3,617 matches
-
două săptămâni de concediu medical pe blat; apoi, ajuns la birourile din strada Grenelle și urcând la etaj, Își dădu seama că era bronzat, În plină formă, și că situația era caraghioasă; de asemeni, Își dădu seama că puțin Îi păsa. Colegii, seminarele lor de reflecție, educația umanistă a adolescenților, deschiderea spre alte culturi... nimic din toate astea nu mai era important pentru el. Christiane i-o sugea și Îl Îngrijea când era bolnav; Christiane era importantă. În același moment, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
zile, poate ne putem întâlni să bem ceva... — Nu-ți face probleme. Încerc să-mi controlez vocea. Îmi pare rău că te-am deranjat. — Stai ! strigă. Nu închide ! Ce-o să faci ? — Haide, mă, Guy. Reușesc să râd. De parcă ți-ar păsa. Închid telefonul, cuprinsă de un sentiment ciudat de ușurare. Totul s-a schimbat. Sau poate că nu. Poate că Guy a fost așa întotdeauna, dar eu nu mi-am dat seama. Mă uit în jos la ecranul minuscul al mobilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
orice contact cu realitatea. În ultimele câteva săptămâni, am trăit într-o bulă de aer. N-am văzut Avocatul și abia dac-am zărit vreun ziar normal. Nu sunt la curent cu nici o bârfă recentă și nici că mi-a păsat. Însă acum că mă uit la chipul binecunoscut al lui Arnold, simt că-mi dă ghes curiozitatea. Știu că nu mai fac parte din lumea aia, și totuși vreau să știu. De ce naiba pleacă Arnold de la Carter Spink ? Ce altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
momentul. Mă uit la ei, crema lumii juridice, îmbrăcați în costumele lor cusute de mână care costă câteva mii de lire unul, și cu computere de ultima generație în mână. Și cum nu observă nimic din jur. Fără măcar să le pese vreun pic că nu văd nimic. Cum trăiesc în lumea lor. Locul meu nu e aici. Asta nu mai e și lumea mea. Nu sunt una dintre ei. Și deodată știu, cu cea mai mare siguranță pe care am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
calmez și să nu fac din țîntar armăsar. Jack Harper e un tip mega important. Uite la el ! Are limuzine și bodyguarzi și o companie uriașă care Îi aduce nu știu cîte milioane pe an. Nu văd de ce i-ar păsa dacă un angajat de-al lui a luat un nenorocit de zece la mate sau nu. Pe bune, zău ! Îmi scapă un rîs nervos, sub privirea uimită a lui Artemis. — Aș vrea doar să vă spun că Îmi pare foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
e tot o minciună. Nu mă simt deloc mai bine. În metroul spre casă, lacrimile Îmi șiroiesc pe față, una cîte una, aterizîndu-mi În picături mari pe fustă. Lumea se uită la mine, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa ? Am trecut deja prin cea mai penibilă experiență imaginabilă; ce contează că se mai zgîiesc la mine și alte cîteva persoane ? Mă simt atît de proastă. Incredibil de proastă. Evident că nu eram suflete pereche. Evident că nu era sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
viața mea. Mi-ai băgat În cap ideea că toată povestea asta de dragoste e adevărată. M-ai făcut să mă Îndră... Mă opresc brusc, gîfÎind ușor. Mi-ai zis că ești absorbit de mine ! M-ai făcut... să-mi pese de tine... iar eu am crezut fiecare cuvințel al tău ! Începe să-mi tremure glasul, trădîndu-mi emoția. Am crezut tot ce mi-ai spus, Jack. Dar, tot timpul ăsta, tu aveai un plan ascuns. Tot timpul ăsta, n-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
discuția despre transferuri... Se strîmbă la mine pentru a da mai mare greutate vorbelor sale, iar eu o privesc deconcertată. Jack să facă o fraudă bancară ? Nu. Nu se poate. Nu e În stare de așa ceva. Nu că mi-ar păsa În vreun fel. Îmi permiți să-ți spun că ambele teorii mi se par destul de puțin probabile ? spune Jemima, ridicînd din sprînceană. — Foarte bine atunci, zi care-i teoria ta ! face Lissy supărată. — Operația estetică, firește ! spune aceasta cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de Siloa, fiind eu gata-gata să mă apuce plânsul, dar nu eram singurul. S-a lăsat cu tot soiul de zgomote În noaptea aceea, veselia s-a amestecat cu tristețea, dar totul s-a stins când, fără să-mi mai pese de nimic, m-am trezit că mă rostogolesc cu o mamă sau cu una care avea să fie mamă, la marginea unui tufiș des, cu frunze mărunte și cu mulți țepi. Bun Înțeles că am făcut ceea ce niciodată nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
La asta mă gândisem În casa lui Moru cel uscățiv și - - Krog, făcu el, chinuindu-se să țină bulumacul În loc. Ia hai Încoa’! Am intrat În apa care curgea mereu pe cât de liniștit puteam, de parcă niciodată nu mi-ar fi păsat de Înec. M-am lăsat În voia ei, iar bietul Enkim se apucă să dea cu putere din mâini și din picioare, ducând bulumacul departe de mal. Cu cât mă mișcam cât mai puțin, cu atât mai bine izbuteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îi spui lespede. Așa cred. Așa trebuie că-i spui, dacă vorbele nu au lunecat cumva prea mult de la ce au Însemnat ele la Început. - Cum au făcut asta? - am Întrebat. Ai mai văzut așa ceva? Lui Enkim, Însă, nu-i păsa de lucrătura aceea, căci o ținea tot pe-a lui: - Noroc cu tine, Krog, că altfel Enkim nu te mai vedea nici pe tine și nici pe nimeni vreodată. L-ai strigat pe Tatăl și femeile au venit cu luntrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase un fel de scâncet. Adulmecă, grăbită și-mi făcu semn să fac la fel. - Apă. Izvor. Râse. - Cumpănă de ape, Îmi zise. Ne-am repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul de apă doar privind În sus, dacă avea chef. - Dacă n-ați mai fost niciodată În luntre din astea, mai bine Închideți ochii, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
meritam numele de scoborâtori din lupi. De ce nu se repeziseră bourii ăia asupra lupilor? Ce-i făcuse să stea locului? De ce erau atât de nepăsători? - mă gândisem atunci deși, În vremea aceea, n-aveam habar nici măcar ce Înseamnă să-ți pese de ceva... - Enkim! Enkim! strigă Runa, alergând la omul ei cu Unu În brațe. - Afurisitul ăsta de Krog! M-a salvat din nou! Frate! - Îmi spuse Enkim, punându-mi o mână pe umăr. Îmi arătă cealaltă palmă cu degetele rășchirate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În clipa aceea auzirăm zvon de glasuri dinspre Miazăzi și zărirăm o mare mulțime de oameni venind spre noi. Cărau În spate sumedenie de lucruri, târau de altele și mergeau vorbind tare, strigând de la unul la altul, fără să le pese că vreun vrăjmaș ar fi putut să le iasă În cale. - Enkim tot nu se potolește, Îmi zise Logon, posomorât, și-mi arătă fumul care iarăși prinsese a se ridica de pe piscul lăsat În urmă. - Pfuuh, ia să ne vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-și dinții albi precum fildeșul de mamut tânăr. Se mai potoliră când văzură cât de puțini eram și că niciunul dintre noi nu se pregătea de o luptă de sânge. Apoi, când văzură cât de voinicește mergeam, fără să ne pese de norul Înghețat ce aștepta Îndărătul lor, prinseră a striga la noi. - Unde mergeți? Hei! - A venit Gerul cel Greu. - V-a luat Tatăl mințile de vă duceți sub muntele de apă Înghețată! Ne-am oprit În fața lor și, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aveau un vin care semăna mult cu ăsta, numai că Îl fierbeau Înainte să-l bea. I-am chemat pe toți, am fiert vinul și l-am trecut de la unul la altul. Începusem să mă Înveselesc și nu-mi mai păsa nici de Moru, nici de Tatăl, nici de urmăritori. Nici Gerul care venea dinspre mare nu mă mai pișca. Era bine și nu mă mai interesa nimic. Mă străduiam să mă gândesc la Siloa și atât - oare ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai mult de malul mării și a trebuit să Îngheț bine de tot ca să-mi dau seama că, mai degrabă, voi găsi răspunsuri dacă mă urcam la loc pe dealul apropiat. Am privit Marea cea mare fără să-mi mai pese de norul de pulbere care se ridica spre Miazănoapte. Apoi, unul dintre munții aceia de gheață, mai mare decât toți parcă... Pfuuh... Îl zărisem Încă de când ajunsesem aici, pe vârful dealului și zărisem Marea asta rece și rea pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
una dintre femeile acelea negre, din neamurile lui Bulut și care se Întorsese din drum ca să vină cu noi. Femeia era de două ori cât omulețul, avea un om al ei și era frumoasă de pica, dar mărunțelului nu-i păsa: era Încrezător că o va face femeia lui, lucru care Îl veselea peste măsură. Fiind vorba despre femei, habar n-aveam ce sfat să-i dau așa că, după o vreme, l-am lăsat să râdă de unul singur și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
alții aduceau vreascuri pe care le stivuiau În mormane Înalte, iar alții roiau prin Împrejurimi după vânat. Femeile, ca peste tot, vegheau focurile care ardeau cât vedeai cu ochii, iar copiii, ba le ajutau, ba se jucau, fără să le pese nici de aerul tăios, nici de norul cumplit ce cuprindea Încet-Încet Întreg văzduhul. L-am chemat pe Barra. Barra era un om lung, slab, cu ochii verzi și cu părul precum cânepa. Pământurile lui erau pe undeva prin niște păduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care tocmai le rostisem. Pe de altă parte, era un gest care arunca primele semințe ale minciunii noastre În mințile celor ce ne priveau. Vorbele nu vor face decât să crească minciuna dar, ca să fiu cinstit, lui Dyas nu-i păsa de asta și nici mie. Treaba mea era să duc călătoria la bun sfârșit, căci despre cuvinte aflasem eu dinainte că erau un rău necesar. În aceeași zi, ne-am urcat În luntrele lui Dyas și bine am făcut, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
m-a văzut. Apoi, s-a dus printre tovarășii lui și au Început iarăși să dea din gură cu vorbe de neînțeles. Când și când, le prindeam frânturi de gând - sporovăiau despre verzi și uscate, de parcă nu le-ar fi păsat de nimic. Numai că mă iscodeau cu atâta luare aminte, Încât i-am simțit că puneau la cale o blestemăție și că vorbeau așa doar ca să mă amăgească. - În ce limbă vorbește Dupna? l-am Întrebat pe Gupal. - Ei zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Chartres a fost destul de scurtă. Aș fi preferat s‑o duc pe Vela să vadă catedrala Într‑o zi de târg, În sezonul fragilor. Dar Vela nu era interesată de Chartres, decât că voise să fie dusă acolo. Nu‑i păsa nici cât negru sub unghie de arhitectura gotică sau de vitralii. Ținea doar să i se Împlinească voia. - Vela Îți pune tot felul de condiții, nu‑i așa? m‑a Întrebat Ravelstein. Te‑a făcut să‑i cari tot bagajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
timp de cinci ani cu Ravelstein, așa Încât dacă doream să știu ce‑i datora Machiavelli lui Tit Liviu, nu aveam decât s‑o Întreb pe tinerica asta suplă, frumoasă, cu ochi albaștri migdalați. Dar În zilele acelea nu‑mi prea păsa de datoriile lui Machiavelli. Cel mai important și mai reconfortant lucru pentru mine era faptul că nu exista nimic din ce‑i spuneam acestei femei pe care ea să nu‑l Înțeleagă. - A sosit Herbst? Probabil că au atâtea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]