3,048 matches
-
de răbdare, totdeauna eu am fost pripit, răbdarea nu m-a caracterizat niciodată. Probabil că întîmplări din copilărie te fac nerăbdător, sau poate toți copiii sânt nerăbdători. Adu-ți aminte de vremea când așteptai Crăciunul sau ziua ta. De obicei răscoleam casa cu o săptămână înainte și, de cele mai multe ori, găseam cadourile pe care le și desfăceam, nerăbdător, dar le si împachetam la loc ca să nu le stric plăcerea alor mei, așteptând momentul înmînării cu emoție mai mult de frică să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
minte, ofticat la culme că mi-am futut viața și nu înțeleg de ce, sau chiar mi-e rău pe bune. Am transpirat instantaneu și ritmul inimii s-a întețit, nefiresc dat peste cap parcă de niște bătăi mai puternice. Mai răscolesc în cutia cu fotografii, imaginară sau reală, nu m-am hotărât încă dacă să te anunț că ar în față o cutie cu fotografii sau să te las să crezi că în realitate ci nu exista decât în mintea mea
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata cu șișul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dâmboviței, unde i se șterseră urmele. O găsiră în zori, cu rochia muiată în sânge, și cîntăre-țul, care deja răscolise orașul toată noaptea după ea, fu imediat anunțat. La comisariat, povestea mai târziu polițistul de gardă din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca 316 suspect, avea o lucire de nebunie în ochi. Când îi dădură drumul, se duse țintă în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
puține minute somnul îl amorți și pe el. Trupurile lor istovite aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și de lipsa oamenilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tovarășul de drum, ceva mai vârstnic, Iahuben nu mai făcu deosebire între îndatoriri. Atlantida cu legile ei era departe și aici nu treceau prin nisipuri decât doi drumeți. Însă acum, punând mâna pe cort să-l desfacă, soldatul se opri, răscolit de veșnica întrebare la care sclavul nu i-a dat niciodată răspuns. Munții de la miazăzi nu se vedeau; deasupra lor atârna numai steaua ciudată. Se făcuse întuneric. Auta reteza tufele și smulgea ierburile uscate, adunîndu-le pentru foc. Dacă cumva, își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr ceva în nisip, lucind sticlos. Nisipul, pe o întindere de câteva sute de pași, era răscolit într-un chip cu totul straniu: nu erau valurile unduite frumos pe care le face vântul, ci parcă niște pâlnii rotunde și tot felul de mușuroaie. Merse într-acolo, dar curând începu să-l clatine o ușoară amețeală. Se gândi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scribii făceau socoteala prăzii luată pentru rege și preoți, hotărând câte vite, câți robi și câtă lână să încarce în fiecare dintre corăbiile de povară. De când se iviseră corăbiile în zare, Auta se făcu mai tăcut. Zarva oștească nu-l răscolea. Și nu știa nici el dacă tristețea așezată în sufletul lui are ca pricină părăsirea acestor locuri sau apropierea întoarcerii în Atlantida... Cu asemenea stare sufletească se duse la Tefnaht, când acesta în sfârșit îl chemă. Preotul Tefnaht se plimba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Răspunse scurt: - M-am uitat, stăpâne. - Așadar n-ai părăsit-o... - Chiar de nu s-ar mai vedea, gândul meu nu știu dacă o mai poate părăsi. - Dar se vede! Auta tăcu. Preotul îl străpungea cu privirea căutând să-l răscolească pe dinăuntru. Sclavul nu se lăsă răscolit: ochii lui erau reci, nemișcați. - Te-am chemat și ca să-ți spun o veste. Pe când ne aflam în Ta Kemet, sus, la întîiul prag al acestui râu, au mai căzut în nisipurile apusene
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldat înarmat la opt robi înlănțuiți și două muieri? murmură sutașul mai mult pentru sine, crezând că nu e auzit de celălalt. Dar și fața îl trădă. Simțind la rândul său că nu e singurul care se teme, slujbașul regesc răscoli frica sutașului: - Și dacă ai să fii întrebat de ce nu te-ai gîndit? Știi ce are să-ți spună Puarem când te va chema să te judece! - Poate nu mă cheamă chiar Puarem. - Puarem sau altcineva! - Știu: era datoria mea de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-a simțit oboseala drumului. Neliniștea se statornicise în el, întinerindu-l, de la plecarea lui Auta. Noapte de noapte zăbovea pe acoperișul palatului privind cerul, fără să vadă însă nimic lămuritor. În fiecare zi, sculîndu-se din somnul scurt o dată cu robii, răscolea miile de suluri secrete aflate într-o anume încăpere pe care n-o cunoștea nici Auta. Totuși, marea taină rămânea nedezlegată. Bătrânul știa bine că de astă dată n-au fost năluci. Cunoștea temeinic firea oamenilor și nu se îndoia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei trebuie călăuzită bine. Acum ea a tulburat măruntaiele Muntelui de Foc, unde se petrec lucruri asemănătoare cu puterea luntrelor noastre. Una o stârnește pe cealaltă și așa în lanț... cine știe până unde! Măcar să fi căzut în câmpie; acolo răscolea pământul și atâta tot!... Nu, nu pot să-mi iert că nu m-am gândit. Auta simți pe frunte o sudoare rece. Abia acum începea să înțeleagă. Așadar, sfârșitul răscoalei va fi moartea tuturor... adică nu a tuturor, căci stăpânii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre Atlantida, apoi în jos. N-avea nevoie să vorbească: îl. văzuse plecând, știa unde pleacă, încercase să-l împiedice ținând minte ce-i spuseseră străinii și fără să-l mai vadă cum a căzut, bănuia că Atlantida el o răscolise, cu luntrea furată. Apoi îi întrebă pe cei patru preoți: - Regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, a scăpat? - Da, stăpâne. - Robi ați luat? Preoții clătinară din cap, zâmbind. Unul spuse: - Vom găsi oriunde! Am adus averi și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
puternic. Stăpânul cred că se desfăta. Marele Preot tăcu iarăși o vreme. Toți se uitau la el cu oarecare teamă. Dar preotul Zeului Soarelui își strivi un zâmbet și întrebă: - Ce poruncești, slăvite? Bătrânul îl străpunse cu privirea și-i răscoli mintea și toate gândurile. Apoi spuse rece: - Trimite o barcă după prințul Mener. Preotul se sculă, acum zâmbind în voie. Bătrânul se întoarse spre Puarem; acesta îl privi supus, dar își încordă sprâncenele auzind porunca ciudată: - Puarem, spuse bătrânul, zeii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își luă pe cele două fiice nemăritate ale sale, alese din turmă câteva oi și un asin și porni mai departe, spre munte. Se temea să mai locuiască în Țoar. Începu ploaia, o ploaie cumplită, piezișă, cu spume, zbătută și răscolită de vântul cumplit. Cei trei bărbați se urcară în luntre, și luntrea țâșni în văzduh prin pânza deasă și scuturată mânios a ploii. Orășelul Țoar în scurt timp pieri din văzul lor. CAPITOLUL XXXIV Puține zile au lipsit de pe podișul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a oprit acolo, la Marea Moartă. - Ce Mare Moartă? întrebă Auta mirat. - Apele râului s-au scurs peste cetățile surpate și nici peștii nu pot trăi în apele ei. De aceea i s-a spus Marea Moartă. Așadar urgia a răscolit și pământul, făcând o groapă uriașă în calea râului... Abraam auzise de la feluriți păstori despre uriașul turn în care locuiau, cum le spunea el în limba lui, Elohim, sau Cei Puternici. Acum se uita lung la Min, pe care nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
greu vorbele aspre: - Ehe așer ehe... - zise el și se poticni. Voia să spună: eu sunt cel care e cârmaciul luntrei noastre; însă nu izbuti să zică decît: eu sunt cel ce este. Mai mult nu știa. Dar bătrânul își răscoli barba albă cu mâna și holbă ochii. Apoi se trânti cu fața în pulbere, sărutând glezna lui Min. Cârmaciul nu pricepu și se uită întrebător la Auta. Acesta îl privi lung pe bătrân, își rosti în minte vorbele spuse de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
seara, când era mic. Dar, fusese el vreodată mic? Viața-l rupsese de ai lui parcă dintotdeauna, și după șapte ani adăugați la cei 14 petrecuți lângă părinți în satul natal, anii copilăriei parcă n-ar fi existat. Privi împrejur, răscolit de sentimente confuze, trezite de vederea satului, apărut nu prea departe. Se revăzu cu câteva ore mai înainte, când plecase de la Iași. Tulburat, febril și surescitat, își scosese din șifonier costumul cel bun de croială nemțească, primul și singurul costum
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
începutul sec. al XIX lea orașul se reclădește și se repopulează, reluându-și locul de centru comercial și creându-și premizele viitoarei sale dezvoltări economico sociale. Revoluția de la 1848 deschide un nou capitol în istoria Bârladului. Ideile revoluționare care au răscolit întreaga Europă la mijlocul secolui și-au găsit un larg răsunet și în rândul bârlădenilor. Astfel în preajma anului revoluționar 1848 la Bârlad ia ființă "Asociația Patriotică" în fruntea căreia se aflau Alexandru Ioan Cuza, Iordache Lambrino, Gheorghe Sion, Ion Cuza, Grigore
Festivalul Internațional de Fanfare. In: Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]
-
prin imaginea evocată. prin iarba ’naltă o cireașă zdrobită - de ce taci, suflet? câmp ars de soare; În ochii țăranului câtă tristețe. . . la gura sobei singur cu vântul iernii, bunic În șezlong vântul primăverii deschizând mugurii reînvierea un album uitat foi răscolite de vânt prieteni absenți În toate exemplele de mai sus este vorba de un kireji Închipuit, mimat doar prin plasarea unei cratime la finalul versului unu sau doi. O formalitate goală de sens, din moment ce ea nu marchează existența reală a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
o gravă impolitețe și o jignire la adresa gazdei să nu ne atingem de mâncare. Dacă mâncarea este servită în platouri și trebuie să ne punem singuri în farfurie, vom lua din platou porția care este în dreptul nostru. Nu începem să răscolim mâncarea din platou pentru a găsi, spre exemplu, friptura cea mai mare. În timpul mesei avem grijă să mâncăm folosind tacâmurile. Nu uităm să folosim șervetul sau șervețelele. Mâncăm și bem cu gesturi firești. Nu trebuie să fim crispați și rigizi
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
cumplită de moarte. Iliada e plină de spaime și de deznădejde, chiar ale celor mai puternici și mai greu de înfrânt, Aias, Hector, Ahile. Toate acestea se dezlănțuie pe câmpia de sub Troia bătută de vânturi, iar vânturile vin să-i răscolească pulberea și s-o înalțe în vârtejuri până dincolo de nori, pulberea și așa răscolită de zbuciumul luptei, îmbelșugat udată de sânge. Eroii mor căzuți în praf, orbiți de umbră. Praful câmpiei e o prefigurare a pulberii în care toate se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mai puternici și mai greu de înfrânt, Aias, Hector, Ahile. Toate acestea se dezlănțuie pe câmpia de sub Troia bătută de vânturi, iar vânturile vin să-i răscolească pulberea și s-o înalțe în vârtejuri până dincolo de nori, pulberea și așa răscolită de zbuciumul luptei, îmbelșugat udată de sânge. Eroii mor căzuți în praf, orbiți de umbră. Praful câmpiei e o prefigurare a pulberii în care toate se întorc, și cele mai mândre cetăți, în frunte cu Troia. Strălucește, câmpia aceasta, până la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
se năpustesc peste o pădure, vuiesc în coroanele arborilor și le rup cu trosnete mari crengile zbuciumate, sau care, când ard păduri și orașe, le ațâță și le întețesc flăcările, arborii și casele se prăbușesc tunând, iar vântul trece și răscolește marea, izbind o cu tunete de țărmuri; iar ciocnirea armelor între ele pare ca, auzit de departe, zgomotul de securi când se doboară copacii unei păduri; apoi, în alt registru, strigătele de chemare și de îndemn ale aheilor sunt ca
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de mare ne-ar fi durerea.“ Nu ne putem păstra veșnic mânia. „Inimii să-i punem frâu, căci altfel nu se poate.“ „Vine și vremea să ne săturăm de-atâta plâns.“ „Priam, la ce bun prea multele lacrimi care ne răscolesc inima, așază-te și, oricât am suferi, să lăsăm chinul să se domolească în noi. Împacă-te cu soarta, nu-ți mai lăsa inima veșnic pradă mâhnirii.“ * Ahile e făcut din uri și iubiri. Câtorva dintre ele li se dăruiește
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
la urma urmelor, nu există joc fără pățanii. Și nici vânt care să nu aibă uneori a învârti grelele aripi ale morilor de vânt sau a umfla pânzele corăbiilor călătoare. Altfel însă, 166 tălăzuiește fără rost uman pădurile și marea, răscolește zăpezi, viscolește nisipul deșerturilor, se liniștește din propriul său avânt. Ariel a nimerit, întâi, foarte rău: a căzut pradă unei vrăjitoare din regnul răului, surghiunită aici, din Africa, pentru foarte rele fapte, și care l-a născut în insulă pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]