2,564 matches
-
era cumplit de frig. Ochii mei se obișnuiseră cu lumina slabă și îi deranja lumina puternică. Aveam niște ochi cu totul speciali. Îți mai amintești și altceva? — Nu, doar atât. — Am impresia că fluxul amintirilor tale merge îndărăt. Așa cum stătea rezemată de mine, îi simțeam sânii lipiți de brațul meu. Aveam pantalonii uzi și îmi era frig, dar porțiunea aceea mi se mai încălzise. — Ajungem imediat. Care ți-e programul? Ce ai de gând să faci? Unde vrei să mergi? Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
taxi. Pentru că eram murdari, a trecut ceva timp până s-a îndurat unul să ne ia. Taximetristul era tânăr și avea părul lung. Pe scaunul din stânga ținea un radiocasetofon stereo. Cânta Police. I-am spus tare adresa și m-am rezemat relaxat de spătarul banchetei. — De ce sunteți atât de murdari? ne întrebă șoferul, privindu-ne prin oglinda retrovizoare. — Ne-am caftit pe ploaie, zise fata. — Arătați îngrozitor, comentă el. Dumneata ai rana ai oribilă la gât... — Știu, am zis. — Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
soție. Trecuseră cam mulți. — Ai nevoie de uscător? mă întrebă ea. — Nu. Mi-l lăsase soția când m-a părăsit. N-aveam nevoie de așa ceva pentru că părul meu era foarte scurt. M-am așezat pe pat lângă fată, mi-am rezemat capul de tăblie și am închis ochii. În clipa aceea mi-au trecut prin fața lor diverse frânturi din evenimentele petrecute în ținutul Întunegrilor. Dacă stăteam și mă gândeam bine, nu mai dormisem de mult ca lumea. Când era să ațipesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu trebuie să fac așa ceva. Poate se leagă și de fluxul invers al amintirilor. Nu-ți pot explica, nu știu cum. Tot ce știu e că mi-aș dori mult să mă culc cu tine, dar ceva mă oprește. Fata și-a rezemat cotul de pernă și m-a privit în ochi. — Nu minți? Cum să mint când e vorba de un lucru atât de serios? — Chiar îți dorești? Asta simt acum. Poți să-mi dovedești în vreun fel? — Să-ți dovedesc? — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și de aceea recunosc că voi regreta profund dacă plec acum, știind că nu mă mai pot întoarce. — Te cunosc foarte bine și știu cât ești de încăpățânat și ce greu te lași convins, zise Umbra ridicându-se puțin și rezemându-se de perete. Mai ești și șmecher pe deasupra. Ți-a încolțit în minte ideea că am putea scăpa toți trei. Dar nu se poate. Oamenii fără umbre nu pot trăi în afara acestui oraș. — Da, știu. De ce nu vrei să pleci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un chibrit. Mi se părea că timpul stătea pe loc în berăria aia, dar limbile ceasului înaintaseră până la trei și zece minute. Nu mi-a venit o ideea mai bună de a-mi petrece timpul, decât să stau cu cotul rezemat de masă, să beau bere, să fumez și să privesc fix ceasul care marca trecerea timpului în felul său. Majoritatea activităților omenești se bazează pe presupunerea că viața merge înainte. Dacă eliminăm această presupunere, ce ne rămâne? Am scos portofelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că-mi era foame. Dacă mă gândeam bine, nu mâncasem de dimineață decât jumătate de sandviș cu ou și șuncă, o tartă și câteva stridii, iar cu o zi în urmă, nimic. Simțeam o gaură mare în stomac. M-am rezemat de spătarul scaunului și am privit tavanul mașinii, gândindu-mă la mâncare. Mi-au trecut prin minte tot felul de bunătăți, dar locul lor a fost luat imediat de șuruburile de pe tăvițele albe. Mi le imaginam plutind în sos alb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
el e aici de multă vreme, dar n-am știut eu unde să-l caut. Și mi s-a arătat și felul în care ar fi trebuit să procedez. Ne-am așezat pe dușumeaua din încăperea cu rafturi, ne-am rezemat de perete și am privit șirurile de cranii care nu ne spuneau nimic. Tăceau mâlc. Cred că ai avut prea multe pe cap în ultima vreme, mai cu seamă de când ți-a slăbit Umbra, zise ea. Încearcă să-ți amintești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Orașul trăiește și respiră în melodia pe care o cânt. Străzile își mișcă centrele de greutate cu fiecare notă. Zidul devine flexibil, de parcă ar fi propria mea piele. Am cântat cântecul de câteva ori, am pus armonica jos, m-am rezemat de perete și am închis ochii. Trupul mi se legăna încă. Simțeam cu toți porii că aparțin acestui loc, că tot ce e aici face parte din mine: Zidul, Poarta, animalele, pădurea, râul, vântul, vârtejul. Totul, absolut totul. Până și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
gură de vin. Mi-am turnat și eu niște bere în pahar și-am rămas cu privirile ațintite asupra sclipirilor palide emanate de craniu. Se reflectau necontenit în sticla de bere, în scrumieră, în cutia de chibrituri... Fata și-a rezemat capul de umărul meu. — Te-am studiat adineauri când ai venit din bucătărie, i-am zis eu fetei. — Și? — Ai picioare foarte frumoase. — Îți plac? — Mult de tot. A pus paharul pe masă și m-a sărutat sub ureche. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
voiam? Doar nu se punea problema cantității, a numărului de amintiri, a volumului. Important era pentru mine că exista în preajma mea. După ce-am pus la loc pe raft și ultimul craniu, m-am așezat pe dușumea și m-am rezemat de perete. Am încercat să-mi dau seama cum era vremea afară, dar gemulețul acela de sus nu mă ajuta deloc. După lumina care pătrundea pe-acolo, presupuneam că era înnorat. Craniile s-au cufundat iar în somnul lor adânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am închis ochii și-am simțit că-mi fremăta sufletul. Era ceva care depășea tristețea și singurătatea. Pornea chiar din străfundurile existenței mele. Un val pornit din adâncuri, un geamăt care m-a zguduit puternic. Nu știu cât a durat. M-am rezemat de bancă, mi-am sprijinit coatele și am așteptat să treacă. Nu mă putea ajuta nimeni, la fel cum nici eu n-aș mai fi putut salva pe cineva. Îmi venea să plâng, dar îmi dădeam seama că n-aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
câmpul): „Urcam dimineața prin pădure și aerul scârțâia/ sub pașii mei,/ ca zăpada în februarie./ Mă împresurau o respirație nemaiîncercată,/ o rupere de țesuturi, un scâncet, o negură deasă;/ era cum te-ai prăbuși brusc în afara lumii,/ cum te-ai rezema de pereții de gheață/ ai balenei albe,/ de umbra dovleacului uriaș,/ răsărit miraculos dintr-un munte de nisip.// Și-atunci, deodată se făcu ziuă și-n față/ se arătase o luncă și-n mijlocul ei un arțar/ și-n mijlocul
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
lirism patetic, metafizic-vizionar, al suferinței sub semnul Poeziei (cu majusculă) și al Morții. Poemele lui F. au o violență a confesiunii, o forță a imaginii, un metaforism tăios, oximoronic, care trimit la definițiile paradoxale din poezia lui Nichita Stănescu: „Mă rezem în iubire/ ca-ntr-un pumnal; lunec/ până la prăsele, fac/ cu pământul un unghi.// Luminat de aura/ trupului căzut, sunt/ arătătorul acestui ceas al durerii.// Iau liniștea drept truc al urletului; // te văd,/ înveșmântată în cărnuri scumpe/ cum treci, smucită
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
versuri de 16 silabe (înrâurire hugoliană) au fost compuse pentru cea de-a doua ediție, probă care a contat mult în „afacerea” tristă a paternității puse la îndoială. O prezență enigmatică, dar de transparentă semnificație simbolică, este Român Gruie, „statornic reazăm” al domniei, acela care „pururi, cade jertfă”, întruchipând „strămoșeasca legătură dintre scaun și popor”. Prin acest erou, persuasiv triumf al discreției, tot numai tăceri grele de înțeles, D. încearcă intuitiv să sporească, așa-zicând prin „amuțire”, posibilitățile de sugestie ale
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
ideală, o idee în sens platonician, percepută de către simțuri ca un „abur” care se suprapune peste înfățișările concrete ale femeilor întâlnite: „Îți sărut prefigurările coapsei / și aburii muzicali din preajma umerilor / și sânii - calde basoreliefuri. Nu știu cum arăți. Vei fi fost călătoarea / rezemată de canaturile unei ferestre de tren / sau adolescenta cu brațe bizare din gara Predeal / care pipăia cu sfială obrajii munților, / spunându-le ceva.” Ultimul volum de versuri publicat în țară, Dragostea e pseudonimul morții (1980), se face ecoul oboselii unei
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
făcute de Sion în același articol, cum e de pildă, cel al lui Baronzi, definit printr-o dedicație pură pentru activitatea de creație: "Iată expresiunea cea mai fidelă a poetului. Ca în tinerii săi ani, Baronzi e constant vocațiunei sale: rezemat pe lira sa cea languroasă și armonioasă, de-a pururea visător și distract, el cântă și mereu cântă" (Sion, "Pleiada poeților români", p. 623). 102 Heinich, L'élite artiste, p. 68. 103 Alexandru Philippide, Introducere în istoria limbei și literaturei
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
se dădea o plasă de pat, probabil asta era o regulă generală, să nu ți se dea mai mult. Nu se putea pune plasa jos pentru că se afunda, o puneai înclinată pe perete cam la 75 de grade și te rezemai de ea. Dormeai, nu dormeai, dar oricum stăteai pe ceva uscat. Bucătarii îmi băgau mâncare pe geamul din spate. La vremea aceea era bucătar un oarecare Munteanu. În mod normal, după două săptămâni de izolare de genul acesta ieși de
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
pedeapsa, hotărârea sa este lege, fără a ține seama de părerile... colaboratorilor. Legea sunt eu - se va spune mult mai târziu. După întemeierea principatului, domnii au prins a face danii de sate și moșii, mărind numărul boierilor pe care își rezema scaunul. În „Descrierea Moldovei", Dimitrie Cantemir explică astfel boieria în Moldova: „Mai de mult la Moldoveni era un obicei care prin lungimea vremii devenise lege, că boieriile nu se acordau oamenilor tineri măcar de ieșeau din neamul celor mai de
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Analele Academiei Române, tom XXIX, 1906-1907, p. 147¬148). În afară de călăreți, armata în timpul lui Alexandru cel Bun, ca și în vremea lui Ștefan cel Mare, cuprindea și circa 40.0 oastea de țară. „Cea mai veche alcătuire ostășească a românilor se reazemă pe datoria de a lupta a tuturor - fie că e vorba de apărarea Țării, fie că se gătește o năvală prădalnică din acelea pe care le fac toate neamurile de țărani săraci în dauna țărilor cu orașe bogate - și apoi
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Referindu-se la această epocă, Tucidide afirma: "Trăim sub o rânduială politică ce nu are de râvnit legile altora; departe de a-i imita, suntem mai degrabă o pildă pentru unii. Numele său este democrația, fiindcă cârmuirea statului nu se reazemă pe puțini, ci pe cât mai mulți"48. O viziune despre conducerea cetății ce ne impresionează și azi. Iată cum miturile despre invenția democrației în capitalismul modern și avântul economic pe fondul libertății dispar. Mai degrabă putem spune că în condiții
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Bacovianism? Într-un fel da, însă modelul e retorizat, dezvoltat într-o tramă explicativă, detaliat. Economia de mijloace mărturisitoare trece într-o revărsare, într-o învîrtire a verbului ce nu se mai reține. Deși e invocat și oftatul, dicția se reazemă îndeobște pe strigătul emblematic al expresionismului, menționat la rîndu-i, în orice caz pe o rostire cu voce ridicată: "Trăiesc așa cum trăiesc: gol de semnificații/ inutil sacrificiu/ strig în toate umbrele care învelesc existența: din cînd în cînd un oftat al
Un (post) expresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13711_a_15036]
-
poetul sta culcat cu picioarele în pantofi pe o canapea de mătase, iar Agathei Grigorescu, cînd o cere de soție, îi oferă "un pachet de șocolată și două rulouri de bomboane". Dansează, cîntă la vioară, îi place să observe strada, "rezemat de barele cheiului (Dîmboviței), ca odinioară Verlaine pe cheiurile Senei". Însă intimitatea elaborării lirice e străină de orice poză, inconfortabilă, ruptă de lume: "poetul scria pe genunchi, cu un mic creion, doar pentru transcriere acordîndu-și folosirea mesei. Nu-i plăcea
Radu Petrescu despre G. Bacovia (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16660_a_17985]
-
m-a făcut să simt focul frazelor meșteșugite pe care le ascundea, ceea ce mă obligă să felicit autorul și pe cei care l-au ajutat să își îmbrace atât de sugestiv povestea. Băiatul venit de undeva dintr-un sat oltenesc rezemat de peretele Universității, alb ca varul, ce nu avea cu cine să se bucure de reușita lui, a rămas undeva în urmă, „devenirea prin suferință” din acel acel prim an al studențimii transformându-l în studentul de anul doi cu
CĂMINUL RACOVIȚĂ, VOLUMUL II, O CARTE CE CONFIRMĂ NU NAȘTEREA UNUI SCRIITOR, CI EXISTENȚA LUI de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1448 din 18 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349710_a_351039]
-
macaralele cu două sau mai multe mecanisme de ridicare, care pot lucra simultan (macaralele pentru ridicarea vagoanelor etc.), încercarea statică se va face suspendând sarcina în toate cârligele sau dispozitivele de prindere a sarcinii. La macaralele care au grinzile principale rezemate în două locuri și consolă, măsurarea săgeții se va face atât la mijlocul deschiderii cât și în poziția extremă a sarcinii pe consolă. Măsurarea săgeții se va face cu instrumente de măsurare admițându-se citirea rezultatelor în milimetrii. Sarcina de încercare
PRESCRIPŢIE TEHNICA din 14 martie 2003 PTR1 privind montarea, punerea în funcţiune, utilizarea, repararea şi verificarea tehnica a macaralelor. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/151867_a_153196]