3,003 matches
-
Ion Maxim „Dar dacă și visurile vor dispărea...” Pe Ion Maxim (1 iulie 1925, Tihău - Sălaj - 16 decembrie 1980, Timișoara) l-am întîlnit doar de două ori (la Festivalurile Bacovia din 1973 și 1977) și mi-a făcut impresia unui solitar distins, cu o mască a amărăciunii definitiv de imprimată pe față. Privea veselia din jurul său, îngăduitor și trist, ca pe un amurg. Ne scrisesem unul altuia și am continuat să ne scriem. Corespondența primită de la el e una dintre cele
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
problema e că e singurul alb și ceilalți păuni vor parteneri de culoare normală așa că e trist și disperat ca nimeni nu-l vrea... de asta umblă mai tot timpul cu coada deschisă, speră și el...”. Păunul își continuă plimbarea solitară și noi trecem pe lângă câteva cuști mari fiecare cu câte o pumă în ea, apoi unele pline cu papagali colorați și vorbăreți, altele cu maimuțe care scrâșnesc din dinți și-și sucesc ochii la apropierea noastră. Maria îmi spune că
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ca după un mister. Medeea tocmai trecuse ca o nălucă prin sală, plecând spre lumea de dincolo, regina reîncoronată, pătată de sângele omenesc al copiilor, pătată și de umilință, după ce a Încercat să devină umană, dar nu a reușit. Triumf solitar, tragic. Apoi tăcere. Ca după o hipnoză? Ca după un cataclism? Tăcerea din Electra era diferită. Întreruptă sporadic de sunete de clopote tibetane, tăcerea Însoțea mișcarea rituală a Electrei. Nunta finală, preluată din versiunea lui Euripide, Încheia Întreaga seară, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
rânduri, mă opresc o clipă să respir aerul proaspăt, să privesc printre copaci cerul de un albastru puternic, ce-mi amintește de Suedia sau de Canada, care nu e prea departe. Regăsesc prin scris nevoia de atenție și de lucru solitar, combinată cu plăcerea de a visa ori, simplu, de a privi În jur. În ciuda impresiilor nebuloase pe care mi le-a lăsat trecerea mea prin Teatrul Național, rămân pătruns de o imensă nostalgie pentru tot ce vine de pe meleagurile strămoșești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Încerc să-mi imaginez ce a văzut și a simțit ea În ultima etapă a fabuloasei ei călătorii pentru care găsise un moment atât de nepotrivit. Vocabularul ei rusesc consta, din câte știu, Într-un singur cuvânt scurt, același cuvânt solitar pe care l-a dus Înapoi cu ea În Elveția, câțiva ani mai târziu. Acest cuvânt, care pronunțat de ea ar putea fi redat fonic prin „ghidi-e“ (de fapt gde) Înseamnă „unde?“. Și asta era mare lucru. Rostit de ea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Rausch von Traunbenberg, guvernatorul militar al orașului, iar verile și le petrecea la Batovo sau Vira, când nu era dus În străinătate de mama lui, excentrica mea mătușă Nina, În plicticoasele stațiuni balneare din Europa Centrală, unde făcea lungi plimbări solitare, lăsându-l În grija curierilor și a cameristelor. La țară, Iuri se scula târziu și nu-l vedeam până la masa de prânz, când mă Întorceam acasă, după patru, cinci ore de vânătoare de fluturi. Încă din prima copilărie a fost
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Când nu mai erau muzee și cinematografe care să ne găzduiască și abia se lăsase noaptea, nu ne mai rămânea decât să explorăm pustietatea celui mai mohorât și mai enigmatic oraș din lume. Umezeala glacială de pe genele noastre metamorfoza felinarele solitare de pe stradă În vietăți marine cu țepi prismatici. În timp ce traversam piețele vaste, diverse fantome arhitectonice se Înălțau brusc, tăcute, În fața noastră. Ne treceau fiori reci, În general provocați nu de Înălțime, ci de adâncime - aveam senzația că ni se deschide
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fotbalul a rămas o oază măturată de vânt În mijlocul unei perioade destul de tulburi. Îmi plăcea la nebunie să fiu portar. În Rusia și În țările latine, această artă galantă a fost Întotdeauna Înconjurată ca un nimb de unică strălucire. Distant, solitar și imperturbabil, celebrul portar este urmat pe străzi de băietani vrăjiți. El rivalizează cu matadorul și cu un campion aviatic, constituind obiectul unei adulări Înflăcărate. Puloverul lui, șapca lui cu cozoroc, apărătoarele de genunchi, mănușile care ies puțin din buzunarul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
puțin. Ai râde sigur de mine dacă m-ai vedea în fiecare dimineață gesticulând ca un puritan suedez. Prietenul meu polonez, căruia i-am povestit odată despre veleitățile mele sportive, mi-a spus pur și simplu: „E mai bună masturbarea solitară”. Are poate dreptate! Te las pentru un moment, ma bien-aimée, s-a făcut târziu și n-am mâncat încă. Sunt destul de vesel acum, asta depinde de faptul că știu că mâine vei avea vești proaspete de la mine, ca atunci când mănânci
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
luasem un interviu pentru Luceafărul, și el mă inițiase în tainele matematicii și ale percepției timpului, prin imaginea spiralei comunicând prin toate suprafețele. Domnul Ciprian Foiaș avea obiceiul să escaladeze munții în zilele libere, sâmbăta și duminica, era un mare solitar, deși avea o familie (dacă nu mă înșel!) care se îngrijora la fel ca studenții lui, care așteptau cu emoție întoarcerea sa de pe înălțimi, trăind și angoasa unei întâmplări nefaste care ar fi putut să-i priveze de profesorul lor
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Imaginată ca stagnare, somn post-prundial și plimbare lentă în stațiunile balneare, această vacanță devenită o obligație mondenă, planificată, prilej de discuții sterile cu cunoștințe anoste, nu-mi place, nu este deloc pe măsura mea. Vara visez aventuri montane, călătorii extravagante, solitare, ascensiuni montane la nivele amețitoare, pe care nu o să le trăiesc niciodată. Sunt construit prost, nu suport nici măcar somnul, caut mereu altceva, găsit de obicei în cărți, în măsura în care, în aceste zile lâncede, am răbdarea de a citi. Nu-mi plac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
note din bătrânul patriarh al "Vieții animalelor", celebrul zoolog Brehm, tradus în toate limbile civilizate în ultimul secol, în zeci și sute de ediții (celebra "Brehm's Tierleben"). Drumul ni se întretaie toată ziua cu mici pâlcuri de coțofene (trăiesc solitar sau în pâlcuri mici; sunt rele și puțin sociabile). Ne privesc hoțește, cu gânduri rele... Mă conving, încă o dată, înainte de a ajunge acasă, că Pica-pica este emblema cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
care nu atrăgea atenția prin nimic, dar era inteligent și zâmbitor. Părea că este din cale-afară de vesel, căci umbla fluierând printre mese, glumind și bătându-i pe umăr pe cei mai apropiați dintre clienții săi9, cel moral întruchipează idealul solitar al oricărui pirat. Majoritatea piraților au fost, prin definiție, niște risipitori, însingurați abrutizați de alcool și promiscuitate. Silver, însă, era ceea ce și-ar fi dorit orice pirat care a avut ceva noroc cu prăzi bogate și a scăpat de brațul
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
Evanghelia învață și ceea ce practicăm. Trebuie să dezrădăcinăm acest contrast». Pentru iubirea deosebită pe care o nutrim față de don Calabria, există riscul să ne lăsăm prinși de o exaltare exagerată și să-l prezentăm ca pe o metaforă improvizată și solitară, apărută pe firmamentul Bisericii italiene. Don Calabria face parte dintr-o constelație de sfinți reformatori; curge împreună cu acea mișcare subterană, care cuprinde toate aspectele vieții spirituale a Bisericii: de la aprofundarea teologică și biblică la experimentările liturgice și pastorale. Totul un
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
prin alianța cu Rusia și chiar din cauza acestei alianțe pe teritoriul francez se observa o mișcare concertată de forțe subversive, în vederea slăbirii țării prin tulburări interne, alimentată de dincolo de hotare de inamicii Franței, care racolau pentru aceasta, pe lîngă exaltații solitari și anarhiștii franctirori, grupuri de scandalagii plătiți: erau precursorii coloanei a V-a, în acțiune. Cu trecerea timpului, astăzi pare sigur că seria de atentate contra capetelor încoronate, șefi de state, înalți magistrați însărcinați cu respectarea legii, erau comandate de
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
vizează idei de persecuție, prejudiciere, ostilitate și dispreț victima fiind subiectul însuși, sau un atac la valorile sale morale. Delirul se limitează, de regulă, la cercul apropiat pacientului (familia, prietenii, colegii, vecinii etc.); el este resimțit dureros și de manieră solitară, dar se poate complica prin episoade depresive, uneori severe. Se deosebește de alte tipuri de paranoia, pacientul nu reacționează agresiv fată de anturaj și, deci, nu prezintă pericol pentru alții. Riscul suicidal există, mai ales în timpul episoadelor depresive. Evoluția spre
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
posibilitatea ieșirii din labirint. Ambele elemente ne așează sub riscul nerezolvării, al eșecului eforturilor noastre substanțiale. Ambele ne situează pe o coardă de acrobat deasupra unui hău, fiecare pas și balansare survenind sub semnul posibilei prăbușiri, înaintarea fiind un act solitar, o concretizare a unei decizii individuale. Majoritatea imaginilor labirintului răzbat dinspre deșerturile anticului Egipt și mirajul vechilor greci prelungindu-și rezonanțele în aura de șoapte sacre ale catedralelor medievale. Aceste imagini ne prezintă diferite structuri labirintice dintre care unele au
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ce justifică denumirea de noapte în ambele cazuri. El nu dăruiește, ca noapte a sufletului, inspirație pentru demiurgiile artiștilor și speranță îndrăgostiților boemi, nu oferă nici liniștea anonimă a somnului pentru truditorii din zi sau clipa reculegerii meditative menită contemplatorilor solitari. El este doar un abur negru, un fum al reminescenței, dar și al prevestirilor infernale, un nor încărcat de furtuni ce perforează poteci spre țărmuri demonice. Sub zodia acestui nor malefic, conștiința nocturnă non-religioasă își manifestă, adesea, tensiunile vicierii și
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
minus, o absență din grup. Desprins, așadar, de ceilalți el este ancorat în fluxul și refluxul de semnificații al tabloului pe care îl admiră, se aduce la sine din răsfirarea întru corelările cu ceilalți, redevine o individualitate ce se raportează solitar întru trăire și meditație la o capodoperă picturală. Această singurătate a conștiinței individuale se împletește cu singurătatea estetică a tabloului care nu apelează publicul, ci fiecare membru al său, sustrăgându-i afectivitatea și mentalul spre a-l proiecta în universul
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
curat ce-a existat, Eone, Când Universul era ceață sură. Să-ți numeri anii după mersul lumii Pentru-o femeie? - Vezi iubirea cum îi. În scimb Luceafărul e de o construcție muzicală perfectă. Sensul e acum satiric. Astrul e geniul solitar, Cătălin și Cătălina sunt umanitatea efemeră. Tehnica e liturgică. Tema e dezvoltată și analizată, repetată și comentată, reluată din nou până la completa istovire, iar replicile Luceafărului sunt formulistice, fiindcă el , neavând suflet empiric, nu poate găsi relații și expresii noi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
totu-i "moft". Iritat în așteptarea ușurării nevesti-si, Nae reduce civilizația română la zero. Mitică nu suferă rezerva, acostează familiar pe omul din stradă (aspect meridional) și-i pretinde să ia numaidecât o atitudine. Eroul caragialian e la antipodul romantismului. Solitarii, apăsați de muțenie melancolică, ai prozatorilor de mai târziu (Brătescu-Voinești, Sadoveanu), trăiesc la munte și în provincie. Mitică trăiește în București, oraș de învălmășeală unde meditația gotică nu înflorește. Mitică e bârfitor, lichea, intrigant, mai mult din limbuție, și mistificator
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ca principiu al istoriei, vede în faună și floră un câmp al luptei pentru existență. Eroul conștient de această ordine cosmică nu mai este un Luceafăr. Apar acum învinșii în viață, micii melancolici, care, în loc să se urce pe Alpi ca solitarii lui Lamartine sau în câmpul sideric, caută liniștea provincială, suferind cu apatie agresiunea societății. Eroul din Liniște, soi de Jocelyn al câmpiei dunărene, rămâne impasibil când glumeți vulgari îi pun muște în mâncare. Ca mai toți scriitorii ieșiți din mahalaua
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
orgă, vin tot din simbolism, dar asupra tuturor stă vioara verlainiană care scoate suspine lungi, întristînd fecioarele tuberculoase, în piesa capitală Când viorile tăcură: Viorile tăcură. O, nota cea din urmă Ce plânge răzlețită pe strunele-nvechite Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă, Pe visurile stinse din suflete-ostenite. Arcușurile albe în noaptea solitară Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse Păreau c-așteaptă semne și strunele vibrară, Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse! Și degetele fine, în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
întristînd fecioarele tuberculoase, în piesa capitală Când viorile tăcură: Viorile tăcură. O, nota cea din urmă Ce plânge răzlețită pe strunele-nvechite Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă, Pe visurile stinse din suflete-ostenite. Arcușurile albe în noaptea solitară Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse Păreau c-așteaptă semne și strunele vibrară, Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse! Și degetele fine, în umbră, sclipitoare, Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate Pe flaute de aur în seri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Zmeul sunt niște visători pentru care valoarea idealului stă în inaccesibilitatea lui. Sunt multe nonsensuri în acest basm, însă interpretarea pe care o dă autorul Zmeului e interesantă. Zmeul, văzut ca un demon și un Barbă-Albastră, reprezintă un soi de solitar, un geniu, năpăstuit de imaginația prăpăstioasă a lumii. Valoarea piesei, care rămâne o încîntătoare și fericită producție a teatrului nostru, stă în explozia juvenilă de poezie mitică, în maturitatea versificației. Versurile au destulă somptuozitate ca să placă în sine, dar și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]