altcineva care s-o ajute. După 2 săptămîni de la naștere, lehuza trimetea o femeie în vîrstă la biserică pentru ca să-i aducă „dezlegarea”. Timp de 40 de zile, lehuza nu trebuia să iasă din ogradă. Se considera un mare păcat dacă, în acest răstimp, lehuza ieșea în sat. Botezul se făcea după 40 de zile după nașterea copilului. Cu această ocazie erau invitați nașii de la cununie și cumătrie. Pe timpuri se luau și mulți nași
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
loc toamna târziu datorită faptului că au fost nevoiți să aștepte până recolta de grâne a zonei a fost recoltată și depozitată. Cu cât mai înspre nord, cu atât se recoltează mai târziu, și pe când soldații puteau ucide animale de ogradă pentru hrană, caii aveau nevoie de grăunțe. A-i lăsa să pască zilnic ar fi durat prea mult, iar interogarea băștinașilor pentru a afla unde erau păstrate proviziile nu era posibilă deoarece limbile vorbite de cele două tabere erau total
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
Siberia “ Eram pe atunci o fată mică, în acea zi lucrasem la cîmp. Seara mama ne-a hrănit și noi ne-am culcat să ne odihnim. Pe la miezul nopții a început să latre cîinele. Mama a ieșit și a văzut ograda plină de soldați. Părinții ne-au trezit cu greu. Când am ieșit afară ne-au anunțat că suntem ridicați. Tata : “”Ce-mi speriați copiii? Mai bine împușcați-ne aici.”” Nu ne-au dat voie să luăm nimic cu noi și
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]
-
mâini omenești, să fie locaș sfânt, izvor al darurilor duhovnicești. Sfințirea Bisericii a fost săvârșită de Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, împreună cu un sobor de preoți. Toți creștinii din sat îmbrăcați în haine de sărbătoare așteptau în ograda bisericii venirea arhiereului eparhiot. Prima Sfântă Liturghie oficiată de arhiereu în acest sfânt locaș, a fost precedată de sfințirea sfântului prestol, iconostasului și picturii bisericii. Este un eveniment istoric sfințirea bisericii nou construite pentru comunitatea din satul Vrănești, dar și
Vrănești, Sîngerei () [Corola-website/Science/305875_a_307204]
-
tînăr atît după voci, cît și după vârstă. Staroste al bisericii este Panciuc Petru, secretar Buzdugan Nina. Casa parohială este la moment în construcție și tragem nădejdea ca în 2-3 ani să fie finisată, în timp se va amenaja și ograda Bisericii. Vrănești este un sat din cadrul orașului Sîngerei din raionul Sîngerei Republica Moldova.
Vrănești, Sîngerei () [Corola-website/Science/305875_a_307204]
-
sfințită. Din 1998 pînă în 2000 biserică a fost mobilata: racle, analoguri, cruci, epitaf, rame, prestol. La 14 octombrie 2000 au fost sfințite răstignirea și fîntînă de la intrarea în sat. În 2001-2003 a fost efectuată reparație înăuntru bisericii și în ograda, a fost construit trotuar, gard în jurul bisericii, au fost procurate icoane noi și mobilier. La 6 noiembrie 2003 - sfințirea bisericii de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir. Cînd vii spre acest sfînt lăcaș, simți cum te cuprinde un cald fior, frumusețea
Mihăileni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305241_a_306570]
-
de la 7 aprilie 1906. Cartea este despre un băiat, Nils Holgersson, ale cărui "plăceri ieftine erau să mănânce și să doarmă, și după astea îi plăcea cel mai mult să facă pozne". Îi face mare plăcere să rănească animalele din ogradă. Nils capturează un pitic într-o plasă în timp ce familia lui era la biserică și l-au lăsat acasă pentru a citi capitole din Biblie. Piticul îi propune lui Nils să-l elibereze, iar dacă îl va elibera, îi va dărui
Minunata călătorie a lui Nils Holgersson () [Corola-website/Science/313260_a_314589]
-
Institutul Teologic începând din 1826. În partea nordică a zidurilor bisericii se află o cruce de piatră pe soclul căreia se află următoarea inscripție: "“Această săntă cruce s’au așezat întru onore săntului m.m. (=mare mucenic) JOAN cel nou în ograda săntei vechi mitropolii a Sucevii în dzilele prealuminatului Împĕrat FRANCISC IOSIF I, în têmpul superiorului aceștii vechi Mitropolii prea Cuvioșiei Sale Darie Tarnovețchi Archimandrit-Mitrofor și a Înalt prea Sănției Sale Archiepiscopului și Mitropolitului Bucovinii și Dalmației Doctor SILVESTRU MORARIU ANDRIEVICIU
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
mai mare de 5 m pentru deșeuri periculoase. Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de deșeuri este dificilă deoarece rezidenții din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”. Incinerarea" este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de "tratare termică a deșeurilor". În urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă. Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la
Gestionarea deșeurilor () [Corola-website/Science/313818_a_315147]
-
alte state învecinate, "teiul este considerat un copac sfânt și în vechime se socotea un păcat de moarte dacă cineva îndrăznea să îl taie". De fapt, istoricul Ivan Evseev constată că ""teiul este o podoabă preferată a grădinilor publice, a ogrăzilor și curților oamenilor, a străzilor și ulițelor din satele și orașele Europei." Statura sa mândră, coroană bogată, frunzele mari și late în formă de inimă, dar mai ales parfumul îl recomandă ca arbore ornamental în aliniamente stradale și grădini publice
Tei () [Corola-website/Science/313837_a_315166]
-
loc de casă unui anume Vasile de Visterie, ginerele lui Efrim, în schimbul a 3.000 de bucăți de șindrilă și cuie pentru repararea acoperișului putrezit al bisericii. Locul de casă respectiv fusese donat lăcașului de cult de o Isaileasă, lângă ograda Marinuței Pivițoaei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a stării deteriorate a bisericii de lemn și poate și din obligații de familie, paharnicul Iordache Lozonschi, descendent al pârcălabului Gheorghe Izlozeanul, a reconstruit lăcașul de cult din piatră. Anul
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
și denumirea de "Biserica de la Vamă". Ctitorirea acestei biserici este menționată de cronicarul Ion Neculce în letopisețul său: ""Așijderea s-au mai apucat de au mai făcut și altă beserică, de lemnu, și i-au pus hramul Sfetei Lazor, în ograda vămii, aproapi de curțilé tătâne-său, lui Ion Racoviță vornicul."" Există mai multe documente din secolul al XVIII-lea privind milele mănăstirii, de la următoarele date: 8 februarie 1705, 1 mai 1735, 1 martie și 2 mai 1740, 1 august 1744
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
crăparea lăcașului de jur împrejur ("fiind crăpată prinprejur era numai să cadă"). La 1708-1709, se spunea că biserica episcopală din Huși era ""arsă și prădată și cădzută la mare slăbiciune... cât au rămas numai piatra, nici case, nici chilii, nici ogradă prinpregiur"". Deși episcopul Sava (1709-1714) a făcut mari eforturi să o restaureze, turcii și tătarii au prădat-o și incendiat-o după bătălia de la Stănilești (1711) în așa fel încât nu au mai rămas decât zidurile goale ("numai piatra în
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
etnică. Pentru această localitate se arată că locuitorii sunt „moldoveni, greci, bulgari, evrei și câțiva ruși” (Sumarokov, 1800, 223-235), avînd circa 300 de gospodării, în 1850 aici trăiau 4298 loc. români, ucraineni, evrei. La 1906 Dubăsarii Noi avea 2057 de ogrăzi cu 5403 bărbați și 5711 femei (SNPTU, 1907, 169). Conform recensământului sovietic din anul 1939, populația localității era de 4.520 locuitori, dintre care 506 (11.19%) moldoveni (români), 2.198 (48.63%) evrei, 990 (21.9%) ruși și 792
Dubăsari () [Corola-website/Science/297404_a_298733]
-
întreruptă de ivirile vulcanice din partea de NE a orașului. Localități limitrofe sunt la nord Zărandul și Seleușul, la est Târnova, la sud Siria, iar la vest Sântana. Potrivit tradiției locale, vechea vatra a localității era la poalele Dealului Pelegului, la "Ogrăzile Vechi". Preotul romano-catolic, Șerban din Ineu, menționează de altfel, într-una din însemnările sale, că numele de Pâncota ar derivă din cuvintele latinești "pan cubitum" care ar însemna "colț de deal" sau "terminarea dealului". Prima atestare documentara a localității datează
Pâncota () [Corola-website/Science/297197_a_298526]
-
Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii. Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
fiecare dată când ploua mai tare. Un alt lucru ce amplifica amploarea inundațiilor erau morile de apă care se îngrămădeau pe malurile râului îngreunându-i astfel curgerea. De asemenea oamenii își lărgeau grădinile până în albia râului astfel că la inundații ogrăzile le erau rase de pe fața pământului, iar statul era forțat să le plătească ajutoare. De aceea a fost dată o lege conform căreia nimeni nu mai avea voie a-și construi case sau anexe pe malurile Dâmboviței. După inundația din
Râul Dâmbovița () [Corola-website/Science/297446_a_298775]
-
apăru o școală populară de alfabetizare, în 1881 aici instruiau copiii învățătorul Ion Oprea și preotul Gheorghe Cerchez. Între timp se deschise un spital cu 10 paturi și o poștă. În 1884 Tuzara-târg întrunea 288 de case, Călărași-sat - 447 de ogrăzi. Firme mari, aparținând proprietarului Saradjiev încep, în 1901, producerea coniacului, la Chișinău și Călărași. Contele Matei Derojinschi fondează în 1905 un atelier de altoire a viței de vie pe portaltoi american, creează o mare pepinieră de butași și pomi fructiferi
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
se stabili cu traiul în una din localitățile frumoase ale Basarabiei. El cumpără de la principesa Dolgorughi moșia cu palatul ce-i aparțineau și se stabilește cu familia la Hîncești. În anii 1880 în Hîncești erau 5.098 locuitori, 587 de ogrăzi, mai multe biserici, două școli, un spital de zemstvă și mai multe fabrici printre care: trei de prelucrarea pielii, șase de vopsit, una de băuturi spirtoase, una de lumânări și una de fabricare a cărămizei. Din 1944 până în 1965 a
Hîncești () [Corola-website/Science/297503_a_298832]
-
cu negustoria de mere și gospodinele cu ale gospodăriei, n-au când se abate pe la acea clădire de scânduri vechi. Numai o dată pe an, la hram, în ziua a patra după Paști, la sfântu' Mercorie, cum spun ei, organizează în ograda bisericuței cel mai îmbielșugat praznic din ținut, cu sarmale de o litră, legate cu ață, și cu mămăligi mai mari decât roata morii, de se satură toată calicimea din cuprins. Se ridicase în acel an, la ospățul de la bisericuță, un
Biserica de lemn din Rădășeni () [Corola-website/Science/317140_a_318469]