3,443 matches
-
găsit liniștea. Făcea lungi plimbări visătoare, fără un scop precis, pe Sky Road; mergea cu cerul alături. Șerpuind printre dealuri, drumul spre vest urma o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El mergea Îndelung, fără efort, cu chipul Învăluit Într-o ceață acvatică vaporoasă. Știa că Își Încheiase lucrările. În camera cu vedere spre capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a purtat Iris ieri. Cum m-a lăsat să-mi vărs toate frustrările asupra ei. De parcă ea însăși n-ar fi trecut prin momente foarte grele. — Mama ta e extraordinară, zic într-un final. — Îhâm. Las sticla jos și mă rostogolesc pe iarbă, cu ochii la cer. Simt mirosul pământului de sub capul meu și firele de iarbă lângă urechile mele și aud un greiere țârâind în apropiere. M-am schimbat. O simt cu toată ființa. Mă simt... mai liniștită. — Cine ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
rămâne tăcut o clipă, privind peste sticlă la grădină. — Aș vrea să fiu eu, spune în cele din urmă, ridicând din umeri. Mi-e bine așa cum sunt. Îmi place să locuiesc unde locuiesc. Îmi place să fac ceea ce fac. Mă rostogolesc pe burtă și ridic ochii spre el, mijind ochii în lumina soarelui. — Trebuie să existe un lucru pe care ți-ai dori să-l faci. Scutură din cap, zâmbind. — Fac exact ceea ce vreau să fac. Și deodată, îmi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un car, carul pe o capră, capra pe un gânsac și gânsacul pe o traistă goală, seria de schimburi catastrofale, mai întâi amuză, apoi, însă, scandalizează, stupefiază. Din personaj comic, Dănilă devine o victimă ca oricare alta, o victimă neajutorată, rostogolindu-se inexorabil pe panta neștiinței sale. Rareori prostia și-a râs de om cu atâta cruzime: “parcă dracul mi-a luat mințile” se mira eroul, rămas perplex, “cu o pungă goală” în mână, de proporțiile autopăcălirii. Dracul i le-a
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
plânsul, dar nu eram singurul. S-a lăsat cu tot soiul de zgomote În noaptea aceea, veselia s-a amestecat cu tristețea, dar totul s-a stins când, fără să-mi mai pese de nimic, m-am trezit că mă rostogolesc cu o mamă sau cu una care avea să fie mamă, la marginea unui tufiș des, cu frunze mărunte și cu mulți țepi. Bun Înțeles că am făcut ceea ce niciodată nu va suporta Îndeajuns de multe cuvinte, bune sau rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să se Învârtă Încoace și Încolo până ce găsi un bulumac gros pe care se apucă să-l hâțâne cu putere, trăgându-l afară din mâl. L-am ajutat și, după o vreme, reușirăm să scoatem bulumacul din clisă și-l rostogolirăm În apa care curgea mereu. Enkim se aruncă În apă, stârnind un plescăit grețos și se apucă de bulumacul care plutea greoi. - Krog e fricos? Întrebă el. Fugar prăpădit, mi-am spus și am strigat la el cu vorbe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
surd. - Umbra! - răcni Enkim și deîndată mă azvârlii la pământ. Stk! - o suliță din aceea micuță se Înfipse În fața noastră deși cei trei, văzusem cu ochii mei, nu făcuseră nici o mișcare. - Ne pândesc și alții, am strigat și m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce spunea moarte. Ne-am azvârlit În colb, rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am zvâcnit Într-o parte și mi-am repezit căpățâna În pieptul celui care mă lovise. Am dat să-l mai izbesc o dată dar, bulumacul prins de picioare mă țintuia În loc. Era ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe spate, puteam să-l salt de jos. Asta am și făcut și l-am prăvălit apoi, cât era de greu, peste pășitorii păzitorului. - Câine! icni el și, buimac, se trase Îndărăt. Am Încercat să mă iau după el, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acel ținut. - Pe-acolo, Îmi făcu semn Runa și o luarăm la vale În fugă. Ne strecurarăm printre copaci și, În scurt timp, ajunserăm pe malul unei ape curgătoare. Mormăind, Runa trase de sub o tufă un bulumac aproape uscat. Îl rostogoli În apă. - Hai. Am auzit că știi cum se face, pufni ea În râs și ne dădurăm drumul la vale, pe apa care curgea Înspre satul ei. Plutirăm cam atâta vreme cât luna să mai urce de un deget pe cer, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rana. Era legată cu frunze de pătlagină, după cum știa orice copil. - Doare puțin. Am avut noroc. După ce m-au străpuns cu sulița aia micuță... - Ei Îi spun săgeată, i-am zis. - Bine. După ce m-au străpuns cu săgeata, m-am rostogolit până la apa care curge. Am ajuns pe mal, undeva mai jos de aici. Am intrat În apă, m-am lăsat dus la vale și, până să ajung Înapoi la ele În sat, apa mi-a tot spălat rana. - Hei, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre valea ce se Întindea pe mâna moale. M-am ținut după ea cu multă ușurință căci crescusem pe munte, dar bietul Enkim se tot poticnea și, la un moment dat, alunecă pe iarba umedă și se duse la vale, rostogolindu-se precum bolovanul. Când am ajuns lângă el, se schimonosea de durere. Pășitorul cel tare se umflase deja În partea de jos, iar frunzele de pătlagină Îi căzuseră de pe rana care Începuse din nou să sângereze. Gemând și eu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tragem de bulumac. Cu greu l-am clintit din loc și, În clipa În care am reușit În sfârșit să-l târâm spre apă, auzirăm chiotul ascuțit al unui pândar. - Hai! răcni Runa și, icnind din străfundul rărunchilor, izbutirăm să rostogolim trunchiul În apă. Bulumacul păru să se ridice drept În sus, iar noi ne și repezirăm asupra lui Enkim și-l Îmbrâncirăm și pe el În apă, cu tot cu culcușul din crengi și cu mormanul de blănuri, după care ne repezirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
străpunse cu un zgomot ud - froșșc. Apoi alta. Și o alta. Froșșc, froșșc! - Țin’te bine de blana aia! - Îmi strigă Runa care se agățase cu brațele de culcușul lui Enkim și de bulumac. O suliță izbi bulumacul și se rostogoli În apă. Bulboanele ne azvârliră În sus. Stk - o săgeată se Înfipse În bulumac lângă capul lui Enkim. - Hai că nu ne mai ajung! Ajută-mă! - Îmi strigă Runa și lăsai blana udă să cadă peste Enkim, după care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pomenești că vine ploaia, am zis. - Hai, făcu Runa. Nu e ploaia. Enkim se proptise În coate În culcușul lui, doar-doar ar vedea și el ceva. Numai că, deodată se strânseră norii, ca la un semn. Se auziră primele tunete, rostogolindu-se peste munte Înainte să se prăvălească spre noi, puternice și curățind totul În cale. Povârnișul se umplu de fire de apă ce se repezeau la vale. Apoi, stropi grei și deși de ploaie prinseră să cadă asupra noastră, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încetișor, după cum credeau că le e interesul. - Cuvintele astea o să ne aducă numai chin, tot spunea unul dintre vrăjmașii lui Moru. Îl chema Scept și era ditamai omul, mare și falnic, spătos, cu pletele și barba neagră. Când vorbea, Își rostogolea ochii bulbucați peste cei strânși În poiană. - Ați văzut unde s-a ajuns cu casele lui Dilc, zicea el. Mâine-poimâine o să facem case cât colinele, ape care curg prin sat, sau poteci pietruite care trec muntele, după cum Îl tot aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe care Începeam să-l recunosc deja. Era acrișor și tăios. Curând, auzirăm și tunetul nesfârșit al Mării celei mari, amestecat cu niște pârâituri ce-ți Înghețau sângele În vine - ziceai că pământul Însuși se rupe În bucăți care se rostogolesc În Marea cea mare. Grăbiți, ne urcarăm pe un deal molcom acoperit de stânci plate și, odată ajunși pe culme, văzurăm În sfârșit capătul tuturor pământurilor. - Tată! - am strigat În minte. Cât vedeai cu ochii, În toate părțile, se Întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
părea să fie pus ca să nu cazi În apă. Acest bulumac era prins de marginile luntrei cu mai mulți pari subțiri. În fața și În spatele luntrei se aflau mai mulți bulumaci scurți, puși unul peste altul, care Împiedicau apa să se rostogolească peste noi. În partea din spate a luntrei era un fel de casă dintr-un lăstăriș subțire, Împletit, acoperit cu frunze și bucăți de piele, și acolo stătea ticălosul ăla de Dyas, văr al meu de-acum și stăpân al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
grasă. Parte din vânători se cățărară pe potecile ce mărgineau viroaga ca să pândească venirea oamenilor lui Scept, În timp ce grosul neamurilor noastre se răspândi pe colinele din jur. Luna coborâse deja spre ultima palmă când, sumedenie de pietre prinseră a se rostogoli spre noi din susul viroagei. Auzirăm pași grăbiți cum se apropie și-i recunoscurăm pe vânătorii care Îi hărțuiseră pe cei din fruntea puhoaielor lui Scept. I-am oprit rând pe rând, fără să scoatem un zgomot și ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față mi se arătă un blond spătos, cu capul Învelit În plete și barbă. Era din neamurile de pădurari de la Miazănoapte - răsucea o bâtă uriașă și, rostogolindu-și ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița micuță a lui Kikil În vintre, acolo unde se unește coapsa cu burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
picioarele de sub mine. Ca doi bulumaci, ne-am prăvălit la pământ și Scept ajunse deasupra. N-aveam ce să mai facem, nici el cu sulița, nici eu cu bâta, așa că ne-am grăbit să ne apucăm de beregate. Ne-am rostogolit. El Îmi mai trase o lovitură de genunchi, căutând vintrea, dar reușii să strâng coapsele. Atunci, l-am mușcat de gât, cu putere, numai că Scept ăsta era tare puternic și, uitând parcă de durere, se smulse dintre dinții mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu pricepi? Krog nu are Încotro, i-am spus și i-am Împlântat piatra ascuțită În beregată, că doar pentru asta alesese Moru un ucigaș să plece la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care deodată Începu să ningă cu fulgi deși, mari și grei. 41. Era pentru prima oară când am văzut asemenea ninsoare, cu tunete și fulgere care nu mai conteneau. Odată Scept dat Umbrei, oamenii lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nădejde, dârz precum lupul Înfometat. Zace Îngropat În câmpiile unde l-a Îmbrățișat Umbra, luptând vitejește. - Tu l-ai ucis, știm! L-ai luat de șale și ai dat cu el de-azvârlita În Înaltul cerului și, pe când Încă se rostogolea În văzduh, ai slobozit trei săgeți În trupul lui, una după alta! Scept avea doi băieți și rămăseseră amândoi În grija noastră. Prinseră amândoi să scâncească auzindu-l pe acel om: un lungan cu părul cărunt și cu ochii lunecoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă integrez sau să aparțin comunității. Liniștea din jur m‑a atras... - Am mai vorbit despre asta... - Pentru că e un lucru important. - Viața gonește accelerat. Zilele tale se mișcă mai rapid decât suveica țesătorului. Sau decât o piatră care se rostogolește În vânt, vine În jos cu o viteză de zece metri pe secunda pătrată - asta‑i o metaforă pentru ritmul precipitat În care se apropie moartea, mi‑a spus pe un ton de părinte indulgent. Ți‑ar plăcea ca timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
prietenului meu. Am fost surprins să constat că avea o invizibilă miriște țepoasă pe cap. Se pare că preferase o chelie totală decât un păr rărit, și Își rădea capul ca și obrajii. În orice caz, și capul i se rostogolea către groapă. - E Întuneric afară sau sunt eu Într‑o dispoziție sumbră? m‑a Întrebat Ravelstein. - Nu‑i dispoziția ta de vină. Cerul e acoperit de nori groși. Era neobișnuit pentru Ravelstein să se intereseze de vreme; vremea se adapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]