5,479 matches
-
reținut prea mult. Vina e însă a dumneavoastră. Astăzi chiar comentam cu locotenentul Azimioară ce atmosferă desăvârșită și tonică degajați, cât de instructivă e pentru mine fiecare întîlnire. ― Sîntem amabil. Apropo, ce mai face subalternul dumneavoastră? Băiatul acela voinic și simpatic. Îmi pare rău că nu l-am invitat și pe el. Am simțit de la bun început că mă privește cu multă... Cum să vă spun?... Multă îngăduință. ― Nu vă înșelați, râse Cristescu. Vorbește mereu de dumneavoastră... ― Adevărat? Ochii bătrânei se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
una. Nu-mi place prea dulce. Melania Lupu se așeză în fața maiorului. ― Cum vi se pare? ― Excelentă! ― Domnul Matei m-a învățat să fac cafeaua cu zahărul separat. Mie mi se pare totuși că pierde din gust. ― E un băiat simpatic, spuse Cristescu sorbind din ceașcă. ― Fără îndoială. Și-i atât de tînăr! Nu toți oamenii știu să fie tineri. ― Într-adevăr... ― Mai trist e că nici măcar nu-și dau osteneala să învețe. Zâmbi nostalgic cu privirile plecate: Am regretat totdeauna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
am urmat, una îmi rămâne mereu în memorie pentru că am făcut-o la Moscova, un oraș foarte mare și deosebit de frumos. De asemenea, în acest oraș mi-a plăcut mult civilizația și doamnele foarte elegante. Aici am întâlnit un coleg simpatic cu un caracter foarte frumos, o inimă extrem de bună și altruistă caracteristică oltenilor. Acest coleg se chema căpitanul Cașotă Gheorghe, care mi-a făcut o plăcută impreșie ,m-amș apropiat de el imediat făcându-mi-l prieten, având chiar paturile alăturate
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
care Pif le imaginează este cel în care Pif și Hercule, alături de companionii lor, cei doi savanți scrântiți și puși pe șotii, au ambiția de a porni, temerar, către un centru al Pământului ce amintește de decorul vernian. Nimic mai simpatic decât această coborâre în care exploratorii se întâlnesc cu un popor multicolor, oprimat de un demagog infernal. Ca în orice poveste cu happy-end, pacea lumii din adâncuri este restabilită, grație intervenției acestui cuplu ce unește, paradoxal, moderația și inflamarea eroică
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
centrul universului său din chiar momentul în care Le petit vingtième inaugurează ciclul narativ : între Tintin și cățelul său Milou, relația este infinit mai complexă decât în cazul nu mai puțin ilustrului cuplu de detectivi Holmes/Doctor Watson. Căci Milou, simpaticul patruped care îl acompaniază pe reporterul fără de teamă și de prihană, nu este doar brav, inteligent și altruist, dar este încercat, din când în când, de tentații canine prin excelență. Și acestea sunt clipele în care geniul lui Milou (geniu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
domesticit, chiar și în prezența geniului solar și mediator al lui Tintin. Trilurile ei sunt semnul că un vârtej de bel-canto pătrunde în spațiul poveștii. Într-un purgatoriu marcat de labilitatea psihologică și de imprevizibilul acțiunilor sale se află și simpaticul dictator/revoluționar sud-american generalul Alcazar. În cazul său, ceea ce șochează este rapiditatea cu care sunt schimbate și asumate măștile. El poate fi generalul ce conduce propria țară ca pe o cazarmă, cu vehemența unui caudillo, dar poate să se metamorfozeze
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
locul lui Milou este luat de doi frați temerari, un băiat, Jo, alături de sora lui mai mică, Zette. Și să ne închipuim, prin același joc al imaginației, că rolul de companion curajos și buf al lui Milou este acordat unui simpatic cimpanzeu, Jocko, o ființă înzestrată cu același apetit pentru loialitate rocambolescă. Și, în fine, să ducem la capăt acest exercițiu ludic adăugând celor doi copii și tovarășului lor o familie ce reunește un inginer destoinic și brav și o mamă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
al religiei fordiste, evocând, prin implacabila sa manie a vitezei, minunata lume nouă a lui Chaplin din Modern Times. Totul trebuie să aibă loc cât mai rapid, iar cronometrul este judecătorul existenței umane. Valeții săi sunt oameni pe rotile, în vreme ce simpaticul domn Pump mănâncă, spre a economisi timp, în maniera avansată pe care personajul chaplinian o experimenta, la rândul său. Mecanizarea și automatizarea sunt zeii la care se închină această Americă caricaturală a domnului Pump. Chiar și moartea sa este grăbită
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
aurul adunat de veacuri. Vecinătatea comorii este o vecinătate a morții. În munții din Afghanistan, Chevket își va afla, la rândul său, moartea, după ce a abandonat cauza lui EnverPașa. Instrumentul destinului va fi, ca și în Manciuria tinereții lui Corto, simpaticul asasin Rasputin. Eliberat de povara dublului malefic, Corto îl poartă pe Rasputin către inima labirintului de grote în care își doarme somnul milenar comoara lui Alexandru Macedon. Marele joc al celor doi se află la sfârșit - tezaurul lui Alexandru se
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
lui Dumnezeu, căruia nimic nu-i este imposibil, vom fi în măsură să le împlinim. Trebuie să fim binevoitori cu cel care nu ne este pe plac, sau care se poartă răutăcios cu noi. Nu-l vom putea face mai simpatic sau mai bun, nu avem această putere - dar, cu toate acestea, putem să fim binevoitori din inimă. În creștinism iubirea este „totul”. Dumnezeu pretinde totul, chiar dacă va ierta păcatele noastre: În refuzul de a-i ierta pe frații și pe
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
însă, s-au obișnuit, ba chiar m-au bătut pe umăr: "Bravo, băiete, ai început să-ți revii". Cum aveam un oarecare talent la desen, m-am apucat să le fac portretele, iar atunci le-am devenit de-a dreptul simpatic. Am avut un singur hop de trecut. Unul dintre doctori, cu ochi de broască și mustața scurtă, care se ocupa mai îndeaproape de mine, m-a luat peste picior. "Băiete, tu ar trebui să ajungi la Belle Arte". Și a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bătrânilor, nu li se permitea să meargă în cătun. Era limpede că dacă nu mă dovedeam la înălțimea unui privilegiu care lor le era interzis, Mopsul ar fi bombănit: "Ce, ăsta-i bărbat?", iar alții i-ar fi ținut isonul: "Simpatic, drăguț sculptorul, dar..." complimente care în urechile mele ar fi sunat mai degrabă a injurii. Nu mă simțeam un ticălos autentic, cu sufletul destul de bine tăbăcit încît să n-am nici o strângere de inimă, dar nici nu vroiam să se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
altora; e destul să-l vadă pe altul mai nenorocit decât este el însuși ca să spună că, totuși, viața n-a fost ingrată cu sine. Dar nu-i desconsideram pentru bătrânețea lor. Cu excepția Mopsului, la început mi-au fost chiar simpatici și mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. "Nu sânt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc". Când era singur, adora să-ți vorbească
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vreunui câine și spunea " Dă laba", iar acesta se executa docil, dar dacă ne auzea și întorcea capul ne îngheța râsul pe buze. Ne fâstâceam imediat și plecam de-acolo sau îi zâmbeam, prietenește, ca să nu se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea niciodată afară pe vreme rece fără să îmbrace un pulover pe sub halat. Visa să vadă țările
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se lasă păgubaș, nu mai cheamă pe nimeni. Și apoi, altfel îți cioplește piatra de pe mormânt cineva căruia i-ai fost simpatic. Pune omul puțină inimă în meseria lui". Mai ales acest ultim argument a avut un efect miraculos. Fiecare și-a ales locul unde ar fi vrut să fie înmormîntat și mi l-a comunicat în taină. În scurtă vreme s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aproape în concubinaj. Despre răposați se discuta rar. Depănîndu-și amintirile, câte unul se trezea exclamînd: "Vă mai aduceți aminte de ăla cu mâna stângă paralizată?" Sigur că da, răspundea altul. Mă enerva că plescăia când mânca, încolo era un om simpatic." Și cu asta subiectul era, practic, încheiat. Numai într-un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși, dar trăiau numai cei care izbuteau să-și facă loc cu crengile pentru a ajunge la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apogeu. Îți mulțumesc, domnule sculptor, ai fost un cobai perfect. Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Și, crede-mă, nu te urăsc mai mult decât urăsc broaștele și fluturii pe care îi disec. Din contră, mi-ai devenit aproape simpatic văzând cât de repede te-ai obișnuit în sala cu oglinzi. Îmi pare rău că trebuie să te sacrific; e soarta tuturor cobailor. S-a întors și a dispărut în coridor. O vreme i-am mai auzit pașii. Apoi am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tocmai favorizează obișnuințele, se poate spune că totul e cum nu se poate mai bine. Sub acest unghi, fără îndoială, viața nu e foarte pasionantă. Dar, cel puțin, la noi nu se cunoaște dezordinea. Și populația noastră cu fire deschisă, simpatică și activă, a stârnit totdeauna în călător o stimă firească. Acest oraș fără pitoresc, fără vegetație și fără suflet sfârșește prin a părea odihnitor, te prinde în somn, până la urmă. Dar este și drept să mai adăugam că e grefat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pentru ei să se comporte așa în preajma unei femei atrăgătoare. Iar pentru ea era nespus de util. Orice mică mișcare la care îi împingea, din aproape în aproape, era una care, se gândeau ei, îi va face să-i rămână simpatici. Dacă s-ar încăpățâna în legătură cu un alineat dintr-un tratat sau cu o linie trasă pe o hartă ar fi dezamăgită de ei. Iar ei nu voiau asta. Dar nu mai arăta așa aici. Acum, înconjurată de aceste ființe splendide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
zică ceva de rău despre el, și că, oricum, și Einstein avea un scris dezastruos. În mod normal, Își spunea el, ar trebui să fie plăcut să trăiești alături de mine. Am toate datele necesare. Oamenii mă găsesc amuzant, rafinat, sensibil, simpatic, generos, vioi, surprinzător. Atunci, care e problema? Îi lipsea oare Delphine? Era fericit că e singur. CÎnd plecase, se simțise ușurat. Era mai comod pentru el să creadă că Delphine Îi lipsește, dar habar n-avea de acest lucru. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
SÎnt la curent cu lucruri de care intelectualii generației mele n-au auzit vorbindu-se niciodată, o Întreagă strădanie umanistă uneori cam prostească, dar adesea Înduioșătoare, de salvare, În anii cincizeci, a unor valori care jenau avîntul societății mai puțin simpatice care va ieși triumfătoare ceva mai apoi - marea industrie dictîndu-i fiecăruia comportamentul ulterior - și, totodată, cele din urmă manifestări ale unui catolicism care căpătase supărătorul obicei de a crede că viitorul trece prin el și că e singurul zid de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
oricum niște actrițe de familie bună, care-și Întindeau pe obraz creme dintre cele mai alese Încă din adolescență. Am fost serviți, iar ea s-a dat mai aproape de mine. Mi-a trecut mîna prin păr, aranjîndu-l. Era cu adevărat simpatică și plină de atenție. „Cum te cheamă? - François. - Îmi pare bine, François. Pe mine mă cheamă Virginia“. Și m-a sărutat pe gît, apoi m-a privit zîmbind insistent: „Nu vrei să mă săruți și tu?“. Asta era așadar viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
murit cîteva luni mai tîrziu Într-un accident de mașină? Și că, Începînd din ziua aceea, ea a Început să-l deteste pe tatăl meu? — Bietul Franz! Nimeni nu-l poate situa undeva! PÎnă la urmă o să-l găsesc extrem de simpatic. — Doctore, nu face pe șiretul. Știi bine că-mi iubesc tatăl. Eu, unul, În orice caz, știu că-l iubesc. CÎnd te gîndești atît de des la cineva, Înseamnă că-l iubești. — Toți cei care Încearcă să definească dragostea merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În apele adînci. N-aș zice că e chiar ca pe Broadway, dar, cu un pic de deprindere, ajungi pînă la urmă să vezi limpede. În lumina confuză a trecutului meu, izbutesc să deslușesc crevete cu picioare lungi, mai curînd simpatice - desigur, colegele mele de clasă - și pești-securi, pești-panglici, animale extrem de vorace spre care Înaintez cu gura larg deschisă, gata să le Înghit. Dacă nu te ferești, devii numaidecît prada propriei tale prăzi. Îmi sting prudent organele luminoase ca să nu atrag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Totul era Întâmplător. Existaseră bărbați care nu Îi stârniseră nici un sentiment, nu-i aprinseseră nici o pasiune. Cu aceștia putea să se Întâlnească peste o zi sau peste o săptămână, să Îi placă Încă, dar să-i simtă străini. Niște străini simpatici, dar tot străini. Se Întreba dacă și revederea cu Matthew urma să fie o dezamăgire sau nu. Taxiul opri pe aleea minunată a casei lui, iar Kitty coborî. Matthew ieși s-o Întâmpine, Îmbrăcat În jeanși și Într-o cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]