4,282 matches
-
fie pentru scurt timp tovarășul de drum al acestui muribund rămase să mai privească pe fereastra trenului spre acoperișul arcuit al gării, aparent urmărind grupul de prieteni ce plecau de pe peron fără a vedea Însă, de fapt, nimic altceva decît silueta Înaltă și frumoasă a femeii ce se depărta Încet, cu capul plecat, cu mersul unduitor, cu pași mari și măsurați, de o grație și o voluptate fără egal. Se opri pentru a mai privi o dată Înapoi, apoi se Întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
copii, un buchet de chipuri mici, Încremenite; un automobil ieftin, Înțepenit pe șine, plin de figurile rigide ale oamenilor paralizați de frică; un vagabond bătrîn, mergînd pe lîngă șine, prea bătrîn și prea surd ca să audă semnalul de avertizare; o siluetă trecînd În goană pe la fereastra sa cu un țipăt - pe toate le văzuse și le cunoscuse mecanicul. Cunoscuse toate necazurile și bucuriile, toată primejdia și truda pe care le poate cunoaște un astfel de om; se ofilise și se ridase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ce mai aveau, niște stafide, brînză, au băut vin și, după ce au pus oameni de strajă, s-au culcat, fără să le pese de focurile ce licăreau În satul indian, de zgomotele, cîntecele și murmurul ce se auzeau sau de siluetele ce treceau pe țărm Încolo și Încoace. Apoi luna minunată se Înalță pe cer și lumina sa se revarsă din plin peste apele liniștite ale canalului și peste satul indian. Se revarsă peste spaniolul cel chior și peste vaporașul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cheamă. Gosseyn își spuse numele și adăugă: - Cred că pot să-i arăt împăratului care sunt indiciile care duc la finalul câștigător. Apoi continuă: - El știe câteva dintre ele, dar sunt câteva semnale speciale. În timp ce explica asta, el îi observa silueta zveltă și fața deosebită cu trăsături frumoase. Și părerea lui fu că mama împăratului ar fi o adevărată frumusețe, îmbrăcată normal în mătăsuri, sau, în general. În rochii. Mai reținu numele pe care-l rostise vorbind despre fiul ei: Enin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
îndrăzneți, și-și continuă mustrarea pe același ton: - Nu dai buzna pe proprietatea altora fără să ai permisiunea. S-a-nțeles? Din fericire, Enin nu mai avu timp să răspundă. Pentru că imediat se auzi un zgomot. Și ușa se deschise. Silueta zveltă, cunoscută, se ivi în prag și zise: - Oh, Dumnezeule, tu ești?! Erau exact aceleași cuvinte pe care le-ar fi rostit probabil Gosseyn, în aceeași situație. Dar tonul lui ar fi fost de ușurare. Pentru că individul care scoase acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
mai largă și mai largă cu cît ne îndepărtam de portul sigur: puntea de acostare și debarcaderul. Întotdeauna am văzut spatele și umerii cuiva în fața mea cînd vîsleam și mi s-ar fi părut firesc dacă acum aș fi avut silueta lui David în față. Dar David vîslea la tribord, iar poziția de atac în această barcă era pentru un vîslaș la babord. Îi puteam simți ochii în spinare, iar expresia lui prietenoasă obișnuită trebuie să fi fost curînd înlocuită de
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
orașului, ori, dimpotrivă, întorcîndu-se după ce-și livraseră mărfurile magazinelor, viața pe locuințele plutitoare, drapelele vapoarelor mai mari, albiturile atîrnate la uscat, undeva la bord, un pescar aplecat peste undița sa și, în depărtare, amestecul de frontoane, stîlpi și turnuri, silueta orașului. Dar chiar mai mult decît viața pe și în jurul rîului, studiam chiar apa care era cît se poate de calmă în acele zile de vară, chemătoare, parcă anume făcută pentru a o prinde cu vîslele. Mă umpleam de tot
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și degradarea, ca și cum acestea ar fi fost același lucru, ca și cum ar fi putut opri orice. Chiar cînd am fost aproape de rîu, nu i-am putut simți mirosul. S-a ivit deodată în fața mea. Nu era lună. Abia puteam să disting silueta podului. Nu l-am traversat. Am continuat să merg în umbra caselor, cu apa în stînga mea, pînă am ajuns la noul pod, podul nostru, cel cu lămpile electrice, care fuseseră îndepărate cu mult timp în urmă. Fierul balustradei era
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
văzut că se oprise la jumătatea drumului dintre apă și terasă, cu părul lui tuns periuță, fața cărnoasă, cu costumul maroniu și, cu ghetele în ciuda căldurii, pe treptele de oțel. Ne-am îndepărtat și curînd, el a fost doar o siluetă cu forme ușor rotunjite pe fundalul alb al clubului. A ridicat mîna. A fost ultima oară cînd l-am văzut pe Doctor Alfred Schneiderhahn. Iar acum nici măcar treptele nu mai sînt acolo. M-am întors și am văzut numai apa
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și a dezvoltării echilibrate, fiecare individ trebuie să învețe să se adapteze lumii reale care-l înconjoară. Există metode de antrenament care permit realizarea acestei adaptări. Umbre. Mișcare pe dealul pe care se ridicase odinioară Mașina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar - sentinelă singuratică pe această înălțime de unde puteai cuprinde orașul - una dintre siluete se arătă a fi un biped obișnuit. Cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se ridicase odinioară Mașina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar - sentinelă singuratică pe această înălțime de unde puteai cuprinde orașul - una dintre siluete se arătă a fi un biped obișnuit. Cealaltă era o umbră, făcută din umbră, de întuneric prin care se zărea un felinar. Un om, și o umbră, cu mișcări de om, fără să fie om. O umbră - om, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tot ce pot. Asta-i tot. - Vei fi îndepărtat la timp, ca de obicei. Vei putea aștepta aici sau pe Venus. - Venus, zise omul. - Perfect. Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Discipolul trebuia să aibă alți agenți în acest sistem planetar. Se uită prudent în jur. Se găsea într-un parc slab luminat. De pe o înălțime invizibilă, dincolo de un boschet, se prăbușea o cascadă. Pânza de apă sclipea în lumina plăpândă. Silueta Discipolului se decupa în parte pe cascadă, dar corpul său fără formă părea să se topească în umbra mai întunecată. Tăcerea se prelungea și Janasen se muta de pe un picior pe altul. Știa că nu era bine să vorbească primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
acestei forme de umbră care depășește cunoștințele mele de fizică''. Dar la imensele cunoștințe ale cui, făcea apel Discipolul, care mărturisise singur că nu avea habar de toate astea? Mister profund ca și cel al existenței unei ființe ca Discipolul. Silueta de umbră rupse tăcerea: - Recunosc, spuse, că m-ai luat prin surprindere. Data viitoare, voi opera după niște baze diferite. Se întrerupse. - Gosseyn, poți lua în considerare posibilitatea unei negocieri? - Da, după condițiile mele. - Care sunt acestea? întrebă celălalt după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spre forma de umbră tremurătoare. A-l vedea pe Zeul Adormit mergând spre el cu intenții ostile, trebuie să fi fost o experiență distructivă. Cuprins de o groază frenetică, Discipolul încercă să scape prin singura metodă de care dispunea. Din silueta întunecată țâșni energie. Într-o jerbă de flăcări albe, trupul Zeului se mistui. În acest moment, Secoh fu omul care și-a distrus Zeul. Nici un sistem nervos condiționat ca al său nu putea să accepte o vină atât de teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
am întrebat dacă știa unde aș putea să mă duc. Mi-a răspuns că, în mod obișnuit, vine cineva care dă o mînă de ajutor cînd vine vorba de asemenea lucruri, apoi și-a continuat drumul pe lîngă tren. O siluetă măruntă alergă spre noi și trecu de muncitorul feroviar fără să-i arunce o privire. Se opri lîngă mine și-și ridică ochii, aruncîndu-mi un zîmbet onctuos, șovăitor. Avea o față frumosă, cu bărbie îngustă și părul unsuros și ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
altcuiva care îl urma. îl trecură fiorii. Se lipi de un gard viu și așteptă. Pașii străini șovăiră, apoi își continuară cu hotărîre drumul. în obscuritatea înnourată a ceții, apăru o umbră care degaja o densitate neverosimilă de negru, apoi silueta zveltă a Rimei trecu pe lîngă el, aruncîndu-i doar o privire scurtă. El alergă după ea și o strigă bucuros: Rima! Eu sînt! — Așa, deci. Te căuta Provost Dodd. — Cine-i Provost Dodd? întrebarea fusese formulată ca și cum ar fi pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și instalară niște paravane în jurul patului de lîngă el. Aduseră niște cilindri metalici și cărucioare cu echipament medical, apoi ieșiră spunînd: — Uite, o să-ți aducem un prieten, Sprîncenatule. Un asistent introduse o targă pe rotile și camera răsună de horcăieli. Silueta de pe targă era ascunsă de corpurilor a doi doctori care veneau pe margine, unul fiind doctorul lui Lanark. Intrară după paravane și targa fu luată. Lanark nu mai putu citi. Stătu întins și ascultă clinchetul instrumentelor, murmurul vocilor profesioniste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar Lanak tot nu reușea să-i distingă ochii în orbitele negre. E cineva pe-aici? întrebă el ridicînd glasul. Cine ești dumneata? — Sînt aici, sînt pacient, ca dumneata. Vrei să chem doctorul? — Cît sînt de înalt? Lanark privi lung silueta subțire de sub cuvertura albastră. — Destul de înalt, răspunse el. Bărbatul transpira. Apoi scoase un șuierat pătrunzător. — Cît de înalt? — Aproape un metru optzeci. Bărbatul se lăsă pe pernă și buzele subțiri se încrețiră într-un un surîs dulce. Și, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
erau risipite în jur, fără o ordine anume, printre instrumente cu coarde, de genul alăutelor și viorilor. Un pian cu coadă era așezat într-un colț, lîngă un aparat de raze mătăhălos învechit, iar în mijlocul încăperii, Lanark văzu spatele unei siluete în panaloni negri și vestă, sprijinindu-se de un banc de tîmplărie și netezind cu șmirghel marginile unei chitare pe jumătate terminate. Silueta se ridică în picioare și se întoarse spre ei, zîmbind și ștergîndu-și mîinile cu o batistă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
într-un colț, lîngă un aparat de raze mătăhălos învechit, iar în mijlocul încăperii, Lanark văzu spatele unei siluete în panaloni negri și vestă, sprijinindu-se de un banc de tîmplărie și netezind cu șmirghel marginile unei chitare pe jumătate terminate. Silueta se ridică în picioare și se întoarse spre ei, zîmbind și ștergîndu-și mîinile cu o batistă mare de mătase în carouri. Era un tînăr îndesat cu un barbișon blond. Mînecile îi erau suflecate pînă deasupra coatelor, lăsînd la vedere niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
buton. O voce anunța că pacientul doisprezece se transforma în salamandră. — Repede! zise Ozenfant. Camera doisprezece. Camera doisprezece era încețoșată din cauza vaporilor care se încolăceau ieșind din ciocul dragonului, care se închise brusc. Din calotele ochilor izvorau raze strălucitoare, iar silueta părea cuprinsă de convulsii. Ozenfant strigă: — Fără lumină, vă rog! Vom examina doar căldura. Imediat se lăsă un întuneric pătrunzător, iar ochii amețiți ai lui Lanark proiectară stele și cercuri înainte de a se obișnui cu bezna. Dintr-o parte, auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dinaintea lentilei de observație, pălăvrăgind și sorbind ceva din pahare. — Aha, ai ajuns la timp! A fost o pană de curent și ne-am temut ca nu cumva să întîrzii. Dar, dragul meu, îți sîngerează fruntea! în lentilă lucea o siluetă argintie, iar aerul tremura ușor deasupra ciocului căscat. întorcîndu-și privirea de la ea la grupul acela intim, Lanark fu cuprins de furie. Traversă repede atelierul, trecu printre Ozenfant și violoncelistă, își ridică piciorul drept și lovi mijlocul lentilei cu călcîiul. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zile? îți promit că o să mă-ntorc. Ea stătea sub pătură fără să dea semne că aude. Se strecură lîngă ea și ațipi. A fost trezit de un ghiont în fluierul piciorului. Capul ei era încă sub cuvertură, dar o siluetă neagră în sutană stătea țeapănă lîngă pat. Lanark se ridică în capul oaselor. Era monseniorul Noakes care, sugîndu-și buza inferioară, îi zise: — îmi cer scuze pentru deranj, dar consider că problema e de maximă urgență. Avea o voce apatică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
erau invizibile. Dar într-o zi mi-am parcat mașina pe partea obișnuită a străzii, am deschis portiera să mă îndrept spre birou și n-am mai văzut nici strada, nici trotuarul, ci un cenușiu atoatecuprinzător, și tot înainte, spre silueta întunecată a clădirii în care îmi aveam biroul înu mai erau alte clădiri) era un șir solid de dale de culoarea pavajului, fiecare de dimensiunea tălpilor mele mele. Puteam ieși din mașină doar dacă mergeam pe ele; fiecare dispărea imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]