2,467 matches
-
la periferia preocupărilor Partidului Conservator. În sfârșit, ar mai trebui să notăm legătura între raportarea plebiscitară la politică, impusă de Partidul Reformei și aplatizarea politicii pluraliste și inclusive a Canadei. Politica plebiscitară forțează o reducere a inevitabilei complexități și a pluralismului, care definește viața politică, recurgând la o foarte polarizată opoziție de tipul "noi versus ei". Orientarea plebiscitară a Reformiștilor a produs asemenea efecte, fapt care poate fi observat foarte bine în cazul succesorului acestui partid, Partidul Conservator care, chiar modificându
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Reformiștilor nu au amenințat nici protecția constituțională a minorităților și nici procesele și instituțiile poliarhiei. Populismul manifestat de Partidul Reformei era ostil includerii pluraliste a anumitor grupuri de interese în sistemul de asistență socială, însă acest partid nu era adversarul pluralismului și nici al includerii democratice ca atare. Partidul Reformei a vrut să îngusteze spațiul politic al deliberării mediat de instituțiile democratice, pentru a da mai multe atribuții mecanismelor de piață, fapt care a dat astfel posibilitatea cetățenilor să-și exprime
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
surprinzător faptul că Republicanii vedeau în instituțiile politice ale Cehoslovaciei, de după 1989, o continuare a vechiului regim: un "nou totalitarism", superficial reformat, dar, în esență, un continuator al fostei nomenclaturi comuniste, care utilizează monopolul asupra mass-media pentru a menține un pluralism ideologic, de fațadă, ca mijloc de exercitare a controlului social, motivat de rațiuni egoiste (SPR-RSČ 1990: 1). Așa cum a explicat Sládek, noile partide politice au un număr mic de membri, însă conducerea acestora beneficiază de o abundență de resurse financiare
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
produse de acțiunea deliberată a elitelor, cu scopul de a depolitiza și de a controla nemulțumirea cu ajutorul sărăciei (Sládek, 1995:104). 4.2.3 Definirea comunității naționale Deși, din punct de vedere teoretic Republicanii erau în favoarea drepturilor liberale și a pluralismului politic și cu siguranță în favoarea proprietății private, aceștia vedeau societatea cehoslovacă (și mai târziu pe cea cehă) ca pe o comunitate organică, unită prin puternice legături etnice și istorice, a cărei coeziune, libertate și - pe termen lung - chiar supraviețuire, era
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
important, discursurile Republicanilor cu privire la democrație erau ambigue, deoarece - spre deosebire de majoritatea partidelor politice din Cehia, cu excepția liniei dure comuniste -, aceștia nu au considerat Cehoslovacia, de după 1989, și apoi Republica Cehă ca fiind o democrație, ci doar ca o organizație având un pluralism care servea ca fațadă pentru o nouă formă de autoritarism. Republicanii au respins astfel ideea că ar există o competiție democratică reală, considerând că celelate partide sunt simple vehicule pentru elitele corupte (Sládek, 1992: 90). Sládek a vorbit despre niște
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
latura participativă și cea competitivă a democrației, așa cum le abordează Mudde și Rovira Kaltwasser în introducerea acestui volum (vezi și Dahl, 1971). Aceste tensiuni - care, în ultimă instanță, reflectă diferențele dintre democrația înțeleasă ca suveranitate populară și cea percepută ca pluralism instituționalizat - reprezintă punctul central al analizei care urmează. 7.1 Criza democrației venezuelene și ascensiunea chavismului Relația contradictorie dintre chavism și democrație poate fi înțeleasă numai dacă fenomenul populist este analizat în contextul în care a apărut - mai precis, cel
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
noi forme de suveranitate populară prin intermediul unor mișcări populiste poate foarte bine să faciliteze incluziunea și participarea democratică în detrimentul contestării democratice. Totuși, aceste costuri nu sunt inevitabile. Majoritățile populare pot fi create fără încălcarea drepturilor minorităților politice sau fără subminarea pluralismului politic, în vreme ce mecanismele plebiscitare și participative pot fi dezvoltate mai degrabă pentru a însoți instituțiile reprezentative decât pentru a le înlătura sau a le eluda. Cu toate acestea, în cazul Venezuelei, tensiunile dintre cele două dimensiuni de căpătâi ale democrației
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
restrângerea drepturilor de contestare și opoziție. Chávez, de exemplu, a avut ca prioritate modurile, noi și cu un caracter mai incluziv, de exprimare a suveranității populare, subminând în același timp controlul și echilibrul cerut de contestarea democratică eficientă sau de pluralismul instituționalizat. Provocarea pe care Chávez a lansat-o la adresa democrației liberale din Venezuela era profund marcată de criza regimului democratic de după 1958 și în oportunitățile pe care aceasta le oferea pentru o mobilizare populistă anti-sistem și anti-establishment. Ideologiile colectiviste tipice
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
regăsim în toate capitolele cărții, și anume lipsa de respect a populismului față de contestarea publică, derivată din perspectiva monistă asupra societății. Într-adevăr, populismul face o distincție maniheistă între "poporul pur" și "elita coruptă", care nu lasă prea mult spațiu pluralismului (de la Torre, 2000; Hawkins, 2009; Mudde, 2004). Conform definiției minimale a lui Dahl, democrațiile care există în realitate diferă în multe privințe. Astfel, nu ne surprinde faptul că specialiștii propun, de regulă, explict sau implict, un concept mai larg al
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sistemelor partinice și a instituțiilor politice, susținând că partidele populiste o duc bine în special în democrațiile bazate pe consens (de exemplu, Hakhverdian și Koop, 2007; Kitschelt, 2002), de unde rezultă că societățile bazate mai mult pe principiul majorității și pe pluralism, cum este cazul Regatului Unit, ar fi mai protejate împotriva populiștilor. După cum reiese și din aceste exemple, când vine vorba despre studierea factorilor care împiedică (re)apariția populismului, au fost avansate multe argumente, iar cele mai multe dintre ele pot fi evaluate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
bij Vlaamse Politieke Partijen, Antwerp: University of Antwerp. Jagers, J. și S. Walgrave, (2007), "Populism as Political Communication Style: An Empirical Study of Political Parties' Discourse in Belgium", în European Journal of Political Research 46: 319-45. Johnston, R., (2008), "Polarized Pluralism in the Canadian Party System", în Canadian Journal of Political Science 41(4): 815-34. Johnston, R., A. Blais, E. Gidengil, și N. Nevitte, (1995), The Challenge of Direct Democracy: The 1992 Canadian Referendum, Montreal: McGill-Queen's University Press. Jun, U
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
471-503. ------ (2000), "Rechtspopulistische Resonanzen: Die Wählerschaft der FPÖ", în F. Plasser, P. A. Ulram și F. Sommer (eds.), Das österreichische Wahlverhalten, Viena: Signum, 225-41. ------ (2002), Das österreichische Politikverständnis: Von der Konsens- zur Konfliktkultur?, Viena: WUV Universitätsverlag. Plattner, M. F., (2010), "Populism, Pluralism, and Liberal Democracy", în Journal of Democracy 21(1): 81-92. Potůček, M., (1999), "Havel vs. Klaus: Public Policy in the Czech Republic", în Journal of Comparative Policy Analysis and Practice 1(2): 163-96. Priester, K., (2007), Populismus. Historische und aktuelle
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
290, 291, 332, 338, 344, 345, 346 Plasser, Fritz, 195, 196, 197, 200, 204 plebiscit, 111, 313 plebiscit arianism: plebiscitar, 40, 47, 74, 104, 106, 108, 111, 112, 113, 198, 210, 241, 249, 254, 278, 282, 306, 311; plebiscitarian, 106 pluralism, 27, 36, 40, 68, 112, 129, 133, 135, 227, 250, 257, 355 polarizare, 51, 73, 112, 116, 151, 152, 159, 190, 205, 221, 256, 310 poliarhie, 31, 32, 33, 41, 42, 44, 115 politică de masă, 22 Pollack, Norman, 38
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
postnomenclatura nerecunoscută 2 și versantul anticomunist al postdisidenței. Provizoriul și negocierea permanentă sunt trăsături fundamentale ale politicii românești de după 1990. După 1989, stabilizarea României a urmat o traiectorie destul de haotică. Totuși, începând din 1992 și până în 1996, se conturează un pluralism de coaliții hibride, din cauza tendințelor sale de reducere numerică și, în paralel, de accentuare a polarizării. În plan politic, 1996 a marcat în istoria română contemporană un moment de schimbare radicală. Victoria obținută de coaliția opoziției, Convenția Democratică din România
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
-lea și îi preconizează principalele caracteristici: componența dominată de profesioniști, numărul redus al nivelurilor intermediare de conducere ierarhică, asigurarea coordonării prin mijloace de factură non-autoritară (standarde, norme, reguli de cooperare etc.). Diversificarea viziunilor asupra problematicii examinate a condus la un pluralism terminologic constând în utilizarea paralelă de noțiuni ca „organizație centrată pe memorie”, „firmă intelectual-intensivă”, „organizație inteligentă”. Ultimul deceniu al secolului XX a marcat producerea convergenței între perspectiva tehnologică și cea managerială, prin cuplare între necesitățile organizațiilor și facilitățile soluțiilor de
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
factorilor de influență, după cum urmează: Scenariul dezvoltării emergente este unul în care orientarea organizațiilor către cunoaștere se produce doar în virtutea propriei ei inevitabilități esențiale. Ierarhia își generează premisele limitării, uneori până la blocare, a propriei funcționalități; organizațiile tradiționale își activează spontan pluralismul configurațional și se declanșează un proces de autoorganizare informală. În replică, la ineficiența propriei structuri oficiale, ele își construiesc un dual centrat pe cunoaștere, reprezentabil prin modelul organizării anarhice. Se ajunge, astfel, la soluții insulare de întemeiere pe cunoaștere, adoptate
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
importanței legăturilor dintre oameni, nu numai pe plan politic sau economic, ci și cultural; cooperarea între oameni vizează toate domeniile. Deviza adoptată " Unitate în diversitate" dezvăluie tocmai importanța colaborării, a unității oamenilor, dar în același timp respectarea și aprecierea diversității: "Pluralismul cultural implică acceptarea celuilalt, toleranța, coexistența plurală, dar cu șansa afirmării pozițiilor proprii"31. Termenul de percepere a diferenței culturale ne face conștienți de diversitate, fie ea a limbajului, a gândirii, a obiceiurilor sau a stilului. Conceptul de "diversitate" este
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
spune Casmir, "are abilitatea de a-și suspenda identitatea culturală, astfel încât să creeze noi forme de realitate, bazate pe diversitatea umană și pe imprevizibilitatea evoluției umane". 44 Interculturalismul este un nou mod de abordare a realității sociale ce presupune așezarea pluralismului cultural în cadrele unei filosofii umaniste, ce vizează toate domeniile vieții. În prezent, interculturalismul presupune o analiză factorială a realității contemporane, complexe și fluide, secondată de o hermeneutică filosofică, legată de necesitatea conceptualizării fenomenului interculturalității. 2.4. Comunicarea ca mediere
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
mai deștept cedează!" Paradigma culturală ansamblu de valori, credințe și metode (inclusiv tehnici de problematizare) împărtășite la un moment dat de membrii unei comunități. La baza discuției vizând posibilitatea unei comunicări interculturale eficiente trebuie să așezăm conceptul de "paradigmă culturală". Pluralismul cultural presupune implicit existența unor paradigme culturale rivale, care la rândul lor implică și incoveniențe de ordin lingvistic. Astfel, pentru a avea loc o comunicare neproblematică fără obstacole este nevoie de un limbaj comun. Dar "limbaj" nu înseamnă doar vocabular
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
importanței legăturilor dintre oameni, nu numai pe plan politic sau economic, ci și cultural; cooperarea între oameni vizează toate domeniile. Deviza adoptată " Unitate în diversitate" dezvăluie tocmai importanța colaborării, a unității oamenilor, dar în același timp respectarea și aprecierea diversității: pluralismul cultural implică acceptarea celuilalt, toleranța, coexistența plurală, dar cu șansa afirmării pozițiilor proprii. Termenul de percepere a diferenței culturale ne face constienți de diversitate, fie ea a limbajului, a gândirii, a obiceiurilor sau a stilului. Încercăm să rezolvăm contradicția internă
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
europeană trebuie susținută de câteva principii cu caracter de generalitate: asumarea diversității lingvistice; integrarea aspectelor religioase; corelarea diversității culturale cu drepturile omului; valorificarea aportului emigrației: exploatarea periferiei ca teren de învățare a diversității culturale; acordarea dreptului de vot imigranților; garantarea pluralismului mediatic, prin asumarea dimensiunii interculturale; formularea turismului cultural. Toate aceste aspecte implică intervenția domeniului politic, care din acest motiv va fi discutată în continuare. 2.17. Asumarea politică a alterității Comunicarea interculturală nu este independentă de evoluțiile istorice și de
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
elementul cheie care dă identitatea de grup, ci apartenența la grup creează cadrul general de regăsire a identității personale. În acest fel se ajunge inevitabil la o politizare a identității și a culturii. Procesul este insoțit de o recunoaștere a pluralismului valorilor, a diferențelor și acceptarea punctuală și temporară a unor discriminări pozitive menite să corecteze inegalitățile și să asigure promovarea unor politici speciale pentru identitătile alternative. Multiculturalismul pornește de la starea de fapt a multiculturalității și încearcă o reconstrucție a spațiului
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
alternative. Multiculturalismul pornește de la starea de fapt a multiculturalității și încearcă o reconstrucție a spațiului cultural comun în care identitățile minoritare sant privite ca parteneri egali în procesul afirmării importanței contribuției comune la o construcție axiologică ce stă sub semnul pluralismului.Afirmarea publică a minorităților, angajarea lor în jocul politic presupune însă o adâncire a autonomiei identitare în raport cu celelalte entități minoritare și în special în raport cu cea a grupului majoritar. De aceea multiculturalismul presupune afirmarea unor identități clar conturate. Pentru a evita
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
coercitive, ele continuînd să existe, în stare latentă, și cunoscînd în fond alte modalități de expresie. Bunii observatori au știut să distingă întotdeauna, dincolo de aparența pacificării, vulcanul care continua să existe, uneori să și fumege discret. Evoluția de la stalinism la pluralismul politic 23 nu e deloc li-nă, nici simplă. Convulsii de tot felul s-au putut sesiza pretutindeni în fostul imperiu sovietic și în zona lui de influență. Regiunea "balcanică" pare a fi încă cea mai expusă, judecînd anume după tragedia
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
sensibili numai la "mecanisme", ci un organism superior, în care națiunile să-și simtă solidaritatea continentală 38. Se pot aminti destule pledoarii în acest sens39. Ca și Soljenițin în cultura rusă, Alexandru Paleologu evocă necesitatea unui naționalism luminat, compatibil cu pluralismul și toleranța, în zona ex-sovietică. Pentru el, emergența naționalismelor în această zonă e un reflex defensiv la amorfismul produs în ultimii ani. Analiștii apuseni par a nu înțelege însă realitățile post-comuniste din zonă atunci cînd observă numai naționalism demagogic, interesat
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]