5,154 matches
-
surprins liniile de forță cu adevărat semnificative ale mișcărilor în curs ale gîndirii economice". Textul de față reia bună parte a temelor preferate de autor: critica derivei existențiale generalizate, obsesia bunăstării consumeriste, disoluția principiilor, risipa epistemică, necesitatea regîndirii propriilor temeiuri ontologice dublată de imperativul configurării unei noi paradigme culturale și economice, vizînd omul concret, "situat în lume", dar și proiecția spirituală a acestuia. Putem vorbi despre un fundament metafizic al economiei ca știință? Autorul răspunde afirmativ, reclamînd nevoia de a redescoperi
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
tradiția marxistă a ideologiei rămîne dominantă pînă astăzi, axiomele sale ideologice au fost demult denunțate. E într-adevăr dificil de crezut că doar clasa dominantă este supusă iluziei, falsei conștiințe, din dorința de a-și raționaliza interesele. Susținînd destrucția "unității ontologice obiective a lumii", Mannheim repune la loc de cinste relativismul punctelor de vedere, ca și Simmel. Viziunile asupra lumii sunt în conflict. De aceea discursurile sunt puternic ideologizate. Paradoxul e că discursul asupra ideologiei este el însuși ideologizat, deci nu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
forme de gîndire de altfel, are totuși nevoie să distingă între acești doi poli, pe care realitatea îi face indisociabili. Iar pentru că linia de despărțire este, din punct de vedere analitic, nedecelabilă, este necesar un argument de au-toritate: un principiu ontologic care să regleze odată pentru totdeauna articulația esențială dintre om și societate. Acest liant ontologic este unul simplist. Dar oricît de elementar ar fi, înțelegerea noastră imediată privind omul și societatea ar fi bulversată. După cum omul este considerat produsul sau
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
care realitatea îi face indisociabili. Iar pentru că linia de despărțire este, din punct de vedere analitic, nedecelabilă, este necesar un argument de au-toritate: un principiu ontologic care să regleze odată pentru totdeauna articulația esențială dintre om și societate. Acest liant ontologic este unul simplist. Dar oricît de elementar ar fi, înțelegerea noastră imediată privind omul și societatea ar fi bulversată. După cum omul este considerat produsul sau producătorul societății, comportamentul său nu poate fi același. După cu el este prezentat ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
fi bulversată. După cum omul este considerat produsul sau producătorul societății, comportamentul său nu poate fi același. După cu el este prezentat ca o consecință sau o premisă a vieții umane, societatea ne va apărea într-un mod diferit. Orice principiu ontologic se însoțește, deci, de o antropologie minimală și de o sociologie primitivă care să precizeze caracterul omului și caracteristicile societății ce fac posibile cuplarea lor particulară. Agrementată de corolarul antropologic și de cel sociologic, relația esențială dintre om și societate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
antropologie minimală și de o sociologie primitivă care să precizeze caracterul omului și caracteristicile societății ce fac posibile cuplarea lor particulară. Agrementată de corolarul antropologic și de cel sociologic, relația esențială dintre om și societate formează ceea ce noi numim presupoziția ontologică de care se folosește ideologia. Singularitățile pe care le prezintă credința ideologică devin atunci de înțeles. Fiecare dintre întrebările enunțate mai sus își află răspuns: certitudini diferite asupra unui aceluiași fenomen derivă din presupoziții ontologice distincte. Coerența certitudinilor vehiculate de către
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
formează ceea ce noi numim presupoziția ontologică de care se folosește ideologia. Singularitățile pe care le prezintă credința ideologică devin atunci de înțeles. Fiecare dintre întrebările enunțate mai sus își află răspuns: certitudini diferite asupra unui aceluiași fenomen derivă din presupoziții ontologice distincte. Coerența certitudinilor vehiculate de către o aceeași ideologie provine din antecedentul lor comun. În pofida schimbărilor de expresie a principiilor ideologice, necesitate de evoluția concretă a societății, recunoașterea istorică a unui curent ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care depășește
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
din presupoziții ontologice distincte. Coerența certitudinilor vehiculate de către o aceeași ideologie provine din antecedentul lor comun. În pofida schimbărilor de expresie a principiilor ideologice, necesitate de evoluția concretă a societății, recunoașterea istorică a unui curent ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care depășește vicisitudinile timpului. În fine, existența ideologiilor concurente ce se revendică de la un același curent nu mai e nici ea atît de misterioasă. Căci o presupoziție ontologică este, prin defini-ție, atît de frustă și de cuprinzătoare încît ea poate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
societății, recunoașterea istorică a unui curent ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care depășește vicisitudinile timpului. În fine, existența ideologiilor concurente ce se revendică de la un același curent nu mai e nici ea atît de misterioasă. Căci o presupoziție ontologică este, prin defini-ție, atît de frustă și de cuprinzătoare încît ea poate fi generatorul unui număr important de ideologii, avînd în mod necesar cîteva similitudini: fiecărei presupoziții i-ar corespunde deci nu doar o ideologie, ci o clasă de ideologii
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
dintr-o aceeași presupoziție, aerul lor familiar, cu trăsături di-ficil de cernut se impune ca rezultatul global și difuz al filiației lor comune. Primul principiu din care derivă ansamblul principiilor constitutive ale unei aceleiași ideologii ar fi deci o presupoziție ontologică. Fără riscuri, pot fi exhibate trei presupoziții ontologice, fiecare guvernînd trei clase de ideologii ale modernității: "liberalismul individualist", "socialismul camarad" și încă o cla-să, mai slab reperată, și anume "umanismul personal", a cărei existență este sugerată de tentativele reiterate de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
trăsături di-ficil de cernut se impune ca rezultatul global și difuz al filiației lor comune. Primul principiu din care derivă ansamblul principiilor constitutive ale unei aceleiași ideologii ar fi deci o presupoziție ontologică. Fără riscuri, pot fi exhibate trei presupoziții ontologice, fiecare guvernînd trei clase de ideologii ale modernității: "liberalismul individualist", "socialismul camarad" și încă o cla-să, mai slab reperată, și anume "umanismul personal", a cărei existență este sugerată de tentativele reiterate de a scăpa primelor două. Din fiecare din aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
trei clase de ideologii ale modernității: "liberalismul individualist", "socialismul camarad" și încă o cla-să, mai slab reperată, și anume "umanismul personal", a cărei existență este sugerată de tentativele reiterate de a scăpa primelor două. Din fiecare din aceste trei presupoziții ontologice, neexplicitate aici, se deduc teoretic conținuturi ideologice particulare, acoperind cele trei cîmpuri (etic, metodologic și politic) ale ideologiei. Astfel, teoria își oferă substanța unei definiții a ideologiei ce poate fi enunțată astfel: un ansamblu coerent, deschis și totalizant, de principii
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sau pentru Louis Dumont, holismul pare, o dată cu ei, definitiv înmormîntat. Avînd în vedere atît evoluția realității, cît și cea a teoriei, principiul lui Jeremy Bentham, potrivit căruia "Comunitatea este un corpus imaginar"46, pare bine fondat. Această lipsă de existență ontologică poate constitui și un dezavantaj metodologic. Dacă se au în vedere dificultățile pe care le probează individualismul metodologic și teoria alegerilor raționale în a face plauzibilă ideea că indivizii care au o existență mai puțin îndoielnică își determină alegerile în
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ideea că indivizii care au o existență mai puțin îndoielnică își determină alegerile în mod rațional, cum am putea imputa aceste enigmatice "alegeri raționale" unui subiect colectiv inexistent. Mai ales că individualismul utilitarist, metodologic, basculează aproape ineluctabil într-un individualism ontologic, spre exemplu în credința că tocmai în calitate de indivizi aceștia își produc credințele și chiar normele care le prezidează alegerile. În opoziție, comunitarienii susțin că in-divizii nu există în mod concret decît înscriși într-o societate și o cultură determinate, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
faptele așa-zișilor "mari nebuni". Compasiunea Ofeliei face trimitere la aparenta rătăcire a minții prințului ce se potrivește perfect idealului de om al Renașterii: "Ce minte-aleasă se destramă aici!...El , pilda tuturor s-a prăbușit!" Tragedia lui Shakespeare subliniază condiția ontologică a umanității bazată pe un paradox: înțelepciunea trebuie să îmbrace haina nebuniei pentru a elimina din scenă uzurpatorii de orice factură sunt ei. Pe de altă parte, regalitatea a fost supusă, din timpuri mitice, unui joc al hazardului, între incest
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
strigoi. Fără exagerare, pentru acest câmp arhetipal, poetul este un dublu al duhului regelui. Atât pentru Hamlet, cât și pentru Fred, viața și întâmplările la care iau parte sunt predeterminate de porunci ce vin inexorabil din sfera Thanatosului. Întregul context ontologic se esențializează într-o poveste rostită de un duh, fapt argumentat în cazul piesei shakesperiene de același G. Wilson Knight 213. Duhul tatălui provoacă o firească spaimă în sufletele lui Horatio și ale străjerilor de la castel, iar Ladima, chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
este că se poate identifica un complex al lui Pygmalion insolit, aceasta căpătând consistență prin aspecte semnificative. Primul este evidențiat de cadrul cvasigeneral în care o privire masculină întâlnește o lume închisă dominată de frumusețea feminină. Referindu-ne la datul ontologic al textului narativ literar, raportul se instituie prin Prezența unui narator care "intermediază" între autor și istoria romanescă. Instanța tipică este, din acest punct de vedere, tot una masculină, dar, la un nivel superior, în același timp profund, intim operei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
la Lucian Blaga, în România literară, nr. 21/iunie 2005; 88. Ortega y Gasset, J., Meditații despre Don Quijote, Editura Univers, București, 1973; 89. Otto, R., Mistica Orientului și mistica Occidentului, Editura Septentrion, Iași, 1993; 90. Paleologu-Matta, S., Eminescu și abisul ontologic, Editura Științifică, București, 1994; 91. Papu, E., Din clasicii noștri, Editura Eminescu, București, 1977; 92. Petrescu, E. I., Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, Editura Minerva, București, 1978; 93. Peirce, Ch. S., Ecrits sur le signe, Editura Flammarion, Paris, 1970
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 127 272 Cf. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, 1995, vol. al II-lea, p. 102 273 Cf. Svetlana Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, Editura Științifică, București, 1994, p. 106 274 Cf. Idem, p. 164 275 Mihai Eminescu Dulcea mea Doamnă /Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu Veronica Micle, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 65 276 I. E. Torouțiu Studii și documente literare, București
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În prima fază, subiectul se va comporta față de obiectul respectiv "ca un câine căruia cineva încearcă să-i ia osul din gură"; • copilul pare a se dezvolta fizic normal; • intelectul poate fi remarcabil 197; • întârziere posibilă a dezvoltării vorbirii: funcția ontologică ludică poate persista în conduita verbală; în literatură sunt amintite cazuri numeroase de ecolalie. În ceea ce privește frecvența autismului, aceasta pare a fi într-o creștere galopantă, nefiind însă exclus ca respectiva creștere să se datoreze recunoașterii cazurilor ca aparținând autismului, fapt
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
ce nu recunoaște sistemul etic definit de dogme, ele reprezintă orgoliul intelectualului Torrente Ballester și fronda inteligenței vs divinitate. Tot acest flux ideatic declanșat de revizitarea mitului pledează pentru măreția dramatică a sufletului modern, a omului crucificat de propriile dileme ontologice, între neîncredere, luciditate și libertate. Iubirea, în numele căreia se sinucide personajul Elvira, fiica Oaspetelui de Piatră, rămâne o făgăduință, căutare a Graalului sau amintire indelebilă a obârșiei edenice a ființei umane. Extraordinare pagini poematice scrie Torrente Ballester despre decăderea omului adamic
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
terapia sexuală la care se expune Viola în cel mai recent roman). Din această disperată și sordidă băltire, gândirea și sufletele personajelor nu pot fi sustrase decât printr-o "sublimă catastrofă". Catastrofa invocată echivalează în plan moral cu o ruptură ontologică, cu o schimbare de polaritate a vieții (vezi metamorfoza radicală a aceleiași Viola datorată printre altele lecturii "Marelui Inchizitor"). Dacă Horia are accese eliadiene de exaltare a sacrului înrădăcinat în profan și chiar puseuri autoritariste, atunci când crede că românii nu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
că Eminescu și-a conceput personajul feminin ca pe un antierou. Arhetipul feminin eminescian se disociază de marile “persone” romantice tocmai prin simplitatea descrierii și non-consistența unui gestuar metafizic. Cătălina este departe de modelul „nimpholeptic” romantic, ea nemaipăstrînd În datele ontologice imagistica terifiantă a marilor eroine, a eriniilor Însetate de jertfă, scormonind cu boturile murdare de sînge prin halele Universului. Cătălina nu se aseamănă cu modelele ideatice propulsate de imaginația narcoleptică a poeților romantici; ea nu este amenințătoare ca Pandora sau
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
de fațete ale oglinzii lumii. Stan are caracteristicile Omului Primordial: Pota Puri, Omul Gol; posedă starea de copilărie, balya, singurătatea Autogenului, pribegia pentru că este ubicuu, fără tată și fără mamă pentru că s-a identificat cu Unitatea care precede logic și ontologic polarizarea În masculin și feminin, fără genealogie ca Melkițedeck. Inițial, găsim pe Stan În starea În care se află Dănilă după trocul dezavantajos. In lumea Devenirii, poate atît cît poartă haina vremii, să devie succesiv copil, adolescent, tînăr, bărbat, bătrîn
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
de energii Între astru si fată mai Întîi sub formă vizuală, mai apoi și calorică, atunci cînd raza rece o Însoțește prin Încăperea, habitatul imperial și mai apoi există un transfer de posesiune refulată, căci fata nu intră În vibrațiile ontologice cu celălalt. Ea este omenescul el este mineralul, opacul. Nu se realizează conjuncția, transferul, nunta alchimică. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Pajul este uri alexipharmakon-antidot este principiul care produce maturizarea și perfecționarea fenomenelor, este atît salvator (mîntuitor) cît și servator
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]