6,112 matches
-
sensul global al Istoriei ieroglifice prin portretul Inorogului, simbol al geniului condamnat a trăi printre oameni care îi sunt inferiori moral și spiritual. Realizând o foarte documentată incursiune în difuzarea mitului inorogului de la Renaștere la manierism, S. punctează din nou originalitatea lui Dimitrie Cantemir. Alt studiu, Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu (1982), descoperă rebeliunea ca stare poetică fundamentală la cei doi poeți și prezintă modelul a două fețe ale insurgenței romantice („fața pasiunii și fața «gândirii reci»”), făcând
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
dau la toți drumeții”. Textele din Poemele amiezii (1972), carte în prefața căreia Al. A. Philippide laudă „calitățile de trăinicie și de sinceritate în conținut și de stăpânire a formei” ale lui S., aduc versurilor un spor de memorabilitate. Dar originalitatea întârzie să apară: „Sub talpa mea nisipul se-ndestula cu alge;/ mi se trezise-auzul de-un vast și amplu cânt,/ ce-neacă veșnic spațiul ori leagănă catarge/ pe limpezimi imense, cu soarele răsfrânt” (Dezmărginire); „Cu visul meu, pe trepte de
STANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
sau în Contra lui Celsus, de o magie „populară”, care îi amăgește pe toți, ci de o magie „intelectuală”, care seduce „elita”, oamenii care frecventează Scripturile. Exegeza eretică „săvârșește minuni” în sensul că, pe de o parte, ea este cuceritoare prin originalitatea sa, iar, pe de altă parte, este foarte persuasivă: frequenter ualde persuasorii sunt sermones haereticorum et commouere potentes etiam eos, qui sapienter audiunt (Com. Mt. ser. 47). Este greu să nu întrezărim aici un ecou al criticilor platoniciene la adresa discursurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întâlniți deja la apostolul Pavel, Irineu, Origen și Hipolit. Ar fi, poate, indicat să subliniem faptul că însușirile magice ale Anticristului trădează influența legendei lui Simon, influență din ce în ce mai importantă începând din secolul al IV‑lea. Dar nu în aceasta constă originalitatea anticristologiei lui Chiril. Este adevărat că ea reproduce, până la un anumit punct, scenariul tradițional, dar aceste elemente bine cunoscute sunt inserate într‑o viziune teologică inedită. Să ne oprim deocamdată asupra scenariului inspirat „de Scriptură” (cap. 12): Or, acest Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anticristologia sa, comparativ cu cea a predecesorilor săi, are un caracter mai puțin antieretic și mai pronunțat antiiudaic. În general, el se face ecoul fidel al unei tradiții pe care o respectă enorm. Dacă vrem să descoperim nota sa de originalitate, în afara celor câteva nuanțe caracteristice, se cuvine să ne oprim mai degrabă asupra metodei, decât a conținutului, asupra formei exegetice, decât asupra materiei propriu‑zise. Ieronim abordează textul Scripturii cu instrumente filologice extrem de rafinate și dintr‑o perspectivă care o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puțini martiri decât erezia, apostați. Ideea apariției ereziilor în sânul aceleiași Biserici, foarte prezentă în cazul polemistului nostru, va fi reluată și aprofundată într‑un alt context de Ciprian și va deveni punctul central al gândirii anticristologice a lui Augustin. Originalitatea lui Tertulian în acest domeniu constă în nediferențierea, declarată în repetate rânduri, între iudei și eretici, între cei care l‑au omorât odinioară pe Cristos și cei care continuă să îl omoare în prezent prin învățăturile lor paraeclesiastice. Tot în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
arăta dușmanul adevărului”. Potrivit acestei interpretări, nu Anticristul este cel „oprit” de katechon, ci omul însuși. Și de cine este el oprit? De „puterea superstiției”, adică de idolatria încă neînlăturată de pe fața pământului. Propunând această soluție, Theodoret dă dovadă de originalitate, dar falsifică sensul textului de la 2Tes., care spune: „Și acum știți ce‑l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui” (v. 6). Apostolul vorbește de omul nelegiuirii, Theodoret, de idolatrie, schimbând printr‑o distorsiune aproape imperceptibilă semnificația fragmentului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
allegoria. Un contributo alla storia dell’esegesi patristica, Roma, 1985. Ceea ce ne interesează îndeosebi aici este urmărirea aspectelor anticristologiei la Origen în relație cu celelalte dimensiuni ale gândirii sale, printre care dimensiunea exegetică. Pornind de la aceasta, vom încerca să înțelegem originalitatea anticristologiei sale în raport cu cea a predecesorilor săi (Iustin, Irineu, Hipolit). Pentru această introducere, vezi studiul realizat de Simonetti, „Il millenarismo in Oriente da Origene a Metodio”, în Corona Gratiarum. Miscellanea patristica, historica et liturgica. Elogio Dekkers, Bruges, 1975, vol. I
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la concesii în favoarea ocârmuirii politice antedecembriste, deloc înclinat către gesturi de autopromovare zgomotoasă. Poetul este un șaptezecist, însă nu unul înseriabil. O formulare fericită a unui alt poet, Lucian Vasiliu, exprimă adecvat situarea lui S.: el ar fi „poetul autarhic”. Originalitatea îi este definită, pe de o parte, de nonconformism, iar pe de altă parte, de „grandoarea” proiectului, de „excesivitatea” viziunii și a dicțiunii. Programul său poetic este maximalist, vădește aspirații către îmbrățișarea atotcuprinzătoare a omenescului, fără a eșua în vreun
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
Corpurile se imaterializează, iar „purtătorii nu se văd niciodată”, vocile circulând libere prin spațiu. Ținutul bufonic reprezintă o lume paralelă, invizibilă, în care trupurile își pierd importanța, iar spiritele circulă libere prin spațiu. Călătoria prin ținutul bufonic își capătă întreaga originalitate prin fundalul de gândire. ROMUL MUNTEANU SCRIERI: Tabu, București, 1970; Vicleniile oceanului, București, 1980; Maratonul, București, 1985; Insula, București, 1988; Maratonul, Iași, 1995; Poezii, București, 1997; Ținutul bufonilor, Iași, 2001; Ținutul fructelor, Iași, 2002. Repere bibliografice: Dan Laurențiu, „Tabu”, LCF
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
factorii interni, ceea ce conduce treptat, dar irevocabil, la o adaptare și o asimilare a imitațiilor, în conformitate cu o anume logică a productivității naționale. De altminteri, acest proces constituie pentru Lovinescu chiar forma cea mai frecventă de creație și de manifestare a originalității: „Originalitatea civilizației noastre, ca și a civilizației celor mai multe popoare nu stă, așadar, în elaborație, ci în adaptare și în prelucrare”. Două etape sunt în consecință de străbătut pentru ca fenomenul sincronic să își atingă finalitatea: imitația integrală și adaptarea la rasă
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
interni, ceea ce conduce treptat, dar irevocabil, la o adaptare și o asimilare a imitațiilor, în conformitate cu o anume logică a productivității naționale. De altminteri, acest proces constituie pentru Lovinescu chiar forma cea mai frecventă de creație și de manifestare a originalității: „Originalitatea civilizației noastre, ca și a civilizației celor mai multe popoare nu stă, așadar, în elaborație, ci în adaptare și în prelucrare”. Două etape sunt în consecință de străbătut pentru ca fenomenul sincronic să își atingă finalitatea: imitația integrală și adaptarea la rasă, adică
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
de expresie în sensul capacității limbii de a se înnoi prin imagine și armonie”. Apărea acum un element nou, diferențierea, de o mai clară relevanță estetică, deși era implicat în ideea de adaptare în măsura în care și adaptarea conferea, în ultimă instanță, originalitate. Oricum, în această accepție, s. își realizează finalitatea cea mai înaltă, avută în vedere de E. Lovinescu. Altfel zis, s. literar nu este altceva decât ceea ce se cheamă, în limbajul criticului, modernism. Repere bibliografice: Lovinescu, Ist. civ. rom., I-III
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
subvenții primite pentru acoperirea costurilor tipăririi), ce a fost, între 1682 și 1684, protopop al bisericii reformate din Sebeș și notar sinodal. I se pun în seamă mai multe cărți, unele tălmăciri 609, prilej de dezbatere, între învățați, a chestiunii originalității. Eu unul sunt, într-un fel, înclinat să-l văd pe Ioan Zoba urmând, în elaborarea predicilor strânse în Scriul de aur (poate doar a unora dintre ele), niște modele ce ar putea să coincidă cu o versiune maghiară a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aripile poeziei bat în gol, cu referire la antologia din 1972. Apoi, prin Nicolae Manolescu, Ștefan Aug. Doinaș, Mihai Dinu Gheorghiu, Laurențiu Ulici ș.a., au urmat lecturi adecvate și o dreaptă evaluare: modalitatea imnică și elegiacă va fi apreciată, iar originalitatea viziunii recunoscută. Poeme istorice, primul ciclu din Apărătorii, figurează, într-o stilizare subtilă, o mitologie în care eroii naționali obiectivează ipostaze ale umanului. Sentimentul duratei este transpus într-o ordine simbolică și evocatoare, într-o tonalitate înalt-elegiacă. Textele (Mihai, Horia
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
unic. Individul uman este sursa persoanei morale, iar aceasta este Împlinirea valorilor morale și spirituale În om. Delimitări metodologice Pihologia Generală consideră persoana umană un tot unitar, complex și indivizibil, o unitate organizată conform unor principii structurale, care-i conferă originalitate și unicitate, ceea ce face ca persoana să aibă o anumită identitate, fiind prin aceasta diferită de toate celelalte persoane, dar, În același timp, inseparabilă de ele. Punctul acesta de vedere s-a impus gândirii specialiștilor și constituie un argument, mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În afară, a ceea ce dă marca specificității ca prezență unică, pentru o anumită persoană, iar pe de altă parte, el este totalitatea concentrată a dispozițiilor virtuale, ale posibilităților de a fi specifice persoanei respective. Ambele aspecte conferă unicitatea tipologică și originalitatea persoanei respective. Eul cuprinde În interiorul lui acele dispoziții potențiale care sunt sursa tuturor manifestărilor și devenirilor persoanei respective, denumite de H. Tellenbach „endon”. Asupra endonului acționează atât forțele Inconștientului pulsional, cât și cele ale Inconștientului spiritual. Răspunsul acestuia, respectiv reacțiile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de valorizare colectivă. Aceste idei egalitare, care aduc și impun masele pe scena socială a istoriei, vor da naștere unei noi utopii: sistemul politic al democrației. Democrația, din punct de vedere psihologic și moral, va Înlocui valoarea personală a individului, originalitatea, unicitatea acestuia, cu valorile colective ale maselor. Egalitatea, libertatea, fraternitatea sunt principiile de bază ale democrației, care sfârșește prin a dizolva toate modelele individuale cu caracter original și exemplar. Ca și dictatura totalitară, personală, democrația este tot un sistem formal
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
existenței ne apare ca o Împlinire de sine, iar această Împlinire de sine reprezintă destinul personal. Dacă fiecare persoană este unică și irepetibilă, rezultă În mod clar că fiecare existență este expresia acestei unicități, ea având prin aceasta caracter de originalitate. Având În vedere originalitatea Persoanei umane, se poate constata că fiecare individ are un fel unic de a fi, mai exact se poate spune că fiecare Persoană are stilul ei personal, pe care-l vedem În modul de gândire, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o Împlinire de sine, iar această Împlinire de sine reprezintă destinul personal. Dacă fiecare persoană este unică și irepetibilă, rezultă În mod clar că fiecare existență este expresia acestei unicități, ea având prin aceasta caracter de originalitate. Având În vedere originalitatea Persoanei umane, se poate constata că fiecare individ are un fel unic de a fi, mai exact se poate spune că fiecare Persoană are stilul ei personal, pe care-l vedem În modul de gândire, de acțiune, de conduită, etc.
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
egal sunt și tipuri de existențe. Ceea ce trebuie să reținem este faptul că Între persoană și existență este o corespondență absolută, În sensul că existența trebuie considerată ca reprezentând felul de a fi al unei persoane, având aceeași unicitate și originalitate ca aceasta. În plus, mai trebuie să recunoaștem faptul că atât persoana, cât și existența acesteia, care Împreună constituie un singur tot, se supun acelorași legi sau principii. Așa cum persoana simte că este diferită și unică, În raport cu lumea, ea face
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a-i corespunde și de a-l reprezenta. Este cazul tipului de self-made man. Orice model trebuie să ofere un anumit confort și siguranță persoanei, prin valorile pe care i le oferă. În același timp, el trebuie să-i confere originalitate și un stil propriu În raport cu ceilalți. Trebuie să avem Însă În vedere și semnificația valorică sau natura modelelor externe care se oferă persoanelor. Acesta este un lucru extrem de important. În general, după sistemul de valori pe care-l conțin, putem
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și, tocmai de aceea, inflația livrescului nu are un sens superior. [...] De cele mai multe ori, vigoarea, indiscutabilă, a talentului de povestitor pe care-l arată autorul explodează în cadrele strâmte ale influențelor, deși acestea sunt manipulate abil, până la insinuarea impresiei de originalitate. Ce contrariază la acest prozator e faptul că el nu calchiază un stil anume, o manieră, și nu s-ar putea spune că e tributar, în chip hotărât, unui scriitor, lăsând la o parte rădăcinile înfipte în literatura lui Ștefan
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
Povestea unui suflet și a unei poezii) (1943), temeinicia se confirmă. Cartea, o introducere în opera scriitorului francez, e scrisă modern, ca viziune și structură. Motive literare italiene, franceze și anglo-saxone sunt convocate spre a evidenția, pe de o parte, originalitatea lui Jean Giono, iar pe de alta, apartenența acestuia la o familie de spirite în care figurează Victor Hugo, Henri Bosco, Edmond Jaloux, Paul Claudel, René Lalou, D. H. Lawrence ș.a., dar și Geo Bogza. În textele scriitorului francez monograful
SCHINTEE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289555_a_290884]
-
anterioare, accentuate însă și ajungând, uneori, până la manieră. Însingurarea devine din ce în ce mai intensă, la fel și insinuarea regretului marii treceri. Nostalgia și blazarea se înstăpânesc: „Îmbătrânisem absurd, dintr-o dată, / Ca o frunză prelungă de nuc” (Cotidian). Poetul nu pare preocupat de originalitatea limbajului, ci obține performanțe în linia discursului șaizecist: „Un bulgăre, / Un meteorit, ciudat, de oseminte, / Plesnind pe scoarța pământului”. El se rostește în termeni esențiali, grav și împăcat cu destinul. SCRIERI: Cercuri de aur, Timișoara, 1986; Ora crepusculară, București, 1993
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]