3,007 matches
-
declanșate de formarea Exarhatului bulgar și puternicei propagande catolice. Episcopii greci care i-au păstorit pe sîrbi în epoca fanariota (1766-1830) au lăsat o proastă imagine în popor. Lupta pentru un cler național a fost dusă atât de simplii credincioși sîrbi, cât și de puterea politică, prin principalul ei exponent, Milos Obrenovici, care până la urmă a fost recunoscut că prinț în cadrul Imperiului otoman. În 1830, Șerbia obține un nou statut politic, o autonomie politică și economică, problemele religioase fiind în continuare
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
nou statut politic, o autonomie politică și economică, problemele religioase fiind în continuare de competență Patriarhiei Ecumenice. Cu toate acestea, în 1832, prin Tomosul sinodal dat de Constantinopol și semnat de patriarhul ecumenic Constantin I ( rege al Greciei ), Biserica Ortodoxă Sîrbă și-a obținut autonomia. Acest Tomos prevedea între altele și dreptul conform căruia cneazul și poporul sîrb pot alege ierarhii fără că Marea Biserică, Patriarhia Ecumenica, să obiecteze cu privire la modalitatea de alegere, la persoana aleasă și la locul nașterii acestuia
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
Cu toate acestea, în 1832, prin Tomosul sinodal dat de Constantinopol și semnat de patriarhul ecumenic Constantin I ( rege al Greciei ), Biserica Ortodoxă Sîrbă și-a obținut autonomia. Acest Tomos prevedea între altele și dreptul conform căruia cneazul și poporul sîrb pot alege ierarhii fără că Marea Biserică, Patriarhia Ecumenica, să obiecteze cu privire la modalitatea de alegere, la persoana aleasă și la locul nașterii acestuia. Prin convenția din 1832, Patriarhia recunoștea independența Bisericii Sîrbe, clerul și poporul sîrb putând alege pe cine
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
căruia cneazul și poporul sîrb pot alege ierarhii fără că Marea Biserică, Patriarhia Ecumenica, să obiecteze cu privire la modalitatea de alegere, la persoana aleasă și la locul nașterii acestuia. Prin convenția din 1832, Patriarhia recunoștea independența Bisericii Sîrbe, clerul și poporul sîrb putând alege pe cine voiau, iar patriarhul trimițându-le confirmarea și binecuvântarea. Mitropolitul de Belgrad purta titulatura de, , mitropolit al întregii Șerbii”. Patriarhia Ecumenica trebuia anunțată asupra alegerii mitropolitului, acesta primind automat și aprobarea Constantinopolului. Alegerea episcopilor urma să primească
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
vedere bisericesc, prin recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sîrbe, de către patriarhul ecumenic Ioachim al III lea. Mitropolitul Mihail de Belgrad, prin scrisoarea nr. 2753 din 4/16 mai 1879, explică cererea autocefaliei prin noua situație politică în care se găsea statul sîrb. Patriarhia Ecumenica a emis, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879, Tomosul sinodal care recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe Sîrbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de Calcedon, Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de Smirna
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
Sîrbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de Calcedon, Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos și Meletie de Coos. În Tomosul sinodal, Biserica Sîrbă era obligată să solicite Sf. Mir numai de la Constantinopol, cu toate că, din punct de vedere liturgic, sfințirea Sf. Mir este simbolul independenței bisericești. Trebuie precizat faptul că de acest avantaj beneficiază doar Arhiepiscopia Belgradului și Mitropolia Șerbiei, iar Arhiepiscopia Muntenegrulu și
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
statelor balcanice întregirea teritoriului lor național. La 1 decembrie, la Belgrad, a fost proclamat regatul sîrbo-croato-sloven, punându-se astfel bazele Iugoslaviei actuale. După ce teritorile bisericești ale Șerbiei s-au unit, Sfanțul Sinod de la Constantinopole a aprobat faptul că Biserică Ortodoxă Sîrbă să devină patriarhie, în 1920 luna martie, iar în luna septembrie, în catedrală din Carloviț, a fost proclamata că Biserică Ortodoxă Sîrbă unificată. În cadrul Patriarhiei au intrat : Mitropolia de Karlovitz, care avea șapte eparhii, Mitropolia Muntenegrului, care avea trei eparhii
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
1878, Biserica Ortodoxă din Șerbia Veche și Macedonia, care avea șase eparhii, care până în 1912 s-a găsit sub juristicția Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Sîrbă din America, care avea la început o singură eparhie. În 1923 a fost construită o episcopie sîrbă în Chicago, ea fiind subordonată Patriarhiei de la Belgrad, ai căror titulari au fost : Mardarie Uscocovici (†1935), Irineu Georgevici (1935-1938), Damaschin (1938-1939), si Dionisie Milivoievici (1939-1963). În anul 1863 comunitățiile Bisericii Ortodoxe Sîrbe din America, formează trei eparhii, la care s-
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
ai războiului, pentru Iugoslavia a început o epocă nouă de reconstrucție și renaștere națională, pe care Biserică a sprijinit-o cu același entuziasm cu care de-a lungul veacurilor a sprijinit și cultivat idealurile de libertate și progres al poporului sîrb. Urmează după moartea lui Gavril (†1950), patriarhul Vichentie (1950-1958), el fiind cel care a reușit să stabilească legături de amiciție cu celelalte Bisericii Ortodoxe autocefale; activitatea lui că patriarh fiind doar de opt ani, după care în 1958 acesta trece
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
în 1958 acesta trece în neființă, si scaunul patriarhal este cedat Episcopului Jicei, Gherman care merge pe urmele lui Vichentie, el întărind și mai tare relațiile cu Bisericile Ortodoxe autocefale, prin vizite reciproce și alianțe, acesta reușește că Biserică Ortodoxă Sîrbă să devină membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, el fiind ales în 1968 președinte al Consiliului. Biserică Ortodoxă autonomă a Macedoniei apelează în 1966, la Soborul arhieresc, pentru a primi aprobarea de a se numi Biserică autocefala, dar dorința aceasta
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
a deveni autocefala, iar această la scurt timp după refuzarea primită, se declară ea unilateral, Biserica autocefala, dar ea a rămas nerecunoscuta de celelalte Bisericii Ortodoxe autocefale, ca făcând parte din ele. Așa se ajunge că în 1970, Biserica Ortodoxă Sîrbă, să dețină 28 eparhii, atât pe teritoriul Iugoslaviei, cât și în exteriorul acesteia, iar cuvântul hotărâtor în chestiuni bisericești îl are Sfanțul Sobor Arhieresc, format din patriarh care poartă numele de « Arhiepiscop de Ipec și patriarh al Șerbiei», cel care
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
Zeszyty Argumentow, Archiwum Historii Filozofii i Mysli Spolecznej, Dzis, Twórczosc, Studia Estetyczne, Nowe Ksiazki, Sztandar Mlodych, Zycie Literackie, Polska, Dialog, Euhemer, Aneks, Znak, Kontakt". Pentru opera sa filosofică, tradusă în numeroase limbi de circulație (germană, engleză, croată, cehă, franceză, olandeză, sârbă, suedeză, spaniolă, ebraică) a primit "Mc Arthur Foundation Prize" în 1983 și Jefferson "Award" în 1986. A fost membru al "American Society of Arts and Science".
Leszek Kołakowski () [Corola-website/Science/305448_a_306777]
-
Românesc” Craiova, 2010 45. Fragmentarium (aforisme), Prefață Gh. Grigurcu, Editura "Scrisul Românesc" Craiova 2010 46. Oasi di sabia (aforisme în limba italiană). Traducere de Alina Breje. Prefață de Fabrizio Caramagna, Editura „Genesi” Torino, 2011 47. Pescane oaze (aforisme în limba sârbă) Traducere de Goran Mrakic. Prefață de Milan Bestic. Editura ALMA, Belgrad, 2011 48. Pescene oaze (aforisme în limba slovenă), Traducere și prefață de Franci Cec, Editura „Institut za coaching”, Radece, 2011 49. Aforismos (aforisme),ediția a doua în limba spaniolă
Valeriu Butulescu () [Corola-website/Science/305464_a_306793]
-
O altă ipoteză ar fi ca numele cartierului provine de fapt de la neamul boierilor Burnăzești, care au ctitorit Biserica Ghencea în anul 1820. Totusi, se pare că în timpul domniei fanariote au apărut detașamentele de arnauți, alcătuite din mercenari de origine sârbă, greacă sau albaneză. Acești mercenari arnauți din alaiul domnesc aveau un comandat numit în limba turcă ghenci-aga, nume ce însemna șeful voinicilor, și de aici legătura cu numele cartierului aflat în Sud-Vestul Bucureștiului. Construcția blocurilor din zonă a început în
Ghencea () [Corola-website/Science/303440_a_304769]
-
cetatea a fost cucerită de turci). Numele de "Piața Unirii" i-a fost dat în 1919, pentru că aici s-au oprit trupele române care au intrat în Timișoara. Obiectivul găzduiește importante obiective turistice, precum Domul romano-catolic, Palatul baroc, Catedrala ortodoxă sârbă, Monumentul Sfintei Treimi, fântâna cu apă minerală și alte monumente arhitecturale. Are o suprafață mare, dimensiunile fiind de 150 x 110 m. Dezvoltarea Pieței Unirii este legată de istoria orașului. În 1716 trupele imperiale ale generalului Eugeniu de Savoia au
Piața Unirii din Timișoara () [Corola-website/Science/303458_a_304787]
-
care inițial nu avea turnuri. Turnurile au fost adăugate spre actuala stradă Ungureanu odată cu restaurarea din 1791, astfel că fațada clădirii nu este spre piață. Abia din 1865 lăcașul de cult a revenit prin partajare comunității sârbești, devenind catedrală ortodoxă sârbă. În secolul al XX-lea, catedrala a fost restaurată în 1906 și 1980. Palatul Episcopiei este alături de Catedrala ortodoxă și de Casa comunității ortodoxe una din cele trei clădiri situate pe perimetrul așa-zisului careu rascian, porțiunea rezervată comunității ortodoxe
Piața Unirii din Timișoara () [Corola-website/Science/303458_a_304787]
-
colonizatoare autoritățile austro-ungare au început o reorganizare a tuturor satelor din Banat, clădind în același timp altele noi. Astfel, regiunea a devenit o rețea organizată, ordonată și cu o structură compactă. În cetate nu au fost acceptați decât catolici. Populația sârbă și românească locuia în suburbii. Încă de la început administrația arată un vădit interes pentru dezvoltarea urbană, acordând mare atenție acțiunilor edilitare. Probabil, prima acțiune întreprinsă de autorități după cucerire, a fost repararea zidurilor și clădirilor din incinta cetății, distruse parțial
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
austrieci și unguri în privința Banatului, ca regiunea să fie trecută sub administrare maghiară. Andrei Mocioni, a cerut o audiență la împărat, a arătat că în Banat nu este motivată o administrație maghiară unde populația este predominant de naționalitate română, apoi sârbă și maghiară. Între 18 și 19 noiembrie 1860, la Timișoara a avut loc o întâlnire tot pe această temă, dar încorporarea Banatului la Ungaria fusese deja decisă la Viena și era una din condițiile pentru o mai strânsă apropiere de
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unitățile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie 1918 ocupă Timișoara. Comandamentul sârb preia administrația militară, dizolvă Gărzile naționale, iar mai târziu preia și administrația civilă. În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
pe muncă și moralitate, pe disciplină și respect reciproc, grăbind integrarea deplină în structurile regimului social-politic românesc. În peisajul economic apar zeci de întreprinderi industriale, unități comerciale, bancare etc. Zeci de instituții școlare cu limbile de predare română, maghiară, germană, sârbă, ebraică asigură instruirea, fără opreliști, a tinerei generații. Zeci de asociații culturale și confesionale fac posibilă manifestarea nestânjenită a tradițiilor naționale și dezvoltă un model de civilizație europeană modernă. Anii interbelici au fost marcați de multiple împliniri pentru locuitorii orașului
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
despre care autoritățile nu aveau informații. Vera Reczi își alegea victime cu minuțiozitate, dar ajungând la rutină, începuse să nu mai țină cont atât de mult de detalii. Așadar, Vera a făcut greșeala de a se îndrăgosti de un bancher sârb pe nume Milorad, un om influent în viața socială. Fiindcă lipsea foarte mult de acasă, soția acestuia consultă autoritățile sârbești. La insistențele soției, autoritățile locale descind la reședința Verei Renczi. Vera recunoaște relația cu Milorad și dă chiar și o
Vera Renczi () [Corola-website/Science/313153_a_314482]
-
(, pron. "Karagici") (n. 19 iunie 1945, Petnjica, Muntenegru, Iugoslavia) este un politician, poet și medic psihiatru sârb din Bosnia. A condus sârbii din Bosnia în perioada războilului din Bosnia și este acuzat de crime de război și de genocid în două cazuri: pentru că ar fi organizat asediul orașului Sarajevo și pentru că ar fi organizat masacrul de la Srebrenica
Radovan Karadžić () [Corola-website/Science/313214_a_314543]
-
New York. După întoarcerea în Iugoslavia a lucrat la spitalul Koševo din Sarajevo. Scrie poezii, ceea ce îl aduce în contact cu scriitorul Dobrica Ćosić, care-l va încuraja să intre în politică. Este unul din întemeietorii în 1989 a Partidului Democratic Sârb ("Srpska Demokratska Stranka") din Bosnia-Herzegovina, al cărui scop declarat a fost protejarea comunității sârbești și a intereselor ei prin menținerea Bosniei în sfera de influență a Serbiei, sau prin secesiune. În octombrie 1991 se înființează Adunarea Parlamentară a sârbilor bosnieni
Radovan Karadžić () [Corola-website/Science/313214_a_314543]
-
și băieți, din orașul Srebrenica din Bosnia și Herțegovina și din împrejurimi, de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić în timpul războiului din Bosnia. O unitate preliminară din Serbia, denumită "Scorpionii", oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991, a participat la masacru. Se bănuiește că au participat și alți voluntari din străinătate, printre care Garda Voluntară Greacă. Transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci
Masacrul de la Srebrenica () [Corola-website/Science/313215_a_314544]
-
Internațională de Justiție a confirmat decizia TPI de clasificare a atrocităților comise la Srebrenica drept genocid, afirmând: CIJ a decis că nici Republica Federală Iugoslavia și nici Serbia independentă de după 2007 nu sunt vinovate de genocid, ci doar că Republica Sârbă (parte a RFI la acea vreme) „a încălcat obligația de a împiedica genocidul”, și că Serbia trebuie să coopereze deplin cu TPI în ce privește transferul persoanelor acuzate de genocid în custodia TPI. Ratko Mladić a fost acuzat de TPI și a
Masacrul de la Srebrenica () [Corola-website/Science/313215_a_314544]