4,646 matches
-
din trecut, un invertit. Nu un „gay”. Disprețuia homosexualitatea promiscuă și desconsidera „orgoliul de pederast”. Au fost momente când pur și simplu nu știam ce să fac cu confidențele astea ale lui. Dar pe urmă m‑a ales să‑i schițez portretul și, când mi se destăinuia, o făcea și cu titlu de intimitate, dar și În vederea Înregistrării de date. A‑și pierde capul este apanajul celor cu suflet mare. Presupun că până și oamenii din ziua de azi vor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
orice clipă să fac explozie. El era singurul chelner și localul Începea să se umple. Nu avea nici un ajutor. Nevastă‑sa gătea tot meniul. Dar, ni se dădea a Înțelege, pe plan social, turiștii nu erau egalii lor. Când am schițat cele de mai sus am fost conștient de influența lui Ravelstein. Trebuie să recunosc că el figura adeseori În evenimentele mele zilnice. Datorită pregnanței personalității sale. Și pentru că viața lui avusese mai multă structură lăuntrică decât a mea și devenisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mea de viață era incomprehensibilă pentru ea. Câinii pot Înțelege o glumă. Pisicile, Însă, nu pot râde niciodată. Vela, când vedea lumea râzând, râdea și ea. Dar dacă nu i se indica În mod expres („Chestia asta‑i nostimă”) nu schița nici un zâmbet. Iar eu, când amuzam oaspeții la cină, eram bănuit că fac din ea ținta glumelor mele. După toate probabilitățile, În timp ce mă imaginam Într‑o bancă, cu un ban de zece cenți și un dolar uriaș Încrustați În marmura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
CU ZIARUL: Tot. BĂTRÎNUL CU BASTON: La mine e deja apă-n pivniță. DOAMNA CU VOAL: Și la mine e umed. (Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte repetitiv, obsedant.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Aplecându-se discret către cei doi și schițând un gest către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.): Dumnealui așteaptă și el? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știm. DOAMNA CU VOAL: Noi, de când am venit... dumnealui cântă. BĂRBATUL CU ZIARUL: De un ceas! BĂTRÎNUL CU BASTON: De un ceas, da. BĂRBATUL CU ZIARUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
călcâi, ca pe Ahile... Ha-ha... BĂTRÎNUL CU BASTON (Vorbind și el din ce în ce mai tare.): Nu vă faceți iluzii, doamnă... Asta nu mai e o lume care să se simtă.. Altădată cum tușeai puțin toată lumea se simțea... Nici nu trebuia să vorbești, schițai un gest, deschideai puțin gura... (Urlând.) Era bun simț, erau de toate... DOAMNA CU VOAL (Strigând cumva isteric.): Se purtau jupoane! BĂTRÎNUL CU BASTON (Dement.): Portjartiere! BĂRBATUL CU ZIARUL (Urlând din toate puterile.): Taică-meu cânta numai în camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Și-mi aduseseră homar, că ăia voiau neapărat homar, și mie mi-e greață de gângăniile alea, de-abia am reușit să mănânc tot, că știi, nu e bine să nu mănânci la o masă de afaceri. Se plimba și schița pași de dans. Cu Victor, care începuse un solitaire și mânca ultimele alune rămase de ieri, a bătut un high five. Și cu Buicu. A venit și la mine și m-a întrebat: - Ce dracu, Muntene, tu le-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o mulțime de femei dezbrăcate. Știu să desenez destul de bine și pot spune că femeile astea mi se par de-a dreptul atractive. Desenez câte una de fiecare dată când sunt nemulțumit. Și cum faza cu dicționarul m-a enervat, schițez o tipă despuiată călărind o motocicletă. Îi fac sânii foarte ridicați, dar ei nu sunt ridicați de felul lor, ci din cauza hopurilor peste care trece motocicleta. De altfel, faptul că e în viteză se vede cel mai bine în cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
capătă un sens. Era ceea ce căuta. Dar din această formă aburul nu putea percepe mare lucru, așa că se transformă într-un soi de umanoid cețos: câteva curbe domoale îi desenară plete imponderale, pierdute în semiobscuritatea camerei, și în aer se schițară accentele diafane ale unui trup. Buzele se conturau mereu, ca și cum pielea îi ardea și i se recompunea fără oprire. Avea brațe căptușite cu vene mari, care se umflau și se desumflau regulat, iar partea inferioară a abdomenului și picioarele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Bernstein veniseră și ei, deși Juliette îi comunicase ieri că trebuia neapărat să meargă la un dineu oficial. Domnul Bernstein nu arăta prea încântat de întorsătura lucrurilor. Totuși, uitându-se cam chiorâș la brațul fluturat cu entuziasm de soția sa, schiță și el un salut. Calomfir îi înregistră pe profesorii Stănciulescu, Popa și Nistor și pe asistenții acestora, buni prieteni și confidenți. Până și Paltonaru venise, însoțit de secretar. Era, desigur, un eveniment deosebit de important. Camere video mobile și fixe devorau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fac vreo piesă prea curând, cu atât mai puțin una creată special pentru Peaseblossom și Mustardseed 1 ca să le folosească pe post de scripeți împopoțonați. Aveam și eu mândria mea. *** —Cine era ăla? mă întrebă Janey mai târziu. I-am schițat o prezentare a lui Sally și a ultimei lui idei geniale. Spre surprinderea mea, Janey îmi spuse imediat că ei nu i se părea o idee rea. M-am holbat la ea. —Tu vorbești serios? Doar știi în ce hal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Sally. Am fost de acord, fără tragere de inimă, având în vedere că rămăsesem în urmă cu mobilele, în principal din cauza propriei mele încăpățânări; totul începuse cu un desen simplu, care devenise din ce în ce mai elaborat pe măsură ce încercam efectele pe care le schițasem după modelul copacilor din cimitir. Înainte, stilul meu se bazase pe meteoriți, comete, planete nedescoperite, înfășurate cu sârmă și atârnate pe ici-colo cu niște inele ciudate. Dar iedera de pe cicloramă pe care o folosisem îmi deschisese o perspectivă cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
seama că era suspendată; saltul păru a fi cu adevărat spontan, iar ea ateriză la fel de ușor ca o picătură de apă. Spectatorii izbucniră în ropote de aplauze, iar Tabitha, roșie în obraji de mândrie, își ieși puțin din rol și schiță o reverență. —OK, foarte frumos, dar se poate și mai bine, zise MM, sărind jos de pe scaunul înalt și urcând pe scenă. Îmbrăcată în blugi și cu o bluza cu glugă, cu pantofii ei greoi și cu părul strâns neglijent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
te las. Sunt sigură că ai de lucru până peste cap. Îmi zâmbi și-și aranjă ochelarii mai bine pe nas. — Da, sunt cam aglomerată, recunoscu ea. Și vin la prima avanpremieră mâine seară, deci mă grăbesc un pic. Am schițat un semn de „la revedere“ și am luat-o în jos pe scări. Nu era nimeni jos, cu excepția ajutorului electricianului șef, care se uita la un film deocheat și care aproape că a picat de pe scaun când l-am salutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că Janey nu scosese aproape nici o vorbă. Uitându-mă în jur după bar, am dat cu ochii de ea și am realizat cât de tăcută era. —Te simți bine, Janey? zisei eu, liniștindu-mă pentru o clipă. — Da, zise ea, schițând un zâmbet care nu avu nici pe departe efectul dorit. Doar că sunt un pic gânditoare în seara asta. — A, păi e strict interzis, zise Hugo cu tărie. Dar nu-ți face griji, avem antidotul. —Dragii mei! Violet descinse printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de țânțari, o găsi instalată la prova caiacului, între banane și nuci de cocos, hotărâtă, după cum se părea, să nu se miște sub nici un motiv. — Dă-te jos de acolo! îi porunci el. Nu poți veni cu mine. Ea nu schiță nici un gest, ca și cum n-ar fi auzit. — Dă-te jos, îți spun! Nu mă face să pierd timpul. Îi arătă cu un gest categoric malul de lângă el. Vino aici! Indianca refuză acum cu fermitate și se agăță de bord. Nerăbdător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
commissario Brunetti din Veneția, zise el, reluându-și gradul adevărat, apoi adăugă: Maiorul Butterworth m-a trimis aici să arunc o privire la apartamentul lui Foster. Poate că nu ăsta era adevărul, dar În mod cert era pe-aproape. Soldatul schiță ceva ce-ar fi putut fi un salut, duse mâna În buzunar și-i Înmână lui Brunetti un set de chei. — Cea roșie e de la ușa din față, domnule, zise soldatul. Apartamentul 3B, la etajul trei. Liftul e pe dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
erau niște șervețele semănau acum suspect de tare cu foile trimise de avocatul extern pentru cazul cu prăjitura cu whisky. —Vai, îmi pare rău, a rânjit Sherry. Am creierul făcut terci. Ei, asta face sarcina din om! —Sarcina! Alice a schițat un zâmbet chinuit. A sunat telefonul. Sherry a dispărut ca să răspundă. — E mama ta, a anunțat ea prin interfon. Alice a înșfăcat receptorul recunoscătoare. Mama. O scânteie de normalitate într-o lume nebună și fracturată. —Bună, mamă! — Bună, draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sper să-ți meargă bine, a spus acritura, dând încet din cap de la stânga la dreapta și retur. Copiii sunt un pas important. O, Doamne! Sunt mai dificili decât orice altă slujbă. Sunt sigură că așa e. Neîncrezătoare, Alice a schițat un zâmbet. Nimic nu putea fi mai dificil decât nopțile pierdute în birourile Intercorp. După asta, maternitatea avea să fie floare la ureche. Mai ales că-l avea și pe Jake s-o ajute. Șefa de la Resurse Umane s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aplecat în față ca să-l inspecteze. —Iertați-mă că întreb, a spus ea, dar asta nu e o buruiană? Troscot? —E greșit să consideri că e o buruiană, a enunțat Jake. E o plantă foarte frumoasă. Mama lui Alice a schițat un zâmbet chinuit. — Ca să vezi! Și când te gândești că eu mi-am petrecut toată vara chinuindu-mă să scap de ea din grădină! Toată lumea a luat în mâini cuțitele și furculițele de plastic pe care Jake le colecta, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-i scape nici măcar un singur cuvânt care să nu-i fie loial lui Jake. Nu e nevoie să te prefaci, a spus mama ei cu blândețe. Crede-mă, înțeleg ce vezi la el. Jake e un bărbat superb. Alice a schițat un zâmbet mândru. —Așa e, nu? Cred că e unul dintre cei mai arătoși bărbați pe care i-am văzut în toată viața mea. Și are și o personalitate foarte puternică. Dar, draga mea, viața cu el pare un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
recent de iubitul lui de cursă lungă și nu mai voia să stea, așa cum spunea el oftând, într-o casă „așa de plină de amintiri. Cred că ne-am certat la cuțite în fiecare colț din fiecare cameră“. Hugo a schițat un zâmbet, amintindu-și-l pe Tarquin plimbându-se cu o delicatețe teatrală prin casă, în timpul evaluării. Zâmbetul lui Hugo s-a lărgit. În minte începuse să i se contureze o idee. Oare nu putea el să împuște doi iepuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din cauza dinților. Sunt frântă și în dimineața asta trebuie să prezint dosarul unui client. — Îți spun repede, a asigurat-o Hugo. Îți spun acum. Și-acolo, în holul de la Chicklets, pe o voce cât putea de scăzută, Hugo i-a schițat situația cât de bine a fost în stare. Spre marea lui dezamăgire, Barbara începuse să clatine din cap dinainte ca el să termine de vorbit. Nu e de mine, l-a lămurit ea. — Nu vrei să mă reprezinți? Oare femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
primele trei etaje reprezentau căminul luxos pe care-l împărțea cu Jake, în timp ce ultimele două nivele și pivnița adăposteau înfloritoarea și din ce în ce mai lucrativa afacere La Gunoi! Perspectiva mai populistă pe care Tarquin o propusese și pe care Jake i-o schițase lui Alice se dovedise a fi un succes uriaș. Puține persoane celebre - sau, mai curând, oamenii lor de PR - trecuseră pe lângă ocazia de a contribui sau de a se lăsa intervievate pentru primul număr al primei reviste glossy de ecologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spate și realizase farsa aiuritoare. Sângele avea gust de ketchup. Făcuseră dragoste pe covor, cu o pasiune nebună, în timp ce medicii de la ambulanță băteau cu pumnii și cu picioarele în ușă. Le deschisese Lucia, după orgasm, și le dăduse cu tifla... Schiță un zâmbet. - Serios? Un geamantan cu bani? Și nu cumva vă urmărește și unul care are un tatuaj cu Celine Dion pe umăr? Ochii individului se rotiră înnebunitor în orbite. - De el îmi este cel mai frică, domnule, dacă sunt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
este finalul, iată și concluzia, urmează petrecerea, cu acel scriitor de pe pod, nu cu altul. Punctul central al întregii afaceri era el. Scriitorul. Păianjenul care așteaptă răbdător, în vreme ce musculițele cad în plasă și nu mai au cum să scape. Detectivul schiță un zâmbet. Dacă erai OmulPăianjen mai spuneam, poate ajungeam la o înțelegere. Dar așa, ai dat de dracu`... Revăzu în minte bilețelul pe care îl scrisese la secție și adăugă încă o victimă, lângă celelalte - Vecinul Scriitorului. Puzzle, puzzle, puzzle
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]