5,982 matches
-
telefonat la Școala Generală nr.2 având o discuție elevată cu d-na directoare Tamaș, care m-a invitat să trec pe la școală și să semnez în cartea de onoare, ca fost director al școlii. I-am promis că voi onora această invitație, dar aștept să-i pot dărui un buchet de flori din grădina mea. La data de 5 februarie 2007, am conceput un articol ce viza pe fostul meu director de la Priponești, Ștefan D. Baștă, cu titlul „Un educator
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
curte multe-multe flori și e păcat să nu bucur amintirea celor dispăruți. Între timp au sosit cu mașinuța lor soții Coloșenco, care mi-au adus două exemplare din „Elanul”, în care I.N. Oprea are o frumoasă recenzie la cartea mea. Onorez prezența doamnei cu un substanțial buchet - aveam și de unde - le mulțumesc și-i rog să-mi pună la poștă scrisoarea către d-l Oprea. Apoi vizita în „Orașul de sus”, Cimitirul, cu flori și lumânări, precum și pioase gânduri pentru cei
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
rolul meu aici? -Tu ești omul meu care îmi vei aduce artefactele. Trebuie să-l iei cu tine la următoarul transport, arătă cu capul către Angir, iar el va face cercetările lui acolo. Tu doar trebuie să-l duci. - Sunt onorat, dar nu înțeleg de ce nu ați ales o navă de pasageri? întrebă Birmaq. - Din mai multe motive, dar nu este nici timpul nici locul ca să ți le înșirui, veni răspunsul. Trebuie doar să știi că sunt foarte nerăbdător ca tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
credința pravoslavnică și din ele își scoate biserica lui Dumnezeu știința și așezămintele. Înainte de a merge la tipar domnul opri Cazania ca să mai fie revăzută o dată”<footnote G. Hurmuzaki, Documente, vol II. 3, p. 84-85 footnote>. Comanda nu a fost onorată din cauza prețului mic oferit de Gheorghe Duca, care s-a adresat altui centru tipografic, Unievului. Aici s-a tipărit în 1673, după mazilirea lui Duca, Psaltirea în versuri. Este cea dintâi încercare mai întinsă din cultura rămânească de folosire a
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
să spun, deja știu dansurile pe dinafară la cât am exersat. ― Alisia, Îți apreciez eforturile, zise Angela pe un ton grav. Ești una din cele mai bune dansatoare pe care le-am văzut. Întotdeauna te-am plăcut și aș fi onorată să te am În acest spectacol. Dar părinții tăi nu au exagerat, ci mi-au transmis exact ce au spus doctorii. Nu putem fi inconștienți. Nu pot fi responsabilă dacă pățești ceva. ― Îmi asum riscul! ― Dar eu nu! Și În
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și rea tandru pentru oricare dintre părțile implicate. Uau, asta era într-adevăr o știre de senzație. Primarul general - și Prizbecki, ajutorul lui - câștigaseră ultimele alegeri la mustață cu ajutorul neobișnuitului slogan „newyorkezii au nevoie de o dragoste dură“. Primarul își onorase promisiunile din timpul campaniei electorale, atacând crima organizată și corupția la nivel înalt - și se părea că Prizbecki fusese omul din spatele multora dintre acele atacuri - dar citisem recent că newyorkezii considerau că ambii aleși împinseseră lucrurile mult prea departe. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
răspuns. Totuși, Tolea era acasă. Se simțea că e acasă, dar nu vrea să deschidă. Mai ciocănise o dată, de două ori, apoi deschise precaut ușa. Domnul Tolea Voinov abia de își rotise capul. Îl recunoscu pe intrus, dar nu îl onoră cu vreun gest. Musafirul rămase în ușă, nesigur dacă să intre. Așteptarea nu dură decât o clipă. Tolea forfecă aerul cu picioarele și sări drept în prag, în fața fantomeu. — Deci, dumneata, binefăcătorule! Ceas bun... Reverență până la pământ. Apoi, un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tău, Vasile, tu ești Cineva, Înalta Autoritate a altei lumi, cum nu se mai vede azi prin părțile noastre, trebuie să-ți respecți rangul, nu ai voie sa te compromiți cu nimic omenesc, tu ești statuie perfect dresată să-și onoreze misiunea, atât și e prea destul. Valetul Vasile a și revenit, într-adevăr, perfect mut și surd, cu mișcări abia perceptibile. Pe măsuța cu rotile, lângă tava cu paharul și sticla Courvoisier apăruse teancul de reviste colorate Playboy, Express, Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Scosese telefonul din priză, nu răspunse când domnul Gafton ciocăni, sfios, în ușă, îngrijorat, probabil, că nu auzise nici o mișcare a vecinului. Tolea zăcea în pat: gândea. Mai curând furios, decât încântat de amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă lungă, lată lată, nesfârșită. Timpul fără timp, în afara timpului. O duminică surdomută: nu răspunsese la telefon, nu auzise când vecinul Gafton bătuse, sfios, o dată și încă o dată și încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aspiratorul în toată casa. De obicei, când ajunge ea, nu mai e nimic de făcut, eu de-abia mai vorbesc cu părinții mei, iar ea apare arătând de milioane, în timp ce mama se dă peste cap mulțumindu-i că ne-a onorat cu prezența. Apoi se așază la masă de parcă ar fi oaspetele de onoare, bea repede șampania și pleacă înainte să înceapă cântatul la pian și să fie nevoie să se spele vasele. Doamne, de Crăciunul ăsta cred că o să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
amintesc un mic detaliu, și anume că scadența pentru plata creditului pe care îl aveți la noi a cam trecut de multișor, spune David Barrow, de parcă nici n‑aș fi deschis gura. Și să vă informez că, dacă nu vă onorați obligațiile către noi în maximum șapte zile, vom fi nevoiți să luăm măsuri. Rămân cu ochii la telefon, și simt cum zâmbetul îmi dispare. Nu e deloc un telefon de curtoazie. Nu vrea să‑i semnez o nouă colecție vestimentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
rost. Domnul Shi pare un pic dezamăgit, dar se întinde în față să-i spună taximetristului. Dându-se înapoi, îmi oferă o țigară. E surprins când refuz. Toată lumea fumează în Shanghai, zice el. Ai multe de învățat și voi fi onorat să-ți fiu ghid. Intrăm într-un cartier sărac, cotim pe o stradă dărăpănată și ne oprim în fața unei case cu două etaje. Clădirea pare înclinată într-o parte, ca și cum s-ar sprijini pe ea însăși, și e năpădită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
într-o cadă. * Ea se ridică să plece. E ora cinei. Te rog, rămâi la cină. Mă tem că și așa v-am deranjat prea mult. Rămâi. Vocea se aude din spatele ei, pe când se îndreaptă spre ușă. Te rog să onorezi invitația mea. Gărzile pun masa. Patru feluri. O farfurie cu carne de porc prăjită, cu sos de soia, o farfurie cu ridichi, o farfurie cu legume și o farfurie cu tofu picant. Ea înfulecă precum un lup, cerându-și scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao a venit aici în așa mare grabă, că nu a avut timp să se schimbe. E o aluzie că Mao nu s-a putut împiedica să nu vină. Pentru gazdă, premierul Zhou, sosirea lui Mao nu numai că-i onorează pe vechii tovarăși, dar o și denunță pe Jiang Ching și pe banda ei. După ceremonie, Mao poartă cu premierul Zhou o discuție cu ușile închise. Câteva zile mai târziu, biroul premierului Zhou emite un document intitulat „Repunerea lucrurilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
timpul lângă unchiul său cu un reportofon și un aparat de fotografiat. Aștept ca Mao să-și aducă aminte pe neașteptate de tinerețea lui. S-ar putea ca acolo să mă vadă din nou și să-și aducă aminte să onoreze această iubire. Am nevoie de asta acum cu disperare. Am nevoie de atingerea degetului său. Cuvintele sale „Jiang Ching mă reprezintă pe mine” vor aranja totul. O singură mișcare a dragonului acoperă călătoria de zece ani a unui cal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de îndată. Într-o jumătate de oră, sosește. Ai vorbit cu prietenii mei, comandantul Wu și comandantul Chen? îl întreb. Am cultivat o relație bună cu ei și au promis să mă sprijine. Sunteți nebună să credeți că își vor onora promisiunea făcută pe vremea când Mao trăia. I-am contactat, dar ei nu mă sună înapoi. Încep să simt greutatea cerului. Uitați de armată. Chun-qiao scrâșnește din dinți. Trebuie să ne bazăm pe propriile noastre forțe. Muncitorii înarmați din Shanghai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și de cealaltă a lui: pentru el atât de familiară, pentru că vine din trecutul său aici. În țara adoptivă. Ce făcea el În anii despre care povestește ea? Cum a ajuns el, omul fără cetățenie, omul fără țară, profesorul respectat, onorat de azi? Și ce spune Christa? De ce, de la dezastrul Germaniei, a ajuns iar la el? — ...Nu neg greutățile prin care trebuie să fi trecut venind aici, deși nu mi le-ai povestit... Dar pot să Îmi Închipui că nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe ea n-am mai văzut-o niciodată, iar eu m-am făcut sănătos încă de a doua zi și pentru totdeauna.” Femeile adunate în jurul domniței Ecaterina sporovăiau despre copii, bucate, modă, ca și despre ultimul bal al ofițerilor ruși, onorat de Marele Komandir, Kutuzov. Marioritza încă nu se obișnuise cu limba vorbită în saloanele bucureștene. Era contrariată de amestecul franco-român al conversațiilor din jur. Stătea la marginea cercului de femei, ținea în mână paharul cu apă și părea preocupată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fără importanță, aparent indiferente, dar amândoi simțeau că erau incluși într-un spațiu aparte. Nu avea importanță ce spuneau, ci doar ce reușeau să vadă în celălalt, dincolo de cuvinte. Un fel de dialog în dialog. Aș fi mai mult decât onorat să vă fac un portret, Alteță. Un colț de ochi tresări. Încordare. Prudență. Prințul era totuși omul cel mai vânat la acea oră. Evită un răspuns direct, folosind cu abilitate înfloriturile limbii italiene. Ceva cu totul fermecător. Mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mână o ținea ridicată, cu gestul unui împărat roman înainte de a da semnalul pentru o bătălie importantă. Manuc zâmbi amuzat. Musiu Lotreapă nu era nimeni altul decât D’Autrey-Lès-Gray, omul care se ocupa cu... aspectele spirituale ale vieții. ― Alteță! Sunt onorat că ați binevoit să mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest canotier atât de pitoresc îmi reamintesc de orașul azuriilor, la città di Venezia venetus. Câinele anatolian mârâi, dar mâna stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
este și dușmanul dumneavoastră. Intrați în loja noastră și împreună vom putea pune umărul la înlăturarea acestui saltimbanc penibil care profanează funcția sacră a monarhiei. D’Autrey așteptă câteva secunde, dar prințul mânca liniștit. Așadar, Alteță, pot spera că veți onora deschiderea lojei prin prezența dumneavoastră? Câinele de la picioarele prințului tresări și Manuc privi în jur, surprins de întunericul care înghițise, pe nesimțite, toate formele și culorile. Intermezzo informativ: Despre marile probleme ale altui câine cu mult mai mic. Maltezul doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și îl împinse de la spate pe un polițist care chicotea, depășit de comicul situației. Nu știa că trebuia să fie atent? Poliția n-avea de gând să supere familia unuia dintre cele mai respectate personaje ale orașului. În Shahkot, ne onorăm și ne respectăm ermiții, îi spuse. Încă încruntată, Pinky fu dusă înapoi în curtea familiei Chawla cu jeep-ul secției, însoțită de superintendent și de alți câțiva polițiști. Se bucura că-l mușcase pe băiatul de la Hungry Hop. Toți polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Samarkand au obținut, astfel, privilegiul de a strânge mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un an, să fii la Isfahan, ca să vorbim. Khayyam nu este sigur că a Înțeles bine, simte un soi de șovăială În suflet. Personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Omar apucă una, aburită, de pe care se prelinge apa proaspătă; Își Înmoaie buzele În ea, hotărât să o deguste Îndelung. Nizam și-o Înghite pe a sa dintr-o sorbitură, Înainte de a continua: Prezența ta aici mă bucură și mă onorează! Khayyam vrea să răspundă acestui val de bunăvoință. Nizam Îl oprește s-o facă printr-un gest: — Să nu crezi că Încerc să te măgulesc. Sunt Îndeajuns de puternic ca să nu trebuiască să cânt alte laude decât Creatorului. Dar, vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mii de dinari de aur lui Mahdi Alauitul, ca preț al fortăreței Alamut. Dumnezeu ne e de ajuns, El este cel mai bun dintre Protectori”. Guvernatorul este neliniștit, nu crede că iscălitura unui om Înveșmântat În dimie ar putea fi onorată pentru o asemenea sumă. Dar, de cum sosește În orașul Damghan, poate să-și Încaseze aurul fără zăbavă. XVIII Când vestea ocupării Alamutului ajunge la Isfahan, naște prea puțină agitație. Orașul e mult mai interesat de conflictul care mocnește Între Nizam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]