2,887 matches
-
peșteră, al ei chircit de durere, plin de sânge uscat, firul de apă strecurându-se printre pietre spre pântecele pământului, agonia, pianul cântând singur în peșteră, fuga, călătoria pe urmele băiatului din Clădirea Albastră, somnul, durerea, somnul, durerea, greața, greața, păianjenii uriași, fantomele, durerea, greața, vioara lui Zinzin cântând bezmetic, femeia aplecată peste vioară ca peste balustrada unui pod, atacă clapele pianului și vede chipul transfigurat al lui Alex, trupul gol lângă al ei, tremurând ca în transă, gemând de plăcere
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
-se, în câteva clipe. Ceva ca o mreajă purpurie! au adăugat alții. În fond, nu văzuseră nimic, totul adeverindu-se a fi doar închipuire. Nici un fel de textură! Nici măcar niște hieroglife austere sau, barem, niște hașuri incolore, ca pânza de păianjen, care să fi suplinit spațiul din interiorul celor două calote, verzi pe dinafară. Pepenoaica nu mai avea alte virtuți geometrice, decât ovalul circumferinței, care sugera ceva ce refuză să se consolideze. Încolo, nimic! Nicanor, se îndreptă de șale și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un joc. Mi-am propus să omor 100 pe zi și să țin evidența. Când eram în criză de timp, continuam vânătoarea și la masă. Un gardian care s-a uitat prin însemnările mele a dat peste cifre. muște, 225 păianjeni, 15 și altele, 6. 5 Violența din penitenciarul Aiud este, în cea mai mare parte, provocată de droguri. Tipul care dormea în patul vecin cu al meu era bănuit că a denunțat o afacere cu droguri și astfel au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
o cutie de tablă ritmul unei compoziții auzite numai de el și fluieră pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are aripi de muscă și colți și vine cântând la balalaică shhh mușcă din coaste și sexul meu adormit shhh dopuri cutii în pălării albastre noaptea te taie felii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se macină carnea, îți cad urechile, ți se scurg buzele. Am coborât în pivniță, fără să mai aprindem lumina, m-am bucurat să regăsesc adânciturile din zid, zgrunțurile, am stat pe treptele de piatră, ne-am uitat la pânzele de păianjen groase întinse în colțuri, luminate slab de razele strecurate prin ferestruici. Dormisem de mai multe ori în pivnița lui, învelit c-o blană de oaie. „Te-ntorci la esențial, ai? La peșteră?” râdea Ioan. „Da’ vezi că primitivul nu înghițea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
am vrut ficatul, „da’ ni l-a adus fără ficat! De unde dracu’ să-ți dau? Înghite ce-ai acolo și gata, că nu mă mai uit acum și-n gura ta...”. - Ai văzut ce ciorapi are Bucuroaica? Ca pânza de păianjen și cu dantele... - I-am văzut, că-i pune totdeauna la uscat în față. Au și aparat cu plăci, când vine nea Bucur și dă tare, se-aude „De ce m-ați dat de lângă voi...”. Zicea c-o să-i cheme într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
s-o las primului cerșetor întâlnit în cale, mi-era și lene s-o car, nici nu mă osteneam să mă uit înăuntru. Nu mă supăr dacă lumea nu-mi mai restituie cărțile, oricum rafturile se-ndoaie, praful se-adună, păianjenii își țes pânze groase pe după ele. Calculatorul? L-aș da dacă n-ar trebui să mai câștig niște bani stând în fața tastaturii și butonând. Bani care, invariabil, se duc pe alte obiecte ce mă vor încurca, îmi vor ocupa apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și l-am refăcut, am lăsat să se usuce... Nu că nu s-a uscat, dar s-au întins petele și mai mult... lilieci încălecați, capre cu coarne pe spate, cu șorțuri roșii, în două copite, babe cu două capete, păianjeni cu țâțe, muște cu trompe uriașe răsucite peste mașini, copaci cu cap de mâță... orice poți să vezi aici unde eu am pictat, după toate regulile bizantine, sfinții... - Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios... psalmodiază ucenicul. Miluiește... - Nimic nu prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a fost decât o rană la nivelul nervului optic sau al retinei. Un model cu vinișoare de sânge, așa cum văzusem mai demult la un curs de anatomie, pe o planșă ce reprezenta corpul uman, se răspândea precum o pânză de păianjen acoperindu-mi Întreg câmpul vizual. O explozie de lumini și culori, În care se regăseau și petele cu un spectru de la galben la roșu, și pudra fină de sidef, aurie și argintie. „Ce frumos!“ mi-am zis o clipă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nu vrei s-o declari pe față... Și, poate, nici predicator nu sânt cu toate că am aici cel mai potrivit pustiu căruia m-aș putea adresa. Dar, după cum vedeți, în loc să discut cu păsările cerului, eu discut cu dumneavoastră. În loc să mă adresez păianjenilor din sala de așteptare ori vântului care suflă dinspre pădure spre mlaștină, mă adresez unor oameni pe care nu-i văd, nu-i cunosc, și unii, poate, încă nici nu s-au născut. Ce vreți predicator mai ratat decât unul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și a Eleonorei și că tăcerea ascunde o taină. O să mă întrebați: "Dar unde e personalul?" Ce să vă spun? A murit sau a plecat, iar clădirea, cu pereții gălbui, scorojiți de ploi și de soare, a rămas la discreția păianjenilor care-și țes pânza netulburați prin unghere. Ceasul de pe peron, care în prima clipă mi s-a părut un ceas obișnuit, cum există în toate gările, arată limpede că timpul însuși a încetat aici să curgă normal. Numai minutarul se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
becuri care fac două bălți luminoase. Sânt inutile ziua și sărăcăcioase noaptea. N-am înțeles de unde vine curentul și, dealtfel, nici nu pot fi stinse. Nu există nici un întrerupător. Ziua, cele două becuri răspândesc o lumină murdară care ajută doar păianjenii să-și continue opera. Noaptea, însă, această lumină ticăloasă nu e cu totul zadarnică. Întrucât trebuie să vă spun că, noaptea, suflă un vânt continuu și monoton. Pornește curând după asfințitul soarelui și încetează abia spre dimineață. Se văd mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fugă de pericol. Și e normal să existe două categorii de victime: unele mușcate în față, altele în spate. Parcă a foșnit ceva afară... Nu, n-a fost nimic. M-am înșelat. Rămân mai departe singur. În confesionalul meu doar păianjenii îmi sânt martori. Și uneori țânțarii care mă vizitează noaptea, când vântul face din orice un semnalizator morse. Prin urmare, cine sânt eu? Eleonora îmi spunea "profesore". Dar nu asta e important. Adineauri, m-am uitat într-un geam și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de muște al insului ce se spânzurase în parc. Ceea ce m-a ajutat, probabil, să nu fac o prostie. Vă asigur că nu exagerez deloc starea în care mă aflam. Într-un ungher al camerei mele era o pânză de păianjen. Într-o seară, am observat că în timp ce-și țesea pânza, păianjenul se încurcase nu știu cum în ea. Și astfel devenise captivul propriei sale creații. Mă uitam la el cum se zbătea încercînd să iasă și nu putea. Mă gândeam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
probabil, să nu fac o prostie. Vă asigur că nu exagerez deloc starea în care mă aflam. Într-un ungher al camerei mele era o pânză de păianjen. Într-o seară, am observat că în timp ce-și țesea pânza, păianjenul se încurcase nu știu cum în ea. Și astfel devenise captivul propriei sale creații. Mă uitam la el cum se zbătea încercînd să iasă și nu putea. Mă gândeam că semăna cu mine. Eram frați. Tot așa făcusem și eu. Construisem un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sale creații. Mă uitam la el cum se zbătea încercînd să iasă și nu putea. Mă gândeam că semăna cu mine. Eram frați. Tot așa făcusem și eu. Construisem un joc până ce căzusem în capcana lui. Am vrut să ajut păianjenul, să-l scot de-acolo, din ghemul încîlcit de fire, dar m-a înțepat și atunci, enervat, dintr-un singur gest am măturat toată pânza aceea cu păianjen cu tot. Cred că l-am omorât. După asta am simțit un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Construisem un joc până ce căzusem în capcana lui. Am vrut să ajut păianjenul, să-l scot de-acolo, din ghemul încîlcit de fire, dar m-a înțepat și atunci, enervat, dintr-un singur gest am măturat toată pânza aceea cu păianjen cu tot. Cred că l-am omorât. După asta am simțit un fel de gol în stomac. Așa se întîmplă, știți și dumneavoastră. Vrem să facem bine și iese pe dos. Am încercat să mă liniștesc. În definitiv, ce rău
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
asta am simțit un fel de gol în stomac. Așa se întîmplă, știți și dumneavoastră. Vrem să facem bine și iese pe dos. Am încercat să mă liniștesc. În definitiv, ce rău săvîrșisem? Orice gospodină când face curat omoară un păianjen poate, fără să mai aibă remușcări. Dar atunci de ce nu acceptăm, mi-am zis, că și noi sîntem pentru destin niște bieți păianjeni și atît? Am ieșit pe străzi și m-am trezit la marginea orașului. Acolo era un zid
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Am încercat să mă liniștesc. În definitiv, ce rău săvîrșisem? Orice gospodină când face curat omoară un păianjen poate, fără să mai aibă remușcări. Dar atunci de ce nu acceptăm, mi-am zis, că și noi sîntem pentru destin niște bieți păianjeni și atît? Am ieșit pe străzi și m-am trezit la marginea orașului. Acolo era un zid vechi, dărăpănat. Privindu-l, m-am gândit că totdeauna în viața mea a existat un zid. Mai demult, când am fost prima oară
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Vrea să-mi pecetluiască gura. Să încetez să vorbesc. Aș aparține atunci gării. Aș fi și victima și Dumnezeul ei. Un Dumnezeu mut și indiferent, culcat pe o bancă din sala de așteptare, cu o mască de sticlă pe față. Păianjenii și țânțarii ar roi în jurul meu ca niște slujitori credincioși. Mi-e frică de asta, de aceea vorbesc continuu. Dacă m-aș opri, mi-ar fi greu să mai mișc buzele. Ele ar deveni de sticlă. Și m-aș teme
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
semn că ieșirea din letargie nu înlăturase primejdiile care ne amenințau moralul. Într-adevăr, peste apa fântânii, care trebuia curățată din când în când, a început să apară iarăși o pâclă verde, ca o cocleală, iar prin sala de așteptare păianjenii au reînceput să-și țeasă pânza, deoarece, după câteva zile de derută, renunțasem să ne mai zbatem. Mâncam în silă și aveam sentimentul că lucrurile nu puteau evolua decât spre mai rău. Trebuia să începem, prin urmare, să învățăm ceea ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se lupte cu alți șerpi. El rămânea, cum s-ar zice, pe peronul lui. Mai putea să ia totul de la început. Alte iubiri sau alte lupte. Mă simțeam frate cu șerpii pe care-i văzusem, așa cum mă simțisem frate cu păianjenul pe care-l omorâsem într-un moment de enervare. Vă miră cumva asta? Nu există, credeți, fraternitate decât între oameni? Nu, nu-i adevărat. Și nu putem fi frați chiar cu toți oamenii. Unii sânt îmblînzitori. Alții, îmblînziți, nesupuși sau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-o pe ambele fețe, după care am azvîrlit-o. Nu era decât o listă de trenuri anulate. Numai cifre. Am trecut repede prin sala de așteptare și prin celelalte încăperi. Totul arăta cum știam. Nu se clintise nici un fir de praf. Păianjenii își țeseau pânza mai departe nestingheriți. Când s-a lăsat însă noaptea și a început vântul, m-a cuprins o neliniște. O teamă. Așa din senin, așteptând să adorm. Cum să vă explic? Înlăuntrul așteptării începe să foiască uneori ceva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și mă feream de Eleonora. Mă gândeam că avea acum motive puternice să mă creadă un cabotin; și ce zic eu cabotin... cabotinii vor să joace pentru un public numeros, or, eu mă mulțumeam cu o singură persoană și cu păianjenii din sala de așteptare... Poate mă urmărise cu compasiune. Își va fi spus: "Păcat de calitățile lui"... Sau se prefăcuse că mă ia în serios, ca să nu mă contrarieze, cum procedezi cu nebunii, de teamă că altfel, cine știe, puteam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
seama, e un lucru foarte grav. Astăzi înțeleg chiar mai mult. Atunci încă mai exista un spectator, un martor la ceea ce spuneam. Cât timp mai există cineva lângă tine înseamnă că poți vorbi ca pentru toată lumea, chiar dacă te ascultă și păianjenii. Și nu e nevoie să ridici tonul. Abia acum, după plecarea Eleonorei, știu de fapt ce deosebire este între singurătate și pustiu. Și că există și o altfel de frică. Vedeți în ce situație ciudată mă găsesc, domnilor? Eu am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]