2,788 matches
-
exemplu, dacă admitem cum o vom face, motivat, în această lucrare că logos-ul (ca atare) trecut în logică (logos-ul formal) reglează totul în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii omenești, în felul unei autorități "universale și necesare", desigur, a priori, chiar dacă el nu are decât o firavă îndreptățire istoric-naturală, nu trebuie să acceptăm, în consecință, că anumite rațiuni formale, dependente, desigur, de logos-ul formal însuși, așadar de mai mică extensie a valabilității lor decât acesta, s-ar putea "forma
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tuturor faptelor pe care le socotim a fi "sufletești" și "subiective": afecte, acte de voință etc., integrate, toate, în scenariile formale ale gândirii. Prin urmare, ideea autonomiei gândirii are susținere "natural-istorică"; dar unele dintre elementele sale sunt cu adevărat a priori? Iar susținerea istorică este suficientă? În plus, acest fapt, care se arată deja ca fiind semnificativ filosofic, are aplicabilitate în întreaga "lume" a omului, în lumea vieții sale? Se întorc toate aceste reglementări ale gândirii autonome, valabile, în primă instanță
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
autonome, valabile, în primă instanță, doar pentru gândirea însăși, către situațiile de viață, acolo unde practicile par a regla ritmul sau suflul vieții? Și dacă se întorc așa cum a fost presupus deja nu întâlnesc aici ceea ce este cu adevărat "a priori universal și originar", suportând ele însele o transformare, o veritabilă reconstituire, prin care sunt așezate în limite firești? Modalitățile de gândire, acum autonome și instituitoare ale unei "istorii a gândirii", s-au mișcat în sensul rafinării lor. Tocmai acest sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
referă la relația de cuprindere, de incluziune. Astfel, logos-ul este cuprins în fiecare act de gândire, rostire etc.; ceea ce înseamnă că el este numai în acest chip; dar poate fi numai astfel doar dacă este însăși "originea originară" (a priori originar și universal, în termenii fenomenologiei) a oricărui act care îl cuprinde; într-un fel, tocmai acesta, actul, este constituit și instituit, totodată de logos. Dacă admitem însă o asemenea origine a oricărui act de gândire (dar și de rostire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
act de gândire (dar și de rostire, de făptuire), condiționantă în sensul cel mai tare cu putință, înseamnă că trebuie acceptată și un fel de "origine non-originară"; spre deosebire de cealaltă, aceasta nu constituie actul gândirii, rostirii, făptuirii (nu este, propriu-zis, a priori originar și universal), dar are puterea de a-l institui, ca și cum ea ar lua locul "originii originare". Până la urmă, însă, ea nu are decât acest sens limitat, de instituire "natural-istorică" a unui act; totuși, ea nu poate fi nesocotită, tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vizată șansa de a căpăta răspunsuri și la aceste întrebări. Ceea ce se află în orizontul viețuirii omenești, la un moment dat, este autorizat din perspectiva convențiilor formale instituite de gândirea autonomizată. Faptul că aceste convenții sunt luate drept elemente a priori ale constituirii oricărui gând, ale constituției oricărei rostiri sau făptuiri, pare a fi mai degrabă rezultatul unei opțiuni întâmplătoare, decât al unei decizii bine întemeiate, care ar implica și criterii de altă natură decât cele formale, sau care ar pretinde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici semnificația sa pentru proiectul de față și, în consecință, atenția care i se va acorda în această lucrare. Tradiția eficace în structura căreia se află și logos-ul formal (gândirea autonomizată și formală) nu poate conține elemente propriu-zis a priori, cu excepția elementului ei originar (în sens de "origine originară"), necunoscut încă nici unei analitici sau dialectici, hermeneuticii filosofice sau chiar fenomenologiei. Abia o hermeneutică radicală, a cărei țintă a fost indicată mai sus, poate stabili, pe calea unei "analitici non-judicative" (al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru această non-identitate este faptul că cele două reducții ce urmează a fi operate dar numai după o pregătire a condițiilor lor "descriptive" de posibilitate nu reduc, propriu-zis, ceva la altceva, acest altceva fiind "subiectivitatea transcendentală" sau un "element a priori" al acesteia, cogito-ul unei cogitații, "noema și noesa" unui act intențional etc. Reducțiile readuc faptele gândirii, rostirii și făptuirii, "formate" judicativ, la unitatea lor originară logos-ul formal ca timp, întâi, apoi logos-ul ca atare -, unitate preeminentă față de aceste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
héxis, "dispoziție habituală", ceea ce înseamnă că, deși par a fi originare în raport cu orice preluare și prelucrare subiectivă a unui obiect oarecare, ele sunt condiționate, relative, neavând și neputând să aibă statutul unor "facultăți" subiective înnăscute și al formelor pure a priori ale acestora; deși, este clar, sunt a priori în structurile construcțiilor științifice sau ale reconstrucției filosofice, ale schemelor logice sau ale doctrinelor ideologice.8 Prin urmare, nu preluăm orice (obiect) și nici nu prelucrăm oricum (subiectiv), fie că este vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fi originare în raport cu orice preluare și prelucrare subiectivă a unui obiect oarecare, ele sunt condiționate, relative, neavând și neputând să aibă statutul unor "facultăți" subiective înnăscute și al formelor pure a priori ale acestora; deși, este clar, sunt a priori în structurile construcțiilor științifice sau ale reconstrucției filosofice, ale schemelor logice sau ale doctrinelor ideologice.8 Prin urmare, nu preluăm orice (obiect) și nici nu prelucrăm oricum (subiectiv), fie că este vorba despre o prelucrare filosofică, vizată aici explicit, fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizare" (intervenția timpului este necesară), ale căror rezultate vor fi înfățișate și în lucrarea de față. Revenind la teza formulată mai sus (mai degrabă, o ipoteză), după care gândirea constrângătoare (autonomă) ține de condiții dispoziționale (dobândite), nu "naturale" și a priori, putem observa că analitica și dialectica, disciplinele "formale" ale filosofiei (și instituții ale dictaturii judicativului, cum precizam), revin în reconstrucții filosofice exemplare. În această lucrare voi ilustra pornind de la filosofiile lui Aristotel, Kant și Heidegger. Cele două discipline stabilesc toate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere. Obiectul cunoașterii veritabile nu poate fi decât ființa (ceea-ce-este); deși ființa nu apare întotdeauna în sine însăși, ci, așa cum o va gândi Aristotel mai târziu, ca o "generalitate fără gen" (nerezultată prin "generalizare"), ceva ce ar corespunde a priori-ului originar în sens fenomenologic). Garanția adevărului este dată de calea bună a cunoașterii; calea adevărului, susținea Parmenide, este aceea care duce către ființă. Numai că nu este vorba aici, la Eleat, despre ființa unui lucru, ci mai degrabă despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale și din mai multe perspective de tema categoriilor, acestea sunt întotdeauna privite, dacă se ia în seamă dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă, de altfel, și la Kant, unde categoriile (ca forme a priori ale intelectului) sunt "deduse transcendental" din apercepția originară "eu gândesc" și în aplicarea lor la un material sensibil, dar ca funcții în judecată. Am putea spune că sub aspect logic, categoriile au semnificație numai dacă participă la forma de gândire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
context ulterior, pentru că ele au o anumită semnificație judicativă. Se poate spune acum doar atât: facultățile sunt considerate ca fiind autonome față de orice obiect pe care îl pot prelua și prelucra; de aici, la limită, și ideea despre "formele a priori" ale facultății de cunoaștere. Fără forma intelectului numită de Kant "judecată", categoria nu poate face trecerea de la senzații la "obiect". E drept, tocmai categoria este cea care "obiectualizează" senzațiile (prin intermedierea schemelor temporale ale imaginației transcendentale), însă numai în funcțiunea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în stare să pre-ia, deodată, "lucrul", pentru a-l exprima întocmai: simplele date senzoriale devin indicii pentru un "obiect", constituit ca atare de noțiune, în context judicativ. Sau putem socoti valabil scenariul kantian al constituirii cunoștințelor prin contribuția formelor a priori ale facultății de cunoaștere, de fapt, a apercepției originar transcendentale, a categoriilor "aplicabile" la "obiecte" prin schemele temporale ale imaginației; sau scenariul fenomenologic al "umplerii intuitive, al "sintezei" și al "ideației" (Heidegger, după Husserl), desprinzând din toate acestea ceea ce ar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
său, într-o unitate dată înaintea componentelor sale (tocmai actul și obiectul corespunzător). Sintezele ideale, schemele de toate felurile care intervin "condiționant" în fenomenologia constitutivă a lui Husserl pot fi socotite aici, într-un sens analogic; ca și formele a priori care intervin constitutiv în dobândirea cunoștinței, despre care vorbește Kant. Oricum, în orizontul judicativului omnipotent, enunțul S este P constituie cel mai simplu și, totodată, cel mai problematic enunț. Principiile logice (cele trei amintite) au și ele un conținut (un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoștinței, despre care vorbește Kant. Oricum, în orizontul judicativului omnipotent, enunțul S este P constituie cel mai simplu și, totodată, cel mai problematic enunț. Principiile logice (cele trei amintite) au și ele un conținut (un "obiect"), nefiind funcții pure a priori sau acte constitutive neintenționale, fenomenologic vorbind (imposibile, de altfel, și unele și celelalte). Dar conținutul nu le aparține, nu le este propriu, pentru că ele nu sunt constitutive ca atare față de acesta, ci doar "regulative" (asemenea principiilor regulative ale intelectului, la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
40 Un exemplu potrivit pentru ideea ultimă, dovadă, totuși, de încercare de forțare a limitelor judicativului constitutiv, este "maxima" fenomenologică "La lucrurile însele", susținută de reconstrucția cunoașterii pe temeiul faptului intenționalității, al intuiției categoriale și eidetice și al originarității a priori-ului și care presupune în aceeași măsură "lucrul ca atare" și actul prin care acesta este preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin pe cele corespunzătoare celor două "poziții", S și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus, ca rezultat al unei "opțiuni". Deoarece, ca început al cunoașterii nu se poate afla o formă vidă, dar nici un conținut de cunoaștere ne-format, ci mai degrabă o unitate sintetică. Elementele obișnuite de cunoaștere (empiric și rațional, a priori și a posteriori, sensibil și categorial, observațional și esențial etc.), instanțele "naturale" ale sale (de fapt, judicative: subiectul și obiectul) dobândesc valabilitate prin această unitate sintetică, exprimată satisfăcător tocmai de enunțul S este P; cel puțin așa arată lucrurile din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Însă reconstrucția "critică" propusă de el prin proiectul metafizicii-știință rămâne, în liniile ei fundamentale, judicativă, nedepășind condițiile expuse mai sus. Kant tematizează în filosofia sa enunțul sintetic S este P: epistemologic, demersul critic are sensul dovedirii posibilității judecății sintetice a priori, adică a unei specii din genul acestui enunț. Așa încât, relația judicativă este reperul logic fundamental, matricea sistemului categorial kantian 43; identitatea rămâne doar un simplu criteriu de distingere a judecăților analitice de cele sintetice. Hegel, de asemenea, constată că judecata
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi de observat că analitica și dialectica instituie corpusuri de norme privind căile gândirii. De la bun început, ele constituie gândurile (au rol constitutiv pentru acestea) sub aspect formal, pe baza formei judicative originare și a "legilor logice", care funcționează a priori, așa cum funcționează regulile multiplicării pentru Husserl. Ideea de logică presupune nu doar forme, ci și legi (reguli); tocmai acestea din urmă particularizează formele, conducându-le, prin interpretare, către adevăr, cunoștință, teorie asupra unor obiecte determinate etc. Odată ajuns la analitică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă, ceea ce capătă semnificație din cercetarea în spațiul topicii (dialecticii) este faptul că regulile privind temeiurile oricărei științe (desigur, și ale filosofiei) sunt constitutive discursului, așadar că ele nu sunt doar regulative. Ele devin elemente formale, totodată "temeinice" (cumva, a priori, apoi "transcendentale", în înțeles kantian), ale rostirii filosofice. Am folosit termenii "dialectică" și "topică", în acest context, ca și cum ar fi sinonimi; așa vor fi folosiți și mai departe, acest mod fiind cel mai acceptabil, potrivit lui Aristotel și comentatorilor lucrărilor sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celor două tipuri de cunoaștere. În plus, acest ultim criteriu poate fi angajat și în sensul de a nu respinge în mod absolut calitatea de cunoaștere pentru raționamentele incorecte din punct de vedere formal. 3.1.1.5. Elementul a priori al logicii formale Deși nu trebuie să uităm caracterul formal al logicii-organon, faptul că ea vizează, preeminent, forma (formele) gândirii (simpla ordine a operațiilor acesteia), având drept element originar structura judicativă S P, în lămurirea problemei deschise aici despre rosturile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acceptat un temei ultim (rostul lui va ieși la iveală prin operarea reducției judicative); de fapt, a fost deja acceptat. De aceea am putea spune că diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa) constituie un veritabil element a priori al logicii organon și, de fapt, al oricărei logici (care nu poate fi decât formală). Cu toate că stabilitatea conceptuală a celor două tipuri de cunoaștere este deocamdată precară, nu ne putem îndoi de forța cu care ele susțin analitica și dialectica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aristotelice: analitica sau apodictica problemelor speciale, circumscrise în obiectul și metoda lor, și dialectica, disciplina argumentării prin judecăți probabile, disciplina problemelor generale, cu metode accesibile oricărui om, cercetată de Aristotel în Topică."59 Prin scoaterea la iveală a elementului a priori al logicii și prin valorificarea lui într-o ordine a reconstrucției statutului logicii, autoreferențialitatea gândirii se retrage, căpătând contur ceea ce grecii numeau eironeia (nu cred să fie greșit ironia)60, demersul "reamintirii" originii, în cazul nostru, a originii analiticii și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]