3,304 matches
-
XII-lea nu s-au găsit documente scrise, decât fragmente de ceramică feudală târzie în săpăturile arheologice efectuate pe dealul Hegheriș. Între anii 1141-1161 a avut loc colonizarea acestor locuri cu coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
Chintelnic care este înglobat în cadrul unei mari moșii și este vândut sau donat unor feudali maghiari. Începând cu a doua jumătate a secolului al XII-lea, satul Chintelnic va face parte din comitatul Dăbâca iar la sfârșitul secolului, după colonizarea sașilor în jurul Bistriței nu va face parte din noua formă de organizare administrativă și judecătorească săsească. Nu la mult timp după invazia tătarilor din anul 1241, regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (Cumanul), prin actul de la 11 mai 1279 dă voie
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
La recensământul din 2002, populația satului era de 443 de locuitori, dintre care 290 s-au declarat maghiari, iar 153 români. La recensământul din 1910 populația satului era de 910 locuitori, dintre care : 564 maghiari, 328 români, 14 Țigani, 4 Sași.
Fântânița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300875_a_302204]
-
1695 erau 18 familii și alte 13 case pustii. Un recensământ din anul 1721 consemnează în "Klein-Bistritz" 34 de gospodării, cu arături de 458 de găleți, 105 vite și 40 de oi. În 1750 erau înregistrate 42 de familii de sași, alte 12 văduve și 14 de români, cei mai mulți înregistrați ca păstori, adică fără seșii proprii. Satul înșirat de-a lungul pârâului Valea lui Tănase, cuprinde fronturi compacte cu case solide ridicate la sfârșitul secolului XIX și în primele decenii ale
Dorolea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300874_a_302203]
-
Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Cele mai vechi însemnări istorice atestă existența satului Șoimuș din anul 1319. Pe vremea aceea se numea Solmus, iar mai târziu Solimos. Legenda susține că, în perioada invaziei tătarilor, satul a fost locuit de români și de sași. Românii, la vestea venirii tătarilor, s-au retras în munți, iar sașii s-au ascuns în biserică unde, fiind surprinși în timpul slujbei religioase, au fost măcelăriți cu mic, cu mare până la ultimul, iar biserica construită din piatră le-a fost
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
din anul 1319. Pe vremea aceea se numea Solmus, iar mai târziu Solimos. Legenda susține că, în perioada invaziei tătarilor, satul a fost locuit de români și de sași. Românii, la vestea venirii tătarilor, s-au retras în munți, iar sașii s-au ascuns în biserică unde, fiind surprinși în timpul slujbei religioase, au fost măcelăriți cu mic, cu mare până la ultimul, iar biserica construită din piatră le-a fost dărâmată. S-ar putea ca acele evenimente tragice, transmise pe cale orală din
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
atestată documentar în anul 1367 cu numele în maghiară Nemige acesta s-a schimbat în : "Nemege Inferior" în 1392 datorită scrierii în limba latină, "Nemegye" în 1468 (făcându-se referire și la Nimigea Românească), "Zaaznemege" în 1505 deși nu locuiau sași, "Magyarnemegye" în 1530, "Nimigea Ungurească" în 1918 și în "Nimigea de jos" 2000. Satul Nimigea de jos se află la 47°15′12″N și 24°18′3″E. Satul Nimigea de jos este întins de pe malul sudic al Someșului
Nimigea de Jos, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300885_a_302214]
-
Oberschebesch (germ.); pentru Ruștior - Sebișul de Jos, Alsósebes (magh. ), Unterschebesch. Satul Ruștior, precum și satele Sebiș și Lunca erau sate iobăgești, în cursul istoriei ele au aparținut mai multor familii nobile. Satul Șieut a avut o altă cale de dezvoltare, aici, sașii s-au menținut până la sfârșitul sec. XVII. Populația săsească în mare parte a fost omorâtă și dispersată de trupele generalului Basta, la începultul sec.XVII. Ultimul preot sas G. Schuller, a părăsit satul distrus de invazia turcă, în anul 1661
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
familii nobile. Satul Șieut a avut o altă cale de dezvoltare, aici, sașii s-au menținut până la sfârșitul sec. XVII. Populația săsească în mare parte a fost omorâtă și dispersată de trupele generalului Basta, la începultul sec.XVII. Ultimul preot sas G. Schuller, a părăsit satul distrus de invazia turcă, în anul 1661 și a trecut la Dumitrița. Existența îndelungată a sașilor n-a lăsat nici o urmă în toponomia actuală a satului, ceea ce denotă că sașii au părăsit satul fără o
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
săsească în mare parte a fost omorâtă și dispersată de trupele generalului Basta, la începultul sec.XVII. Ultimul preot sas G. Schuller, a părăsit satul distrus de invazia turcă, în anul 1661 și a trecut la Dumitrița. Existența îndelungată a sașilor n-a lăsat nici o urmă în toponomia actuală a satului, ceea ce denotă că sașii au părăsit satul fără o conviețuire prea lunga cu românii. În primul și cel de al II-lea Război mondial, Șieuț dă o mare jertfă de
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
începultul sec.XVII. Ultimul preot sas G. Schuller, a părăsit satul distrus de invazia turcă, în anul 1661 și a trecut la Dumitrița. Existența îndelungată a sașilor n-a lăsat nici o urmă în toponomia actuală a satului, ceea ce denotă că sașii au părăsit satul fără o conviețuire prea lunga cu românii. În primul și cel de al II-lea Război mondial, Șieuț dă o mare jertfă de sânge, numărând 35 de tineri soldați căzuți pe câmpurile de luptă, pentru eliberarea și
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
numele localității a fost schimbat în "Unirea", nume ce nu are nici un fel de legături istorice cu localitatea, fiind atribuit arbitrar de către administrația locală. Pînă în anul 1876 Aldorf a aparținut de "Bistritzer Sächsischer Distrikt" (Districtul Bistriței, organizație teritorială a sașilor). Se găsea în teritoriul cunoscut sub denumirea de "Nösnerland" (Țara Năsăudului), ce era la rândul său parte din "Königsboden" (Pământul crăiesc). Din 1876 până în anul 1918 comuna Aldorf a aparținut comitatului maghiar Bistrița (în ), când a trecut administrativ în județul
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
În 1944 trăiau la Aldorf 635 locuitori germani. După evacuarea din 1944, familiile germane reprezentau numai o minoritate națională, astfel că în prezent, procentajul persoanelor care aparțin minoritătii naționale germane este nesemnificativ. Inițial, populația de naționalitate germană consta exclusiv din sași. În perioada 1861-1944, în Aldorf s-au stabilit 145 persoane, majoritatea veniți din Dumitra (în ), Aldorful de Jos (în ) și Krefeld (în ), precum și din Orheiu Bistriței. Începând cu 1902, în decurs de 36 de ani, în Aldorf s-au stabilit
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
în decurs de 36 de ani, în Aldorf s-au stabilit 107 țipțeri. În 1944, toți acești noi locuitori au ajuns să reprezinte mai mult de un sfert din locuitorii de naționalitate germană. Deși locuitorii țipțeri aparțineau confesiunii catolice, iar sașii erau, fără excepție, evanghelici lutherani, între sași și țipțeri nu au existat în Aldorf nici un fel de conflicte, așa cum au avut loc în alte localități ardelene. În localitate exista și un număr de țigani. Deoarece împărăteasa Maria Terezia a Austriei
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
Aldorf s-au stabilit 107 țipțeri. În 1944, toți acești noi locuitori au ajuns să reprezinte mai mult de un sfert din locuitorii de naționalitate germană. Deși locuitorii țipțeri aparțineau confesiunii catolice, iar sașii erau, fără excepție, evanghelici lutherani, între sași și țipțeri nu au existat în Aldorf nici un fel de conflicte, așa cum au avut loc în alte localități ardelene. În localitate exista și un număr de țigani. Deoarece împărăteasa Maria Terezia a Austriei a interzis utilizarea denumirii de "țigani", în
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
cadre ofițerești și extinderea obligațiilor asumate sub jurământ prin datoria de a lupta oriunde peste granițele imperiului, chiar și pe mare, si poate mai putin, apartenența la religia catolică. Acestor motive putem adăuga și influențele inhibitorii, negative, venite dinspre orășenii sași ai Bistriței, precum și a mișcărilor anarhiste ortodoxe din Transilvania conduse de călugări străini de neamul românilor, precum Visarion Sarai, Sofronie de la Cioară ș.a., ce vizau înlăturarea unirii religioase cu Romă a românilor transilvăneni. Stăpânirea habsburgica, motivată de rațiuni politice proprii
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
Feldioara". Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului au scos la iveală un inventar bogat din epoca neolitică, cu preponderență ceramică pictată de tip Ariușd. Pe teritoriul comunei au fost găsite 109 morminte, datând din secolul XII, așadar dinainte de așezarea sașilor pe aceste locuri. Cetatea romanică era situată pe colina de la Feldioara, înconjurată pe trei laturi de râul Homorod. Experiența de constructori a teutonilor acumulată în Țara Sfântă și în Asia Mică a adus pe meleagurile transilvănene tehnici și soluții de
Feldioara, Brașov () [Corola-website/Science/300942_a_302271]
-
Din anul 1580 datează un document, păstrat în arhivele din Sibiu, care atestă că un proces între frații Bartholomäus și Michael Weinisch, din Felmer, pentru împărțirea unei proprietăți, a fost judecat de Universitatea Națiunii Săsești. Primarul (în ) era ales de sași - de exemplu, Michael Knall a fost timp de nouă ani primar. Ultimul primar sas a fost Michael Kiltsch, ales în 1918. La primul recensământ din cele Șapte Scaune (în germană "Sieben Stühle") din anul 1488, în Felmer au fost recenzați
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
un proces între frații Bartholomäus și Michael Weinisch, din Felmer, pentru împărțirea unei proprietăți, a fost judecat de Universitatea Națiunii Săsești. Primarul (în ) era ales de sași - de exemplu, Michael Knall a fost timp de nouă ani primar. Ultimul primar sas a fost Michael Kiltsch, ales în 1918. La primul recensământ din cele Șapte Scaune (în germană "Sieben Stühle") din anul 1488, în Felmer au fost recenzați 34 de capi de familie, un învățător și o moară. După atacurile turcilor din
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
-lea (1532) în Felmer nu mai existau decât 21 de capi de familie. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, populația a crescut considerabil, dar în timpul epidemiei de holeră din 1848 au murit 170 de locuitori din Felmer, între care 112 sași, precum și 58 de români și țigani. Din cauza epidemiei de holeră din 1871 au fost înregistrați 80 de decedați, între care 47 de sași și 33 de români și țigani. În anul epidemiei de gripă spaniolă au mai murit în Felmer
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
dar în timpul epidemiei de holeră din 1848 au murit 170 de locuitori din Felmer, între care 112 sași, precum și 58 de români și țigani. Din cauza epidemiei de holeră din 1871 au fost înregistrați 80 de decedați, între care 47 de sași și 33 de români și țigani. În anul epidemiei de gripă spaniolă au mai murit în Felmer 69 de persoane, între care 14 sași și 55 de români și țigani. În anul 1862 localitatea avea 656 de locuitori sași, în
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
Din cauza epidemiei de holeră din 1871 au fost înregistrați 80 de decedați, între care 47 de sași și 33 de români și țigani. În anul epidemiei de gripă spaniolă au mai murit în Felmer 69 de persoane, între care 14 sași și 55 de români și țigani. În anul 1862 localitatea avea 656 de locuitori sași, în 1883 - 433, în 1927 - 569 iar în 1934 - 603. Din punct de vedere al confesiunii, în 1929 existau în Felmer 569 de locuitori de
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
de sași și 33 de români și țigani. În anul epidemiei de gripă spaniolă au mai murit în Felmer 69 de persoane, între care 14 sași și 55 de români și țigani. În anul 1862 localitatea avea 656 de locuitori sași, în 1883 - 433, în 1927 - 569 iar în 1934 - 603. Din punct de vedere al confesiunii, în 1929 existau în Felmer 569 de locuitori de confesiune luterană și 920 de alte confesiuni. La recensământul din 1941, populația totală a satului
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
1934 - 603. Din punct de vedere al confesiunii, în 1929 existau în Felmer 569 de locuitori de confesiune luterană și 920 de alte confesiuni. La recensământul din 1941, populația totală a satului era de 1367 de persoane, din care 564 sași (39,9%) restul de 803 fiind români și țigani. În timpul celor două războaie mondiale au fost mobilizați 80 de bărbați din Felmer, din care 31 și-au dat viața luptând în armata germană și 3 luptând în armata română. Din
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]
-
română. Din 94 de persoane deportate în Uniunea Sovietică după al Doilea Război Mondial, 11 au decedat. În anul 1998 mai erau în Felmer numai 15 persoane de etnie germană, în Făgăraș și împrejurimi se mai găseau circa 65 de sași proveniți din Felmer, iar în Austria și Germania încă circa 395, adică un total de 475 de persoane. Acest număr este oarecum egal cu populația de sași din Felmer recenzată în 1910 - 488 de suflete, și în 1930 - 525 de
Felmer, Brașov () [Corola-website/Science/300943_a_302272]