4,267 matches
-
mine vreodată hulind, luând numele Domnului în deșert? Cuvioșia-sa e bătrân, săracul, își mai dă în petic, căci plini de păcate suntem toți. Zici că beau, satano? Gust și eu un păhărel de vin, cât e îngăduit și de scripturi, căci zice Solomon în Pildele lui: "De vei ședea la masa celui puternic, înțelepțește mănâncă din cele ce ți se pun înainte". Popa Țuică cântă pe nas: "Mănîncă miere, fiule, că este bun fagurul, ca să se îndulcească gâtlejul tău." Apoi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ție întru alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu!" - Apropo de alăută, zise Stănică, ăsta e vin de chef culăutari, nu cu aperitiv. Păcat că sfințiile-voastre nu puteți juca! - Da' de ce, porc de câine, să nu putem juca? Saltă și tebucură, Sioane", zice Scriptura. La Sfânta taină a căsătoriei nu G. Călinescu dănțuim? Orice petrecere cinstită, cu suflet curat, este îngăduită omului. Mi se pare mie, Stănică, de nu mă-nșel, că ești de ăștia noi, care strică legea, îmbolnăviți de spurcăciunea ateismului. "Zis
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tipul de autoritate asociat carismei de către Max Weber. Vedem schițîndu-se un tablou de ansamblu: acest tip se suprapune întru totul peste cel al profetului din Vechiul Testament, arhetipul său. Și cine altul poate fi acesta decît Moise dacă, așa cum chiar Sfintele Scripturi ne spun, "după el nici n-a mai apărut vreun profet pe măsura lui". Aș evita să susțin că tocmai din acest motiv l-a ales și, într-un anume scop. O dată angrenat însă în psihologia maselor și văzînd în
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
teologice ale revelației și ordinea revelată a teologiei. Ne-am putea întreba care au fost seminariile teologice ale apostolilor Petru și Pavel? Unde și-au făcut „studiile aprofundate” un Ignatie Teoforul, Irineu al Lyonului sau Iustin Martirul? Unde au învățat Scripturile sfinții Bisericii, cine le-a predat tradiția, disciplina rugăciunii, exigențele cunoașterii și rostul mărturisirii adevărului? Aceste întrebări reclamă din partea creștinilor un vast exercițiu de legitimare publică: care este locul teologiei în cadrul Universității, al celorlalte instituții de învățământ, în deciziile etice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acestea revin la a spune că pentru creștini măsura tuturor lucrurilor nu este intelectul creat, ci Cuvântul întrupat, Cel întru care „au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute”. Revelația exprimată în Scripturi conține deja anumite presupoziții ontologice despre condiția umanității, posibilitățile cunoașterii și vocația ultimă a creației făcute „prin El și pentru El”. Această mărturisire nu poate fi acomodată cu orice tradiție filozofică ori sistem metafizic 2. De aceea, cultura critică este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologiei? În fine, interogația poate fi răsturnată pentru a chestiona rigorile teologice ale creștinismului. „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?”tc "„Dar voi cine ziceți că sunt Eu ?”" Pentru a răspunde acestor întrebări, negoțul intens cu martorii predaniei - cu Scripturile și cu scrierile Părinților Bisericii - este o indispensabilă datorie. Scripturile, mai întâi, plasează teologia în contexul întrebării personale adresate de Iisus ucenicilor Săi: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” (Mc. 8,29). Ca efort articulat într-o matrice comunitară
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rigorile teologice ale creștinismului. „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?”tc "„Dar voi cine ziceți că sunt Eu ?”" Pentru a răspunde acestor întrebări, negoțul intens cu martorii predaniei - cu Scripturile și cu scrierile Părinților Bisericii - este o indispensabilă datorie. Scripturile, mai întâi, plasează teologia în contexul întrebării personale adresate de Iisus ucenicilor Săi: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” (Mc. 8,29). Ca efort articulat într-o matrice comunitară, teologia reprezintă exercițiul esențial de autorecunoaștere a Bisericii creștine. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cel răstignit și înviat nu apare în introducerea TDO1, iar tratatul de teologie dogmatică ca atare nu este anunțat ca o organizare sistematică a monumentelor tradiției exegetice bisericești. Mai precis, dogmatica nu apare ca disciplină auxiliară a hermeneuticii teologice a Scripturii, așa cum, de pildă, istoria sinoadelor ecumenice ne prezintă geneza simbolurilor de credință. Din acest punct de vedere deci, Stăniloae rămâne în mod consecvent - de la Iisus Hristos și restaurarea omului (1942) până la trilogia sa dogmatică (1978-1981) - un teolog aplicând reflecției sale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Zizioulas poate fi aplicată, ex principio, și teologiei trinitare a Părintelui D. Stăniloae 3. Una dintre cele mai generoase contribuții teologice ale Pr. Dumitru Stăniloae ni se par a fi reflecțiile sale din Dogmatica ortodoxă asupra relației dintre tradiție, corpul Scripturii și trupul viu al Bisericii. Stăniloae este unul dintre primii gânditori ortodocși din secolul XX care a limpezit raportul între aceste trei instanțe ale Revelației, recunoscându-le regimul cuantic de inseparabilitate. Acest model, care creditează paradoxul cercului hermeneutic, se opune
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unul dintre primii gânditori ortodocși din secolul XX care a limpezit raportul între aceste trei instanțe ale Revelației, recunoscându-le regimul cuantic de inseparabilitate. Acest model, care creditează paradoxul cercului hermeneutic, se opune rigidității mecanice conținute în interpretarea romano-catolică a Scripturii și a tradiției; în linia deciziilor luate la Conciliul tridentin, Scriptura și tradiția sunt privite ca două surse distincte pentru revelație. În fapt, există o unică sursă a Revelației: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „lumină spre descoperirea (eis apokalipsin) neamurilor” (Lc
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
raportul între aceste trei instanțe ale Revelației, recunoscându-le regimul cuantic de inseparabilitate. Acest model, care creditează paradoxul cercului hermeneutic, se opune rigidității mecanice conținute în interpretarea romano-catolică a Scripturii și a tradiției; în linia deciziilor luate la Conciliul tridentin, Scriptura și tradiția sunt privite ca două surse distincte pentru revelație. În fapt, există o unică sursă a Revelației: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „lumină spre descoperirea (eis apokalipsin) neamurilor” (Lc. 2,32). Stăniloae precizează raportul constitutiv al tradiției față de Scriptură, afirmând
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tridentin, Scriptura și tradiția sunt privite ca două surse distincte pentru revelație. În fapt, există o unică sursă a Revelației: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „lumină spre descoperirea (eis apokalipsin) neamurilor” (Lc. 2,32). Stăniloae precizează raportul constitutiv al tradiției față de Scriptură, afirmând principiul personal al transmiterii credinței în Hristos Cel răstignit și înviat, ca lucrare a Duhului 1. Receptacolul firesc al credinței și conștiinței apostolice este Biserica, unde comunitatea mărturisitorilor își poartă dialogul cu Hristos. În rezumat, „Biserica, Scriptura și tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tradiției față de Scriptură, afirmând principiul personal al transmiterii credinței în Hristos Cel răstignit și înviat, ca lucrare a Duhului 1. Receptacolul firesc al credinței și conștiinței apostolice este Biserica, unde comunitatea mărturisitorilor își poartă dialogul cu Hristos. În rezumat, „Biserica, Scriptura și tradiția sunt indisolubil unite”2. Finețea cu care Stăniloae ordonează aceste nuclee de radiație duhovnicească, conferă un statut și o vocație particulară teologiei creștine. Sudată prin energiile comunitare ale trupului Bisericii, teologia primește trei însușiri excepționale: ea este mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
particulară teologiei creștine. Sudată prin energiile comunitare ale trupului Bisericii, teologia primește trei însușiri excepționale: ea este mai întâi tradițională - fiind legată printr-un vot al ascultării de Cuvântul Tatălui; contemporană - prin atotprezenta inspirație a Duhului care face din cuvintele Scripturii „prescuri pentru cuminecături”3; în sfârșit, teologia este profetică, petrecând în conversația verticală cu Dumnezeu și dialogând oblic cu umanitatea, în așteptarea făgăduitei prezențe eshatologice a lui Hristos 4. Cu aceasta, ne întoarcem la întrebarea care ne-a condus, până
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
eshatologice a lui Hristos 4. Cu aceasta, ne întoarcem la întrebarea care ne-a condus, până aici, cercetarea: de unde provine, în primă și ultimă instanță, specificul creștin al teologiei? În viziunea ortodoxă asupra relațiilor de nonseparabilitate între Biserică, tradiție și Scriptură, cum anume este dirijată teologia creștină prin meandrele întrebărilor colaterale cu care o întâmpină lumea? Fără a avea deloc pretenția originalității, vom încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Biserică, tradiție și Scriptură, cum anume este dirijată teologia creștină prin meandrele întrebărilor colaterale cu care o întâmpină lumea? Fără a avea deloc pretenția originalității, vom încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii din perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mozaic al lui Hristos. Dogmele Bisericii încearcă să exprime revelația în concertul iconic al cuvintelor sfinte, cu acribie duhovnicească și atenție filozofică. Prelungind această idee, vom încerca să identificăm resorturile invizibile ale limbajului teologic al Ortodoxiei - relația teologiei cu tradiția, Scriptura și kerygma Bisericii. Bolta Templuluitc "Bolta Templului" Evangheliile au fost scrise ca răspuns la întrebarea pusă de Iisus: „Voi cine ziceți că sunt Eu?”. Modul în care Evangheliile îl zugrăvesc pe Hristos n-ar putea fi reductibil la genul hagiografiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
despre faptele și cuvintele lui Iisus. Reconstituirea avea să țină cont de tot ceea ce Legea, Profeții și Psalmii anticipaseră, „în ghicitură”. Crucea și Învierea lui Hristos formează așadar prisma optică sau „lentilele de contact” prin care apostolii citesc în vechile Scripturi despre toate cele câte s-au întâmplat poporului Israel. Observând literele care lipsesc din Lege, apostolii anunță „plinirea Celui ce plinește toate întru toți” (Ef. 1,23). În această hermeneutică retrospectivă, toate cuvintele Vechiului Testament sunt citite în cheie tipologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Evangheliei este pregătită prin ascultarea profeților și a psalmistului tocmai pentru că aceștia din urmă nu pot avea, pentru inima încredințată, decât o singură adresă: Vestea cea bună a lui Hristos. Un ochi îndrăgostit vede anticiparea Revelației nu doar în vechile Scripturi, ci „în tot pământul” și până „la marginile lumii” (Ps. 18,4). Primii apologeți au privit cu atenție, simpatie și discernământ tezaurul cultural al altor popoare, au contemplat natura sau creația umană din aceeași dorință de a descoperi sensul și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la urechi” (Fapte 7,51). Primindu-L pe Hristos, apostolii căutau recolta tuturor semințelor semănate în pământul făgăduinței. „Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4). În locul metaforei agrare a recoltei, Sfântul Irineu folosește imaginea recapitulării (anakephalaiosis) de către Hristos și ucenicii Săi teologi a „Legii și a profeților”1. Teologia creștină descoperă profunzimile și densitățile limpezi ale Scripturii vechi. Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4). În locul metaforei agrare a recoltei, Sfântul Irineu folosește imaginea recapitulării (anakephalaiosis) de către Hristos și ucenicii Săi teologi a „Legii și a profeților”1. Teologia creștină descoperă profunzimile și densitățile limpezi ale Scripturii vechi. Încă o dată, redactarea Noului Testament presupune deja o relație interpretativă cu textul Scripturii vechi - Legea, Psalmii și Profeții - tocmai din perspectiva împlinirii tuturor promisiunilor în Iisus Hristos. Firește, această mărturisire s-a făcut în Duhul primit de apostoli în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Sfântul Irineu folosește imaginea recapitulării (anakephalaiosis) de către Hristos și ucenicii Săi teologi a „Legii și a profeților”1. Teologia creștină descoperă profunzimile și densitățile limpezi ale Scripturii vechi. Încă o dată, redactarea Noului Testament presupune deja o relație interpretativă cu textul Scripturii vechi - Legea, Psalmii și Profeții - tocmai din perspectiva împlinirii tuturor promisiunilor în Iisus Hristos. Firește, această mărturisire s-a făcut în Duhul primit de apostoli în ziua Cincizecimii, reînnoit în prezența Sa luminătoare, pentru fiecare creștin, la botez. De la Origen
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Firește, această mărturisire s-a făcut în Duhul primit de apostoli în ziua Cincizecimii, reînnoit în prezența Sa luminătoare, pentru fiecare creștin, la botez. De la Origen, trecând prin Părinții Capadocieni și până la Sfântul Maxim Mărturisitorul, teologii Bisericii au văzut în Scripturi un anumit aspect al Întrupării lui Hristos 2. Nu mai puțin importantă decât taina Euharistiei, Scriptura atestă permanenta prezență a Cuvântului printre ucenici, care nu obosesc să aștepte a doua Sa venire. Cu alte cuvinte, revelația Cuvântului veșnic al Tatălui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prezența Sa luminătoare, pentru fiecare creștin, la botez. De la Origen, trecând prin Părinții Capadocieni și până la Sfântul Maxim Mărturisitorul, teologii Bisericii au văzut în Scripturi un anumit aspect al Întrupării lui Hristos 2. Nu mai puțin importantă decât taina Euharistiei, Scriptura atestă permanenta prezență a Cuvântului printre ucenici, care nu obosesc să aștepte a doua Sa venire. Cu alte cuvinte, revelația Cuvântului veșnic al Tatălui nu poate fi epuizată de o simplă biografie a lui Iisus din Nazaret. Ceea ce reprezintă nucleul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Hristos ne apare ca „Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Is. 9,5) pantokrator, Domn al lui David (Mt. 22,25: „deci dacă David Îl numește Domn, cum este El fiu al lui?”). Scriptura este templul nou al Bisericii zidit prin insuflarea Duhului. Cuvântul fără de început al Tatălui este bolta cerească a acestui templu. Credința și mărturisirea apostolicătc "Credința și mărturisirea apostolică" Prima decizie teologică a Bisericii primare este redactarea „Evangheliei lui Hristos” (Rom
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]