4,151 matches
-
contemplativă (transfigurarea realului), dorind să-și trăiască moartea prin iubire și prin suferință. Încercând o purificare prin ardere (prin iubire), poetul speră într-o renaștere a sinelui, în redobândirea identității veșnice, dar și în recuperarea "nepăsării triste" și în "regăsirea sinelui". În final, versurile depășesc forma elegiei devenind "o rugăciune a reîntregirii ființei prin moarte" (Ioana Em. Petrescu). Tinzând spre perfecțiunea clasică ("în metru antic"), această odă ilustrează atitudinea poetului față de cunoaștere și autocunoaștere. Poetul se confesează pe un ton grav
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
limbaj artistic expresiv. Verbele au valori stilistice variate: verbele la imperfect sugerează contopirea cu cosmosul ("nu credeam", "nălțam"); verbele la perfect simplu exprimă sentimentul de iubire ("răsăriși", "băui"), iar cele la imperativ semnifică aspirația omului de geniu spre redobândirea identității sinelui ("vino", "redă-mă"). O deosebită expresivitate au construcțiile oximoronice ("dureros de dulce" și "voluptatea morții"), adjectivele pronominale ("al meu rug") și cuvintele (sintagmele) din finalul fiecărei strofe: "Singurătății", "neîndurătoare", "Apele mării", "Mie redă-mă!". Prin metrică, Odă (în metru antic
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ioana, care îl trata cu indiferență. Când prietenul său, Culai, îi propune să meargă în existența idilică de la țară, are o tresărire de orgoliu și se hotărăște s-o cucerească pe fiica boierului, și să iasă din lumea închisă a sinelui. Aflând despre idila lui Andrei cu Ioana, Matei Boiu-Dorcani îl consideră pe tânăr "un student întârziat", "un vânător de zestre". Unele personaje se află în dilemă. Ioana oscilează între dragostea adevărată a lui Andrei, unul dintre angajați și dragostea convențională
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lăsarea de noapte". Cuvintele alcătuiesc o "lume simultană" peste care se așează alte "lumi simultane", care există în afara noastră, au sens numai dacă există și în noi. Poetul ajunge în apropierea concretului, dar și în apropierea limitelor interioare, cele ale sinelui și ale devenirii, în Dreptul la timp. Fiind "jumătate lucru, jumătate timp", cuvântul permite prelungirea ființei în atemporalitate. Sentimentele și stările de spirit se fac vizibile; imaginea devine emblemă, iar sentimentele pot fi vizualizate prin "necuvinte", care au "o bază gnoseologică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
prin fapte-eveniment, prin revelația și trăirea la limita a clipei. În genere, tot ceea ce se subscrie retoricii se susține prin revenirea la ideea centrală, ideea-cadru a discursului narativ, aceea prin care dinastia miturilor fondatoare ale eului corespunde, în fond, recompunerii sinelui datorită imaginilor ce definesc universul interiorității umane, în suficiente situații-limită, provocări ale destinului, sau paradoxuri. Om al complexelor pe care le ascunde cu grijă, și al tuturor dezvăluirilor, personajul categorial se construiește gradat că un personaj-emblemă creat în subtext, un
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
face, sentimentele cele mai intime sunt la cheremul meteorologiei. Sorin Alexandrescu: "Dacă nu-și găsește salvarea în Dumnezeu, Cioran n-o găsește nici în sine însuși. Din acest punct de vedere, el trăiește o dramă modernista prin excelență: ruptură cu sinele. Eul (le moi) este demn de ură (...)"88. Există o contradicție între cei doi poli ai subiectivității: je, subiect al reflecției și al voinței de a fi, si moi, obiectul sau ireal, dar indestructibil, imposibil de resorbit într-un sine
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
iubire să fie altceva decât o infinită concesivitate. Ierți totul, admiți totul, justifici totul".2 Iubirea este pentru Cioran încă un eșec, care "îl salvează" în măsura în care îl salvează toate celelalte eșecuri ale sale, îl transformă într-un observator continuu al sinelui, "un fel de mort în viață". Deși îl citea pe misoginul Weininger, care îl convinsese așa cum îi mărturisește unui prieten într-o scrisoare publicată patruzeci de ani mai târziu în Exercices d'admiration să asimileze femeia "nimicului și chiar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
el. Conchide Sorin Alexandrescu, citându-l pe Freud: "El știe pe cine a pierdut, dar nu și de ce, de aceea nu poate deveni conștient. Urmează de aici un clivaj și o atitudine ambivalenta a eului"7. De aici plângerea contra sinelui, care nu ar fi, de fapt, decât o plângere contra altcuiva, identificarea obiectului iubirii și urii în unul singur. Dacă obiectul pierdut este, pentru Cioran, liceana "necredincioasa", prin neînlocuirea ei cu alta, pentru că "a devenit de atunci un obișnuit al
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și pe care părțile îl vor semna, fie părțile nu au ajuns la nici o înțelegere, dar cel puțin au fost lămurite niște aspecte comune ale conflictului lor. E. TIPURI DE CONFLICT la nivel individual - conflict interne, cu propria persoană CU SINELE - fac obiectul de studiu al psihologiei; la nivel de grup - conflicte in cadrul grupului si conflicte cu alte grupuri - sunt cele care ne vom referi in lucrarea noastră; la nivel de societate - conflicte interpersonale (intre indivizi) și în interiorul societății (exemplu
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3130]
-
Implicat în acțiune, ca și lăutarii în zicerea baladelor, autorul-narator se autoironizează. El e un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu. Roman inițiatic, basmul Harap-Alb prezintă drumul străbătut de erou pentru descoperirea realității, a vieții în general și a sinelui, pentru formarea și pregătirea acestuia pentru viață, în general, și pentru viața de conducător al altor vieți, în special. S-a mai spus că eroul acestui basm rămâne la limita umanului, faptele supranaturale săvârșite de celelalte personaje: Gerilă, Flămânzilă, Setilă
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
nasul, cu pielea, cu toți porii, cu limba"215. Trăind și simțind realitatea atât de intens, eul blecherian suferă, este un eu chinuit de tirania formelor ce îl înconjoară, ajungând să trăiască o dramă la nivel spiritual. Exacerbarea continuă a sinelui, starea constant angoasantă, căutarea febrilă a unor ipostaze care să-l salveze din individualitatea dată, frica de sine însuși, îl apropie pe Max Blecher, într-o oarecare măsură, de Franz Kafka, fapt surprins exemplar de Eugen Ionescu. Suferința originară din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
care merge din loc în loc fără a vrea să se stabilească undeva"218. Acestă incapacitate de a se simți comfortabil cu sine însuși se extinde asupra spațiului pe care personajul blecherian îl simte străin, neaparținându-i. Cauza acestei incompatibilități cu sinele și cu lumea vine fără îndoială din nevoia stringentă de a fi altcineva, nevoie pe care personajul lui Blecher nu reușește decât temporar să o satisfacă. Plecând de la teoria narativă a identității a lui Paul Ricoeur din Soi-même comme un
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
între identitatea IDEM și identitatea IPSE, cele două componente interdependente ale identității, unde IDEM reprezintă nucleul dur, centrul, forma stabilă, constantă și permanentă în timp a identității, iar IPSE înglobează și chiar stimulează schimbarea, alteritatea, desemnând variațiile, zona dinamică a sinelui, ambele coexistănd în interiorul aceluiași individ, Ada Brăvescu observa că personajul blecherian își explorează la maximum latura IPSE, dorindu-și să fie altcineva sau altceva, să-și suprapună sinele pe un alter. Ar accepta cu cea mai mare bucurie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
IPSE înglobează și chiar stimulează schimbarea, alteritatea, desemnând variațiile, zona dinamică a sinelui, ambele coexistănd în interiorul aceluiași individ, Ada Brăvescu observa că personajul blecherian își explorează la maximum latura IPSE, dorindu-și să fie altcineva sau altceva, să-și suprapună sinele pe un alter. Ar accepta cu cea mai mare bucurie să fie un clovn, o paiață mecanică într-o vitrină curată și luminată, o figurină de ceară din panopticum, propria sa fotografie, un pom, o statuie, chiar și o ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a unei importante cantități din mine însumi"253. Sfârșitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată va coincide cu prima criză conștientă a naratorului-personaj, pe de o parte, iar pe de ală parte cu afirmarea clară a dorinței de a scăpa de sinele care i-a fost dat: ce bine ar fi fost să înlocuiesc eu paiața cea mică și veselă! Între cărți și mingii, înconjurat de obiecte curate, așezate corect pe o coală de hârtie albastră. Pac! Pac! Pac! Ce bine, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
identității dezirabile, în hohote de râs, ca o paiață. Râsul lui Quitonce va fi purtat de Emanuel cu sine, pentru că printr-un transfer atributiv va deveni chiar râsul său. Astfel, de la ascultarea și tăcerea celorlalți se va ajunge la ascultarea sinelui. Personajele blecheriene, ca de altfel și personajele lui Mann, iau în calcul posibilitatea lor de ,,a nu mai fi", după ce au conștientizat posibilitatea altora ,,de a nu mai fi". O astfel de moarte are rolul de a scoate personajul din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai fi", după ce au conștientizat posibilitatea altora ,,de a nu mai fi". O astfel de moarte are rolul de a scoate personajul din ceea ce Heidegger numea ,,starea de a fi căzut", o stare inautentică, acea stare zilnică care blochează accesul sinelui către sine. După moartea lui Quitonce, Emanuel va experimenta stări angoasante, ființa sa ,,se va deschide sieși ca grijă"275. De altfel, dintre toate personajele romanului, Emanuel și Ernest sunt cei care constată conștient dispariția lui Quitonce, singurii care percep
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
va experimenta stări angoasante, ființa sa ,,se va deschide sieși ca grijă"275. De altfel, dintre toate personajele romanului, Emanuel și Ernest sunt cei care constată conștient dispariția lui Quitonce, singurii care percep moartea celuilalt ca o posibilă moarte a sinelui. Moartea lui Quitonce, ca de altfel a tuturor personajelor care vor urma, are rolul de a îngheța afectiv sentimentele lui Emanuel. Același efect îl produce aupra lui Aschenbach, personajul din Moartea la Veneția, al lui Thomas Mann, dispariția tinerei fete
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de a nu mai fi. Literatura lui Blecher se transformă astfel într-un discurs susținut al modului în care personajul poate să facă față acestei confruntări. De aici, escapadele în ,,irealitatea imediată" și ,,vizuina luminată" adevărate oportunități de confruntare a sinelui cu sine. În Excurs asupra câtorva termeni heideggerieni din Ființă și timp, Gabriel Liiceanu, numea angoasa ,,switch existențial" deoarece rolul acesteia ar fi de a transforma discursul în tăcere, de a face primul pas către posibilitatea întâlnirii cu propria moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai fi". Heidegger concepe ființa ca ,,grijă". Din această perspectivă, angoasa este definită ca o ,,grijă permanentă a ființei de a nu mai fi". Este posibilitatea prin care individul poate ieși din ,,cădere", din acea stare inautentică care împiedică confruntarea sinelui cu sine. Personajele lui Blecher învață ,,să prelucreze moarea în registrul vieții"279, ajung să se confrunte cu propriul lor sfârșit ca posibilitate. Ipostaza cu care se identifică atât Emanuel, cât și personajele din Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
zi, și noapte, se vede și nu se vede nimic, se viețuiește și nu se viețuiește, lucrurile sunt pline, și goale"415. Finalul călătoriei este simbolic, găsirea oglinzii și implicit actul oglindirii echivalează, de fapt, cu momentul conștientizării și recunoașterii sinelui. Oglinda nu face decât să întărească ceea ce era evident dar uneori, din diferite motive, nu putem vedea: pentru a merge ,,dincolo" trebuie să cunoaștem foarte bine lumea în care trăim, atât latura socială, cât mai ales cea interioară. Fără cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu face decât să întărească ceea ce era evident dar uneori, din diferite motive, nu putem vedea: pentru a merge ,,dincolo" trebuie să cunoaștem foarte bine lumea în care trăim, atât latura socială, cât mai ales cea interioară. Fără cunoașterea/ recunoașterea sinelui, interiorului, limita nu poate fi transgresată. Naratorul-personaj al Întâmplărilor din irealitatea imediată, conștientizează complexitatea lumii în care trăiește, aspirația sa este, în primul rând, de ,,a-și transgresa" propriul trup: Într-un dialog interior ce, cred, că nu se sfârșea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cu un discurs reflexiv despre propriul eu, de data aceasta constatator și nu interogator. ,,Deschiderea" se produce în acest ultim roman mai des, tocmai datorită faptului că tentativele de cunoaștere ale propriului trup au fost nenumărate, rezultatul acestor ,,transgresări" ale sinelui fiind identificarea exactă a trupului cu ,,caverna intimă și cunoscută, acceași viziune călduță și iluminată de pete și imagini neclare, care este interiorul trupului meu, conținutul persoanei mele de dincoace de piele"420. Convingerea de la care naratorul-personaj pleacă în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
din România, coord. Aida Todi, București, Editura Universitaria, 2011. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,Construcții paratopice în romanele lui Max Blecher" în Studii de literatură și critică literară, coord. Paul Dugneanu, Editura Universitaria, București, 2013. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,, Sentimentul morții și conștiința sinelui", http://www.e-reporter.ro/sentimentul-morții-si-constiinta-sinelui-in-opera-lui-max-blecher, 26 martie 2013. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,, Sentimentul morții și conștiința sinelui în opera lui Max Blecher", în Text/ Imagine/ Metatext, nr.1 (38), Anul XI, ISSN: 1584-1189, Constanța, Editura Ex Ponto, ianuarie martie, 2013
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Max Blecher" în Studii de literatură și critică literară, coord. Paul Dugneanu, Editura Universitaria, București, 2013. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,, Sentimentul morții și conștiința sinelui", http://www.e-reporter.ro/sentimentul-morții-si-constiinta-sinelui-in-opera-lui-max-blecher, 26 martie 2013. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,, Sentimentul morții și conștiința sinelui în opera lui Max Blecher", în Text/ Imagine/ Metatext, nr.1 (38), Anul XI, ISSN: 1584-1189, Constanța, Editura Ex Ponto, ianuarie martie, 2013. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,Receptarea critică a operei narative a lui Max Blecher", în Text/ Imagine/ Metatext, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]