2,542 matches
-
al suitei. Orice dans în plus se introduce după sarabandă, adică între sarabandă și gigă. Acestea sunt de obicei; "menuetul", "bourree", "gavota", "loure", "passepied", "rigauden", "siciliana" etc.. În plus, Bach aduce ca o introducere ce urmărește fixarea de la început a tonalității unice a suitei termenul de „preludiu” pentru suite instrumentale (uneori „intradă”), iar pentru cele orchestrale denumirea de „uvertură”. Mai putem întâlni o mișcare ce nu intră în categoria dansurilor populare, pe numele de arie. Ea este introdusă pentru obținerea unui
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
ulterior cu un profil nou, profil în care influențele genurilor și formelor la a căror naștere tocmai a contribuit se resimt cu putere. Devine vizibilă diversificarea tonală în interiorul suitei, unitatea fiind realizată prin prezentarea primei și ultimei mișcări în aceeași tonalitate. Varietatea formelor este sensibilă pentru fiecare parte, pornind de la multiple structuri de lied pană la rondosi, chiar sonată. Dansurile specifice din vechea sonată dispar și apar noi dansuri, în funcție de originea națională a compozitorului și de profilul și culoarea națională pe
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
primele note ale cântecului „Rock You Baby” de George McCrae. Compoziția este bazată pe ostinati. Se observă folosirea unui ansamblu de instrumente cu corzi, un ritm acustic de pian și percuții proeminente, melodia fiind complexă. Cântecul este scris într-o tonalitate majoră. Agnetha Fältskog și Anni-Frid Lyngstad împart partea vocală. Vocile celor două poate fi considerat un exemplu de armonie vocală. Introducerea glissando făcută de pian și vocalul fredonat reprezintă unul din cele mai recognoscibile momente din muzică. Un alt aspect
Dancing Queen () [Corola-website/Science/318674_a_320003]
-
a fost dezmințit de reprezentanții artistei. Alte surse au acuzat asemănări cu piesa „All My Life”, aparținând formației K-Ci and Jojo. „Fight for This Love” este un cântec pop, cu influențe de muzică rhythm and blues și house, scris în tonalitatea Mi minor, având la bază măsura de trei pătrimi. Ritmul melodiei vocale conține doar câteva sincope și nu prezintă secțiuni instrumentale lungi. De asemenea, sunt folosite și armonii vocale. David Balls de la "Digital Spy" a oferit discului trei puncte dintr-
Fight for This Love () [Corola-website/Science/318750_a_320079]
-
să le publice. Oricum, noul volum nu prea diferențiat că lungime și metodă de celelalte, se impune prin o anume afectare a formei și o încercare de provocare a obsedantelor sale invenții stilstice. Liniaritatea se menține însă mai ales in tonalitate și atmosfera, volumul situându-se în aceeași zodie a dezabuzării, scepticismului și mizantropiei.” Ion Moise în ziarul Răsunetul din Bistrița Nr. 1457 din 12 septembrie 1995. ,Spirit lucid, el (Victor Știr) este intresat de esențe și categorii în aceste poeme
Victor Știr () [Corola-website/Science/316120_a_317449]
-
Muzica atonală este acea muzică care rezultă din renunțarea la funcțiunile și legile tonale tradiționale care caracterizau muzica europeană occidentală încă din secolul al XVII-lea: tonalitatea de bază, funcțiunile armonice (tonică, dominantă, subdominantă), noțiunea de consonanță, cadență etc.) Ea utilizează ca element de compoziție totalitatea resurselor gamei cromatice ("cromatism total"), în care cele douăsprezece semitonuri ale unei octave sunt considerate echivalente. a (sau atonalismul) este un
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
armonia diatonică tradițională. Compoziții din această perioadă sunt "Pierrot lunaire" (1912) de Schönberg și opera "Wozzeck" (1917-1922) de Alban Berg. A doua fază debutează după primul război mondial și se caracterizează prin voința de a creea un sistem compozițional fară tonalitate, faimoasa tehnică dodecafonică, creată și dezvoltată de Arnold Schönberg. Printre compozițiile caracteristice acestei perioade se numără opera "Lulu" și "Suita lirică pentru quartet de coarde" de Alban Berg, concertul pentru pian, oratoriul "Die Jakobsleiter" și numeroase piese de muzică de
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
cinci ani, și participă la slujbe alături de fratele și sora sa sub numele de Bailey Trio. La Jefferson High School, s-a alăturat corului școlii și a studiat pianul. Fiind unul dintre baritoni, Roșe a început să-și dezvolte diferite tonalități ale vocii în timpul repetițiilor alături de cor pentru a-și deruta profesorul. În cele din urmă a creat o formație alături de prietenii săi, printre care se află și Jeff Isbell, cunoscut ulterior că Izzy Stradlin. La 17 ani, găsind niște acte
Axl Rose () [Corola-website/Science/320763_a_322092]
-
2010. Coperta folosită în această regiune provine din ședința foto realizată pentru broșură albumului de proveniență. „Give It Up to Me” este un cântec rhythm and blues cu influențe de muzică electronică și porțiuni rap ce este scris într-o tonalitate minoră. Înregistrarea prezintă o serie de armonii vocale și se bazează pe un ansamblu de structuri repetitive. Versurile au o notă optimistă, iar interpretarea Shakirei este una emoțională. Majoritatea caracteristicilor sunt prezente și pe alte compoziții incluse pe albumul de
Give It Up to Me () [Corola-website/Science/320809_a_322138]
-
Joseph Goebbels, l-a denunțat în mod public pe Hindemith ca fiind “un producător atonal de zgomot.” Alții totuși credeau că el ar putea oferi Germaniei un exemplu de compozitor german modern, care, până la această oră, compunea muzică bazată pe tonalitate și cu dese referințe la muzică folk ; pledoaria dirijorului Wilhelm Furtwängler făcută în favoarea lui Hindemith și publicată în 1934 merge exact pe această linie. Controversă asupra lucrărilor sale a continuat în anii 1930, Hindemith intrând și ieșind din grațiile ierarhiei
Paul Hindemith () [Corola-website/Science/315425_a_316754]
-
a (fr. "tonalite", "ton", en. "tonality", "key", ger. "Tonart") este organizarea notelor unei compoziții în raport cu un centru (tonica). Noțiunea de tonalitate, produs al unui diversificat proces prin care a trecut creația muzicală la sfârșitul secolului XVII, are la bază un principiu de creație pe care îl putem asemănă cu legea atracției gravitaționale. Aceasta organizare este realizată prin progresii de acorduri și
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
unui diversificat proces prin care a trecut creația muzicală la sfârșitul secolului XVII, are la bază un principiu de creație pe care îl putem asemănă cu legea atracției gravitaționale. Aceasta organizare este realizată prin progresii de acorduri și cadențe. Astfel, tonalitatea este stabilită prin "acorduri". În contrast, gama este stabilită prin relațiile dintre "notele individuale". Apărută în Europa occidentală în jurul anului 1650, tonalitatea reprezintă o dezvoltare a sistemului modal renascentist în direcția gândirii verticale (armonice). Limbajul tonal a fost utilizat în
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
îl putem asemănă cu legea atracției gravitaționale. Aceasta organizare este realizată prin progresii de acorduri și cadențe. Astfel, tonalitatea este stabilită prin "acorduri". În contrast, gama este stabilită prin relațiile dintre "notele individuale". Apărută în Europa occidentală în jurul anului 1650, tonalitatea reprezintă o dezvoltare a sistemului modal renascentist în direcția gândirii verticale (armonice). Limbajul tonal a fost utilizat în permanență și perfecționat de-a lungul Barocului (de la data amintită până în jur de 1750), Clasicismului vienez (aprox. 1750-1810) și Romantismului (secolul al
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
Limbajul tonal a fost utilizat în permanență și perfecționat de-a lungul Barocului (de la data amintită până în jur de 1750), Clasicismului vienez (aprox. 1750-1810) și Romantismului (secolul al XIX-lea). După 1850, compozitori precum Richard Wagner și Franz Liszt aplică tonalitatea în apropierea cazurilor limită, prefigurând criză acestui sistem sonor de dupa 1900. În anul 1889, autorul francez Claude Debussy are ocazia să audă la Expoziția universală de la Paris un ansamblu gamelan javanez; plăcut impresionat, se apleacă asupra modurilor exotice și antice
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
de dupa 1900. În anul 1889, autorul francez Claude Debussy are ocazia să audă la Expoziția universală de la Paris un ansamblu gamelan javanez; plăcut impresionat, se apleacă asupra modurilor exotice și antice, dând naștere unui sistem sonor folosit ca alternativă la tonalitate, devenit marca a impresionismului muzical. În aceeași perioadă, francezul Erik Satie distruge convenția formală a tonalității prin introducerea muzicii repetitive. În secolul al XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
de la Paris un ansamblu gamelan javanez; plăcut impresionat, se apleacă asupra modurilor exotice și antice, dând naștere unui sistem sonor folosit ca alternativă la tonalitate, devenit marca a impresionismului muzical. În aceeași perioadă, francezul Erik Satie distruge convenția formală a tonalității prin introducerea muzicii repetitive. În secolul al XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
asupra modurilor exotice și antice, dând naștere unui sistem sonor folosit ca alternativă la tonalitate, devenit marca a impresionismului muzical. În aceeași perioadă, francezul Erik Satie distruge convenția formală a tonalității prin introducerea muzicii repetitive. În secolul al XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele modernismului din muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
XX-lea, tonalitatea își pierde treptat susținătorii, pe fondul dezvoltării unor noi abordări modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele modernismului din muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte soluții generatoare de scări și funcții sonore. În ciuda acestor evoluții, tonalitatea a fost sprijinită în secolul XX de autori precum Richard Strauss sau Jean Sibelius; Arnold Schönberg, creatorul dodecafonismului, a revenit la tonalitate în ultima sa etapă de
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
modale, a apariției atonalismului și a sistemului serial (culminând cu dodecafonismul, început în anii 1920). De altfel, una din devizele modernismului din muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte soluții generatoare de scări și funcții sonore. În ciuda acestor evoluții, tonalitatea a fost sprijinită în secolul XX de autori precum Richard Strauss sau Jean Sibelius; Arnold Schönberg, creatorul dodecafonismului, a revenit la tonalitate în ultima sa etapă de creație. După 1960, adoptarea gândirii de tip postmodern de către unii autori culți și
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
muzică (aprox. 1890-1960) este înlocuirea tonalității cu alte soluții generatoare de scări și funcții sonore. În ciuda acestor evoluții, tonalitatea a fost sprijinită în secolul XX de autori precum Richard Strauss sau Jean Sibelius; Arnold Schönberg, creatorul dodecafonismului, a revenit la tonalitate în ultima sa etapă de creație. După 1960, adoptarea gândirii de tip postmodern de către unii autori culți și succesul enorm al muzicii de divertisment au asigurat perpetuarea sonorităților tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
ultima sa etapă de creație. După 1960, adoptarea gândirii de tip postmodern de către unii autori culți și succesul enorm al muzicii de divertisment au asigurat perpetuarea sonorităților tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt tributare tonalității: muzică ușoară, muzică de jazz de până în anii 1950, genurile pop, rock (parțial) ș.a. Acesta este un subiect controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
tonale până în zilele noastre. Din aria de divertisment, mai multe genuri sunt tributare tonalității: muzică ușoară, muzică de jazz de până în anii 1950, genurile pop, rock (parțial) ș.a. Acesta este un subiect controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
controversat. Deoarece gamă este bazată pe note, iar tonalitatea pe acorduri, controversă poate fi privită că dând răspunsuri diferite la întrebarea dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
dacă notele sau acordurile reprezintă conceptul fundamental în armonia tonala. Există două puncte de vedere: François-Joseph Fétis (1784-1871) definește tonalitatea astfel (1844): “a este formată din seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
seria de relații necesare, simultane sau successive între notele unei game” În această interpretare tonalitatea este stabilită prin notele unei game în conjuncție cu tehnică utilizată (de exemplu, variații de P5 în basul fundamental în baroc) Hugo Riemann (1849-1919) definește tonalitatea astfel (1909): “Tonalitatea este înțelesul special pe care acordurile îl capătă prin relația acestora cu o sonoritate fundamentală, triada tonica” În acest punct de vedere, tonalitatea nu este definită prin referire la notele unei game. Un exemplu simplu de astfel
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]