4,003 matches
-
pasiune și totul se ascunde în umbra nopții! E ireal! Câtă durere, chin, jale! Departe, se vedea satul ca într-o ceață subțire învăluit de cântecul monoton al orologiului din sat care anunță venirea nopții. Dar această dură neliniște este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide și ivirea stelelor aurii pe cer ca un zbor luminos. Mă întorc într-o parte și văd cum florile de câmp, obosite, s-au culcat în căpițele de fân, iar cântecul greierilor se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în camera de tron, iar lui Mex nu i-a fost prea greu să își surprindă tatăl pentru a-l provoca la luptă. Lupta a fost înverșunată și a durat trei zile și trei nopți. În timpul luptei, pentru a-și potoli setea, Mex primea apă de la Izabel. Și zmeul Marcus i-a cerut apă fetei, dar ea nu i-a dat, lăsându-l să se usuce de puteri. După ce zmeul cel rău a fost înfrânt, iar Izabel și-a pus din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vis râzând. Mama mea Lea spunea că mă visa în fiecare noapte. Că vorbeam una cu alta ca două vechi prietene. - Erai foarte înțeleaptă și-mi spuneai ce să mănânc ca să-mi facă bine la stomac sau cum să-i potolesc pe Ruben și pe Simon care se certau mereu. Eu îți povesteam despre tatăl tău Iacob și despre mătușile tale. Tu îmi spuneai despre celălalt tărâm unde lumina și întunericul erau încă împreunate. Ne simțeam așa de bine împreună că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
iar în jurul lui iarba și tufele erau la pământ, ca după o luptă. Ruben a alergat înapoi la noi și a cerut țipând o haină ca să-l acopere și apoi l-au cărat pe brațe pe deasupra apei. Vaietele s-au potolit când a fost adus Iacob, fără simțire, atârnând în brațele fiilor săi, cu piciorul stâng într-o poziție nefirească de parcă nici n-ar mai fi fost atașat de corpul lui. Inna s-a precipitat și a pus să fie ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca să-i înmoaie inima și ce animale aveau să fie ascunse de lăcomia fratelui. Mamele mele nici nu începuseră să împartă odoarele și să pregătească darurile pe care tata voia să i le pună sub ochi lui Esau ca să-i potolească mâinia. Acum iată era prins în capcană și se afurisea că-și pierduse atâta timp cu gândul la demoni și îngeri care-l abătuseră de la treburile lui. Corturile noastre erau expuse și nici nu aveam pe unde să fugim pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fiii destul de rar, se lăuda deseori cu priceperea și sănătatea lor. - Băieții mei au cei mai frumoși dinți pe care i-ai văzut vreodată, spunea ea solemn, pentru că gura ei era o ruină și mesteca magheran toată ziua, ca să-și potolească durerile. Ani de zile, Meryt îmi povestise toate detaliile vieții ei, în speranța că o să-i spun și eu câte ceva despre mine. Până la urmă, a renunțat să mă mai întrebe, dar niciodată n-a încetat să mă cheme să asist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În landă... *** - Nu te mai fîțÎi atîta! N-o să-l faci să vină mai repede. Marie Își aplecă ușor capul spre maică-sa care, Îngenuncheată la picioarele ei, tocmai trăsese brusc de tivul rochiei ca s-o Îndemne să se potolească odată. Cu părul ei scurt și cărunt, cu chipul supt și prematur ridat al femeilor mult prea adesea expuse stropilor purtați de vînt, Jeanne serbase șaptezeci de ani de viață În anul care trecuse. - A plecat din Saint-Malo În zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
primă mînă, ce e adevărat din toate bîrfele care circulă acum, susură el. Este extrem de excitant! Măcar o dată se petrece ceva și În fundătura asta! - Îți confirm că uciderea fratelui meu nu are nimic dintr-o bîrfă, spuse ea sec, potolindu-l pe loc. PM Își luă un aer plictisit și o introduse În bibliotecă. Pe cît restul castelului aducea cu un mormînt gotic, pe atît magnifica bibliotecă se arăta fascinantă. Rafturile de lemn gemeau de cărți vechi, plutea În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
avu efectul unui șoc electric. Marie țîșni din pat și din reflex ridică receptorul. O voce striga În aparat. Chipul Mariei, marcat Încă de somn, se contractă. - Calmează-te, Stéphane, nu mai zbiera așa... Ce? Nu Înțeleg nimic... Cum?... Dar potolește-te odată! Vin imediat. Închise telefonul, trase adînc aer În piept și se sili să expire cît mai lent spre a-și recăpăta calmul și gîndirea limpede. Se uită la Christian, care abia se mișcase În somn, și Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
supravegheate sosirile și plecările de pe insulă. De Îndată ce Închise ușa, Stéphane se Întoarse să se văicărească pe lîngă Marie. - Fersen o să mă dea afară, cu siguranță! O să fie vina mea că Pérec s-a evaporat! - Stéphane, nu te mai agita atîta, potolește-te... Ridică receptorul unui telefon ca să transmită și ea cîteva apeluri, dar Stéphane Își reîncepu agitația. Ținea În mînă un fax care tocmai sosise. - Ai, ai, ai! E de la laborator, uite, era Într-adevăr sîngele lui Pérec sub unghiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își mai servi un ultim pahar, apoi Își reprimă rîsul cînd o auzi Împleticindu-se pe coridor. Loïc, destul de beat la rîndul lui, ieși din cameră. Sticla goală pe care o ținea În mînă nu fusese suficientă pentru a-i potoli grija care-l frămînta În legătură cu fiul lui. Trecu În birou și se opri brusc În mijlocul Încăperii. Sub lumina micuței lămpi de pe masa lui de lucru, o pată albă Îi atrase privirea. Avu dintr-odată o expresie de groază. Un plic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la gură, cu brațele adunate În jurul corpului, cu un aer rătăcit și lac de sudoare, bîiguind cuvinte fără șir: val... mare... roșie... sînge... luminile... nuuu... O luă În brațe și o legănă șoptindu-i vorbe liniștitoare. Încetul cu Încetul se potoli. CÎteva ceasuri mai tîrziu, la primele raze ale soarelui, două Falcon-50 decolară de la baza din Lann-Bihoué Îndreptîndu-se țintă spre Atlanticul de Nord spre a cerceta cu minuție sectorul ale cărui coordonate le dăduse Christian Înainte de a-și lansa SOS-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
izbi de piatră, iarăși și iarăși. Lucas Îi văzu cel dintîi. Se Îndreptau spre fabrica de faianță, socotind că o vor găsi pe Yvonne acolo, dar nu În felul acela. - Ce face? A Înnebunit! - Pierric! Se năpustiră amîndoi, Lucas o potoli cu mare caznă pe Yvonne, În timp ce Marie, Îngenuncheată lîngă trupul de-acum inert, constata că Pierric Își pierduse cunoștința. - Are pulsul foarte slab! Lucas acționa deja tastele mobilului. - Morineau! Fersen la aparat... Cheamă elicopterul Protecției civile, avem un rănit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dintre jandarmi. Soțul lui Gwen țîșni instantaneu de parcă ar fi fost elctrocutat și se repezi să-l strîngă de gît. - Asasinule! Tu ai ucis-o! Lucas se văzu nevoit să cheme doi jandarmi ca să-l stăpînească pe Philippe, care se potoli cînd Îl auzi pe polițist dînd un ordin. - Conduceți-l pe Pierre-Marie de Kersaint la postul de jandarmerie! - Cum? Ce v-a apucat? SÎnt agresat și tot pe mine mă arestați? se răzvrăti PM. Lucas se dovedi de neîmblînzit: silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Taci din gură și măcar o dată gîndește! i-o reteză Arthus cu brutalitate. În mod oficial, mă voi preface că abia acum am descoperit că este fiica mea... - Nu pricep! - Asta nu mă miră. Armelle se văzu nevoită să-l potolească pe PM pentru ca socrul ei să-și poată continua raționamentul pe care era curioasă să-l audă: familia Kersaint avea totul de cîștigat, gestul acesta generos nu numai că putea servi aparențelor, dar, lucru și mai interesant, Ronan devenea astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
confirmă faptul că, după cum credeau, benzile video despre menhiri fuseseră trucate. La telefon, Lucas Îi făcu de două parale pe tehnicieni, tună și fulgeră două ceasuri, pentru că imaginile care lipseau erau definitiv pierdute, irecuperabile. Doar Marie mai izbuti să-l potolească intrînd ca vijelia În birou, căci tocmai primise un fax pe care Îl puse În fața lui. - E de la SRPJ! Au rezultatele cercetării asupra accidentului de la Dublin, În care a pierit Erwan de Kersaint. - Și? - Ghici a cui era mașina? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
urmă și aproape că se crezu prada unei halucinații. La vreo sută de metri În urmă, tocmai zărise o altă vedetă și ar fi putut să jure că la cîrmă se vedea silueta lui Lucas... Respiră adînc, Încercînd să-și potolească bătăile inimii, și pentru a menține atenția lui Stéphane În altă direcție, izbi violent o stîncă de la suprafața apei. - Hei, fii atentă! Stéphane se aplecă să constate stricăciunea. Marie apăsă atunci pînă la capăt maneta de viteză, brusca accelerare Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
simțea chinuită. Vocea gravă a skipperului care cerea tăcere o readuse la realitate. - N-am spus Încă nimănui acest lucru, Începu el, dar am decis s-o las mai moale În ce privește cursele... Comentariile izbucniră, el ridică mîna spre a le potoli. - Nu abandonez navigația cu pînze... Vreau doar să mă dedic ceva mai mult vieții mele personale. Se Întoarse atunci către Marie. - Vom putea să ne gîndim un pic și la noi și la copilul pe care-l dorim amîndoi... CÎteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gând să-și ia altă pasăre. Fugitiv, se gândi la vecina din față, redactoarea de la 20 Ans; n-o mai văzuse de luni de zile, probabil se mutase. Se sili să-și concentreze atenția asupra mâinilor, constată că tremurul se potolise puțin. Bruno rămânea nemișcat; tăcerea dintre ei mai dură câteva minute. 12 — Am cunoscut-o pe Anne În 1981, continuă Bruno cu un oftat. Nu era prea frumoasă, dar mă săturasem să fac labă. Îmi plăcea, totuși, că avea sânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pus memo-ul ăla pe birou ? Fiindcă nu cred în ruptul capului că a fost acolo înainte de deadline. Firește că a fost acolo. Arnold se întoarce spre mine preț de o secundă, plictisit și cu aerul că face o concesie ca să potolească nebuna. Am venit cu el la tine în birou pe 28 mai. 28 mai ? De unde a mai apărut și data asta de 28 mai ? De ce îmi sună aiurea chestia asta ? — Nu te cred, zic cu mânie neajutorată. Pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ca să nu-i las să pună capăt călătoriei lui Krog mai devreme decât ar fi dorit Moru. Am dat de o Întindere de apă mai mare decât bălțile de prin părțile noastre și m-am oprit cu gând să-mi potolesc setea. Of, of. Ce mai apă aveau și ăștia! Verzuie, călduță și cu gust dulceag. Moale și cleioasă, precum pământul din jur, stătut și bălos, abia bătut de vânt, nu ca glia din munții mei Înalți și falnici, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se lasă seara, l-am Îmboldit. Vrei să legăm frăție de sânge sau te temi de frigurile ce le poartă țânțarii? Am auzit un chicotit Înfundat. Mirosul omului Începu să se răspândească În aer precum fuioarele norilor, semn că se potolea. Cu toate astea, Încă nu venea. - Am niște pește tocmai bun de mâncat. Cu asta l-am convins. L-am auzit cum se ridică și cum se apropie dar nu m-am Întors să-l văd. Doar am scotocit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Mi-am Înfipt degetele În bulumac și am simțit cum Începem să jucăm, de parcă ne-am fi prăvălit printre stânci. Când am scos capul afară, abia dacă am reușit să iau o gură de aer. Cerbul era Încă acolo. Era potolit și bea apă, dar când Enkim a slobozit un strigăt ascuțit, cerbul a ridicat privirea. A făcut doi pași, intrând În apă de parcă ar fi dorit să vină după noi, Însă s-a oprit, urmărindu-ne din ochi. - Dar zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu altele, să dea din mâini ca apucatele și să se certe. Câteva se duseră la Vinas care ieși deîndată din casă și se repezi la apa care curgea mereu. - O să se umfle, dar n-o să iasă din matcă, le potoli ea pe surate. N-o să mai ieșim la pescuit, că o să fie volbură mare, dar nici nu trebuie să mutăm casele În altă parte. - Cum adică, se umflă? - am Întrebat. - O să fie niște vâltori ca cea care era să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
petreceau În jur. Tărâmul lor era frumos. Era plin de verdeață și molcom. Ochii se odihneau când te uitai prin satul lor. Era răcoare. Stâncile din jur erau netede și lucioase, ca niște spinări de bouri grași. Se auzeau zgomote potolite de peste tot, de parcă neamul lor n-ar fi cunoscut niciodată necazul, furtuna, sau fuga de vrăjmași. Păsări de toate felurile se opreau fără frică printre casele lor, ciugulind fără ca nimeni să Încerce să le prindă. Până și mistreții mergeau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]