8,430 matches
-
Il diario di Ovidio, pref. Umberto Eco, Milano, 1997; Despre fragilitatea vieții, pref. Valentin F. Mihăescu, București, 1997; I poeti davanti all’apocalisse, pref. Rotiroti, Udine, 1997; Am visat că visez că sunt înger, București, 1998; Contribuții eminescologice, Constanța, 2000; Paradigma eminesciană, Constanța, 2000; Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000; Vis fragil, București, 2000; Vine frigul, pref. Gheorghe Grigurcu, postfață Irina Mavrodin, București, 2000; A fi mereu în miezul realului, introd. Octavian Soviany, Constanța, 2001; Cum mi-am înscenat un accident de
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
secretar al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor (1990-1994), cadru didactic la Facultatea de Științe, secția filologie, a Universității „Transilvania”. Între 1997 și 2002 este student al Facultății de Teologie din Sibiu. Este doctor în filologie cu teza Literatura și visul. Paradigme ale unei teme literare europene. Debutează în revista „Tribuna” (1969), iar editorial, cu volumul de proză scurtă O privire spre Ioan, apărut în 1983. Colaborează (semnând și Octavian Manard, David C. Oprean) cu proză, recenzii, eseuri la „Echinox”, „Tribuna”, „Steaua
MOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288199_a_289528]
-
Și totuși, în plină epocă a Internetului, studenții de la Teologie mai sunt obligați să memoreze, fără vreo interpretare adecvată, lungi liste de patriarhi, ctitorii și bătălii teologice. Se învață însă foarte puțin despre relevanța acestor întâmplări din vechime - pe scurt, paradigmele mari ale istoriei Bisericii 1. Un număr foarte mic de studenți valoroși știu să redacteze o lucrare de seminar cu cap și coadă, premise și concluzii, aparat critic și observații personale 2. Fiindcă în notarea studentului lucrările de seminar contează
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
patruzeci de ani, demersul său a stârnit numeroase ecouri importante, influențând decisiv reflecția teologică sau culturală a zilelor noastre. Tezele lui Gadamer pot fi cântărite împreună cu intuițiile congeniale ale unor epistemologi ca Michael Polyani (cunoașterea tacită) sau Thomas Kuhn (incomensurabilitatea paradigmelor). Mai întâi de toate, Gadamer preia intepretarea oferită de Heidegger noțiunii grecești de adevăr. Amândoi sunt gata să abandoneze modelul atomist al teoriei despre adevărul-corespondență în favoarea noțiunii teologice de adevăr (a-létheia) ca revelație, survenire sau dezvăluire a unui înțeles multă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tip logic putea compensa cu greu lipsa de imaginație poetică și teologică, atât de pregnantă în alte tradiții creștine (cum este, de pildă, cultura siriacă). Pentru latini, gândul teologic trebuia înălțat metodic, cu răbdare, ca un acoperiș de catedrală gotică. Paradigma excelenței nu mai este acum elocvența, ci precizia. Summele medievale vor ca silogismul să epuizeze toate resursele inteligenței. Inteligența însăși devine „gândire calculatoare”. Astfel, tot mai puțin loc rămâne pentru inspirația sofianică a teologiei sau măcar pentru curiozitatea rebelă a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
continuare a „fărâmelor” împărțite sub chipul unor concluzii din cartea precedentă, intitulată Ispita binelui. Primul eseu este un apel lucid la acea formă de vitalitate creștină care implică, simultan, asceza și angajarea. Idealului rezistenței apatice și tentației delirului politic - două paradigme complementare pentru imaginarul social românesc - dl Baconsky le opune imaginea „celui care nu preface dubiul în apostazie și credința în fanatism”, măsurat de dictonul Părinților pustiei: „Nimic prea mult”. Potențarea unei asemenea atitudini ar putea schimba tematica discuțiilor actuale despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
filozofică: de când a apărut și până când va mai dura timpul unic al modernității? Deși îndreptată explicit împotriva postmodernismului, cartea lui H.-R. Patapievici poate fi comparată pe alocuri cu eseurile nesistematice ale lui Jacques Derrida. La această primă concesie făcută paradigmei contemporane, volumul adaugă câteva ambiguități: criteriul neclar al ordonării „capetelor” sau uzul inegal al aparatului critic. O carte excepțională și unică în felul ei, Omul recent amestecă lungi note de lectură cu pedante excursuri bibliografice, intuiții poetice, paranteze polemice sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la un dispreț mitocănesc pentru săraci, consumerism irațional, fentă financiară, bâlci cotidian, absenteism politic. La interstițiile acestor suprafețe, profilul omului recent apare într-o urățenie fără rival. Formula fast-food a fost îngurgitată din mers; ne-am trezit apoi cu noua paradigmă erotică: de la romanticul love affair s-a trecut frenetic la cinicul program sex in the city2. Cultul ușurătății a înlocuit etica eroică - cea care, în primăvara anului 1990, îi mâna pe tinerii anticomuniști în Piața Universității. În termenii lui Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deja la Toma o descoperim într-o formă deviată 2. Putem subestima oare consecințele acestor inovații teologice - care, desigur, nu pot fi aici detaliate în chip satisfăcător? Istorici importanți ai teologiei, spiritualității și artei occidentale sugerează importanța acestor schimbări de paradigmă. Scolastica a modificat paradigma ontologică, epistemologică și sociologică a cunoașterii: Dumnezeu devine ființarea supremă despre care se predică atributele perfecțiunii; cunoscătorul prin excelență este filozoful exersat în arta dialecticii; mediul cunoașterii eminente încetează să mai fie templul sau mănăstirea și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
descoperim într-o formă deviată 2. Putem subestima oare consecințele acestor inovații teologice - care, desigur, nu pot fi aici detaliate în chip satisfăcător? Istorici importanți ai teologiei, spiritualității și artei occidentale sugerează importanța acestor schimbări de paradigmă. Scolastica a modificat paradigma ontologică, epistemologică și sociologică a cunoașterii: Dumnezeu devine ființarea supremă despre care se predică atributele perfecțiunii; cunoscătorul prin excelență este filozoful exersat în arta dialecticii; mediul cunoașterii eminente încetează să mai fie templul sau mănăstirea și devine, prin excelență, universitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care plasează subiectul epistemologic în centrul discuțiilor metafizice nu este suficient cântărită. Res cogitans domină totuși întreaga istorie a gândirii moderne până la apariția maeștrilor bănuielii (Marx, Nietzsche, Freud). Alte asemenea truisme ascund un potențial hermeneutic neexplorat. Interpretarea postmodernității apare drept paradigmă coextensivă a modernității. În cele din urmă, concluzia depinde de modul în care gândim relația dintre tradiția creștină premodernă (patristica și scolastica). Prin recursul la opera unor mari savanți catolici, precum Pierre Duhem (1861-1916) sau Etienne Gilson (1884-1978), H.-R
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
conservator creștine. Dacă modernitatea occidentală este înțeleasă ca o entitate culturală marcată încă de un etos creștin (ceea ce este negreșit adevărat, gândindu-ne la istoria medicinei 1), atunci postmodernitatea apare ca o ruptură radicală. Dimpotrivă, dacă modernitatea este considerată o paradigmă necesarmente atee (care presupune moartea Dumnezeului viu al lui Avraam, Isaac și Iacob), atunci postmodernitatea nu face decât să-i pună în discuție posibila revenire (precum în opera lui Walter Benjamin). Postmodernitatea creditează doar eshatologia spectrală. Sunt argumente pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de stil. Pe scurt, nu există idealități descărnate, lipsite de un anume efect de limbaj, forjat într-o matrice istorică specifică. Nu există o întemeiere sau obiectivitate absolută, după rigorile rațiunii iluministe. Dacă nici științele exacte nu pot evita contingența paradigmelor incomensurabile (Th. Kuhn), atunci este cazul să ne întrebăm în ce măsură dispariția „marilor povestiri” - declarate moarte de J.-F. Lyotard în 1979 - este totuși o realitate. Într-o lume care nu mai crede în întemeierea dialectică a valorilor, prin apelul la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
elită și mase populare 2. Apofatica mingiitc " Apofatica mingii" Un gol imparabil și imprevizibil, un gol în prelungiri, un gol al calificării ori al victoriei într-o finală sau, poate chiar mai mult, un nefast autogol reprezintă, pentru împătimiții stadioanelor, paradigma absolută a darului. Un asemenea gol salvator nu se poate povesti, nici nu se poate repeta; el nu mai poate fi retrăit și revăzut pe teren, ci doar pe caseta video. Dacă un gol echivalează cu un dar, atunci donația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
verbal, Derrida vede în hermeneutică o știință arheologică. Limbajul este structurat ca un sistem de trimiteri poștale: întrucât totul e semn, nimic nu e lipsit de însemnătate. Nu doar pluralitatea, ci orice mediere lingvistică e suspectă. Derrida contestă nu doar paradigma teologică a „înțelegerii nemijlocite” în revelația Cuvântului. El refuză să creadă că ar putea exista o realitate căreia să-i revină în mod exclusiv un nume propriu. Va fi nevoie de inserția fenomenologiei în câmpul hermeneuticii pentru ca Hans Georg Gadamer
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și de facto, nedesăvârșită. Chiar și pentru profeți, viitorul rămâne, deci, asigurat cu noutăți. Gadamer a eliberat conotația negativă a momentului „neînțelegerii” în actul interpretativ printr-o critică a obiectivismului care limita fecunditatea cunoașterii teologice, literare sau artistice la cadrele paradigmei științifice a progresului. Prin circumscrierea simțului comun în sfera judecăților de gust care, la rândul lor, sunt ancorate în cadrele apriorice ale subiectivității, Kant anulase pretenția de adevăr a cunoașterii estetice și condamnase opera de artă la statutul de obiect
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
for it, if at all, only in terms of a formless ideality that is, aesthetically speaking, the only true deformity. David Bentley Hart Cadrul filozofictc "Cadrul filozofic" Nu orice religie are nevoie de metafizică și nu orice metafizică este religioasă. Paradigma raționalității în lumea occidentală reprezintă o sinteză între filozofia greacă și revelația creștină - o întâlnire care a dat o pluralitate de modele ontologice, uneori afine, alteori antagonice. Contribuția lui Platon, Aristotel sau Plotin diferă de la o epocă la alta. Cert
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
terapeutică și impune apoi un mod inconfundabil de a fi. Pentru a transpune ecuația teologică a patristicii în termeni actuali, nu ne putem permite să ne îngropăm romantic în editarea marilor clasici doar pentru a întârzia să vorbim despre incomensurabilitatea paradigmelor. Fără discursul propedeutic, simpla retipărire a operelor din canonul culturii universale riscă să se transforme într-un veritabil rit funerar la care ultimii mari savanții slujesc ca arhierei, iar funcționarii marilor biblioteci ca bocitoare. Între timp devenim tot mai incapabili
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de construcții literare. Acest stil, ajutat de pasiunile politice care îl foloseau, a pătruns în toate clasele și a coborât cu o ușurință unică până la cele de pe urmă3. Deși am mari rezerve față de analizele comunismului pe baza folosirii anacronice a paradigmei ancien régime, mi s-a părut mereu că tabloul făcut de Tocqueville Franței de la sfârșitul secolului al XVIII-lea era încă evocator două secole mai târziu, în Europa de Est. Astfel, numai puțini autori au învățat (prin studii formale sau ca autodidacți
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
realității. Tinerii formați (parțial) în Occident, ca și (mai) maturii care au avut șansa unor vizite frecvente sau a unor și mai edificatoare șederi acolo, au contribuit hotărâtor la deschiderea noastră mentală de după 1989, importând teme, formule, sintagme, slogane, teorii, paradigme, viziuni, stiluri de viață occidentale. Chiar și atunci când importul este superficial, el e util: urgența primului deceniu postcomunist a fost cu siguranță demolarea „moștenirii” ceaușiste. 2. Războaiele noastre culturaletc "2. Războaiele noastre culturale" Rămâne, după toate cele de mai sus
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
prin recuperare sau suprimare, un fel de supapă de siguranță care îngăduie ca anumite păreri moderat disidente să fie exprimate, tocmai pentru a putea elimina punctele de vedere radical disidente. Astfel, Jurnalul și continuarea sa rămân până astăzi o adevărată paradigmă a complexelor conflicte și negocieri simbolice ce au caracterizat ultimii ani ai comunismului românesc, precum și o prețioasă lentilă prin care putem examina discursul și practicile culturale, existențiale, politice și ideologice ale acelor vremi și putem înțelege modul în care acestea
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
aproape imediat după ce el se întoarce la existența obișnuită sugerează că reconcilierea între cele două imperative categorice polare este în realitate cu neputință, chiar și pentru cei mai dăruiți (elecți, cum li se spune uneori castalienilor, făcându-se aluzie la paradigma monastică și mistică a provinciei). Moartea lui Knecht simbolizează de asemenea separarea tragică a două universuri deopotrivă de valabile, „autentice” și prețioase, care ar trebui să fie pe deplin integrate, și nu opuse. 2. O Castalie româneascătc "2. O Castalie
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Ethnic Ontology”, Transit (versiunea online), februarie 2002, apărut în Alexandru Zub, Adrian Cioflâncă (coord.), Globalism și dileme identitare. Perspective românești, Editura Universității „Al.I. Cuza”, Iași, 2002, pp. 79-118. 9. Imitația și autenticitatea sunt teme centrale în culturile neoccidentale. Folosind paradigma Autohtoniști contra Occidentaliști, aș sugera că ambele tabere sfârșesc prin a imita ceva. Occidentaliștii imită Occidentul într-un mod sau altul, oscilând între imitația senină și ceea ce René Girard numește „competiție mimetică”. Autohtoniștii se angajează în ceea ce eu consider a
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
colonii educaționale” (Erziehungskolonien). Spre deosebire de Pestalozzi, care sublinia rolul familiei, Fichte propunea soluția utopică tradițională, prin care familia era înlocuită de stat. A.S. Makarenko a mers exact pe acest drum, întemeind sistemul de educație comunist pe modelul coloniei (penitenciare). Deloc surprinzător, paradigma educațională a „instituției totale” (Erving Goffman) a lui Makarenko avea să devină doctrina pedagogică oficială a stalinismului (exceptând ultimii ani ai lui Stalin) și avea să fie exportată pretutindeni unde s-a instalat comunismul de stat. 11. Constantin Noica, Jurnal
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
substanțial, ci la scara intrasocietală. Cum poate fi amenajat și gestionat practic pluralismul axiologic? În sine, pluralismul axiologic pare un ideal greu de atins. Cultura europeană a fost dintotdeauna sensibilă la dificultatea alegerii între valori cardinale: tragedia elină a oferit paradigma, plasându-l pe protagonist într-o dilemă inextricabilă în plan moral, religios, politic, sentimental etc. Gray ne reamintește (curios, îl citează pe Bernard Williams și nu pe Hegel cel din Prelegerile de estetică!) de dilema lui Agamemnon, care și-a
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]