2,673 matches
-
symbol). Retorica identitară s-a reconfigurat în jurul ideii de Națiune, aceasta din urmă recâștigându-și locul central pe care l-a avut începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea în conștiința de sine a românilor (Verdery, 1991, p. 122). Documentul programatic care revelă noua turnură națională a retoricii oficiale sancționate de către partid este Programul Partidului Comunist de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism (1975). Titlul "rebarbativ", cum îl cataloga istoricul V. Georgescu (2008), anunță noua
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de apărare a intereselor naționale ale întregului popor" (p. 49). Noua misiune istorică a Partidului este așadar una națională! De la momentul "insurecției naționale" până în 1975, istoria României este cronica realizărilor PCR în edificarea noii orânduiri sociale. Ecourile academice ale injuncțiunile programatice nu au întârziat prea mult să apară. Profesioniștii trecutului au percutat la stimulul partinic, producând o serie de lucrări și tratate cu iz academic pentru a servi ca "întărituri mitoistorice" pentru tezele enunțate de program. În acest sens sunt scrise
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
neîndoielnic turnura naționalistă ale cărei efecte s-au repercutat și asupra istoriografiei naționale. Ca paradigmă culturală instrumentalizată în program ideologic, protocronismul afirma întâietatea culturii române în fața celorlalte culturi mai vizibile ale Europei. În esență, protocronismul și-a propus în mod programatic să descopere anticipațiile și anterioritatea culturii românești, ceea ce a și reușit: Mihai Eminescu a așezat fundația sociologiei ca știință, contribuind decisiv și la dezvoltarea economiei politice; mai mult, Eminescu a intuit în opera sa literară teoria relativității a lui Einstein
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
traco-dace nu a rămas nefructificată didactic. Programul... a evidențiat "procesul de înrîurire reciprocă" dintre civilizația traco-dacică și "civilizațiile cele mai avansate ale antichității - greacă, romană, persană și altele" (1975, p. 27). Manualul care tratează "istoria antică a României" prelucrează teza programatică a influenței mutuale, arătând că "daco- geții au intrat de timpuriu în contact cu civilizațiile străine (persană, scitică, greacă, mai tîrziu celtică și romană), preluând de la ele o serie de elemente avansate, dar exercitînd, în același timp, o influență asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Istoriografia național-comunistă realizează unificarea celor trei instanțe revoluționare, fuzionându-le în "Revoluția română din 1848- 1849" (Hurezeanu et al., 1988, p. 41). Se insistă puternic asupra "caracterului unitar al revoluției române", arătându-se că acesta decurge logic din comunalitatea principiilor programatice și a revendicărilor formulate. Unificarea evenimentelor revoluționare de la 1848 în "Revoluția română" evidențiază din plin efectul totalizator și acțiunea integratoare ale ideii de unitate. Independența. Repriza internaționalistă a socialismului românesc a reliefat lupta perenă a poporului muncitor pentru eliberare socială
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
se utilizează numai manuale școlare aprobate de Ministerul Învățământului" (art. 128, al. 2). Prefacerile cele mai semnificative ale sistemului național de învățământ au fost lansate în ministeriatul lui Andrei Marga (1997-2000) sub egida ideii de "reformă comprehensivă" a educației. Textele programatice, precum și evaluările post-festum scrise de (ex)ministrul Marga ilustrează din plin proeminența ideilor de "tranziție" și "reformă" care au ghidat restructurarea învățământului românesc. Două din textele centrale ale sale se numesc Educația în tranziție (Marga, 1999), respectiv Anii reformei 1997-2000
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei, au fost integrate în "Revoluția Română de la 1848" (Almaș, 1994, p. 84; Cristescu et al., 1994, p. 30). Avem astfel o unificare revoluționară a pașoptismului românesc, prin care mișcările desincronice temporal, disparate teritorial și disjuncte programatic (în special în cazul Transilvaniei) sunt fuzionate în același cadru temporal, spațial și revendicativ în care dominantă este ideea unificării naționale. II. Discursul polifonic (post-1998). Tema unității, sacralizată în mitologia națională, este deconstruită odată cu noua programă școlară pe baza cărora
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dat inexorabil al condiției umane. Limitările nu sunt străine nici lucrării de față, cele mai multe datorându-se perimetrului extrem de întins, acoperind două secole de existență națională românească, asupra căruia am desfășurat șantierul analitic al lucrării. Deși lucrarea își are ca țintă programatică urmărirea genezei culturale și a transformărilor structurale ale memoriei istorice românești, analiza examinează doar o dimensiune a ordinii mnemonice, dată de memoria textuală difuzată prin literatura didactică. Premisa teoretică pe care este așezată cartea de față înțelege memoria colectivă ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
foiletonului reprezenta pentru Kraus doar una dintre expresiile estetismului, în care el vedea un indiciu major al declinului culturii. Protestul lui Kraus împotriva estetismului se întâlnea cu cel reprezentat de arhitectura austeră a lui Adolf Loos, o artă îndreptată aproape programatic împotriva amestecului estetizant al frumosului și utilului. Kraus făcea vinovat estetismul de acea slăbire a sensibilității față de valorile morale elementare care se exprima printr-o revărsare nestăvilită de afectare, artificialitate și ipocrizie. Toate acestea subminează comunicarea, relațiile simple și firești
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
insistență lui Russell, a fost cea care le-a stârnit interesul, ci, cu deosebire, consecințele antimetafizice ale delimitării domeniului a ceea ce se poate spune prin caracterizarea dată propozițiilor cu sens drept „imagini“ ale stărilor de lucruri. Astfel, în textul lui programatic intitulat Cotitura filozofiei, Schlick afirma că filozofia nu este o știință, ci o activitate de calificare ce își propune precizarea sensurilor enunțurilor prin analiză logică. Amintindu-i pe Frege și Russell, Schlick scria că „până la această cotitură decisivă a înaintat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o orientare asemănătoare. În realitate, modul cum vedeau empiriștii logici viitorul filozofiei poate fi apreciat drept un fundal contrastant adecvat pentru înțelegerea originalității poziției exprimate în Tractatus. Ceea ce viza reforma care a fost anunțată în Manifestul Cercului și în scrieri programatice ale membrilor săi era transformarea filozofiei într-o disciplină științifică onorabilă, o disciplină cu obiect propriu și cu metode distincte. Obiectul este limbajul, iar metodele sunt cele ale analizei logice. Se considera că soluții satisfăcătoare ale problemelor filozofice, prin clarificarea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
perioadă de declin cultural sau fără cultură. Asta nu înseamnă neapărat că un om mare este într-o asemenea epocă mai puțin mare, dar filozofia este redusă astăzi la o chestiune de îndemânare și nimbul filozofiei dispare.“82 Aceste exprimări programatice sunt coroborate de relatări ale unor persoane care i-au fost apropiate lui Wittgenstein. Într-o convorbire din anul 1930, Wittgenstein a răspuns astfel sugestiei lui Drury că gândirea lui a ajuns într-un punct stabil: „Da, am ajuns într-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și capul unui rege.“72 Wittgenstein a fost prețuit și chiar venerat de membri ai Cercului, care au văzut în Tractatus o verigă în acea prefacere care a fost anunțată prin lucrările lui Frege și Russell și proclamată drept obiectiv programatic al activității grupului. Concludente în acest sens sunt unele afirmații din autobiografia intelectuală a lui Carnap. Menționând că alături de Frege și Russell, Wittgenstein a fost filozoful care a exercitat cea mai mare influență asupra gândirii sale, Carnap afirmă că în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și lingvistică ce fac posibilă identificarea propozițiilor cu sens, că problemele filozofiei tradiționale ar putea fi înlăturate în același fel ca și anumite paradoxuri logice. O altă cunoștință a lui Wittgenstein din anii ’30 caracteriza astfel poziția lui față de orientarea programatică a Cercului: „Deși Wittgenstein a fost tatăl pozitivismului logic (ceea ce se poate spune numai dacă Tractatus-ul este citit într-un anumit fel - n. m., M. F.), el a refuzat în curând să-l recunoască și nu putea auzi de el
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt ostilitatea față de metafizică, empirismul, încrederea în știință și tehnologie, ca forțe capabile să schimbe în bine lumea. Pentru Russell, ca și pentru empiriștii logici, reperul în constituirea modelului de excelență menit să revoluționeze filozofia era știința modernă. Obiectivul lor programatic a fost să facă și filozofia „științifică“. Acesta este un atribut pe care filozofia îl câștigă atunci când intră în posesia unor metode care sunt mânuite în deplin consens de toți cercetătorii onești și calificați, astfel încât rezultatele vor putea fi controlate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
malițios” care „are mereu grijă să-și împartă admirația pentru literatură între respectul civilizat și pasiunea inocentă”. Neocolit de subtilitate, dar ocolit de partipriuri generaționiste, mobil în regim polemic, dar atent la civilitatea tonului, S. este un critic solid, urmărind programatic, prin augmentări succesive ale sumarelor, sinteza și panorama. Fundamental un spirit canonic, el modulează totuși această constantă în sensul conștiinței relativității faptului literar, înscris, pe de o parte, în social-politic, iar pe de altă parte supus unei eroziuni intrinseci. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
problemă rară. Deși la ora actuală există puțini manageri care să nu fie de acord că este mai bine să conduci prin intermediul întăririi pozitive decât al celei negative, și mai puțini sunt cei ce înțeleg diferența dintre cele două. Încercările programatice de folosire a tehnicilor de întărire pozitivă demonstrează această lipsă de înțelegere. Doar pentru simplul fapt că aveți echipe, participare și împuternicire nu înseamnă că obțineți rezultate prin intermediul întăririi pozitive. De fapt, dacă aceste inițiative sunt gestionate în același fel
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
este însă un aspect al limbii naționale care depinde în mod esențial de voința individului implicat într-un proces conștient, deoarece prin chiar locul ei în cadrul vieții spirituale a unui popor, solicită un aport sporit al activității rațional-conștiente, necesită intervenția programatică și de durată a voinței. Se concretizează astfel pe terenul limbii cel de-al doilea tip de fenomene specifice domeniului social, anume acelea care depind în mod esențial de voința și de conștiința omului, în cazul limbii populare manifestîndu-se aspectele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sunete articulate este sau nu integrabilă limbii sale. Dar, dacă orice vorbitor are posibilitatea de a emite judecăți în legătură cu faptele de limbă, cu modul în care este folosită limba în vorbire, numai specialistul în știința limbii, lingvistul, obiectivează în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în cazul limbii literare, le orientează și le modifică în perspec-tiva unor scopuri determinate. În calitatea sa de cercetător al limbii, atunci cînd este vorbitor al ei, lingvistul se folosește
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
două aspecte: 1) ca însușire a limbii populare și 2) ca însușire a limbii literare. Prima formă a determinismului decurge din-tr-o încadrare naturală și obligatorie a indivizilor în societa-te, cea de-a doua este rezultatul unui efort educativ (și autoeducativ) programatic, reglarea fiind produsă prin sancționări ce au în vedere norme legiferate. Educația, sugestia și sancționarea orientează și corectează posibilitățile naturale, unora oferindu-le mijloace optime de realizare, altora adu-cîndu-le îmbunătățiri, iar pe altele anulîndu-le. Determinarea omului prin limbă se relevă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
evoluției societății. Relația dintre limba literară și cultura majoră are aspecte speciale, între care, în primul rînd, evidențierea deplină a caracterului limbii de element al culturii. Ca orice entitate cu valoare în sine, limba cultă (literară) este adusă conștient și programatic la nivelul (vizat al) culturii, considerîndu-se chiar că nu este posibilă o cultură superioară fără o limbă literară corespunzătoare. În acest context, starea limbii devi-ne o emblemă a nivelului cultural atît pentru comunitate, cît și pentru indivizi și, de aceea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în cazul aceleiași limbi în momente diferite. Și, dacă între aceste obiective nu se formulează întotdeauna intenția de a se produce o îndepărtare de aspectul popular al limbii, această îndepărtare se produce totuși întotdeauna. Fiind o activitate ce se desfășoară programatic și din perspectiva unor scopuri, cultivarea limbii trebuie să fie în principiu o activitate specializată, exercitată de cel care este în măsură să emită judecăți valide în domeniu și care cunoaște mijloacele prin care se pot optimiza performanțele limbii, atît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
tendințe generale care primesc prin poet expresie individuală, dar ele exprimă umanitatea printr-un individ reprezentativ. Construcția filozofică este marcată și ea de universalitate printr-o realizare individuală, dar, de data aceasta, fiind vorba de redarea unor idei în mod programatic, accederea la universalitate este în mod principial asigurată 361. Cu toate acestea, sentimentele (redate prin reprezentări în poezie) și gîndirile (redate prin judecăți de filozofie), deși general umane și prin aceasta universale, au caracter deschis în ceea ce privește obiectul, intensitatea, perspectiva de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de pildă, marea expoziție internațională din decembrie 1924, la care participă artiști din întreaga Europă. Din 1925, C. își lărgește spectrul, scoțând numere speciale consacrate artelor plastice, arhitecturii, sculpturii, artizanatului și unor personalități marcante precum C. Brâncuși, însoțite de articole programatice. Legătura indisolubilă dintre constructivism și arta abstractă nu exclude însă ponderea mare acordată literaturii, îndeobște poemului, definit de Ion Vinea ca „rezultantă a tuturor artelor”: „muzica, plastica, literatura, sunetul, materia, verbul se rezolvă în poezie”, scrie poetul mentor al mișcării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
foiletonului reprezenta pentru Kraus doar una dintre expresiile estetismului, în care el vedea un indiciu major al declinului culturii. Protestul lui Kraus împotriva estetismului se întâlnea cu cel reprezentat de arhitectura austeră a lui Adolf Loos, o artă îndreptată aproape programatic împotriva amestecului estetizant al frumosului și utilului. Kraus făcea vinovat estetismul de acea slăbire a sensibilității față de valorile morale elementare care se exprima printr-o revărsare nestăvilită de afectare, artificialitate și ipocrizie. Toate acestea subminează comunicarea, relațiile simple și firești
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]