38,669 matches
-
ești! Zi că n-am dreptate, față palidă, ori treci și te luptă cu mine! Lui Virgil i se aprinse toată făptura de zîmbet. Rămase mut cu desăvîrșire. La o asemenea întorsătură a lucrurilor nu se așteptase. L-ar fi strîns pe Bărzăun în brațe de bucurie, dar nu fu în stare decît să scoată un strigăt prelung, apoi se înarmă și el cu două pistoale imaginare și începu o luptă cumplită cu umbrele pădurii. Bărzăunul atîta așteptase. Uită și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
însă, lumina de la lanterna lui Nuțu, care străbătea distanțele cele mai lungi, descoperi la o distanță nu prea mare de grup un fel de pată mare, strălucitoare, ce părea să fie totodată și izvorul vuietului asurzitor. Toți tăcură și se strînseră unii în alții. Virgil chiar crezu de cuviință s-o prindă cît mai strîns pe Ilinca cu brațul pe după umeri. Concomitent cu acest gest părintesc îi spuse cu o voce nemaipomenit de caldă: Te rog foarte mult să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
părea dăltuit de cea mai măiastră mînă. Stalactitele și stalagmitele, răspândite peste tot, păreau colții unui uriaș adormit cu gura deschisă. Fiori nemaicunoscuți pînă atunci, de admirație amestecată cu teamă și curiozitate, săgetară cu mii de ace cele cinci trupuri strînse unul în altul ca în fața unei primejdii. Luminile lanternelor se întretăiau mereu deschizînd direcții noi spre un tărîm fantastic. Vrăjiți de tot ce vedeau nu se mai gîndiră la propunerea Ilincăi de a se întoarce, nici la eventualele pericole ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
foarte încîntată!... Ba mai sperase chiar că o să-l roage să i-l ofere ei pentru a-l înrăma și păstra... Dar, eh! De ce oare nu se poartă lumea asta măcar o dată-n viață așa cum am dori noi? Bărzăunul își strînse cu destulă nemulțumire roadele inutile ale mai multor zile de muncă și speranțe zadarnice, primite cu atîta răceală tocmai de făptura pentru care fuseseră create, vru să le ducă la locul lor în casă, dar se răzgîndi deodată și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fapt își dădu seama mai ales Bărzăunul, căruia Tomiță îi spusese la un moment dat în mare secret că Nuțu e mai nesuferit ca o coropișniță. Tu nu vezi cum se ține tot timpul de Ilinca? încheie el cu ciudă, strîngînd pumnii. Bărzăunul nu reacționă însă în nici un fel. Scoase un fel de mormăit încet și inofensiv, care nu reprezenta nimic, nici pentru el, dar nici pentru alții. Probabil că voise să spună ceva, dar se răzgîndise. Se uită deodată foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
O inimă duioasă pe care neantu-o doare ! Frumos și trist e cerul, altar fără hotare, Iar soarele-n apune se-neacă-n propriu-i sânge. O inimă duioasă pe care neantu-o doare, Din tot ce-a fost lumină orice fărâmă strânge ! Iar soarele-n apune se-neacă-n propriu-i sânge. Icoana ta în mine potir arzând mi-apare ! Mallarmé, care prin decantarea extremă a realului și prin transmutarea sensurilor cuvintelor datorită contaminării lor sensice și fonemice "divina transpoziție", a tentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vieții în diversele ei hipostaze, iubirea peste toate. Fascinația liricii blagiene vine din necontenitul zbor al gândului, proiectând mitic și transfigurând poetic universul și ziua umană un izvor nesecat al emoției intelectuale: "Lumea e albastră haină,/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vraja sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Poetul primește de la Marele Anonim "diferențialele divine", asemenea razelor Unului din viziunea lui Hölderlin, și cu acestea creează un univers transfigurat, ca răspuns la disanalogia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Astfel transferul mitopeic devine un leitmotiv fundamental: "iunie este/ verde poveste"; "Jinduiesc la câte-un astru/ răsărit ca o ispită... peste basmul în risipă"; De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un obiect de preț, dezvelit de veșmântul ei lung, de prințesă cusută de vie în straiele ei creștine. Nu, nu e frumoasă. În cinci ani pielea ei se va văluri în cute fine, la început, apoi din ce în ce mai adânci. Se va strânge deasupra buricului, se va încreți în josul pântecelui, pe deasupra coatelor și la începutul coapsei, va atârna de pe carnea moale de-a binelea a brațului, acolo unde el se lipește de trunchi, îi va brăzda gâtul cu dune șerpuite ca drumurile berberilor
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ascultă pe Ahmet hârâind șoaptă după șoaptă în catifeaua înserării. Tariq nu vrea război. Și nici aur, și nici măcar pe femeia cea blondă, pe care i-o cere cu atâta obrăznicie. Nu. Nu e asta. E nevoia lui de a strânge lațul. De a vedea grumazul lui Musa plecându-se, cu supușenie. E primul semn de slăbiciu ne. Musa știe și nu spune nimic. Ascultă. Ascultă în tăcere. Dacă lovește acum, pe neașteptate, Tariq tot o să-l copleșească. Ai lui sunt
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
simplu, fără imaginație. Îi dădea lapte cu cacao dimineața lui Alioșa. Mașinal și fără pic de vanilie. După Crăciun, panica îl vizitase din nou. Alioșa gonea un căluț de lemn în jurul bradului. Dominique râdea și bătea din palme. Avea părul strâns la spate, cu o panglică verde, și purta o bluză albă, încrețită la gât. Era frumoasă, se gândise Ivan, plimbându-și privirea pe carnea pufoasă a brațului, pe linia fină a gâtului, printre bu clele arămii, pe sub buza de sus
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mă joc cu el) în întuneric, geamănă cu ochii mamei, albăstriți de un plâns neîntâmplat, sticlos ațintiți către o prerie a ei. David adormit la ea în brațe, cu mânuța lui mică, pe care tot nu a atins-o nimeni, strânsă în jurul unei șuvițe din părul ei. Eu, brusc transformat în spectator, în Alex Hriavu, care păstrează imaginea unui băiețel cu tricou în dungi și ochii roșii de plâns cuibărit între cearceafuri undeva, pe un memory stick abandonat (și el?) deocamdată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
are mamă, nu, nu, nu, nu, nu... — Aș vrea să pleci. E prima oară când se gândește că Ada, cu figura ei de elf, acum boțită de plâns, aduce, vag, cu ea, cu mama lui adevărată... Ce freudian... — Să-ți strângi lucrurile și să pleci. Durerea lovește din nou, în derapaje spectaculoase către frunte și moalele capului. O vede chircită, copleșită și-i vine s o pedepsească mai tare, s-o pedepsească pentru amândouă, pentru că (vai, dar ce coincidență! ce amuzament
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
multe filme, nu crezi? David nu credea nimic. Erau de un poet american versurile. Da, le căutase. Sfântul Google are toate răspunsurile. Memoria tactilă, de neșters. Degetele și căușul palmei, mângâind ultimele urme ale hărții ei citrice. Pumnul care se strângea în jurul gustului evanescent al unui fruct dintr-un sărut. Totul e un clișeu, nu crezi, și noi, și tot ce facem, și cărțile, muzica, sălile de teatru, așteptarea la metrou, blugii mei rupți, ah! înnebunesc când te joci așa cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pachetez. Așa începe legătura ei cu Thule. Cu multe fructe. Cu zahăr. Și fără cuvinte. Într-o duminică, privind la tavanul scorojit din camera lui minusculă, Alexandre experimentează pentru prima oară senzația greu de pus în cuvinte că odaia îl strânge, că pereții se adună ca un veșmânt strâmtat la mijloc de brâul care se petrece peste cute, falduri și îndoituri înșelătoare de mătase. Sare în picioare, se spală pe față, își pune cea mai bună că mașă (bumbac de culoarea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de gâscă. „Pleacă de-aici“, murmurase în gând Dominique cea de-acum, fără râs și cu ochelari ordonat așezați pe noptieră, în linie cu muchia vișinie a cărții. Gleznele se opriseră, umede, în iarba încă acoperită de brumă. Pleoapele se strânseseră brusc peste ochii rușinați de goliciunea lor. Foamea chemase crâncen amintirea cinelor mestecate împreună. Așteptaseră, o vreme, în liniștea deodată palpabilă, și unii, și ceilalți. Ochii ferecați de pleoape și tălpile ude. Așteptaseră pe nevăzute, în dimineața grea, încă, de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Al meu și numai al meu. Încredințat mie de voci feminine firave care mă anunțau trist spre panicat că „iar curge în pivniță“. Iar mă duceam „să văd“. Îmi inspectam comorile râncede, echipat cu o jalnică trusă de scule. Mai strângeam un șurub, mai constatam o scurgere de proveniență incertă. Nimic major. Cel mai adesea plantam o farfurie sub țeava lăcrimoasă și mă mântuiam. Urcam solemn și anunțam (exact ca la ultima inspecție) că „la un moment dat va trebui înlocuită
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
te intereseze, articulă, tresă rind din nou la auzul tonului sigur, atât de rar și de exotic în preajma ei. O auzi râzând, îi simți răsuflarea caldă pe gât când se aplecă, din exterior, peste pervaz, să-l sărute și o strânse puțin de încheietura mâinii, ca într-o complicitate a intimității care, cine știe, poate că era pe punctul de a se inventa chiar acum/atunci, ce mai contează un banal punct de referință, important este că, în timp ce tu, cititorule, ușor
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
tălăzuiau negru și amenințător, scurgându-se în sute de mii de litere și semne de punctuație undeva într-o poveste pe care nu reușea s-o priceapă. 44. tot ea Mă aștepta, uneori, după școală. O femeie frumoasă, cu părul strâns într-un coc cărunt, care purta bluze de dantelă cu gât înalt. Știam că iar s-a întâmplat ceva. Nu întrebam niciodată. Știam. De cele mai multe ori, îl găseam pe David gata adormit, într-un colț de canapea. Mama venea după
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
e tot al ei... — Nu, David e al amândurora. Și e adevărat că e un preț mare... — Ce vrei să spui? Aproape că-i trântisem ceainicul de pe masă. Lea a aștep tat până când s-a potolit învolburarea din ceașcă, a strâns cu grijă firmiturile de brioșă de pe fața de masă și mi-a răspuns fără să-și ia ochii de pe porțelanul chinezesc. — Tu ești altfel, Alex. Ca ea și ca mine. David e în siguranță cu Tudor. Ei doi seamănă. Tu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Álvaro De La Mota va primi iscălitura lui Miguel Luís Alejandro Jiménez Acuña, nepotul unei bunici portugheze care a fost, la un moment dat, fată n casă la familia De La Mota, detaliu care acum, în zgomotul hoardelor protestatare care s-au strâns în față la Archivo de Indias, nu e important decât pentru bătrâna doamnă Acuña, care va sărbători cu o sticlă de șampanie, în onoarea nepotului. În câteva ore, Alexandre, care a adormit ca în brațele unei ibovnice cu buze de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
noaptea, profitând de proaspătul lui anonimat istoric ca să dispară în întuneric, împreună cu Gisalrico și cu o povară foarte prețioasă, încredințată lor cu numai două ceasuri înainte de moartea lui Isabel la segunda, grație ochiului alunecos al temnicerilor ei și pumnului hulpav strâns în jurul inelului despre care, au auzit și ei, se spune că ar fi nestemata lui Solomon. Caii lor gonesc în întuneric și Musa știe, simte că ea a murit și strânge copilul și mai tare, ca și cum ar fi Leovigildo, fără
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
grație ochiului alunecos al temnicerilor ei și pumnului hulpav strâns în jurul inelului despre care, au auzit și ei, se spune că ar fi nestemata lui Solomon. Caii lor gonesc în întuneric și Musa știe, simte că ea a murit și strânge copilul și mai tare, ca și cum ar fi Leovigildo, fără să se întrebe cine e tatăl lui, fără să vrea altceva decât să l ducă în siguranță afară din povestea asta sângeroasă, în care el deja nu mai există. Ochii fetiței
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
moment dat, acum câțiva ani. Probabil luat dintr-un târg de vechituri. Ți-l dădeam să te joci cu el, când erai mic. Ții minte? Nu am fost fericiți, tatăl tău și cu mine. Nu știu de ce. Pe mine mă strângea lumea lui, el se temea să nu ne înghită lumea mea. V-am împărțit între noi. V-am despărțit. Ne-am despărțit unii de alții cum se crapă ghețurile, primăvara. Ca și cum așa ar fi trebuit să fie. Ca și cum sufletele se
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
frig și de gheață și de frică și-mi fac loc aici, lângă voi, și trag plapuma până la bărbie peste noi și tu suspini în somn și copilul se întoarce pe burtă și ne lovește pe amândoi și atunci vă strâng și mai tare și alung din somnul lui orice adiere de frig și mă încălzesc lângă tine și lacrimile se fac fluvii și mări și continente de cretă colorată și plâng de-acum de mă zgudui și „ce s-a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]