4,853 matches
-
În cazul în care semnatarul nu prezintă o deviere de la normal, este posibil ca el să vrea să șocheze, impresionând o anume generație, studenți, ușor de impresionat 145. E clar, un pericol "pentru masele de studenți". Din prudență, adăugă între paranteze: "Articolul trebuie citit în întregime de specialiști în pedagogie și estetică"bbbbb. Așa face orice medic atunci când nu are competențe investigaționale pentru o parte din organism: trimite la colegii din branșele respective, e o problemă deontologică. Mai puse mâna pe
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
redescoperire a ei pentru solul românesc... a Dispozitiv derivat din Râzătoarea lui Luca Pițu, integrând componente ale mecatronicii lui Edgar Poe (Filosofia compoziției) și alte angrenaje pe care le veți descoperi pe parcurs. b Cititorul trebuie să completeze spațiul dintre paranteze pentru a nu se crede că ar fi vorba de galinacee al căror rol era (undeva, cândva) de a propulsa notele unor alumni (de la primară până sus de tot) spre culmile docimologice. c Vezi în acest sens Călăuza în credința
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
triumf al demenței cazone. De care suferă în cel mai înaltgrad maleficul colonel; el nu pregetă să teoretizeze eșecul soldaților, ca exeget și generalist al Războiului, oferind argumente și măsuri pe cât de năstrușnice pe-atât de grețos patriotarde. Deschizând ample paranteze în acel climat infernal, Alexandru riscă să-și reprezinte, oh, les beaux jours, trăite odinioară sub efectul unei proustiene dulceți de cireșe amare, marca Eliza, geniul locului adolescenței sale din Colonie, vremelnic guvernată de tatăl său. Îndrăgostit ce oscilează între
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
primăvara anului 1919.42 Engelmann atrage pentru prima dată atenția asupra unor corelații care ar fi putut fi cu greu înțelese de către un cititor neprevenit al scrierii. Iată doar un singur exemplu. În paragraful 6.421, se spune, într-o paranteză: „Etica și estetica sunt unul și același lucru.“ O afirmație, la prima vedere, derutantă. Relația dintre estetic și etic, ne atrage atenția Engelmann, a stat la baza criticii făcute de Kraus limbajului poetic. „Kraus a fost (după Weininger) primul care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă a cărții, care poate sugera că ea ar conține teze teoretice. De exemplu, în 4.111, după ce se afirmă că filozofia „nu este una din științele naturii“, autorul adaugă într-o paranteză: „Cuvântul «filozofie» trebuie să desemneze ceva ce stă deasupra sau dedesubtul științelor naturii, dar nu alături de ele.“ Această exprimare, dacă va fi citită independent de ceea ce se spune la 4.112, va putea fi înțeleasă în sensul că „deasupra sau
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
loc aici raportarea la opera din tinerețe. În § 23, de exemplu, se aprecia drept „interesantă“ compararea a ceea ce se spune aici despre varietatea genurilor de cuvinte și propoziții cu ceea ce au spus logicienii despre structura limbajului și se adaugă în paranteză: „De asemenea și * Toate citatele din Cercetări filozofice sunt date după traducerea românească de M. Dumitru și M. Flonta, Humanitas, București, 2003. autorul scrierii Logisch-Philosophische Abhandlung.“ Se relatează că atunci când s-a îndepărtat de modul cum a văzut limbajul în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Wittgenstein „spunea că nu este, ce-i drept, pe deplin încheiată, dar nu crede că i-ar putea da forma definitivă în timpul vieții sale. Acest plan ar avea avantajul că după o anumită remarcă el ar putea să pună în paranteze expresia nemulțumirii sale prin formulări ca «Asta nu este cu totul corect», «Asta e suspect». El ar oferi cu plăcere cartea prietenilor săi, dar nu intră în discuție să o dea unui editor.“33 Este clar că Wittgenstein nu vedea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în situațiile cele mai comune, luptând împotriva tentațiilor puternice de nivelare, uniformizare, înregimentare și reglementare, prin utilizarea inventivă a resurselor imaginației conceptuale. Ceea ce face ca cercetarea filozofică să fie o activitate excepțional de dificilă, dar, totodată, extrem de importantă. Într-o paranteză la capătul paragrafului 387 al manuscrisului ultimei sale cercetări filozofice, publicat sub titlul Despre certitudine, Wittgenstein nota: „Cred că pentru filozof, pentru cineva care poate gândi cu mintea lui, poate fi interesant să citească însemnările mele. Căci și dacă nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a enunțurilor (de regulă absolut albe, metaforic vorbind), se încheagă în orice caz tablouri tulburătoare dintr-o existență aproape vidă, aproape nulă, cum spuneam, ca propensiune spre vreunul dintre misteriile ontologice sau spre transcendentul salvator; mai mult chiar, pusă între paranteze. Actantul consumă și se lasă consumat de o serie de gesturi lente, meticuloase în felul lor, dar fără niciun sens aparent, blocate într-o succesiune fatală, imuabilă: "(am stat pe recamier și/ mi-am pus mintea la contribuție/ acum intră
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ori trădătoare (cântecel de speriat umbra) și, în imediata apropiere, a revoltei: "nu pot să râd. vinovat. eu visătorul/ vizionarul neputincios. bidonul de benzină/ cu guler de bere. Eu răzbunătorul/ liber ca un cal galopând/ într-un text sufocat de paranteze" (nu pot să râd). Blanc (Editura Vinea, București, 2000) certifică, în fapt, intrarea într-o nouă vârstă poetică, aceea a insurgenței dublu orientate: pe de o parte, ea ar presupune angajarea decisă în direcția cartografierii unui real proiectat istoric și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
celui mai prozaic: "El își cumpără foarte rar/ Papuci de casă. El dondăne, fredonează/ Devine brusc înțelept, își dă palme,/ Plânge, recunoaște, mai cere/ Încă o dată, scuze.// Poetul îngână ceva. O ia razna,/ Își dedică, post-mortem,/ Un manuscris. Precizează, deschide/ Paranteze, mai are ceva de adăugat./ Lui îi este dor de acasă, de niște/ Ai săi.// Poetul cască gura. Unii/ Se opresc puțin, îl dojenesc ce-l dojenesc,/ Apoi se îndreaptă grăbiți către slujbe./ Nimeni însă (dumnezeu știe de ce)/ Nu admite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în care toți porii sensibilității sunt deschiși spre restaurarea unui eu poetic "vindecat de urticaria epife-nomenelor", sătul de "răzuit palimpsestul", măcinat exclusiv de dramele identitare dedublarea este, de altfel, tema de recurență a acestui gen de texte, izolate, grafic, între paranteze pătrate. Notabile, dintre ele, sunt în special (Spune că nimic nu e mai cumplit...) și (Îmi spun...), aspre confesiuni ale alterității care inspiră și repugnanță, și desfătare, și cruzime, și tandrețe. Într-un ingenios poem programatic din această ultimă carte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
preferăm "mecanismul"2. O atare abordare ne va ajuta să urmărim jocul repetare/diferire care animă conceptul kristevian (după unii, mai curând barthesian). Dispozitivul este restrâns și static, în timp ce mecanismul are o configurație complicată dedalică, uneori și este dinamic. În paranteză fie spus, am asociat încă de la prima vedere mecanismul orologiului din Turnul cu ceas de la Sighișoara cu mașinăria intertextuală. Dacă am încerca să vizualizăm rotițele care ajută intertextualitatea să învingă timpul, așa ar arăta. Nu există text 100% original, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
către illud tempus. Lectura prozei eminesciene în cheie intratextuală exercită o tentație aparte datorită faptului că țesătura din pagini se descoperă nu atât ca produs, cât ca producere. Pasaje cvasi-identice în texte al căror titlu este pus sau nu între paranteze pătrate oferă tabloul cinematic al dialecticii repetare-diferire care activează relația hipotext-hipertext. Variantele finale (publicate sau nu), variantele și manuscrisele în facsimil asigură laboratorul propice secționării intratextului pentru a vizualiza genotextul, "nivelul în care textul este gândit, transformat, produs, generat" vs
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mai veni să se îndoiască că aceasta este natura lui, că altfel nu poate fi și că toate trebuie să fie cum sunt... ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 207). La Eminescu, trăirile grave sunt descrise cu ajutorul elementelor împrumutate din registrul artelor: parantezele diegetice în care cititorul descoperă scrierile epistolare, cu un pronunțat caracter autenticist manuscriptul reprezintă mărturii incandescente în cheie literară; fantasmele subconștientului protagoniștilor sunt zugrăvite pe marginile paginilor de carte (ca și cum desenul ar lua în râs arta cuvântului din tomuri) sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
persoanei I comportă simplificare și asumare, în același timp. Este ca și cum naratorul-personaj ar spune "sunt eu" și atât, nu mai este necesară nicio descriere a protagonistului. Incipitul filosofic din textul publicat este nu eludat, ci sintetizat și pus într-o paranteză în hipotext. Există două modificări în manuscrisul în facsimil 41 (ediția Eugen Simion) față de varianta transliterată a lui D. Vatamaniuc: (H1a) [...] ardeau lămpi (s.n.) somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. [...] El aprinse o lampă neagră, împlută cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
omului. Realitatea este proiecția unei iluzii. Pentru ca materializarea dublului să nu se producă prea abrupt deși utilizarea perfectului simplu compromite efectul potențării din "încet, încet" (care în facsimil are altă intensitate a acumulării, prin absența virgulei) narațiunea heterodiegetică deschide o paranteză în care ne este prezentată fiica spătarului Tudor Mesteacăn, Maria. Presupunem că această prezență onomastică polisemantică mai putea aștepta câteva paragrafe.Ea este un pretext de suspendare a producerii dedublării. (H2b) E un moment mare, să mă cuget mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și-o ținti lung asupra cărții deschise înaintea lui Dan. Umbra lui îi șoptea în gânduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, p. 49). Filmul dedublării este din nou întrerupt de o paranteză, care oferă justificarea filosofică a procesului (de/re)materializării. Portretul zugrăvit în ulei se poate vedea de aproape, cu detalii relevante sau nu pentru momentul inițierii, însă, în orice caz, cu o risipă de epitete, toate exprimate prin adjective propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este tot" (Eminescu: 2011, II, 206). Orice text este intertext (Roland Barthes); cărțile, ca operă deschisă, sunt întrupări ale intertextului arheic "hârtia chiar era de nevoie numai ca să fixeze pe ea Archaeus" (Eminescu: 2011, II, 316). Vom realiza, ca o paranteză introductivă, studiul comparativ al variantelor definiționale pentru alegorie, în ideea de a ne apropia lectura lui [Archaeus] ca pe un dialog socratic despre intertextualitate. Figură macrostructurală de tip complex. În mod tradițional, este privită ca o suită de metafore, deci
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și subliniază ralierea naratorului la teza kantiană, fie și trecută prin experimentele idealismului magic, german (H. Sanielevici apud Ioana Em. Petrescu). Repetiția este dominantă în raport cu diferența, aceasta din urmă marcată cel mult de registrele discursive deosebite (filosofic/narativ). Ca o paranteză, nu neapărat în rostul ei curent, ci mai ales în cel literar 82, semnalăm legătura care se stabilește între natura diferenței intratextuale și ecuația analizei discursului care angajează universul discursiv-câmpul discursiv-spațiul discursiv. În universul discursiv, înțeles ca ansamblu de discursuri
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aferente. Exerciții". Din aceste pagini am selectat variantele utile prezentei cercetări, pe care le-am diferențiat de opere (texte publicate antum) și variante finale (aproape-opere nu știm ce formă le-ar fi dat autorul pentru publicare). D. Vatamaniuc pune între paranteze denumirea de "variantă parțială" pentru Cezara, [Archaeus], Aur, mărire și amor și [Părintele Ermolachie Chisăliță]. Pentru Aur, mărire și amor, varianta parțială înseamnă un fragment (ms 2257) din varianta finală; pentru [Părintele Ermolachie Chisăliță], varianta parțială este compusă din două
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cumpănă" (Eminescu: 2011, X, 245). 81 Acești "ochi" pe care îi vede George Munteanu în portretul ființial, cum ar spune Mihai Cimpoi, poate că sunt sorii care luminează și energizează paradisul selenar al lui Eminescu. 82 Dacă în limbajul curent paranteza păstrează un detaliu mai mult sau mai puțin important pentru întregirea mesajului, în pagina de literatură, ea "se răzbună": de multe ori orizontală, paranteza ascunde ceva esențial pentru înțelegerea textului. 83 Linguistique textuelle. Des genres de discours aux textes, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sunt sorii care luminează și energizează paradisul selenar al lui Eminescu. 82 Dacă în limbajul curent paranteza păstrează un detaliu mai mult sau mai puțin important pentru întregirea mesajului, în pagina de literatură, ea "se răzbună": de multe ori orizontală, paranteza ascunde ceva esențial pentru înțelegerea textului. 83 Linguistique textuelle. Des genres de discours aux textes, Paris: Nathan ["les échos libres d'un (ou de plusieurs) texte(s) dans un autre texte", indépendamment de tout genre, et d'"interdiscours" pour l
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
liniștit, elementele opoziției clar delimitate de o graniță. Albul și negrul îi apar limpede separate, plusul și minusul se resping violent în fața sa, aidoma polilor unui magnet. În cazul tragediei, linia de demarcație se curbează însă, despărțindu-se în două paranteze intersectate. Pe zona de interferență creată, spațiile de opoziție coexistă, albul și negrul se combină, devenind gri, plusul și minusul se anulează reciproc, determinînd haosul neutralității. Personajul tragic este prizonier în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
disponibilă și reconfortantă chiar de la rîndul întîi al romanului. Dacă majoritatea lectorilor va opta pentru formula din urmă (comicul suculent, trebuie să recunoaștem, i-a adus, în definitiv, lui Sharpe, faima mondială!), atunci scriitorul nu va ezita să lase între paranteze, către final, indiciul aproape detectivist al "lucrului complicat". "Subiectul" demersu rilor lui codificatoare, i.e. cititorul, realizează atunci că, dincolo de hohotul de rîs, se derulează în fond, mai mereu, o realitate gravă, la care oricine merită să mediteze. Cea de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]