2,627 matches
-
potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... În primul moment, reacția toarășului Cameniță, supărat și pe ce bălmăjea ăla, dar supărat și că fusese sculat brusc din somn, a fost să scoată pistolul și să-i tragă ăluia un glonț în frunte. Pe urmă și-a simțit tălpile noduroase în pantofii de piele confecționați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... În primul moment, reacția toarășului Cameniță, supărat și pe ce bălmăjea ăla, dar supărat și că fusese sculat brusc din somn, a fost să scoată pistolul și să-i tragă ăluia un glonț în frunte. Pe urmă și-a simțit tălpile noduroase în pantofii de piele confecționați chiar de nărodul ăla, și-a amintit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
limba, deci credința și vorbirea, au fost elemente care au constituit pilonii menținerii ființei noastre naționale. Emoția mă stăpânește când mă gândesc că mă voi întâlni cu o mamă îndurerată”. O găsim acasă, făcând treabă prin grădină, dar era tare supărată că cineva i-a furat banii și bănuiește că unul din nepoți a făcut această urâtă faptă. Afirmă că i-au luat și o scrisoare ce o avea de la fiul Ilie, care se încheia astfel: „La revedere, mamă. Rușii își
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
bărbatu-său, aruncându-i lui Vasile B. o privire indiferentă, privirea cu care trebuie pedepsiți bărbații care nu știu să piardă demn. Abia în zori i-a zis în trecere, îndreptându-se spre balcon să fumeze ultima țigară: „Haide, mă, supăratule, vino și ține-mi scrumiera, dacă-ți place să te chinui“. „Încerc să înțeleg“, a spus Vasile B. „Ce-i de înțeles - i-a retezat-o femeia, dar fără răutate, ca și cum oboseala de după o noapte de chef trebuia să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de gândire îl scotea din minți. „Evreii conduc lumea“, zicea acesta cu aerul că de-aici trebuia să pornească orice discuție. „E normal - zicea Vasile B. -, dacă tăbârcanii tăi nu s-au trezit mai devreme...“ După ce se ținea un timp supărat și nu vorbea cu nimeni, Gherasim venea cu altă cugetare, la fel de radicală: „Evreii ne cumpără tot pământul din Teleorman“. „Păi, cineva trebuie să-l lucreze, dacă tăbârcanii tăi sunt în crâșmă“, răspundea Vasile B. având aprobarea tacită a celorlalți colegi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Ca și cum ar fi fost vorba de un joc de subtilități între noi, și nu de o confruntare armată. Nu, prietene, nu este vorba despre asta și iată un alt echivoc pe care vreau să-l lămuresc. Eu nu fac pe „supăratul“, nu iau „atitudini“ și nu fac gesturi demonstrative. Domnul să mă păzească de așa ceva. Dar simțeam pur și simplu că nu mai puteam suporta o seară (încă una) în care ar fi trebuit să fac față, sau în care ar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lăsase amprenta asupra unei garderobe ale cărei piese cu greu ar fi fost achiziționate chiar și de comercianții ambulanți de haine degradate: telalii! Mi se scrie că ești tulburată Că ți-e dor de mine ne-ncetat Că ades bați drumul supărată În paltonul vechi și demodat." (Serghei Esenin) Pe cap avea un capișon deosebit de frumos, rămas de la Silvica, sora mea. Era tivit pe margine cu o bentiță din blăniță de iepure de culoare albă, lată de vreo doi centimetri. Silvica era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
niciun moment de ezitare. Cu toții aveam certitudinea că Leu ne va duce acasă. Așa a și fost. Iată locuința familiei Condor și, peste drum, căsuța noastră îngrămădită jur-împrejur de troiene de zăpadă ce creșteau amenințătoare. Era puțin cam ciufulită și supărată săraca din cauza acestui crivăț bădăran și impertinent care-i șifonase coafura de paie realizată cu atâta pricepere și migală de neîntrecutul meșter Tiron. Dar era căsuța noastră așa cum era; o iubeam; aici trăiam. Aici, sub acoperișul de paie zbârlite și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Katana, brav erou kosovar mort în lupta pentru libertate. De altfel, dedesubt stă scris Katana, 1962-1999. Am aflat mai apoi că a fost fratele de arme al patronului mic și taciturn. Comandatul Katana are sprâncene stufoase și încruntate, privirea rea, supărată, de parcă ar fi tot timpul nemulțumit de clienți. Pe pereți stau agățate diferite imagini din regiune și drapelul Albaniei mari, cu acvila neagră bicefală pe fond roșu. Sâmbăta și duminica localul devine parlament, este plin ochi de koso-albanezi, ce fac
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pâine? O societate în care este mai greu de găsit o pastă comestibilă decât un automobil performant ? Cristian Bădiliță publică în ziarul Ziua de astăzi, 27 aprilie, un articol referitor la comportamentul mitocănesc în cadrul Ortodoxiei. Scris cu tonul unui om supărat, care suferă în Occidentul ateu și secularizat atunci când vede că Ortodoxia de acasă este invadată de prost gust, kitsch și mitocănie. Ortodoxia reală, cea de pe teren, care nu vrea să semene deloc cu cea din bibliotecile pariziene. Un articol util
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
icnet pe patul său, lăsându-mă astfel să deschid ușa și să mă duc la compartimentul lui Enescu; am bătut febril, el îmi deschise rămânând în prag, ușor mototolit ca omul trezit din primul somn, deloc vesel, dar nici foarte supărat; i-am cerut iertare, i-am spus că sunt speriat, i-am explicat că am un nebun sovietic lângă mine care-mi cere să cobor la Kiev că altfel mă așteaptă Babi Yar („Știți ce a fost la Babi Yar
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
unchiu-său din RFG, cu Vader din Războiul stelelor, acuma nici un abțibild mic cu maimuțici nu am voie să-mi pun! M-am înfuriat și am scos din sertar pagina smulsă din Ogoniok-ul la care e abonată mama, pe care stă supărat și mișto, într-o geacă de piele neagră și cu părul în ochi, Aleksandr Serov. Am uns cu pelicanol foaia pe dos, peste modelele de rochii pentru cucoanele sovietice și am lipit-o exact acolo de unde mi-au zburat Monchichii
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
fi fost de față: — Lecția aceasta a fost o rușine. Profesoara voastră a trecut degeaba prin școală. Habar n-are ce înseamnă procesul de învățământ modern și adaptarea cunoștințelor de literatură la cerințele și ideologia societății socialiste multilateral dezvoltate. Vorbea supărat, în limbajul specific al cadrelor, aproape țipând și nu știam ce să fac să-l opresc. Mă bălăcărea în fața celor treizeci de elevi rămași cu gura căscată și mă gândeam - fără emoții, pentru că mai văzusem chestii de genul ăsta, adică
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
din cînd în cînd unul spunea cîte o cugetare adîncă. Așa a fost, de exemplu, o dată cînd, pe o vreme mohorîtă, Preotu’ mi-a zis : „Pe o vreme ca asta, la volanul unei mașini țepene și ascul tînd un hard supărat, nu mi-ar mai păsa că mor“. I-am replicat cu superioritate, spunîndu-i că nu e nevoie de astfel de stimuli exteriori și că e de ajuns să asculți „hardul“ interior („hard“ este, desigur, muzica hard-rock). Am fost mîndru de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
picta cu nămol epoleții, nasturii, insignele - și Dănuț cel mic stătea, mîndru că devenise așa, dintr-odată, o per soană importantă -, iar apoi îl spoia pe tot corpul, spunînd că-i face bine ; Dănuț nu înțelegea și începea să plîngă, supărat că nu mai era general și că fusese păcălit - cu toate acestea, data următoare se lăsa iarăși înșelat și pățea la fel. Tot atunci, la Techirghiol, tatăl se în tîlnise cu un prieten, coleg de serviciu, și stătea tot timpul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
îmbulzească cu toții : „Dă-mi și mie ! Dă-mi și mie !“. Bulgarul nu mai prididea, dar ne ungea conștiincios după urechi și la încheieturile mîinilor. La un moment dat, am auzit vocea tovarășei : „Clasa a patra be, la mine !“. Era foarte supărată. Ne-a suit pe toți în autocar și ne-a spus la microfon că am făcut o prostie foarte mare : nu aveam voie să ne ducem la ăia, că nu trebuie să avem relații cu străinii. Că nu numai ea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Se simțea puternic, se simțea bun, drept, bărbat, se simțea general. Acasă însă, cînd povesti că a găsit un inel și cînd ai lui îl întrebară dacă era la fel de galben ca veri ghetele lor, începu să regrete gestul făcut. și, supărat, se apucă să-l des crie, conștient fiind că-i înciudează și pe ei : da, era galben ca verighetele și nu era deloc ruginit și avea și-o piatră roșie. Părinții fier beau : trebuie să fi fost rubin ! Dănuț știa
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
poveste a vieții noastre. Dar câți sunt norocoși să treacă cu bine peste un prag greu din viața lor? Uneori nu rămâne decât să învingi sau să fii învins, măcinându-te până se termină totul. Într-o lume atât de supărată, zdruncinată, după o revoluție despre care se spusese atâtea, acum cui îi mai păsa? Trebuia să aibă grijă să nu cadă întru-un viciu, să nu se lase pradă lașității, să nu-i distrugă pe cei care îi iubea atât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
regăsesc nume ca Sergiu Nicolaescu, Marius Th. Barna, Antoniu Berenyi sau Adrian Popovici e OK ! E o chestiune de bun-simț. CNC (care a personalizat pervers întregul scandal, de parcă ar fi fost la mijloc doar cazul Puiu, regizorul premiat la Cannes supărat că nu primește cei 7 000 de euro primă de dezvoltare) nu înțelege că nu este vorba doarș despre faptul că Puiu, Jude, Budrala, Ciulei etc. trebuie să facă film cu bani de la CNC ; este vorba despre faptul că Nicolaescu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ceea ce decretează străinii, acolo, că este așa. Oricum, o privire aruncată pe forumurile de discuții ale ziarelor chiar și în cazul Mungiu este edificatoare pentru a înțelege o dată pentru totdeauna că românul e greu de mulțumit : el s-a născut supărat, trăiește cârcotind și nu moare până nu-i indispune și pe alții... Revenind, ce se întâmplă totuși atât de exaltant în cinematograful românesc ? Este vorba numai despre o (nouă) generație sătulă până-n gât de clișee, ce are în comun nu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
artiști împărtășind același tip de viață. Cu delicatețe, aproape metaforic („mi-e rănită inima”, „mi-e f. trist”), încă de la Paris , într-o epistola datata „29/XII/930” le descria ălor săi efectele atacurilor bolii: „De câteva zile sunt f. supărat, mi-e rănită inima, nu am pe nimeni, toată lumea e perversa, am rămas în același hotel singur singurel”, „Mi-e f. trist. Mă bucurăm că acum câteva zile îmi era, dar acum iar mi-e rău tot că și înainte
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
-n moaș-ta! îmi răspunde Vlad, încetinindu-și pasul. Ți-am spus că nu discut cu tine decît cînd aflu că te-ai lăsat de scris, mă amenință el cu degetul arătător, apoi se depărtează. Îi place s-o facă pe supăratul, și asta de cînd a ascultat la radio un scenariu radiofonic de-al meu. Am fost un prost că ți-am povestit cum m-am certat cu șefa, mi-a spus Vlad a doua zi. Ai pus în scenariul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
loc. De după blocul "4001", cum e poreclit un bloc, în care lumea zice că stau cei cu salariul peste 4000, încep să apară cursele rapide, care fac legătura între Cartierul de Nord și Valea Brândușelor. Astea nu opresc aici, mormăie supărat Marinescu. Cursele rapide trec în goană prin stație. De la o fereastră, îmi face semn Nelu Arbore, consăteanul meu: Ion al copilăriei mele, cum îi spun eu cînd mă gîndesc la el. Uneori mă gîndesc cu ciudă: Ion umblă și-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trei ori! zic eu intrînd. Bună ziua! îmi răspunde doamna Petrache. Ia loc, Mihai, că rar mai vii pe aici. Nu vreau să vă răpesc timpul, atît de prețios aici, unde se cercetează intens. Lasă, mă, gluma! Nu vezi că sîntem supărate? face un gest scurt spre mine doamna Petrache, arătînd cu privirea spre Lidia. Ce-i, Lidia? întreb eu. Ia mai lăsați-mă în pace! ne strigă Lidia. Toată ziua va legați de mine. Ce ai, măi fată? o întreb, știind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ferm, n-a așteptat să i se spună sau să i se sugereze, ca el să aprobe: "da, așa-i, să trăiți!..." Știi doar că directorului general îi plac oamenii fermi, siguri pe ei. Așa, ca tovarășa Roman, mormăi eu, supărat, făcînd o grimasă de durere din cauza artrozei. Da-da, află că tovarășa Roman este foarte apreciată. De ce? întreb eu plictisit. Cum de ce?! se miră inginerul Luchian. Ți-am spus doar că directorului general îi plac oamenii care nu se împiedică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]