64,416 matches
-
românesc auto-condescendent în care totul evoluează spre rău, iar soarta personajelor e pecetluită din prima secvență, decorurile sordide dând tonul. Bun, dar asta știi încă din titlul filmului. Există suficient umor negru în scenariu pentru a compensa cruzimea tramei, iar personajele, oricât de episodice, sunt superb interpretate. Amuzant e că juriul de la Cannes și alți câțiva critici de film străini au considerat că ,replicile sună adevărat". Nu, scenariul e prea bun să fie adevărat, le-aș replica. Mai ales în cazul
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
duel. Cristi Puiu nu inserează nicăieri prin film vreo instanță morală. Ca în filmul noir, nimeni nu iese basma curată din această odisee spitalicească, dar nici unul nu deține vreo vină clar delimitată. Și aici e de găsit toată arta scenariului: personajele sunt palpabil-convingătoare în același timp în care se comportă determinist. Cu alte cuvinte, propagă agresiunea pentru că sunt astfel condiționate de mediu, se prăbușesc unele peste altele ca într-un joc de domino. Acesta nu este singurul strat al filmului. Există
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
-se din ce în ce mai mult în afazie, și vorbele celor din jurul său, atunci chiar sunteți spectatorul ideal! Acestea find spuse, să mai adaug câteva cuvinte despre mizanscenă. Jocul actorilor e motivat mai degrabă psihologic decât diegetic cu toate că nu e timp să construiești personaje (repet, chiar în contextul acestor crochiuri, prestația thespiană se apropie de perfecțiune). Alt atribut: fără excese expresioniste, temperat către minimalist, drama e întotdeauna mai acută când personajele par nereceptive și insensibile la ea. Tot la capitolul mizanscenă merită adăugat zvonul
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
e motivat mai degrabă psihologic decât diegetic cu toate că nu e timp să construiești personaje (repet, chiar în contextul acestor crochiuri, prestația thespiană se apropie de perfecțiune). Alt atribut: fără excese expresioniste, temperat către minimalist, drama e întotdeauna mai acută când personajele par nereceptive și insensibile la ea. Tot la capitolul mizanscenă merită adăugat zvonul neverificat că regizorul a folosit doar lumină naturală (adică cea existentă în locație) și faptul observat că decorurile sunt natural-sordide, nu urâțite artificial cu toată fauna de
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
acest tip e că cinematografia, ca și literatura, funcționează după alte legi decît cele ale perfectei adecvări la adevărul istoric. O dată prins în rama ficțională - pe orice tip de suport ar fi ea - o figură a istoriei reale devine un personaj și ca atare nu poate fi judecat decît în limitele impuse de acceptarea acestei convenții. ,Metoda" romanului Săgeata timpului e una cinematografică în esența ei: la nivelul limbajului, ca și la cel al construcției, totul e pe dos, invers. Dacă
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
cînd e aplicată la film, ea nu inspiră deloc încredere cînd e vorba de literatură. Îți vine să zici că autorul face experimente gratuite, se joacă de-a literatura, ratînd cerințele scrise cu majuscule în manualul marelui scriitor: construcție monumentală, personaje memorabile, analiză și psihologie cît de mult posibil etc. Pe scurt, nu vrea să scrie o capodoperă. Și de ce, mă rog, ar vrea? El preferă doar să spună o poveste, prinde din zbor o idee ciudată și isteață și o
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
la Auschwitz unde a participat la ,experimente" pe evrei, inventînd sadice metode de ucidere în masă a acestora, fuge, o dată cu terminarea războiului, întîi în Italia, apoi în Portugalia, și, în fine, în America. Aici începe povestea noastră ŕ rebours: moartea personajului (simultană cu nașterea conștiinței care spune povestea), continuată de întinerirea acestuia pînă la copilărie, naștere și stadiu de făt. Dar nu povestea e cea care contează aici, deși faptele, în realitate, au o gravitate care ar trebui să ne pună
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
faldurile minciunii ficționale (nu asta o fi metafora generală a cărții: ficțiunea care alină rănile sufletului etc. etc.?). Lumea pare a fi o grădină a raiului și chiar cînd răul se insinuează, el trece repede, ca un vis urît. Pe măsură ce personajul întinerește, femeile de pe stradă îi întîrzie pe retină, îi fură ochii cu rotunjimile lor. Tod zăbovește din ce în ce mai mult în paturile asistentelor, ca doctorul Tomas din Insuportabila ușurătate a ființei - indiferent, grăbit, curios ca un colecționar -, dar o iubește, nu se
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
Alexandra Olivotto Ultimele zile ale lui Hitler e un film - dacă vreți terminologie, o docudramă - de la care am ieșit declarând că e prost, dar nu fără o doză de buimăceală. Ambele reacții provin în primul rând din construcția discutabilă a personajelor. Există o tânără secretară, Traudl (Alexandra Maria Lara) recrutată în serviciul lui Hitler în ultimele sale zile, iar ea ar trebui să servească de intermediar al spectacolului din buncăr, de ,prelungitor" al spectatorului în peliculă. Filmul începe și se termină
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
de vedere istoric, e important să se priceapă o dată pentru totdeauna că lagărele de exterminare nu au fost o decizie colectivă a poporului german. Nemții n-au participat la nici un referendum pe tema asta. Dar, deși ca decizie inserția acestui personaj mi se pare corectă, există și ceva necazuri legată de ea. Pentru început, Traudl știe foarte bine "who's who" în lumea nazistă, ceea ce nu te poți aștepta de la un spectator contemporan. Dacă nu cunoști perioada și actorii principali, ești
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
și actorii principali, ești pierdut de-a lungul scenelor în care Hitler și generalii săi își hotărăsc planurile de bătaie. Or, filmul se bazează pe tine să știi ce s-a petrecut ca să îl scutești pe regizor de elaborarea unor personaje coerente. Iar personajele sunt numeroase, nu glumă. Hm, mi-am șoptit atunci în barbă, începe să arate ca un film despre istoria Germaniei, făcut de și pentru germani. La sfârșit, îți defilează prin fața ochilor poze cu personajele și un text
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
ești pierdut de-a lungul scenelor în care Hitler și generalii săi își hotărăsc planurile de bătaie. Or, filmul se bazează pe tine să știi ce s-a petrecut ca să îl scutești pe regizor de elaborarea unor personaje coerente. Iar personajele sunt numeroase, nu glumă. Hm, mi-am șoptit atunci în barbă, începe să arate ca un film despre istoria Germaniei, făcut de și pentru germani. La sfârșit, îți defilează prin fața ochilor poze cu personajele și un text în care ți
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
de elaborarea unor personaje coerente. Iar personajele sunt numeroase, nu glumă. Hm, mi-am șoptit atunci în barbă, începe să arate ca un film despre istoria Germaniei, făcut de și pentru germani. La sfârșit, îți defilează prin fața ochilor poze cu personajele și un text în care ți se relatează soarta lor ulterioară, text care, în loc să te lumineze, mai rău te bagă în ceață: există de exemplu un medic pe care îl vezi en passant operând într-o frenezie într-un buncăr
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
passant operând într-o frenezie într-un buncăr. Atâta tot. Nu știi cum îl cheamă, ce afiliere politică are etc. La final afli că omul a dat ortul popii devreme, în captivitate la ruși. De ce?! Nu afli, firește. Mai mult, personajele nu prea au coeziune sau consecvență, iar cel mai zglobiu în luarea unor decizii incomprehensibile e tocmai protagonista care ar fi trebuit să fie lentila stabilă a spectatorului: Traudl. De la început, nu e clar de ce aplică pentru postul de secretară
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
atmosfere create cu grijă și cu cap, suficientă cât să îi câștige regizorului Brad Anderson porecla de virtuoz al dezagreabilității. De la cromatică (albastru, gri-oțel, lumină filtrată mai tot timpul) până la decoruri urbane dezolante și interioare depersonalizate, care sunt contrapunctale față de personajele care le locuiesc. Atenție, indiciu de vizionare! Dacă există un personaj reconfortant de normal în acest lungmetraj, atunci el nu există de fapt. La atmosfera de care vorbeam dau o mână de ajutor și aluziile livrești: Dostoievski și Kafka, cam
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
câștige regizorului Brad Anderson porecla de virtuoz al dezagreabilității. De la cromatică (albastru, gri-oțel, lumină filtrată mai tot timpul) până la decoruri urbane dezolante și interioare depersonalizate, care sunt contrapunctale față de personajele care le locuiesc. Atenție, indiciu de vizionare! Dacă există un personaj reconfortant de normal în acest lungmetraj, atunci el nu există de fapt. La atmosfera de care vorbeam dau o mână de ajutor și aluziile livrești: Dostoievski și Kafka, cam asta citește protagonistul (filmul e spaniol, nu american). Faptul că rolul
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
individuale declasate, dar prețioase în sistemul de valori al autorului. Se poate descoperi aici profunda religiozitate a lui Cristian Popescu (asupra căreia voi reveni), convingerea, în linia modelului cristic, că mântuirea va fi dată celor sărmani, goi, săracilor cu duhul, personajelor de periferie, celor excluși de la banchetul vieții și mulțumindu-se cu firimiturile sale. Asistăm însă și la o translare din sfera socială într-una strict individuală, la o convertire artistică a suferinței, smulsă lumii exterioare și transformată în registru al
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
-Personal nu cred că trebuie să fuzionăm cu liberalii-nu trebuie să fuzionăm-nu trebuie... Exagerez: vocea severineanului se împletește cu a lui Ludovic Orban aflat la Poalele Tâmpei pentru a prezenta în premieră absolută lectura unei creații dramaturgice proprii, ale cărei personaje sunt, citez: ,Șuvița, pardon! Moț-căpitan", alias Traian Băsescu, și "Cancelarul împărăției", alias Călin Popescu Tăriceanu. Adică și... Brutus?, mă întreb privind și auzind aplauzele pediștilor de la Brașov și de la Alba Iulia... Dar pentru Haralampy totul a fost inutil. Abia azi
Frunzăverde, cu crengi cu tot... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11573_a_12898]
-
istorie, Petru Andrei la sociologie și așa mai departe. Erau foarte buni profesori. M-am pus în grevă, nu m-am dus la liceu trei zile, iar tatăl meu, care era pe vremea aceea și el un fel de mic personaj local - era directorul Regionalei CFR -, a tratat cu directorul liceului o convenție: eu primesc zece din oficiu până la sfârșitul anului, nu mai sunt examinat nici o dată, și în felul ăsta se evită contactul direct cu acel examinator. Nu-i dau
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
puțin a lui G. Călinescu. A.M.: Domnule Iorgulescu, deschideți iarăși un capitol extrem de penibil. Iată de ce nu îmi public eu amintirile. Fiindcă dacă aș scrie acuma toată experiența mea călinesciană ar fi teribil. Eu am încercat mari decepții cu acest personaj, decepții de ordin moral, decepții de ordin ideologic și, poate că asta e cel mai important, de ordin ideologic-teoretic. Capul meu nu era spre metafore critice, ci spre sisteme, pe idei clare și distincte. La un moment dat m-a
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
Nici acuma nu sunt bine integrat Clujului. Din fericire, am o serie de relații în toată țara, și chiar internaționale. Dar pe plan local nu am avut posibilitatea să colaborez. Acolo erau școli locale, eu ridicam din umeri. Eram un personaj turbulent, antipatic, bineînțeles, și am avut numai supărări. Domnule Iorgulescu, dacă n-ați fi dumneavoastră cred că aceste convorbiri nici n-ar fi avut loc. Fiindcă dumneavoastră îmi aduceți în amintire tot felul de... , ce mai, tot felul de neplăceri
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
fost de mai mult folos muncitoarelor din țara întreagă." Intervenția muncitoarei declanșează (aparent declanșează; în realitate doar precede) o adevărată campanie de presă împotriva nuvelei lui Marin Preda, pe care partidul vrea să-l oblige să-și eviscereze și îmbălsămeze personajele, pentru a le transforma în manechine surâzătoare - mesajul fiind valabil și pentru alți prozatori. Într-un capitol din Istoria critică a literaturii române, publicat în revista Vatra nr. 9-10 din 2004, Nicolae Manolescu face un succint istoric al conceptului de
Literatură scrisă la comandă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11544_a_12869]
-
autoritară, specifică grobianului limbaj prietenos al activiștilor PCR, ,tovarășul Camil". În esență, scriitorului i se cere să facă din I.L.Caragiale un precursor al luptei de clasă, de pe poziția celor ,exploatați" de burghezo-moșierime și să scoată din tabloul de epocă personaje repudiate retroactiv de comuniști. Mihai Novicov (ignorant: crede că I. L. Caragiale a scris și romane) dă ca exemplu de falsificare justificată a istoriei un film documentar despre Lenin făcut de sovietici din care au fost eliminați Troțki și alți dizidenți
Literatură scrisă la comandă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11544_a_12869]
-
Fiecare scenă era comentată de: privitori-participanți, apoi interpreții erau întrebați care le-a fost intenția. Urma analiza scenei, o extraordinară hermeneutică a textului, o provocare intelectuală prin care regizorul te trimitea la esența scenei, a piesei, a conflictului sau a personajului. Limpeziri ce trezeau noi și noi întrebări, meditații. În stil meyerholdian, două grupuri ale aceleiași scene din Visul unei nopți de vară au fost rugate de regizor să dea următoarea interpretare: primul grup spunea textul, în timp ce acesta era exemplificat prin
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
teoriile teatrale colectiv-regresive pe care le sugerează Eliade în proza sa. Andrei Șerban se revendică de la Peter Brook și de la propria sa experiență de regizor și de profesor de artă teatrală. Dar ceea ce caută regizorul - un ,adevăr", spune el, al personajului și al spectacolului, o funcționare unitară și autentică atît a fiecărui actor în parte, cît și a trupei în întregul ei - este foarte asemănător cu scopul psihologiei analitice jungiene. Arta regizorală a lui Andrei Șerban nu se bazează nici pe
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]