38,269 matches
-
a aborda familia monoparentală din perspectiva egalității de șanse. Mă întreb dacă abordarea ar fi fost aceeași în cazul în care cele mai multe familii monoparentale s-ar fi aflat în grija tatălui părinte singur 21. Conform datelor oferite de M.M.S.S.F., ca tendințe generale privind situația familiilor, în România, se remarcă o scădere a numărului de căsătorii și o creștere a numărului de divorțuri. Din conjugarea celor două tendințe se configurează creșterea numărului de familii monoparentale, creșterea numărului de copii care nu au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fi aflat în grija tatălui părinte singur 21. Conform datelor oferite de M.M.S.S.F., ca tendințe generale privind situația familiilor, în România, se remarcă o scădere a numărului de căsătorii și o creștere a numărului de divorțuri. Din conjugarea celor două tendințe se configurează creșterea numărului de familii monoparentale, creșterea numărului de copii care nu au o familie legalizată. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică arată că nupțialitatea înregistrează o tendință de scădere, rata acesteia ajungând la 6,1 căsătorii la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
o creștere a numărului de divorțuri. Din conjugarea celor două tendințe se configurează creșterea numărului de familii monoparentale, creșterea numărului de copii care nu au o familie legalizată. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică arată că nupțialitatea înregistrează o tendință de scădere, rata acesteia ajungând la 6,1 căsătorii la 1 000 de locuitori - de la 7,7 în 1989, la 6,5 în 1998 (I.N.S., 2002, p. 16). În aceeași perioadă, divorțialitatea a înregistrat valori apreciate drept scăzute în context
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
pentru sfera publică, unde majoritatea deciziilor se luau de aducătorul de venit, și pentru sfera privată, unde hotărârile erau luate de cel/cea care desfășura preponderent munca domestică, se ocupa de creșterea și educarea copiilor. În cadrul familiei monoparentale, autoritatea comportă tendințe contradictorii: o supralicitare a părintelui singur, dar și momente de criză atunci când acesta nu mai face față solicitărilor. Familia poate fi abordată ca o instituție socială care se află în legături cu alte instituții, inclusiv cu instituțiile statului. Raporturile de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
cu o serie de probleme rezultate din conjugarea rolurilor profesionale și parentale. Găsirea soluțiilor funcționale și păstrarea echilibrului psihoafectiv personal și al familiei sunt direct proporționale cu nivelul de educație. Persoanele cu studii superioare fac mai bine față solicitărilor. Ca tendințe generale, părinții singuri permit mai multă independență copiilor lor (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1997, p. 41). Femeile părinți singuri se confruntă mai ales cu dificultăți financiare, iar bărbații părinți singuri au dificultăți privind munca domestică, ceea ce îi determină să apeleze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
o imagine asupra maternității, care să câștige în autonomie, invocând în acest sens figura Fecioarei Maria (despre care Anca Manolache ș1994, p. 35ț spunea că se află cel mai departe de căsnicie, din tot neamul omenesc). În situația în care tendința în societatea contemporană este mai degrabă către așa-numita căsătorie deschisă, aceasta reprezentând un amestec de concubinaj și familie nucleară, având toate drepturile și obligațiile care decurg din statutul unei familii oficializate, dar urmărind drept scop explicit împlinirea și satisfacerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
un fapt de viață ce revine indivizilor și familiilor acestora sau un context existențial de care este răspunzătoare comunitatea. Un prim mod de a răspunde a fost anularea legii Sheppard-Towner (Maternity and Infancy Act) în 1928, sub acuzarea că promovează tendințe de tip comunist (G. Bock, 2002, p. 232). În 1912, a fost adoptată o zi a mamelor din Statele Unite, apoi în Marea Britanie și Canada, iar în 1920, o astfel de zi era omagiată și în Franța. Gisela Bock argumentează că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
problemă de responsabilitate și solidaritate interumană; • apelul la familie și comunitate primește întotdeauna un sprijin politic puternic; • costurile pe care trebuie să le suporte guvernul sunt foarte reduse, constituind ajutoare de tipul alocației pentru copii (A. Miroiu, 2001, p. 150). Tendința de a face apel la familie și comunitate este cu atât mai mare cu cât numărul problemelor pe agenda formală este mai consistent, iar complexitatea acestora nu permite soluții imediate. Așa, de exemplu, pot fi amintite la un nivel general
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
unui partener, posibilitate care se bazează pe faptul că au suficiente resurse pentru întreținerea familiei lor. În societatea contemporană, mulți oameni dau curs funcției de procreare, fără a o condiționa exclusiv de constituirea unei familii legalizate. Așa cum am arătat, ca tendință generală, numărul nașterilor în afara căsătoriei crește. În SUA, numărul de nașteri ale femeilor necăsătorite raportat la numărul total de nașteri a crescut de la 5% în 1940 la 31% în 1993. În țările scandinave, mai mult de jumătate dintre copii sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
1. Perspective liberale pentru politicile publice privind familia" În societatea contemporană, în statul bunăstării, familia constituie un sistem principal de referință față de care se pot articula măsurile de politică publică. Conform paradigmei liberale, în sensul sprijinului acordat familiei, se observă tendințe de tip rezidual: statul intervine pentru a-i proteja pe cetățeni doar dacă nici individul însuși, antrenat într-o activitate aducătoare de venituri în economia de piață, și nici familia sa nu reușesc să acopere necesarul privind nevoile curente (R.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în Rusia Sovietică, atenția nu s-a îndreptat către familie; aceasta a rămas o vreme funcțională după modelul de tip burghez. Numai că, prin combinarea unei libertăți - rezultate din neimplicarea (pe moment) a statului în reglementarea raporturilor în familie - cu tendințele de exploatare din vechea familie burgheză, s-a ajuns la o multitudine de probleme de factură morală: relații libere între sexe, adulter, copii nerecunoscuți etc. Ceea ce avea să se petreacă referitor la modul cum se configurau relațiile în familie nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
dacă nu singurul adult din familie? Cum mai observam, acesta este un mecanism de subordonare posibil prin absența celuilalt părinte - în cele mai multe cazuri, ale bărbatului care nu este nici soț, nici partener în cuplu, însă care este tată al copiilor. Tendințele spre modernizare se pot articula odată cu depășirea atributelor tradiționale privind rolul femeilor în familie. Ideea de pornire ar putea fi recunoașterea capacităților de progres, tendința firească spre autonomie a oricărei ființe raționale, recunoașterea posibilităților de dezvoltare în diversitate (fiecare poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
care nu este nici soț, nici partener în cuplu, însă care este tată al copiilor. Tendințele spre modernizare se pot articula odată cu depășirea atributelor tradiționale privind rolul femeilor în familie. Ideea de pornire ar putea fi recunoașterea capacităților de progres, tendința firească spre autonomie a oricărei ființe raționale, recunoașterea posibilităților de dezvoltare în diversitate (fiecare poate avea modul său unic de a se împlini, chiar dacă acest fapt permite interpretări în sensul unor abateri de la modelul consacrat în comunitate). Egalitatea de factură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
paralel, bărbații deveneau posesivi, își arogau drepturi asupra persoanelor de sex feminin din familia lor, ca și cum ar fi avut asupra lor drept de proprietate. Dacă o persoană a fost educată în buna manieră tradițional-patriarhală, așteptarea este ca ea să manifeste tendințe comportamentale care să trădeze dependența, chiar și în absența partenerului. Într-o primă interpretare, persoana singură poate să simtă frustrarea privind lipsa sprijinului presupus ca necesar. O altă variantă ar fi căutarea unui înlocuitor pe care să se bazeze, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
se referă la intenția de a crește copilul/copiii în condiții optime, de normalitate (se presupune inclusiv acoperirea deficitului provocat de absența celui de-al doilea părinte), iar cea de-a doua decurge din nevoia de dezvoltare personală. Aceste două tendințe se pot manifesta convergent sau pot provoca conflicte privind prioritatea unuia sau a celuilalt. Tendința unui părinte singur, responsabil, va fi să considere, în primul rând, de datoria sa realizarea unor condiții de viață cât mai bune pentru copilul pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
presupune inclusiv acoperirea deficitului provocat de absența celui de-al doilea părinte), iar cea de-a doua decurge din nevoia de dezvoltare personală. Aceste două tendințe se pot manifesta convergent sau pot provoca conflicte privind prioritatea unuia sau a celuilalt. Tendința unui părinte singur, responsabil, va fi să considere, în primul rând, de datoria sa realizarea unor condiții de viață cât mai bune pentru copilul pe care îl îngrijește. De aceea, se întâmplă ca, în funcție de contextele particulare de viață, părintele singur
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fata? Ipoteza pe care o avansez este că tipul de educație va tinde către modelul androgin (în concordanță cu feminismul radical liberal). Acest fapt se va datora prezenței nemijlocite a modelului parental (care este ușor de imitat de către copil) și tendințelor de diferențiere, de delimitare față de acesta și de identificare cu persoane de același sex. Astfel, un băiat crescut doar de mama lui este de presupus că va fi mai timid, mai sensibil la context, mai predispus la a intra în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
un părinte singur și un copil cu un singur părinte vor accepta cu ușurință compromisuri (în ideea că deja au fost făcute compromisuri privind familia lor). Vulnerabilitatea este o stare de fapt, larg recunoscută pentru familiile monoparentale. Cei mai mulți oameni au tendința de a adopta ideile care le par convenabile 5. Privind prejudecățile, sunt împărtășite cele ce le permit să se situeze pe poziții superioare față de persoana la care le raportează. De aceea, prejudecățile instituie relații de putere între cel care operează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
legii, pot cunoaște o anume vizibilitate socială. Interesul grupurilor decizionale se îndreaptă asupra lor, mai cu seamă în scopul păstrării unui echilibru în viața socială. Atunci când sărăcia este „mută”, umilitoare, fără ca persoanale sărace să fie un pericol pentru restul societății, tendința generală e de neglijare, de ignorare. În lumea celor săraci, femeile constituie una dintre cele mai „inofensive” categorii. Deși nu este exclusă nici în cazul lor, delincvența nu e specifică în primul rând femeilor 53. Ca atare, interesul pentru eliminarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Raportul nr. 40, BRIDGE (developement-gender), Zoë Oxaal; Sally Baden (coord.), Institute of Developement Studies, University of Sussex, 1997. Raportul Național al Dezvoltării Umane pentru anii 1994-1998, UNDP, 2001. Raportul AMIGO (Analiza Muncii Integrată în Gospodării) al CNS pe anul 2002. Tendințe sociale, Institutul Național de Statistică, București, 2002.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
public. Alatriste văzu că Își consulta mai departe hârțoagele cu minuțiozitatea unui funcționar. — Lăsat la vatră după bătălia de la Fleurus pe motiv de rană gravă și onorabilă... continuă Olivares. Acum se uita la oblojeala de pe fruntea căpitanului. Ai o anumită tendință de a fi rănit, după câte văd. — Și de a răni, Excelență. Diego Alatriste se sumețise puțin, răsucindu-și mustața. Era limpede că nu-i plăcea să-i fie luate În râs rănile, de nimeni, nici măcar de cel care putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
un instrument menit să răspundă printr-o politică definită, printr-o procedură de decizie colectivă, în domenii în care piața nu reușește, în anumite circumstanțe în care soluția cooperării este preferabilă celei a acțiunilor izolate și concurente. Abordarea neoclasică are tendința de a considera Statul ca un fel de întreprindere. Ea neagă orice specificitate a nevoilor publice, considerînd că nevoile colective nu sunt diferite de cele individuale. Rezultă că, dacă Statul asigură producția anumitor bunuri și servicii, aceasta are loc datorită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
funcții economice ale Statului: o funcție de producție: Statul trebuie să preia în sarcină producerea bunurilor colective (educație, sănătate, apărare, politică ș.a.); o funcție de reglare, de stabilizare a activității economice. Statul trebuie, cu ajutorul politicii sale economice, să asigure creșterea economică, opunîndu-se tendințelor inflaționiste și recesioniste ale conjuncturii; o funcție de redistribuire a veniturilor, cu scopul menținerii coeziunii sociale și asigurării egalității șanselor. 1.3.1.4. Reconsiderarea intervenției Statului Pentru neoliberali, Statul a intervenit prea mult în economiile de piață și se face
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
autorităților locale și nu de a doua zi. Dar, se pare, că putem acredita o relație de directă proporționalitate între gradul de descentralizare și cel de prosperitate, deoarece acest sistem e mai aproa-pe de realități, mai "patriotic", culege mai ușor tendințele, conștientizează mai bine oamenii, fiind și mai aproape de nevoile lor cele mai stringente. Dar tentația de a obține ușor capital politic prin manipularea serviciilor publice poate fi la fel de mare ca și în cazul guvernului central, mai cu seamă în regiunile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
serviciul respectiv poate fi, de asemenea, un avantaj. Din punct de vedere teoretic, alocarea optimă a resurselor se realizează atunci cînd beneficiile marginale sunt egale, în termeni neoclasici, cu costurile marginale. Dar acest optimum nu poate fi realizat decît ca tendință, datorită atît imperfecțiunilor pieței, cît și ale guvernării, indiferent de nivelul acesteia, deși se pare că acestea din urmă sunt mai reduse în cazul guvernărilor locale. La fel, eficacitatea unui parteneriat public-privat este cu atît mai ridicată cu cît el
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]