5,409 matches
-
pierzându-și atunci viața și cel care a avut în grijă construirea sa. Totul pare lipsit de sens, câtă vreme întâmplarea e străină sau potrivnică voinței omenești.<ref id="127">Rudolf Otto, Sacrul, ed. cit., pp. 96-97.</ref> Numai că spusele povestitorului ne fac atenți, în cele din urmă, la cu totul altceva: Când am ajuns la capătul podului, vântul aproape că încetase. Deasupra noastră cerul era albastru verzui și de o neliniștitoare luminozitate. În spatele nostru, asemeni unui mormânt deschis, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
un „alături“ - lumea însăși infinită și inutilă. Iar când e vorba de inutilitatea lumii în întregul ei, te poți gândi, simplu, la gratuitatea frumoasă a celor ce nu țin de nici un calcul omenesc. Nu ar trebui căutate motivații ascunse celor spuse de Urmuz, să zicem voința de parodiere a noilor științe și filozofii. Sigur, ne putem gândi și la așa ceva, însă nu este decisiv în aceste pagini. Pur și simplu, cuvântul se vede liber și se bucură APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
distincția pe care o face Coșeriu între desemnare, semnificație și sens, ce s-ar putea spune? Absurdul ar surveni la nivelul desemnării, ca incongruență totală între termeni („teorie gri“, „auriu verde“). La nivelul semnificației însă importă corectitudinea sau incorectitudinea celor spuse. Iar la nivelul sensului, adecvarea și inadecvarea lor. Ce rezultă de aici? Cele absurde nu sunt oricând și în orice privință inacceptabile. Unele propoziții (precum „cele cinci continente sunt patru“; „idei verzi și incolore dorm furios“), deși incongruente din punct
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acest fel, o neutralizare a incongruenței ca atare. Propoziția absurdă în privința desemnării poate fi acceptabilă, absurditatea ei fiind neutralizată la nivelul sem nificației. Actul de neutralizare survine exact atunci când incongruența capătă o anume semnificație. Câtă vreme semnificația e posibilă, o spusă absurdă este acceptabilă. Mergând mai departe, cele incorecte la nivelul semnificației pot fi totuși acceptabile. De pildă, cineva își vorbește incorect propria limbă când se adresează unui străin. La fel și atunci când îi vorbește „simplu și pe înțeles“ unui copil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Ar fi nu doar un eșec în privința desemnării, ci deopotrivă ceva lipsit de semnificație și de sens. De exemplu, când un fizician - care nu are deloc o dispoziție ludică sau poetică - îi spune altui fizician că aude griul teoriei sale. Spusa lui este absurdă (cel puțin prin secvența „griul teoriei“), lipsită de semnificație (căci nu transmite nici un conținut lingvistic) și lipsită de sens (căci nu face o glumă, nici nu oferă un exemplu de enunț fără sens). Ar putea fi acceptabilă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și în contexte aparte, ca atunci când cel căruia i se spune așa ceva consideră că este bine, din punct de vedere curativ, să fie rostite astfel de propoziții. În consecință, ascultă cu grijă și bunăvoință ceea ce spune colegul său. Sensul acelei spuse devine posibil în discursul celuilalt, fiind luată ca simptom și deopotrivă ca posibil mijloc de vindecare. Deficitul ei complet - în desemnare, semnificație și sens - pare să fie neutralizat într-un discurs străin. Cât privește posibilitatea exprimării simple și pure a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
átopos, nicicând la locul său. La fel s-a spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian (cca 160-220), scriitor creștin din Cartagina, i s-a atribuit o spusă care, după multe secole, a generat discuții nesfârșite: „Credo quia absurdum“ („Cred deoarece este absurd“). Între timp s-a văzut că aceste cuvinte nui aparțin. Nu se știe precis cine le-a rostit și nici cine i le-a atribuit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu adevărat credibile este ineptum și nu absurdum: „Et mortuus est dei filius: prorsus credibile est, quia ineptum est“ („Și Fiul lui Dumnezeu a murit; este cu totul de crezut, deoarece este nebunesc“). Dacă acela care a atribuit învățatului creștin spusa de mai sus a avut el însuși simțul celor paradoxale, atunci nu a procedat nepotrivit. Putea să citească și în acest fel secvența respectivă: „este cu totul de 146 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 145. 146. crezut, deoarece este absurd
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
observase deja că taina Crucii, prilej de sminteală pentru iudei, este o nebunie pentru înțelepciunea greacă (I Cor. 1, 18-25). Tertulian s-a lăsat purtat de efecte ora torice al căror ecou se mai aude și astăzi.“ Sunt redate imediat spusele învățatului creștin din Despre trupul lui Hristos, V, 4: „Fiul Domnului a fost răstignit, și nu mi e rușine de acest lucru, pentru că trebuie să ne fie rușine. Și este cu totul vrednic de crezare că Fiul Domnului a murit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sensibil la contrastul uriaș dintre logică și viață, precum Miguel de Unamuno, poate afla bucurie în fața cuvintelor lui 148 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 148. Tertulian. Sentimentul tragic al vieții te poate aduce în acel loc în care o asemenea spusă vine să lumineze partea ascunsă a istoriei omenești. Sau partea obscură a scenei de teatru pe care lumea însăși o reprezintă, după cum lasă a se înțelege scriitorul spaniol. Absurdul pe care-l invocă nu este cel la care se referă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cei care cred prin nebunia pro po văduirii“ (1, 21). Se anunță aici un sens radical diferit al nebuniei, căci ea devine acum nebunie întru Hristos. Ter tulian regăsește aceste înțelesuri distincte ale termenului, in vo cându-le în sprijinul celor spuse. Aș face observația că, în acest loc, el nu caută totuși să opună credința unora rațiunii logice a celorlalți. Pentru cel doritor să afle calea mântuirii, credința și rațiunea nu sunt în concurență PARADOX ȘI NONSENS 153 152. 153. de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
urmează a fi recunoscută nu doar sub motive retorice. Disputa cu Marcion justifică până la un punct sensul ei retoric. Însă această justificare va fi ea însăși depășită, dovadă fiind invocarea unor locuri precum cele din I Corinteni. Cu alte cuvinte, spusele sale sunt deopotrivă datate și nedatate. Sunt motivate retoric și, în același timp, dincolo de PARADOX ȘI NONSENS 155 această motivație. La fel și în legătură cu sensul unor termeni ce apar scandaloși în vorbirea lui Tertulian. Sensul necomun la care accede nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mișcarea, deși contradictorie pentru mintea noastră, este nemijlocit reală. După ce ascultă ce spun ceilalți, deodată, „fără să scoată un cuvințel, se învârti doar, de câteva ori, în sus și în jos, lucru, după părerea mea, su ficient pentru a dezminți spusele acestora“<ref id="184">Søren Kierkegaard, Repetarea, ed. cit., p. 28. 185.</ref>. Gestul lui Diogene este surprinzător pentru cei de față. Nu vorbește, nu spune nimic, doar se plimbă prin fața celorlalți, lăsându-i să înțeleagă singuri ce este de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nevoia să ia distanță față de constituirea obișnuită a sensului și față de modul obișnuit în care semnificăm. Este ceea ce întâlnim, de pildă, la unii sceptici vechi (Sextus Empiricus oferă destule mărturii) sau la autori precum Năgărjuna, Dionisie Areopagitul și Nicolaus Cusanus. Spusele lor nu ignoră logica obișnuită, doar că, imediat ce sesizează limitele acesteia, asumă un alt mod de vorbire. Nu mai evită paradoxul și antinomia, oricât de șocante ar fi ele. Pun la încercare orice înțelegere logică a celor rostite. Regăsesc astfel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nonsensuri crude, terifiante în viața morală a oamenilor. LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 59 47. Aș observa și un alt lucru în marginea acestei dispute clasice. Aristotel crede că Heraclit și cei care au vorbit asemeni lui nu ar trebui înțeleși literal, spusele lor nu ar trebui luate ca atare (1005 b). De acord, însă în ce fel ar trebui înțelese unele enunțuri precum: „toate lucrurile sunt alcătuite din foc și se dizolvă în foc“; „lucrurile sunt pline de suflete și zei“? Când
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să citim literal un astfel de enunț. Lectura literală te lasă cu impresia unei afirmații complet absurde, în sensul comun al cuvântului. Doxograful de mai târziu confirmă această impresie, vorbind despre „bezna fără un licăr“ în care te pot arunca spusele cuiva ca Heraclit din Efes. Firește, sunt puncte de vedere distincte, unul vor bind ca metafizician analitic, iar celălalt ca doxograf al lumii sale. Iar metafizicianul constată, în același timp, că mintea omului este atrasă de ceea ce o surprinde și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
însuși, acest homo novus constată extravaganța doar în altă parte. Absurde îi apar doar credințele altora, ale celor de altădată sau de altundeva. Iar ironia pe care o exersează devine slabă. Nu are cum să accepte, cu bună dispoziție, că spusele absurde pot fi aflate din gura oricui. Sau că, uneori, pot să cunoască și o altă versiune, la un nivel mai greu accesibil, aporetic sau paradoxal. Însă observă bine altceva, un fapt ce ține de dramaturgia vieții comune, cotidiene. Anume
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Cu această distanță, am putea fi uluiți de ceea ce se ascunde în obișnuințele noastre cele mai intime, de ceea ce ne face o nesfârșită plăcere să spunem. Până atunci însă locul privilegiat al celor absurde va fi văzut în credințele și spusele celuilalt. Firește, raportarea la celălalt și identificarea nonsensului care iar fi propriu cunoaște complicații nesfârșite. Nevoia de identificare a nonsensului se afirmă, în definitiv, din orice loc posibil. Știm că ideile și credințele de durată compun, în cazul fiecăruia dintre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca atunci când spune: „nimicul există“, „neființa are ființă“, „neantul este de față“. Pe de o parte, asemenea „propoziții“ ar cuprinde termeni fără semnificație, pe de altă parte, termenii se neagă reciproc și complet. Avem dea face, în consecință, doar cu spuse absurde. Lipsa de sens trece în absurditate frustă: exact aceasta ar fi marca definitivă a unor propoziții metafizice. Așadar, unele propoziții sar situa ineluctabil în afara spațiului logic al celor cu sens. După cum exemplifică aici Carnap, „există nimicul“, „noi cunoaștem nimicul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai sus, de pildă în cele spuse de Heidegger întro celebră prelegere inaugurală susținută în Aula Universității din Freiburg, pe 24 iulie 1928. Textul acestei prelegeri, Ce este metafizica?, apare publicat un an mai târziu și, firește, multe din cele spuse aveau săi dea analistului fiori reci. Citește acolo cu uimire că nu prea știm ce înseamnă nimicul pe carel rostim adesea, că negarea și nuul există doar întrucât există nimicul (das Nichts), că angoasa revelează nimicul și că, în cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că nu ne preocupă nimic, nu avem dea face cu astfel de propoziții. În această privință, Wittgenstein gândește altfel decât cei care mizează exclusiv pe analiza logică a limbajului. Merge mult mai departe, spre a vedea ce se petrece cu spusele noastre și cu noi înșine în timp ce vorbim. Observă că o propoziție socotită „în sine“ e indiferentă în privința sensului. Ca să o scoți din această indiferență, trebuie să vezi din ce joc al vorbirii face parte și cum lucrează acolo, când și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lucrurile“ (Cercetări filozofice, § 79). 108 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 99. Sensul și lipsa de sens nu țin doar de sintaxă, de forma corectă a celor exprimate. Apariția lor este legată tot timpul de acele preocupări și credințe ce însoțesc spusele noastre. „Dacă se spune că o propoziție ar fi lipsită de sens, atunci nu este ca și cum sensul ei este lipsit de sens. Ci o combinație de cuvinte este exclusă din limbaj, este scoasă din circulație“ (ibidem, § 500). Abia când vezi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
așa ceva. Însă termenul „nonsens“ este regăsit acum de Wittgen stein sub o cu totul altă accepțiune. Nu că șiar fi adus 110 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE aminte de o altă accepțiune a cuvântului, ci pur și simplu constată că spusele noastre se pot situa în jocuri multiple și sub diferite intenții. Care este însă această diferită și neașteptată accepțiune? În prealabil, pune la lucru distincția între ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. Un fragment, în această privință, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Există și alte situații de acest fel, poate mai ușor sesizabile. Un poem, bunăoară, nu descrie o anumită stare a poetului, cum este cea de tristețe, nu are în intenție așa ceva. Tristețea poetului nu poate fi obiectul neutru al celor spuse întrun poem, ci ea se arată celui care este cu adevărat sensibil față de respectivul poem. Un fragment muzical nu reflectă întâmplări reale, dimpotrivă, în ritmul și sunetele sale se arată o stare de spirit. Nici curajul sau lașitatea nu se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nonsen sului, am face iarăși din ceea ce socotim realitate un reper 116 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 104. exclusiv. Wittgenstein adaugă întro paranteză: „Nici o poezienonsens nu este nonsens în felul în care este, să zicem, gânguritul unui copil.“ Recitind această spusă, înțelegi că termenul „nonsens“ este acum eliberat de o veche accepțiune, for mală sau indiferentă. În același timp, destule propoziții pe care le socotim cu sens se pot dovedi lipsite de sens. Cel care spune: „Știu la ce mă gân
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]