5,291 matches
-
discut despre asta, să explorez opțiunile, am preferat să mă retrag. Ah, nu e tocmai evident. CÎnd mă sună, las robotul să răspundă, după care o sun eu În momentele În care știu că e plecată. Las mesaje vesele pe robot, În care Îi spun cît mi-ar plăcea să ne vedem, deși sînt extrem de ocupată, și sper că ele vor ajunge și la urechile lui Dan și că el Își va Închipui că, de la plecarea lui, am tot huzurit. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
evenimentele din seara asta mi-au dat curaj, veritabil sau nu, și dacă nu sun acum, s-ar putea să n-o mai fac niciodată. Chiar este acum ori niciodată. Sun și constat că am avut dreptate. E plecat. Răspunde robotul și, Încercînd să dau vocii mele un ton cît mai normal, Îi las un mesaj. — Bună, Charlie. Ellie la telefon. Ellie... Cooper. Aproape că mi-am dat numele de domnișoară și, În timp ce-l rostesc pe cel de căsătorie, mă gîndesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
așeză pe canapea, cufundându-se Într-o Îmbrățișare de arcuri și de pluș. Continuă să surâdă politicos mamei Emmei. Dar, Încercând să nu fie observat, după câteva clipe, Își scoase de sub el obiectele care Îl Înțepaseră atât de dureros. Un robot dezmembrat care avea În loc de braț un cârlig și - descoperire care Îl liniști - Anna Karenina, romanul pe care i-l Împrumutase Valentinei cu trei luni În urmă și despre care fata nu mai spusese nimic. Credea că nici măcar nu-l citise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Copilărie, mândră fată, Rămâi mereu mângâiată De copiii care-s buni Din moși străbuni. Copilăria-i fată de-mpărat Și stă la castelul din sat. Acolo toată lumea știe Cum să-și facă o jucărie. Cântece învață toți, Și par niște roboți. La ei toată ziua mare Pare câte-o sărbătoare. Copilărie, dragă ne ești, Ca o zână din povești, Iar când mari noi o să fim, Copilăria cu drag o să ne-o amintim! Chiș Natalia, clasa a V-a Școala Gimnazială “Ștefan
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
deschis, iar eu am fost curioasă, am trecut prin ea și am ajuns aici. Ea a fost mirată, de viața simplă pe care o ducem noi în lumea noastră și că toate lucrurile trebuie să ni le facem, nu avem roboți, ca menajere și nici uși care să se descuie doar când vorbim, ele scanându-ne și dându-și seama că suntem proprietarii, nici becuri pe care să le stingem și să le aprindem doar prin bătăi din palme, iar obiectele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
clipă, nu se mai auzi pe terenul de tenis decît acel „dum...dum...“ regulat al mingilor expulzate de lansatorul automat. * * * Nicolas Încercă din nou s-o sune și avu o mișcare de enervare nimerind a nu știu cîta oară peste robot. Privi cu coada ochiului spre taică-său care, ajutat de Jeanne, scotea ultimele fețe de masă brodate de mînă pe care bunica lui le păstra pentru ocazii speciale. Căsătoria mătușii lui, Marie, trebuia să fie una din ele. Lăsă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
apropia mîna de ecran cînd imaginea făcu linii și dispăru. Legătura prin satelit cu Christian Bréhat se Întrerupsese. Lucas stinse televizorul străvechi, pe care jandarmeria Îl moștenise cu prilejul unei chermeze locale și o sună pe Marie. Îi răspunse direct robotul mobilului. În clipa următoare, Lucas trecea deja În goană prin fața lui Annick și sărea În mașina de teren. La sosirea În port, văzu bacul, Încă la chei, și mașina Méhari parcată În apropierea locului de Îmbarcare spre Brest. Se destinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-mi pună așa ceva În cameră? Avu un zîmbet misterios, arătînd că știa, dar se vedea că-i face plăcere s-o pună un pic pe jăratec. - N-ai să ghicești. - Hai, spune! Cine a făcut asta? - Vrei să vezi portretul robot? Îi Întinse o foaie de hîrtie pe care ea o contemplă lacomă. Păru uluită. - Seamănă cu... Nu, nu se poate! Privi din nou În detaliu trăsăturile desenate, sprîncenele, modul În care creșteau firele de păr, totul confirma neverosimila senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu o cafea În mînă. Îi privi cum se despart rapid, apoi așeză ceașca pe birou. - Mă duc s-o aduc și pe a doua. Era gata să iasă cînd Își aminti de ceva. - E un mesaj de la spital pe robotul telefonic, zise ea uitîndu-se În altă parte, În timp ce Marie Își Încheia nasturii de la bluză, iar Lucas Își lua cămașa pusă pe un scaun. - Pierric Le Bihan a ieșit din comă. Poate vorbi. Îmi pare bine. Foarte bine. Lucas o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ieșind din cercul de lumină, o zări fugitiv pe catolică: un soi de instructor de schi Îi pipăia de zor fesele. Mai avea la cort o conservă de ravioli. Înainte de a pleca, dintr-un reflex de pură disperare, Își consultă robotul telefonic. Avea un mesaj. „Probabil ai plecat În vacanță..., enunța vocea calmă a lui Michel. Caută-mă, când te Întorci. Și eu sunt În vacanță, și pentru multă vreme.” 4 Merge, ajunge la frontieră. Păsări de pradă se rotesc În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
unul dintre factorii de decizie din City. Mai e apoi fratele meu Peter, dar, cum am spus, el a avut o cădere nervoasă. Acum locuiește în Franța și predă engleza la o școală dintr-un sat și nici măcar nu are robot telefonic. Mai e apoi, firește, tata, care locuiește în Africa de Sud cu cea de-a treia nevastă. Nu l-am prea mai văzut de când aveam trei ani. Dar e OK. Mama are destulă energie cât pentru doi părinți. În timp ce gonim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pot desfășura. El ridică din sprânceană. — Atunci ne mai vedem. Noroc cu sosul. Arată din cap spre cratița cu vin. În clipa în care închide ușa în urma lui, îmi scot telefonul și formez grăbită numărul celor de la catering. Însă intră robotul. — Bună, zic cu respirația tăiată după bip. Am comandat niște sandvișuri mai devreme. Le-aș vrea acum. Cât de repede se poate. Mulțumesc. Însă în momentul în care închid, îmi dau seama că nu are nici un rost. N-or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să... Trebuie să plec acum... Pornește spre ușă. — Mulțumesc încă o dată ! strig în timp ce dispare în apartamentul ei. Tocmai închid ușa, când sună telefonul. Ridic receptorul, întrebându-mă brusc oare câți oameni au sunat la numărul ăsta în ultimele câteva săptămâni. Robotul e plin de mesaje, dar, după ce le ascult pe primele trei, toate de la mama și fiecare dintre ele și mai furios decât cel anterior, renunț. — Alo ? — Samantha, aud un glas sobru, de om de afaceri. Sunt John Ketterman. — A. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că mă furnică fața În clipa În care cei pe lîngă care trecem fac eforturi să nu se uite la noi, și simt cum fiecare dintre ei, În clipa În care dă cu ochii de el, se transformă instantaneu În robot. Oamenii din birourile pe lîngă care trecem Își dau coate unul altuia animați și aud cel puțin o persoană șoptind „Vine !“ Așa e peste tot pe unde se duce ? — Deci, spune după o vreme, ca să facă conversație. Te muți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Bine ! spune impacient. O să fie bani aruncati, dar mă rog... — Mersi ! Îl privesc radioasă, apoi, În clipa În care dispare din raza mea vizuală, ridic receptorul și formez numărul bunicului meu. — Bună, bunicule ! spun În clipa În care intră automat robotul. Vezi că pun un cupon cu reducere la batonul de ciocolată Panther În Bowling Monthly. Așa că spune-le tuturor prietenilor tăi ! Poți să-ți faci provizii la un preț foarte bun. Ne vedem curînd, OK ? — Emma ? Glasul bunicul Îmi răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o să te respecte niciodată. — Ba da, o să mă respecte. — Emma, spune Jemima aproape cu milă. Nu Înțelegi ? Ai pierdut deja. — Ba n-am pierdut ! CÎteodată am sentimentul că Jemima vede bărbații nu ca pe niște oameni, ci ca pe niște roboți extratereștri, care trebuie Învinși prin orice metode posibile. N-o ajuți deloc, Jemima, intervine Lissy. Hai, spune-i ceva folositor. Ai avut atîtea mii de Întîlniri cu oameni de afaceri bogați. Trebuie să ai vreun sfat-două de dat. — Bine. Jemima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că s-ar putea Întîmpla așa ceva. Nici măcar o dată. Nici măcar nu m-am gîndit să... OK, hai că mă port prostește. Am s-o sun pe Lissy ! Și ea o să-mi spună. Îmi scot mobilul și sun acasă, dar intră automat robotul. — Bună, Lissy, eu sînt, zic, Încercînd să-mi iau un ton relaxat și firesc. Am o mică problemă, și anume nu mai știu exact la ce ușă se află clubul. Și nici... care e aleea exact. Așa că, dacă asculți mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nu fac decît să acționez În interesul tău. — Ba nu ! strig, cu fața În flăcări. E... posibil să... mă Împac cu Jack ! Urmează o pauză de treizeci de secunde. Mă holbez la ea, ținundu-mi respirația. Apoi, brusc, parcă e un robot ucigaș care intră În acțiune și nimicește totul În jur, cu razele sale. — Un motiv În plus să faci asta ! Asta o să-l țină În priză. O să-i arate cine e șeful. Hai, Mick, dă-i drumul. — Interviu cu Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ravelstein are o perspectivă nietzscheană, favorabilă comediei și muzicii de fanfară. Preferabil Bizet și Carmen decât Wagner și Inelul. Îi place ca volumul aparaturii sale muzicale să fie dat la maximum. Telefonul care sună Întruna e lăsat În seama răspunsurilor robotului. Își Îmbracă apoi costumul de cinci mii de dolari, din lână italiană amestecată cu mătase. Trage În jos manșetele hainei și Își netezește creștetul cu vârfurile degetelor. Și poate că se desfată cu gândul că atâtea instrumente Îi cântă serenade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de-aci! Când a văzut că nu mă mișcam, nu răspundeam, nici măcar nu clipeam, parcă nici măcar nu respiram, a început să priceapă că de fapt eram o problemă medicală. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! s-a lamentat el. Ca un robot prietenos l-am lăsat să mă ducă înăuntru. M-a dus în bucătăria apartamentului și m-a așezat la o masă albă. — Mă auzi? m-a întrebat el. — Da, i-am răspuns. — Știi cine sunt eu - unde te afli? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
extraordinar abandon reciproc. Apoi, momentul sublim a chemat un nou timp și o nouă cadență a mișcărilor. Carnea mi s-a încrâncenat. Am simțit gâtul încordându-se, brațele ridicându-se și urmând niște traiectorii cunoscute parcă dinainte. Eram ca un robot, sau ca un om în interiorul unei mașini, care contemplă fascinat mișcarea. Buzele ni s-au strivit într-un sărut fierbinte, în care gemetele noastre păreau vălătucii de fum iscați de un incendiu. Am aruncat-o pe pat, alături, și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mâine. Și ea îl săruta cu foc, îi aranja cravata și îi făcea cu mâna de la fereastră. Imaginea se întuneca, apoi devenea orbitoare. În navă, apropierea unei destinații activa o mulțime de ecrănașe și beculețe ca la o mare sărbătoare. Roboții de curățenie, fără vreun motiv serios, dădeau buzna în camera de control și-și făceau de lucru printre picioarele exploratorului, încercând să-i aline singurătatea ca niște cățeluși - pesemne o chichiță pusă la cale de Centru. Samuel nu era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Adevăratul corp îl aștepta aici, trădat, părăsit, alunecos și umed, pradă spasmelor. Bulversat de întreaga întâmplare (fiindcă nu e lucru mai grav pentru un om decât să iasă brusc din realitatea virtuală), chemă câțiva droizi care-l duseră la infirmerie. Roboții îi făcură o injecție cu tenderină, apoi unul din ei, mai solid, îl cără până la coconul criogenic. În brațele metalice și reci ale acestuia, Samuel leșină. Acum își amintea fără oprire: isteriile trecătoare ale Margaretei - nimic altceva decât juxtapunerea comportamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nebune! Nu sunteți oameni! Sunteți niște creiere stricate! - Poate că a fost o greșeală că te-am lăsat să relaționezi cu X. Acum pleacă. E mai bine să pleci. Eram în culmea furiei. - Voi nu existați! Sunteți mai rele ca roboții, sunteți niște scânduri însuflețite, mi-e scârbă de voi! Cum puteți să vă mișcați! Cum puteți vorbi! Sunteți hidoase! Sunteți gândaci! - Ieși afară. Ieși afară acum, a spus Z și s-a ridicat de pe canapea. Părul i se electrizase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ordonat rânduri de dosare, de jos până sus, și-n care nu se vedea nici fir de praf. În celălalt colț era amenajată o bucătărioară impecabilă, dotată cu un cuptor cu microunde, o cafetieră și un ibric electric. Probabil că robotul de bucătărie și aparatul de pasat legume erau sub chiuvetă. —Mamă, aici te simți ca acasă, zisei eu. Parcă am intrat printr-o ușă magică într - unul dintre standurile expoziției pentru case și grădini. Râse. —Ești drăguță. Vrei niște cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]