2,880 matches
-
tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de capitala Susa). Flota persană a navigat apoi spre sud, spre coasta peninsulei Attica, pentru a finaliza obiectivul final al campaniei - pedepsirea Atenei. Fostul tiran al Atenei, Hippias, acum exilat, îi însoțea pe perși, în calitate de consilier militar. Hippias era fiul lui Pisistrate și spera să-și restabilească autoritatea în Atena, contând nu numai pe ajutorul persan, ci și pe complicitatea unora dintre atenieni, care își aminteau de regimul pisistrazilor ca despre o „vârsta de
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
complicitatea unora dintre atenieni, care își aminteau de regimul pisistrazilor ca despre o „vârsta de aur” a Atenei. La sfârșitul lunii august a anului 490 î.Hr., întreaga flotă (în jur de 600 de corăbii) a ancorat în golful de la Maraton - perșii se aflau acum la doar 42 km de Atena. Principala sursă pentru Războaiele Greco-Persane, istoricul grec Herodot, supranumit și „părintele Istoriei”, spune că flota persană era compusă din 600 de "trireme". El nu dă indicații exacte referitoare la mărimea armatei
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
doar 42 km de Atena. Principala sursă pentru Războaiele Greco-Persane, istoricul grec Herodot, supranumit și „părintele Istoriei”, spune că flota persană era compusă din 600 de "trireme". El nu dă indicații exacte referitoare la mărimea armatei persane, spunând doar că „[perșii] erau în număr foarte mare”. Alți autori antici, ca poetul Simonides și autorul roman Cornelius Nepos (care a scris într-o epocă mai târzie) estimează că perșii aveau 200.000 soldați pedeștri și 10.000 de călăreți. Plutarch și Pausanias
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
El nu dă indicații exacte referitoare la mărimea armatei persane, spunând doar că „[perșii] erau în număr foarte mare”. Alți autori antici, ca poetul Simonides și autorul roman Cornelius Nepos (care a scris într-o epocă mai târzie) estimează că perșii aveau 200.000 soldați pedeștri și 10.000 de călăreți. Plutarch și Pausanias dau amândoi, independent, cifra de 300.000 pentru efectivele persane. Istoricii moderni consideră aceste cifre ca fiind exagerate. O abordare credibilă pentru estimarea efectivelor pornește de la faptul
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
Salamina) fiecare triremă avea la bord 30 de ostași complet echipați (pe lângă cei 14 sau 15 marinari), deci cele 600 de trireme care acostaseră în golful Maraton puteau transporta ușor cel puțin 18.000 de soldați. Consensul istoricilor situează numărul perșilor la circa 25.000, plus circa 1.000 călăreți. Oricum, efectivele armatei persane erau net superioare, ca număr, celor ateniene. În fața pericolului care o amenința, Atena ceruse ajutor Spartei. Spartanii însă, reținuți de scrupule de natură religioasă, nu s-au
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
experiența sa militară și cunoștințele sale despre componența armatei persane, Miltiades l-a convins pe "polemarhul" Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene), să declanșeze neîntârziat atacul. Armata persană, aflată cu spatele la mare, era aprovizionată de flota care staționa în golful Maraton. Perșii nu au fost alarmați de liniștea care domnea în tabăra atenienilor și au continuat să debarce - se considerau avantajați prin superioritatea lor numerică. Miltiades i-a aranjat pe cei 9000 de atenieni și pe cei 1000 de plateeni în linie
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
de la Agriliki și Krotoni, la o bătaie de săgeată de forțele persane. Spre sfârșitul dimineții, grecii au cântat un imn de mulțumire adresat zeilor și au început să înainteze spre tabăra persană. Profitând și de faptul că o parte dintre perși erau ocupați cu descărcarea proviziilor de pe corăbii și cu acțiuni de recunoaștere în zonă, Miltiades a declanșat atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține strânsă formația de luptă ("falanga"), hopliții au atacat
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
au așezat trupele. Soldații cu scuturile lor ușoare s-au așezat în fata, iar miile de arcași s-au așezat în spate. Hopliții au rezistat însă, datorită scuturilor lor masive, șiroaielor de săgeți care au întunecat cerul, trase de arcașii perși. Iată cum descrie Herodot în opera sa "Historiai" („Istorii”), scrisă cu 50 de ani mai târziu, desfășurarea bătăliei: În prima fază a bătăliei, perșii înaintaseră în partea centrală a frontului (vezi prima hartă alăturată), dar la cele doua aripi grecii
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
rezistat însă, datorită scuturilor lor masive, șiroaielor de săgeți care au întunecat cerul, trase de arcașii perși. Iată cum descrie Herodot în opera sa "Historiai" („Istorii”), scrisă cu 50 de ani mai târziu, desfășurarea bătăliei: În prima fază a bătăliei, perșii înaintaseră în partea centrală a frontului (vezi prima hartă alăturată), dar la cele doua aripi grecii au reușit să-i copleșească, întorcându-se apoi împotriva dusmanului învingător la centru si zdrobindu-l (o manevră clasică de "dublă învăluire" - vezi a
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
în luptă) au hotărât readucerea armatei la Atena. A fost un marș forțat destul de dificil, având în vedere terenul accidentat și oboseala hopliților după luptă; totuși trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de debarcare a perșilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perșii să renunțe la ideea unei noi debarcări; văzând coasta Atticei așa de bine apărată, Datis și Artafernes n-au mai insistat și
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
terenul accidentat și oboseala hopliților după luptă; totuși trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de debarcare a perșilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perșii să renunțe la ideea unei noi debarcări; văzând coasta Atticei așa de bine apărată, Datis și Artafernes n-au mai insistat și s-au reîntors în Asia Mică, ducând cu ei prada și prizonierii făcuți în insulele Ciclade și Eubeea
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
următor, (489 î.Hr.) Miltiades, învingătorul de la Maraton, după ce a obținut bani sub formă de împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție împotriva insulei Paros, în scopul de a-i pedepsi pe locuitorii acesteia pentru ajutorul acordat perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec; adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt și au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În cele din urmă, cel care salvase Atena la Maraton a fost condamnat la
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
până în zilele noastre. Marele arheolog și istoric francez François Chamoux spunea: O legendă relatează faptul că Fidipide, un mesager atenian, a alergat distanța de 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: "Nenikikamen" (am învins!), după care a murit pe loc. Majoritatea istoricilor atribuie în mod incorect această legendă istoricului grec Herodot, care a relatat evenimentele din războaiele persane în lucrarea sa "Istorii" (scrisă
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
se aleargă pe o distanță de 42,195 km (distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena). Atenianul Eschil, cel supranumit „părintele tragediei universale”, a participat la bătăliile de la Maraton și Salamina, unde a luptat ca hoplit. În capodopera sa "Perșii", singura sa tragedie cu subiect istoric care s-a păstrat, Eschil descrie povestea emoționantă a morții unui imperiu și a unei civilizații (cea persană).
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
înfrânge. Este la rândul său înfrânt de Roma, al cărei rege clientelar va deveni, împreună cu urmașii săi Artașizi. Situația geografică strategică a Armeniei la răscruce de drumuri comerciale și continente a îndemnat la invazia teritoriului său de către diferite imperii: Asiria, perși, Macedonia, romani, iar mai târziu de către arabi, turci și mongoli. În anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul stat care a adoptat creștinismul ca religia sa de stat, cu doisprezece ani înainte de acordarea toleranței creștinilor Imperiului Roman de către Galerius
Armenia () [Corola-website/Science/299842_a_301171]
-
co-împărat). Precum Marcus Aurelius și fratele său vitreg Lucius Verus au făcut un secol mai înainte, Valerian și fiul său Gallienus au împărțit imperiul între ei, tatăl luând provinciile estice, iar fiul provinciile vestice. Valerian a avut de luptat împotriva perșilor sasanizi, sub conducerea lui Shapur I. Pe timpul când a fost co-împărat cu tatăl său, Gallienus l-a mai asociat la domnie și pe fiul său, Valerian II. Acesta a fost asasinat în 257 /258, iar Saloninus, alt fiu al lui
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
cea romană clasică. Filozoful Plotinus din Lycopolis îl arată pe Gallienus ca "ultimul om al antichității". În 257, Gallienus luptă împotriva dacilor liberi. După aceasta, adoptă titlul de "Dacicus Maximus". Peste trei ani, în 260, Valerian a fost capturat de către perși în bătălia de la Edessa. Astfel Gallienus a rămas unic împărat peste romani. Dar el nu a făcut public decesul tatălui său decât după o lună, deoarece credea că poporul se va revolta împotriva sa. În același an, un general din
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
Cei doi au fost uciși din ordinul lui Postumus, care a fost recunoscut ca împărat în Galia, Britania și Hispania. Imperiul Gallic, numele sub care este cunoscut acest stat seccesionist, a trăit până în 274, când a fost recucerit de Aurelian. Perșii au încercat să cucerească partea de est a Imperiului Roman după înfrângerea lui Valerian. Macrianus Major, fost general al tatălui lui Gallienus, s-a declarat împărat în provincia Siria. El i-a asociat la domnie pe fii săi, Macrianus Minor
Gallienus () [Corola-website/Science/299880_a_301209]
-
unui guvernator roman. Ei au avut doi copii: un fiu numit Marcus Iulius Philippus Severus (Filip II Junior), și o fiică, Iulia Severa, a cărei existență nu este sigură. În 243, în urma morții lui Timesitheus, prefectul pretorienilor, în campania împotriva perșilor, împăratul Gordian al III-lea l-a ridicat pe la funcția de prefect al gărzii pretorienilor. Acest titlu i-a conferit lui Filip puterea de a stăpâni lumea romană prin intermediul micului împărat. Gordian III a murit în 244, după o bătălie
Filip Arabul () [Corola-website/Science/299878_a_301207]
-
împărat. Gordian III a murit în 244, după o bătălie pe Eufrat. Unele surse îl arată pe Filip ca asasin, dar altele spun că Gordian a murit în bătălie. Oricum, Filip Arabul a devenit împărat. El a făcut pace cu perșii, dându-le teritorii din Mesopotamia și plătindu-le 500.000 de denari. El a pornit repede spre Roma, ca să fie confirmat de Senat, iar trupele din est le-a lăsat sub comanda fratelui său, Gaius Priscus. Fiul lui Filip a
Filip Arabul () [Corola-website/Science/299878_a_301207]
-
războiul victorios împotriva Persiei Sasanide (297-298). A divorțat de prima soție și s-a căsătorit cu Valeria, fiica lui Dioclețian. A contribuit în mare măsura la reconstituirea Limes-ului dobrogean. A cucerit temporar cu trupele romane la cetatea Ctesiphon, capitala perșilor in 299. A trecut Dunărea de două ori împotriva Carpilor, învingându-i în anii 297 și 300. Bucurându-se de mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria împotriva perșilor, Galerius l-a determinat să dea o serie de
Galerius () [Corola-website/Science/299882_a_301211]
-
cucerit temporar cu trupele romane la cetatea Ctesiphon, capitala perșilor in 299. A trecut Dunărea de două ori împotriva Carpilor, învingându-i în anii 297 și 300. Bucurându-se de mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria împotriva perșilor, Galerius l-a determinat să dea o serie de decrete împotriva creștinilor (303-304). "Augustus" al Orientului în cea de-a doua tetrarhie (1 mai 305), își consolidează poziția dominantă prin desemnarea lui Flavius Severus ca "Augustus" în Occident și a
Galerius () [Corola-website/Science/299882_a_301211]
-
extinde stăpânirea asupra Peninsulei Balcanice, cu precădere asupra zonei litorale și a cetăților grecești. Demonstrația de forță împiedica expansiunea sciților spre vest, iar Tracia este transformată în satrapia Skudra. În 500-494 î.Hr., cetățile grecești din Asia Mică se răscoală împotriva perșilor, în frunte cu Miletul. Atena și sprijină revoltă ioniana, oferindu-i lui Darius pretextul unei intervenții în Grecia. În 490 î.Hr., perșii sunt învinși la Maraton de către atenieni. Urmașul lui Darius, Xerxes I (486-465 î.Hr.) inițiază o nouă campanie, dar
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
iar Tracia este transformată în satrapia Skudra. În 500-494 î.Hr., cetățile grecești din Asia Mică se răscoală împotriva perșilor, în frunte cu Miletul. Atena și sprijină revoltă ioniana, oferindu-i lui Darius pretextul unei intervenții în Grecia. În 490 î.Hr., perșii sunt învinși la Maraton de către atenieni. Urmașul lui Darius, Xerxes I (486-465 î.Hr.) inițiază o nouă campanie, dar înfrânt la Salamina și la Plateea în 480-479 î.Hr. renunța la politica expansionista în zona datorită dificultăților interne prin care trecea imperiul
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
o nouă campanie, dar înfrânt la Salamina și la Plateea în 480-479 î.Hr. renunța la politica expansionista în zona datorită dificultăților interne prin care trecea imperiul. Profitând de slăbiciunea imperiului și de faptul că Grecia era ocupată de războaiele cu perșii, pe ruinele satrapiei Skudra se fondează Regatul Odris, care aduce sub autoritatea să întreaga Tracie până la Dunăre și întreg litoralul cuprins între Abdera și gurile Dunării. Regatul Odrisilor devenise principalul factor de putere în zonă. Tracia a fost cucerita de
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]